ICCJ. Decizia nr. 1860/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1860/2012
Dosar nr.4580/2/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 18 iunie 2003, reclamanţii P.T. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL Bucureşti şi SC F. SA Bacău solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea SC A. SRL să le restituie terenul pentru care au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 la data de 01 octombrie 2001, de 1,76 ha aflat pe raza comunei Săbăoani, şi în contradictoriu cu SC F. SA, să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare a terenului sus - menţionat din 06 decembrie 1999 prin care SC F. SA l-a vândut către SC A. SRL Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că între alte bunuri, în perioada anilor 1950 - 1960, părinţilor A.P. şi bunicii A.V. le-au fost luate de către stat fără titlu, între alte bunuri, şi suprafaţa de 0,75 ha şi respectiv 1,01 ha teren, împreună cu casa, grajdul, moara de apă şi un iaz de irigaţii.
La data de 20 ianuarie 1998 SC F. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, iar la data de 06 decembrie 1999 SC F. SA a vândut tot terenul (1,75 ha) către SC A. SRL Bucureşti, această vânzare fiind una nelegală, reclamanţii neîncetând să fie proprietarii terenului, sens în care au invocat art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.
Au solicitat restituirea suprafeţei de 1,01 ha cu ce a mai rămas pe el, un grajd, şopron, iazul, un beci, gard împrejmuire, şi obligarea la despăgubiri a SC A. SRL pentru suprafaţa de 0,76 ha pe care o foloseşte, ocupată cu construcţii, în suma de 574.134.400 lei.
Reclamanţii au mai arătat că au notificat Primăria comunei Săbăoani şi pe pârâta SC F. SA Roman prin executorul judecătoresc, care le-a comunicat că imobilele sunt deţinute de SC A. SRL Bucureşti unitate care, la rândul ei, nu a soluţionat notificarea, reclamanţii fiind astfel determinaţi să formuleze acţiunea de faţă.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea de şedinţă din 27 februarie 2004, instanţa a dispus disjungerea capătului accesoriu de cerere, având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi pârâte, formându-se dosar separat nr. 1983/2004 al Judecătoriei Roman şi suspendarea cursului judecăţii procesului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei disjunse.
La solicitarea reclamanţilor, la data de 27 iulie 2004 s-a repus cauza pe rol, fiind depusă la dosar copia încheierii din 2004 prin care, în cauza disjunsă, Judecătoria Roman a lua act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 503/C/2004 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta P.T., astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, a fost obligată intimata SC A. SRL Bucureşti să restituie contestatoarei în natură terenul în suprafaţă de 1,0190 ha situat în extravilanul satului Traian; s-a constatat că pentru terenul în suprafaţă de 7.600 mp. aflat pe acelaşi amplasament şi imposibil de restituit în natură, pe el aflându-se construcţiile societăţii sus - menţionate, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, corespunzător valorii imobilului astfel cum a fost determinată, în cuantum de 574.134.400 lei, şi a fost obligată SC A. SRL Bucureşti să facă oferta de restituire în echivalent potrivit art. 24 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă contestaţia reclamantei faţă de SC F. SA Piatra Neamţ, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin Decizia civilă nr. 412/2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 1626/2005, a fost admis apelul formulat împotriva sentinţei sus - menţionate, intimata SC A. SRL Bucureşti, şi pe cale de consecinţă, a fost anulată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti, motivat de faptul că pârâta SC A. SRL este unitatea deţinătoare a imobilului şi are sediul în Bucureşti, aceasta determinând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost înregistrată, în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 4332 din 02 septembrie 2005.
La data de 5 decembrie 2005, reclamanţii au depus cerere la dosar prin care au precizat şi completat cadrul procesul al contestaţiei formulate, chemând în judecată pe Prefectul judeţului Neamţ, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamţ şi SC A. SRL.
La data de 24 ianuarie 2006 a fost formulată o cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor de către intervenienta I.L. prin care a solicitat a fi admisă şi calitatea sa procesuală activă în contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, alături de reclamanta P.T., inclusiv după bunica lor A.V. pe care au moştenit-o, reclamanţii omiţând să o menţioneze în cererea lor de restituire.
