ICCJ. Decizia nr. 186/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 186/2012
Dosar nr. 4025/110/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 774, pronunţată la data de 20 octombrie 2010, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Bacău a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele SC D.N. SRL Bacău, prin lichidator judiciar SC I.E. SRL Bacău şi SC R.T. SRL Bacău, prin acelaşi lichidator, în contradictoriu cu pârâta SC C.M.I. Bacău, şi a obligat pe reclamante să plătească acesteia, în solidar, suma de 428 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la cele două spaţii închiriate, că potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. b), art. 5 lit. j) şi k) şi art. 12 din contractele de închiriere nr.3 şi nr.5, încheiate între părţi, la data de 28 martie 2006, nici chiriaşul şi nici subchiriaşul nu pot efectua vreo îmbunătăţire/modificare la aceste spaţii decât cu acordul scris şi dat în prealabil de către proprietarul imobilelor, iar, în situaţia în care îmbunătăţirile se realizează în afara dispoziţiilor contractuale, acestea rămân la dispoziţia proprietarului fără alte pretenţii de orice natură din partea chiriaşului sau subchiriaşului, şi că, în speţă, reclamantele nu au făcut dovada că au obţinut acordul prealabil scris al pârâtei, proprietara spaţiilor închiriate pentru efectuarea îmbunătăţirilor a căror contravaloare o solicită şi nici că aceste îmbunătăţiri au fost efectuate.
Cu referire la capătul de cerere privind restituirea bunurilor mobile existente în spaţiile închiriate, prima instanţă a reţinut că acestea nu se află în posesia pârâtei şi, în consecinţă, a apreciat că nu poate fi primită nici cererea privind instituirea unui drept de retenţie asupra bunurilor şi îmbunătăţirilor solicitate până la restituirea, respectiv plata acestora.
Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău, prin Decizia nr. 41, pronunţată la data de 19 aprilie 2011, a admis apelurile formulate de reclamante împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis cererea privind obligarea pârâtei la restituirea bunurilor mobile, astfel cum au fost identificate în procesul – verbal de evacuare din data de 25 august 2009, menţinând celelalte dispoziţii ale acestei hotărâri.
Pentru a pronunţa menţionata decizie, prima instanţă de control judiciar a reţinut că din procesul – verbal, încheiat de executorul judecătoresc cu ocazia evacuării apelantelor – reclamante din spaţiul închiriat, rezultă că acestea au lăsat în spaţiul pe care îl ocupaseră în calitate de chiriaşe mai multe bunuri mobile, identificate, atât pe baza constatării executorului judecătoresc, cât şi pe baza celor relatate de către intimata – pârâtă, proprietară a spaţiului, care recunoaşte indirect că apelantele – reclamante sunt proprietarele bunurilor, atât prin declaraţia sa, cuprinsă în procesul – verbal cu privire la aceste bunuri, cât şi prin faptul că urmăreşte realizarea creanţei sale prin valorificarea lor, având calitatea de detentor precar a acestor bunuri, a căror împărţeală între cele două reclamante urmează a se face prin lichidatorii judiciari care administrează patrimoniile acestora.
Cu privire la cererea privind obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse de chiriaşe spaţiului închiriat instanţa de apel a constatat că astfel de lucrări erau prohibite în mod expres prin clauzele contractuale, în lipsa consimţământului proprietarei locator, exprimat în scris, a cărei dovadă nu a fost făcută, cum corect a reţinut prima instanţă.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata – pârâtă SC C.M.I. Bacău, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, dispunând restituirea bunurilor mobile, deşi prin cererea de apel s-a solicitat contravaloarea acestora, (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.); a interpretat greşit procesul – verbal de evacuare, reţinând că bunurile mobile pe care acesta le menţionează sunt ale apelantelor – reclamante în lipsa oricărei dovezi a proprietăţii lor şi a recunoaşterii sale exprese în acest sens, doar pe baza afirmaţiei că aceste bunuri nu îi aparţin, şi a apreciat ca fiind nelegală Decizia prin care s-a admis apelul, faţă de art. 294 C. proc. civ. şi cererea de obligare a intimatei – pârâte la plata contravalorii bunurilor mobile şi lipsită de temei legal în ce priveşte acordarea dreptului lichidatorului apelantelor – reclamante de a face împărţeala bunurilor între acestea.
Recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea reconvenţională, disjunsă, reclamantele au solicitat restituirea bunurilor mobile existente în spaţiile ce au făcut obiectul locaţiunii, cerere asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat cu respectarea principiului disponibilităţii, aspect ce înlătură incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecăţii ori înţelesul lui, instanţa de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează, în mod substanţial natura sau înţelesul lămurit vădit neîndoielnic, iar interpretarea procesului – verbal de evacuare, ca înscris depus în probaţiune, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.
Cum admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate a avut în vedere cererea privind restituirea bunurilor mobile cu care reclamantele au învestit instanţa de fond, nu se poate reţine încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., neregăsindu-se în speţă nici ipoteza pronunţării unei hotărâri lipsită de temei legal prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivul invocat în susţinerea acesteia, respectiv modalitatea stabilită de instanţă pentru „împărţeala" între reclamante a bunurilor mobile dispus a le fi restituite.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M.I. BACĂU împotriva deciziei nr. 41/2011 din 19 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1750/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
