ICCJ. Decizia nr. 1859/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1859/2012
Dosar nr. 6828/3/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa de Pensii sectorială a M.A.I., solicitând anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin sentinţa civilă nr. 1777/ F din 3 octombrie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit cărora instanţa competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acţiunea nu este introdusă împotriva C.N.P.A.S.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 11029 din 6 decembrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, reţinând că, în speţă,are aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevede că instanţa competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Intr-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contra, in situaţia in care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate. Potrivit art. 135 din lege, „atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".
Cum în speţă, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menţionat, potrivit căreia competenţa revine instanţei în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistriţa Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1849/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