La data de 12 februarie 2007, cererea a fost calificată ca fiind o cerere de intervenţie în interes propriu.
Prefectul judeţului Neamţ a depus întâmpinarea prin care a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă în soluţionarea cererii reclamanţilor, potrivit art. 21 alin. (4) şi art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În întâmpinarea depusă la rândul său, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamţ, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive întrucât terenul este în proprietatea şi posesia SC A. SRL, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.M., străin de bunurile în litigiu, el fiind soţul reclamantei, care a fost adoptată de autorii A.P. şi A.E.
Prin încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2006, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.M., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC F. SA, Prefectura judeţului Neamţ şi a Primăriei comunei Săbăoani şi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 478 din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4332/2005, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată, s-a respins cererea reclamantului P.M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a respins cererea principală formulată de reclamanta P.T., în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA prin lichidator judiciar B.N. şi D.M., Prefectura judeţului Neamţ şi Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamţ, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală şi au fost respinse cererea principală formulată de P.T. şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta I.L., ca neîntemeiate.
S-a reţinut că fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru care s-a formulat notificare, pentru un teren ce se află în proprietatea SC A. SRL, s-a constatat că Prefectura Neamţ, Primăria comunei Săbăoani şi SC F. SA Bacău nu prezintă calitate pasivă pentru soluţionarea contestaţiei.
Pentru a respinge cererea principală precizată a reclamantei P.T., în esenţă, Tribunalul Bucureşti a constatat, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamţ şi adresele Primăriei comunei Săbăoani, aflate la dosarul cauzei, că suprafeţele de teren ce fac obiectul notificării, sunt incluse în suprafaţa de 17.789,50 mp. aflată în proprietatea SC A. SRL.
Din încheierea de intabulare în cartea funciară emisă la 8 decembrie 1999 a Judecătoriei Roman, în dosarul nr. 1419 din 8 decembrie 1999, rezultă că s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 17.789,50 mp. situat în extravilanul comunei Săbăoani, împreună cu construcţiile aflate pe acesta, în favoarea pârâtei.
În consecinţă, Tribunalul Bucureşti a constatat că, terenul fiind situat în extravilanul localităţii, nu poate fi restituit în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în raport de prevederile exprese ale legii, art. 8 alin. (1), el făcând obiectul legilor funciare speciale de restituire, Legea nr. 18/1991, Lega nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, dar şi de prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 vizând modul de preluare la stat, simpla împrejurare că terenul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale, neatrăgând incidenţa Legii nr. 10/2001.
Faptul că intervenienta a făcut dovada cu un înscris, în sensul că un teren vecin este situat în intravilan nu are drept consecinţă includerea terenului în cauză, în intravilanul localităţii.
S-a reţinut că reclamanta este îndreptăţită, potrivit probatoriului de la dosar, la reparaţia integrală pentru imobilele preluate de stat, însă reparaţia va putea fi desăvârşită în procedura iniţiată de persoanele îndreptăţite în baza Legii nr. 18/1991, şi nu în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 172/ A din 11 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 29489/3/2005, a respins apelurile declarate de reclamantă şi intervenientă ca nefondate, reţinând următoarele:
Art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 era în vigoare la data pronunţării deciziei civile nr. 412 din 23 mai 2005 de către Curtea de Apel Bacău, astfel că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă acţiunea civilă de faţă era tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială se afla sediul unităţii deţinătoare. Această dispoziţie legală a fost preluată de alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că cererile privind modul de soluţionare a notificărilor formulate în condiţiile acestei legi speciale sunt de competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare. Ca atare, nu se poate aprecia ca fiind abrogată, prin Legea nr. 247/2005, norma juridică avută în vedere de instanţa de desfiinţare a hotărârii Tribunalului Neamţ, astfel cum susţine apelanta - reclamantă P.T.
Competenţa de care face vorbire legea specială este, într-adevăr, o normă de competenţă specială, care vizează însă nu numai contestaţiile formulate împotriva deciziilor de soluţionare a notificărilor, ci şi orice alte cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare îndatorire rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ – jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Cum pârâta SC A. SRL a refuzat, în mod nejustificat, să răspundă la notificarea formulată de reclamanta P.T., efectuată potrivit legii, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea de faţă era Tribunalul Bucureşti, în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare a imobilului revendicat.
