ICCJ. Decizia nr. 1846/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1846/2012
Dosar nr.2642/55/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 2642/ 55 din 05 martie 2009, reclamanţii B.G.C. şi B.M.C. au chemat în judecată pârâtele Primăria Municipiului Arad şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.036.792 RON, cu titlul de despăgubiri, reprezentând contravaloarea imobilelor înscrise în CF Arad.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilele, care s-au aflat în proprietatea antecesoarei reclamantei, au trecut abuziv în proprietatea Statului Român, fără despăgubiri.
S-au adresat în baza Legii nr. 10/2001 Primăriei Arad, unde s-au format două dosare administrative, însă cererile nu au fost soluţionate până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 6300 din 29 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2642/55/2009, Judecătoria Arad a declinat competenţa soluţionării acţiunii reclamanţilor B.G.C. şi B.M.C. în favoarea Tribunalului Arad, reţinând că valoarea pretenţiilor depăşeşte suma de 100.000 lei şi aplicabilitatea în această situaţie a art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub acelaşi număr, la 28 iulie 2009.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la 22 aprilie 2010, reclamanţii au chemat în judecată în calitate de pârâtă şi A.V.A.S.
Prin sentinţa civilă nr. 636 din 30 septembrie 2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii B.G.C. şi B.M.C. împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 822.000 RON, cu titlul de despăgubiri.
A respins acţiunea reclamanţilor formulată împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Arad şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 26 noiembrie 2001, antecesorii reclamanţilor, al căror drept de proprietate este dovedit cu copiile CF, au înaintat la Primăria Municipiului Arad un înscris prin careau solicitat aplicarea Legii nr. 10/2001 în privinţa imobilului proprietatea lor situat în Arad, Calei A.R.
Este adevărat că nu au depus notificare prin executorul judecătoresc, dar pârâta nu le-a dat nici un răspuns în legătură cu acest înscris, deşi s-a format Dosarul nr. 28998 din 26 noiembrie 2001.
Antecesorii reclamanţilor au depus înscrisuri cu acelaşi conţinut, formându-se şi Dosarul 35324 din 14 septembrie 2005, dar la data de 22 februarie 2007 li s-a răspuns că nu s-au adresat Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 în termen, astfel că sunt decăzuţi din drepturi.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a efectuat expertiză tehnică judiciară, stabilindu-se valoarea despăgubirilor ca fiind de 822.000 lei.
Potrivit art. II din Legea nr. 302/2009 Primăria Municipiului Arad şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad nu au calitate procesuală pasivă astfel că a fost respinsă acţiunea faţă de aceste pârâte.
Prima instanţă a admis acţiunea faţă de pârâta A.V.A.S.
Împotriva sentinţei civile nr. 636 din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Arad, a declarat apel în termenul legal pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelul nu a fost motivat nici prin declaraţia de apel şi nici ulterior prin înscris separat.
Prin Decizia civilă nr. 584 din 16 martie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 636 din 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2642/55/2009.
A obligat pârâta apelantă la plata în favoarea reclamanţilor intimaţi B.G.C. şi B.M., a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu art. 287 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul (pct. 3) şi dovezile invocate în susţinerea apelului (pct. 4).
Cerinţele motivării apelului şi indicării dovezilor pe care se sprijină sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii, aşa cum rezultă din art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
Pârâta apelantă nu a motivat apelul nici prin cererea de apel şi nici ulterior până la prima zi de înfăţişare.
Este adevărat că art. 292 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „în cazul în care apelul nu se motivează … instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă", avându-se astfel în vedere caracterul devolutiv al apelului.
Cu toate acestea, apelantul nu este scutit de a arăta care sunt motivele de fapt şi de drept pentru care a atacat hotărârea primei instanţe şi în considerarea cărora apreciază că această hotărâre trebuie reformată.
Obligaţia apelantului de a motiva apelul este justificată şi de dreptul la apărare al intimatului, care trebuie să cunoască motivele de apel pentru a-şi pregăti apărarea.
Pe de altă parte, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate prin adagiile: tantum devolutum quantum appellantum, adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat; tantum devolutum quantum iudicatum, adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat.
