ICCJ. Decizia nr. 196/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.196/2012
Dosar nr.10/91/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de completare dispozitiv, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta D.E.P.A.B.D. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta B.D. solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al acesteia în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Pârâta a fost expulzată din Italia la data de 20 noiembrie 2010, în baza Acordului dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală.
Împotriva pârâtei a fost emis de către Prefectul din Lecce un decret de îndepărtare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, fiind expulzată pentru practicarea prostituţiei.
Din conţinutul Decretului rezultă că măsura a fost luată întrucât comportamentul pârâtei constituie o ameninţare concretă şi actuală cu privire la siguranţa publică, având în vedere că a desfăşurat această activitate infracţională pe toată perioada de 6 luni cât a stat în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 58 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Vrancea acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că expulzarea pârâtei nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţa română să interzică, la rândul său, dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul Italiei. Instanţa urmând să aprecieze ea însăşi necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie printr-o evaluare şi interpretare proprie a probelor administrate nemijlocit şi a dispoziţiilor legale relevante.
În acest sens s-a reţinut că pârâta a fost returnată din Italia fără a fi sancţionată penal sau contravenţional pentru faptele ce i se impută, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute art. 27 din Directivă pentru a se restrânge dreptul la liberă circulaţie al pârâtei pe teritoriul Italiei.
Prin Decizia nr. 40/ A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează, dar în concordanţă cu legislaţia comunitară.
Potrivit art. 2 alin. (2) şi alin. (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Pe de altă parte, potrivit art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
În raport de aceste dispoziţii s-a constatat că simpla împrejurare că faţă de pârâtă s-a dispus de către autorităţile statului italian returnarea pe teritoriul României nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca dreptul de circulaţie al cetăţeanului român, pe teritoriul statului din care a fost returnat, să fie îngrădit.
În caz contrar, prin limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie, astfel cum a solicitat reclamanta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporţionalităţii în adoptarea măsurii restrictive.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D.
A susţinut că împotriva pârâtei a fost emis, de către Prefectul Provinciei Lecce, un decret de îndepărtare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe teritoriul statului italian, ce constituie o ameninţare concretă şi actuală cu privire la siguranţa publică, şi au dispus expulzarea pârâtului din Italia.
Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, potrivit cu care pe perioada şederii, cetăţenii români au obligaţia respectării legislaţiei României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale, cât şi respectarea legislaţiei statului în care se află.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România l-a ratificat şi care fac parte astfel din dreptul intern.
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
In acest sens, în mod greşit instanţa, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi a Decretului Prefectului Provinciei Lecce.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei pe teritoriul Italiei se poate realiza numai în condiţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform căruia restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. 2 acelaşi text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Astfel, conform decretului emis de autorităţile italiene împotriva pârâtei, s-a dispus deja măsura interzicerii pe o perioadă de 5 ani, de a se întoarce pe teritoriul Italiei, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Prin prezenta cerere se solicită a se lua din nou faţă de pârâtă această măsură pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 3 ani, de către autorităţile române, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Înalta Curte, apreciază că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi sancţionat pentru aceeaşi faptă de două ori.
Pentru acest motiv nu poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancţiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia.
Prin urmare, indiferent de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susţinerea măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie a intimatului, o astfel de măsură nu poate fi dispusă şi de către instanţele române, în baza dispoziţiilor legii interne, cât timp această sancţiune s-a dispus deja de către autorităţile italiene.
Capacitatea României de a stopa migraţia ilegală reprezintă un obiectiv general şi nu poate constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalităţii şi temeiniciei acesteia.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 40/ A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 195/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