Pentru aceste considerente, curtea a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii cât priveşte soluţionarea prezentei cauze, în raport şi de considerentele deciziei din apel, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, care, de altfel, nici nu a fost atacată în căile de atac.
Acţiunea formulată de reclamanta P.T., susţinută şi de intervenienta I.L., a fost respinsă în considerarea aplicării art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că regimul juridic al terenului ce se solicită a fi restituit în natură sau prin echivalent este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. În acest context, modalitatea de preluare a suprafeţelor revendicate de persoanele îndreptăţite nu poate face obiect de cercetare al instanţei de fond şi, drept consecinţă, nici al instanţei de control judiciar.
Cât timp în faţa instanţei de fond nici reclamanta şi nici intervenienta nu au formulat cereri care să vizeze contestarea titlului de proprietate al SC F. SA, în apel nu se pot analiza aceste aspecte, având în vedere şi dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Persoana îndreptăţită la restituirea imobilului se adresează, prin notificare, în condiţiile Legii nr. 10/2001, prin executorul judecătoresc, persoanei juridice deţinătoare. Aceasta are obligaţia ca, în termen de 6 luni de la trimiterea notificării, să răspundă solicitării formulate.
În speţă însă, dispoziţiile art. 21 (în prezent art. 22) din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamanta P.T. nu pot fi reţinute, întrucât ceea ce caracterizează cauza de faţă este admisibilitatea cererii în raport de regimul juridic aplicabil terenului revendicat.
Din probele administrate, respectiv acte şi expertiză tehnică judiciară (raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 1354/2003 al Tribunalului Neamţ), rezultă că suprafeţele de teren ce fac obiectul notificării se găsesc în extravilanul comunei Săbăoani, caz în care, faţă de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa sferei de reglementare a acestui act normativ. Atât reclamanta, cât şi intervenienta au beneficiat, în calitate de succesoare ale defuncţilor A.P. şi A.V., de beneficiul instituit prin Legea fondului funciar, astfel că, în favoarea acestora, s-au emis titlurile de proprietate din 26 mai 2003, respectiv din 20 mai 2004.
Anterior formulării notificării, terenul se afla în extravilan, la dosar neexistând dovezi în sensul schimbării situaţiei juridice a acestuia. Împrejurarea că apelanta – intervenientă a prezentat înscrisuri din care rezultă că suprafeţele învecinate terenului de 0,76 ha se află în intravilanul localităţii nu poate constitui o prezumţie în sensul stabilirii caracterului de teren intravilan pentru suprafaţa ce se cere a fi restituită. Dovezile prezentate nu sunt apte să răstoarne situaţia juridică prezentă a terenului în litigiu. Nu are relevanţă, cât priveşte calificarea juridică a terenului, teren extravilan sau intravilan, faptul că pe terenul ocupat de SC A. SRL au fost realizate construcţii în baza unor autorizaţii de construire emise pentru acea zonă.
Restituirea în natură, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/001, este, într-adevăr, prioritară, însă această măsură poate fi dispusă numai în situaţia în care persoana care solicită restituirea este îndreptăţită, conform legii.
Prin Decizia civilă nr. 4884 din 13 aprilie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursurile formulate de reclamanta P.T. şi intervenienta I.L. împotriva deciziei civile nr. 172/ A din 11 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi instanţă, pentru considerentele:
Instanţele de fond şi de apel au soluţionat pricina, reţinând că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece se află în extravilan.
Or, potrivit adresei din 13 februarie 2009 emisă de Consiliul Judeţean Neamţ, depusă la instanţa de recurs, în anul 2009, terenul este situat în intravilan şi deci, la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, 1 octombrie 2001, terenul era situat în intravilanul localităţii Săbăoani.
Textul de lege mai sus citat prevede însă că, pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001, nu este suficient ca terenul să fie situat în intravilan la data formulării notificării, ci şi la data preluării abuzive de către stat, împrejurare pentru dovedirea căreia, în cauză, nu au fost administrate probe.
În atare situaţie, instanţele au reţinut că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din lege, fără să stabilească pe deplin situaţia de fapt la care să se aplice dispoziţiile acestui text.