În speţa de faţă este valabilă prima limită din cele prezentate anterior. Prin această limită a caracterului devolutiv al apelului se respectă de fapt principiul disponibilităţii, specific procesului civil, conform căruia instanţa nu poate judeca decât atât cât i s-a cerut.
De altfel, art. 295 alin. (1) C. proc. civ. exprimă în mod clar această limită:
„Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă".
Acelaşi text legal prevede în partea a doua că „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu".
În cauza de faţă însă, instanţa nu a identificat asemenea motive de ordine publică ce ar putea determina anularea hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs A.V.A.S. criticând-o ca nelegală - art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 şi OUG nr. 31/2007 atunci când au reţinut că există o obligaţie de plată în sarcina sa, reprezentând contravaloarea bunurilor notificate în baza Legii nr. 10/2001.
A arătat recurenta, că în baza Legii nr. 10/2001, are doar obligaţia de a propune măsuri reparatorii în condiţiile art. 29 şi de a înainta dispoziţia către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a invocat lipsa calităţii procesuale pasive raportat la cadrul procesual al judecăţii, arătând că nu sunt incidente disp. art. 31 sau art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
S-a criticat şi modalitatea procedurală de stabilire a cuantumului despăgubirilor, arătându-se că evaluarea imobilelor trebuia făcută conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală, instanţa de judecată nefiind competentă să se pronunţe cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Ultima critică a vizat greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 274 - 275 C. proc. civ., susţinându-se că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu se poate reţine o culpă procesuală pentru nesoluţionarea notificării.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 292 alin. (2) C. proc. civ., neanalizând cererea de apel pe baza celor invocate la prima instanţă, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la obiectul judecăţii cu care a fost investită instanţa – excepţie de ordine publică.
Potrivit disp. art. 292 alin. (2), text declarat constituţional prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, se statuează că „în cazul în care apelul nu se motivează, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".
Instanţa de apel, în baza efectului devolutiv al apelului, are obligaţia de a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel şi numai cu privire asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, atunci când apelul este motivat, apelantul putând invoca atât motive noi cât şi cele invocate la prima instanţă.
În cazul nemotivării apelului, legiuitorul a consacrat în mod expres obligaţia instanţei de apel să se pronunţe, totuşi, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă.
În mod nefondat a reţinut instanţa de apel că există obligaţia de a se pronunţa numai în cazul existenţei unor motive de ordine publică şi că în cauză nu există astfel de motive de ordine publică.
Se constată că la instanţa de fond, pârâta A.V.A.S. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că nu are calitate procesuală pasivă decât în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, situaţie care nu se verifică în speţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, excepţie pe care instanţa nu a pus-o în discuţia părţilor şi pe care nici nu s-a pronunţat nici prin vreo încheiere şi nici în motivarea sentinţei, care de altfel este nemotivată în fapt şi în drept în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Se constată că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - obligarea de plata contravalorii bunurilor preluate abuziv - de susţinerile privind faptul unei notificări legale adresate Primăriei, existenţa unui refuz de soluţionare a notificărilor, existenţa unui contract de cesiune a drepturilor rezultate din revendicarea bunurilor, instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei pentru a stabili: cine este titularul acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001; cine este unitatea investită cu soluţionarea notificării sau unitatea deţinătoare, în sensul cauzei, pentru a stabili calitatea procesuală activă şi pasivă; care este temeiul de drept pentru a solicita obligarea la plata directă a contravalorii bunurilor preluate abuziv; cine are obligaţia acordării măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc şi care este procedura de determinare a cuantumului acestei despăgubiri şi entitatea competentă, precum şi modalităţile de plată şi punere în executare.
Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, iar instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, pentru respectarea disp. art. 6 din CEDO şi în aplicarea disp. art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei, va admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S., va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va administra probatoriul necesar pentru stabilirea deplină a stării de fapt, invocate prin acţiune, şi va analiza toate excepţiile de procedură şi mijloacele de apărare invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 584 din 16 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 636 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1849/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1847/2012. Civil → |
|---|