Prin urmare, în speţă, se impune completarea probatoriului cu acte, cât şi efectuarea unei expertize tehnice topo în raport de actele prezentate de părţi şi de planurile cadastrale ale localităţii Săbăoani aferente anului 1959, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se stabilească dacă la data preluării, în anul 1959, terenul în litigiu era situat în intravilanul localităţii Săbăoani.
Dacă se stabileşte că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanţa urmează să verifice existenţa dreptului reclamantei şi al intervenientei la măsuri reparatorii în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care obligă la declanşarea procedurii administrative obligatorii.
În rejudecare, cauza privind apelurile formulate de reclamanta P.T. şi intervenienta I.L. împotriva sentinţei civile nr. 478 din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. 4332/2005, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit rolului activ al instanţei, în baza art. 129 C. proc. civ. şi pentru respectarea deciziei de casare conform art. 315 C. proc. civ. curtea a efectuat adrese pentru a obţine relaţii privind situaţia juridică a terenurilor în litigiu, astfel:
- către Primăria comunei Săbăoani, pentru a se depune la dosar planurile cadastrale de la nivelul anului 1959;
- către SC F. SA Roman, prin lichidator judiciar, pentru comunicarea actelor în baza cărora imobilul în litigiu a intrat în proprietatea sa şi apoi a fost vândut către SC A. SRL, ca şi schiţa cadastrală privind terenul;
- către O.J.C.G.C.N., pentru a comunica la dosar, planurile cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959;
- către Primăria Săbăoani şi Consiliul Judeţean Neamţ, pentru a comunica planul urbanistic general al comunei Săbăoani, întocmit prin proiect şi aprobat prin Hotărârea C.L. nr. 46/2000, având în vedere adresa de la dosarul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că terenurile deţinute de SC A. SRL se situează în intravilanul localităţii, dar şi relaţii cu privire la regimul juridic al imobilului deţinut de SC A. SRL anterior emiterii acestor înscrisuri.
1. Primăria comunei Săbăoani a comunicat la dosar, încadrarea terenurilor în cauză în intravilan, schiţa terenului întocmită de expert tehnic autorizat şi contractul de vânzare-cumpărare din 6 decembrie 1999 încheiat între SC F. SA şi SC A. SRL având ca obiect o suprafaţă de teren de 17.789,50 mp, teren curţi, construcţii, comuna Săbăoani, jud. Neamţ, extravilan, deţinut de SC F. SRL cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii şi transcris.
2. M.A.I., Arhivele Naţionale, serviciul Judeţean Neamţ a comunicat la dosar faptul că nu deţine planuri cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959.
3. O.C.P.I. Neamţ a comunicat la dosar faptul că nu deţine planuri cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959.
4. Consiliul Judeţean Neamţ a comunicat că nu deţine date cu privire la regimul juridic al SC A. SRL.
În baza înscrisurilor administrate, curtea a încuviinţat o expertiză tehnică în specialitatea topografie având ca obiect identificarea celor două suprafeţe de teren, în raport de actele prezentate de părţi şi planurile cadastrale de la nivelul anului 1959, precum şi pentru stabilirea regimului lor juridic, la data preluării, respectiv la data notificării, respectiv dacă cele două suprafeţe de teren se află în intravilanul sau extravilanul localităţii Săbăoani, prin comisie rogatorie, de către Tribunalul Neamţ.
Tribunalul Neamţ a comunicat raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul aflat pe rolul său nr. 1655/103/2010, conform încheierii din 11 august 2010 (dosar ataşat).
Raportul de expertiză tehnică efectuat de acelaşi expert topograf de la fond, B.V., a identificat cele două suprafeţe de teren, constatând că cele două terenuri (care comunică între ele pe o latură reprezentată pe schiţă) sunt în prezent în intravilan, iar la data preluării potrivit Decretului nr. 115/1959 în patrimoniul statului nu s-au găsit documente care să ateste poziţia în intravilan sau extravilan (dosarul Tribunalului Neamţ).
S-a anexat, schiţa cu amplasamentul celor două suprafeţe de teren, de 7.600 m.p., pe care sunt reprezentate construcţiile SC A. SRL, cantina, birouri, locuinţe, ateliere, magazii, şi de 10.190 mp. pe care se află un iaz, un şopron, un grajd, alee de acces, ambele terenuri având menţionate laturile, vecinătăţile, cu dimensiunile corespunzătoare (dosarul Tribunalului Neamţ, ataşat).
Părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.
Analizând, în rejudecare, criticile formulate de reclamantă şi intervenientă, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, curtea a constatat că apelul reclamantei este fondat, iar apelul intervenientei este nefondat, pentru considerentele:
1. Privitor la apelul formulat de reclamanta P.T., curtea a analizat aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 la notificarea formulată pentru cele două terenuri în litigiu raportat şi la dispoziţiile de excepţie ale art. 8 teza I din Legea nr. 10/2001, faţă de care, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa recurată nr. 478 din 27 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 29489/3/2005 a constatat că cererea reclamantei nu este întemeiată, ea făcând obiectul legilor speciale de restituire privind fondul funciar.
Curtea a reţinut dezlegarea de drept dată prin Decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, nr. 4884 din 13 aprilie 2009 în dosarul nr. 29489/3/2005, în sensul că faţă de prevederile art. 8 alin. (1) teza I din Lega nr. 10/2001, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, trebuia ca acesta să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive cât şi la data formulării notificării.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar cum a constatat şi raportul de expertiză efectuat în cauză, pe baza înscrisurilor administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelului, H.C.L. nr. 46/2000, actele anexă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este cert că cele două terenuri se aflau în intravilan.
Terenurile au fost înglobate în fermele Săbăoani, care în temeiul Legii nr. 15/1990 s-a constituit în SC F. SA, aceasta obţinând apoi la Ministerul Agriculturii, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999.
Curtea a constatat că la nivelul anului 1959, nu se opera cu noţiunile de intravilan, extravilan, noţiuni care s-au impus în noua legislaţie de după 22 decembrie 1989, în materie de fond funciar.
În lipsa unor documente cadastrale la nivelul anului 1959, expertul tehnic în specialitatea topografie, B.V., nu a fost în măsură să precizeze regimul juridic al terenurilor, de intravilan, extravilan, ca urmare şi a absenţei celor două noţiuni din legislaţia în materie existentă la data preluării în patrimoniul statului, cu privire la cele două suprafeţe de teren în litigiu.
Curtea a constatat astfel, că din înscrisurile administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelurilor, respectiv extrasul cu privire la situaţia chiaburilor de la Arhivele Naţionale care-l menţionează pe tatăl adoptiv al reclamantei A.P., cu pământ 7 ha, iaz, moară, casă, etc., şi mama acestuia, V.A., care avea un teren mai mare în Săbăoani, din care o parte a donat cu act autentic în anul 1936 altui fiu, A.I., 2.5 ha care se învecina parţial cu terenul deţinut de A.P., coroborat cu adeverinţele din 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani, depuse la dosar, ca şi celelalte relaţii şi înscrisuri depuse la fond, din care reiese că pe terenurile în litigiu, au existat o casă de locuit (conac), magazii, grajduri, iaz, moară, etc., cele două suprafeţe de teren identificate în expertizele tehnice de la fond (în primul dosar al Tribunalului Neamţ) şi în rejudecarea apelurilor, prin comisie rogatorie, se aflau dintotdeauna, aşadar şi la nivelul anului 1959, în împrejurimile localităţii Săbăoani, dar în „vatra satului" motiv pentru care, pe bază de măsurători, s-a întocmit planul urbanistic al localităţii ce a stat la baza H.C.L. din 2000 privind constatarea apartenenţei intravilanului, inclusiv al suprafeţelor de teren revendicate.
Prin urmare, regimul intravilan al terenurilor în cauză, aflate în patrimoniul SC A. SRL Bucureşti, şi care astfel nu au fost puse la dispoziţia Consiliului Local Săbăoani pentru reconstituire potrivit legilor fondului funciar, urmează a atrage aplicabilitatea prevederilor Legii speciale nr. 10/2001, contrar celor reţinute prin sentinţa apelată în cauză.
Privitor la dreptul de proprietate asupra celor două terenuri în litigiu, se constată că acesta este dovedit cu adeverinţele emise de Primăria comunei Săbăoani, care recunosc, din evidenţele sale, că autoarea A.V. a deţinut circa 24 ha teren, iar tatăl reclamantei A.P., circa 7 ha teren, cele două suprafeţe în cauză fiind identificate prin expertizele tehnice de la dosar, aparţinând celor doi autori, iar faptul că actul preluării acestora în concret în patrimoniul statului lipseşte, dovedeşte că statul nu şi-a justificat titlul privind deţinerea lor, fiind astfel o preluare abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001.
Certificatul din 4 octombrie 1991 al Arhivelor Naţionale, Judeţul Neamţ, care atestă că în tabelul de chiaburi, A.V. a fost consemnată cu 24 ha teren în comuna Săbăoani şi extrasul din acelaşi tabel, din care rezultă că tatăl reclamantei A.P. a figurat cu 7 ha pământ, iaz, moară, etc., în comuna Săbăoani, unite cu evidenţele din registrele agricole ale comunei Săbăoani, adeverinţele emise de Primăria Săbăoani şi actul de donaţie autentic din 15 noiembrie 1946, conturează pe deplin dreptul de proprietate ce a aparţinut celor doi autori, suprafaţa de 7.600 mp. autoarei A.V., respectiv suprafaţa de 1,01 ha autorului A.P. (pe care se află iazul), recunoscut şi în relaţiile comunicate în dosarul nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamţ de Comisia comunală Săbăoani, pe baza adeverinţei din 10 iunie 1991 şi a registrelor agricole locale, toate acestea unite cu prezumţia decurgând din art. 24 din Legea nr. 10/2000.
Privitor la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei P.T., contestatoarea, curtea a constatat că aceasta a formulat notificare în termenul legal, în baza Legii nr. 10/2001, iar din actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor de la dosar, a rezultat că reclamanta este fiica adoptivă a autorului A.P., acesta la rândul său fiind moştenitorul, fiu al autoarei A.V., reclamanta fiind îndreptăţită în a obţine măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru cei doi autori, pentru fiecare din cele două suprafeţe de teren.
S-a constatat că potrivit Legii nr. 10/2001, unitate deţinătoare a celor două terenuri este intimata SC A. SRL Bucureşti, care le-a cumpărat la data de 06 decembrie 1999 de la vânzătoarea SC F. SA Roman, căreia i-a fost respinsă acţiunea în constatare formulată în instanţă, în contradictoriu şi cu reclamanta. Aceasta a obţinut apoi certificatul de atestare a dreptului de proprietate din ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii care includea într-o suprafaţă mai mare şi cele două terenuri, pentru care existau dispute la nivel local, reclamantele revendicându-şi drepturile (în baza legilor funciare), inclusiv prin intervenţia în instanţă în acţiunea în constatarea sus menţionată din anii 1997 - 1998.
Or, în lipsa unui titlu valabil de proprietate al statului, actele de transmisiune ulterioare nu sunt în măsură să fundamenteze în mod nediscutabil, un drept de proprietate în favoarea actualului deţinător.
Astfel, moştenitorii (fii şi nepoţii) autorilor A.V. şi A.I. (soţul) au formulat cerere în baza legilor fondului funciar, în anii 1991, 1996, 1998, pentru restituirea gospodăriei ce a aparţinut autorilor sus - menţionaţi, devenit apoi SC F. SA, cererile fiindu-le respinse, întrucât terenurile nu erau la dispoziţia comisiei locale de fond funciar.
Prin acţiunea în constatare iniţiată în instanţă de SC F. SA în dosarul nr. 3387/1997, a unui drept de folosinţă în favoarea societăţii, inclusiv pentru cele două suprafeţe de teren, rezultă clar deţinerea fără vreun titlu a terenurilor, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 1156/ AC din 15 iunie 1998 a Tribunalului Neamţ, rămasă irevocabilă.
Ulterior, SC F. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, inclusiv pentru cele două suprafeţe de teren disputate şi care apoi, au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 06 decembrie 1999 la B.N.P. G.D., vânzător fiind SC F. SA şi cumpărător SC A. SRL, care a cunoscut situaţia terenurilor, astfel cum se şi menţionează în contract.
Invocarea astfel, a bunei - credinţe în preluarea ambelor terenuri în litigiu, prin contractul de vânzare - cumpărare, de către intimata SC A. SRL, nu poate fi primită, având în vedere împrejurările reţinute mai sus, privind diligenţele pe care în mod constant, cel puţin reclamanta, ca persoană îndreptăţită la restituire, le-a depus începând cu anul 1991, până în prezent, atât în baza legilor fondului funciar, cât şi în baza Legii nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză şi schiţele anexă, care rămâne un mijloc de probă câştigat cauzei, rezultă că pe terenul de 7.600 mp. conturat cu roşu pe schiţă, sunt amplasate construcţiile aparţinând SC A. SRL, birouri, atelier, locuinţe, magazii, etc., astfel că există impediment obiectiv la restituirea în natură a acestui teren aferent şi care asigură funcţionalitatea construcţiilor respective, iar pe terenul în suprafaţă de 1,015 ha conturat cu albastru pe schiţa anexă, se află un iaz de irigaţii ce a aparţinut tatălui reclamantei, un grajd şi un şopron, construcţii uşor demontabile, teren care astfel poate face obiectul restituirii în natură, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, principiul ce guvernează legea specială este de restituire în natură, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea nu este posibilă în natură, pentru că terenul este ocupat (de construcţii, în speţă), persoana îndreptăţită urmează a primi măsuri reparatorii în echivalent.
Având în vedere că pe terenul de 1,0190 mp. pe care este amplasat un iaz, există un grajd şi un şopron, aşadar construcţii uşoare, demontabile, se impune soluţia de restituire în natură a terenului.
Privitor însă la terenul de 7.600 mp. se constată, că acesta constituie terenul aferent construcţiilor, platformele, depozitele, etc., edificate pe acesta şi care asigură normala lor funcţionalitate - proprietate a intimatei SC A. SRL Bucureşti.
În consecinţă, curtea a constatat imposibilitatea obiectivă de restituire în natură a acestei suprafeţe de teren, pentru care, persoana îndreptăţită care a formulat notificarea în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, P.T., are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, astfel că în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, intimata SC A. SRL în calitate de unitate deţinătoare, a fost obligată a emite o dispoziţie cu ofertă de măsuri reparatorii în echivalent, în favoarea reclamantei, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
2. Privitor la apelul declarat de intervenienta I.L., curtea a constatat că aceste este nefondat, prima instanţă constatând că aceasta nu poate avea calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu a formulat în termenul legal, 6 luni, prorogat apoi succesiv, prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, încă 6 luni, la rândul ei, notificare în baza acestei legi speciale. Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, nu operează o repunere în termenul de formulare a notificării, cererile formulate anterior, în 1996 - 1998 în baza legilor fondului funciar, neavând relevanţă în materia Legii nr. 10/2001, sub aspectul îndeplinirii unor cerinţe privind aplicabilitatea ei.
Curtea a mai constatat în plus şi faptul că reclamanta este persoana îndreptăţită cu referire la ambele suprafeţe de teren, în întregul lor, în sensul reţinut mai sus, ca moştenitor care a formulat notificare, beneficiind şi de dreptul de acrescământ privitor la drepturile nevalorificate de ceilalţi moştenitori, care nu au formulat, la rândul lor, notificări, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Astfel prin Decizia nr. 335/ A din 28 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de intervenienta I.L., Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 478 din 27 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.M. şi cu intimatele pârâte SC F. SA prin lichidatori judiciari B.N. şi D.M., SC A. SRL, Prefectura Judeţului Neamţ şi Primăria Comunei Săbăoani, ca nefondat.
A fost admis apelul formulat de contestatoarea P.T., împotriva sentinţei civile nr. 478 din 27 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.M. şi cu intimatele pârâte SC F. SA prin lichidatori judiciari B.N. şi D.M., SC A. SRL, Prefectura judeţului Neamţ şi Primăria comunei Săbăoani judeţul Neamţ.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată.
A fost admisă în parte contestaţia formulată de P.T., precizată, împotriva pârâtei SC A. SRL şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta SC A. SRL Bucureşti, la restituirea, în natură, către contestatoarea P.T., a terenului în suprafaţă de 1,01 ha, intravilan, situat în comuna Săbăoani, care a fost omologată şi a constatat că reclamanta P.T. este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de teren intravilan de 7.600 mp. situat în comuna Săbăoani, din schiţa anexă la raportul de expertiză sus menţionat, pe care se află construcţiile proprietatea SC A. SRL.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, au declarat recurs intervenienta I.L. şi pârâta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
1. În recursul său, I.L. a susţinut că, în mod greşit, nu i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât este fiica defunctului A.I. şi are astfel aceleaşi drepturi ca şi reclamanta P.T., fiica adoptivă a defunctului A.P., ambii defuncţi fiind fii V.A. din al cărei patrimoniu terenul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului.
Încă din luna martie 1991, precum şi în baza legilor ulterioare de reparaţie, împreună cu reclamanta s-au adresat organelor competente pentru restituirea terenului şi a gospodăriei ce se afla pe acesta, aspect reliefat în Decizia curţii de apel.
Apoi, după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta P.T., a formulat în numele moştenitorilor defunctei V.A., notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În acest context, greşit curtea de apel a reţinut că nu are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza legii speciale, sens în care s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, care îi recunosc vocaţia la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute în legea specială menţionată (condiţie îndeplinită întrucât prin act administrativ adoptat în condiţiile Legii nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 169/1997 i s-a refuzat accesul la procedura reglementată de legile fondului funciar, justificat de împrejurarea că imobilul a fost solicitat în baza Legii nr. 10/2001).
Hotărârea atacată este contrară deciziei instanţei supreme care, într-un prim ciclu procesual, admiţându-i recursul, i-a recunoscut vocaţia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, recunoaşterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 0,76 ha, teren intravilan ocupat de SC A. SRL.
2. Pârâta SC A. SRL a susţinut, în dezvoltarea recursului său, următoarele:
a) hotărârea nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a învederat că, deşi în considerentele hotărârii se reţine că în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 urmează a emite o dispoziţie cu ofertă de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în dispozitivul hotărârii nu este cuprinsă o atare obligaţie, motiv pentru care au susţinut că hotărârea are un dispozitiv incomplet sub aspectul referii la „măsurile reparatorii", ceea ce o face imposibil de pus în executare.
b) hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile şi apărările sale, ca şi ale celorlalte pârâtei în cauză.
S-a susţinut astfel că, deşi a invocat împrejurarea că nu are calitate de „unitate deţinătoare" în accepţiunea Legii nr. 10/2001, curtea de apel nu analizează şi nu cuprinde nicio menţiune cu privire la motivele pentru care apărările sale pe acest aspect nu au fost primite.
Instanţa nu a analizat nici împrejurările invocate în întâmpinările formulate în cauză de Primăria comunei Săbăoani şi, respectiv Instituţia prefectului judeţului Neamţ, care au susţinut, pe de o parte, că autoarea reclamantei a deţinut pe raza localităţii Săbăoani doar suprafaţa de 3,94 ha teren arabil, pentru care a fost eliberat titlul de proprietate din 26 mai 2003 pe numele A.E., soţia supravieţuitoare a lui A.P., iar, pe de altă parte, că notificarea reclamantei din 1 septembrie 2005 a fost înaintată A.D.S., care se pare că a fost soluţionată prin acordarea de acţiuni la F.P. (ceea ce înseamnă o dublă reparaţie).
c) Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu a respectat dispoziţiile deciziei nr. 4884/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit două obligaţii pentru instanţa de apel:
- să administreze probe care să stabilească dacă terenul în litigiu era situat la nivelul anului 1959, anul preluării abuzive, în extravilanul localităţii Săbăoani;
- în măsura în care se stabileşte că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 să se verifice existenţa dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care obligă la declanşarea procedurii administrative obligatorii.
Deşi a administrat proba cu expertiză, nu a fost clarificată situaţia juridică a terenului în litigiu la momentul preluării, ceea ce înseamnă că a rămas neîndeplinită cerinţa instanţei superioare relativ la acest aspect.
Nu a fost îndeplinită/ realizată nici cea de-a doua cerinţă, întrucât reclamanta nu a solicitat desfiinţarea titlului său, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notar public G.D.
d) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 3 lit. c) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
SC A. SRL nu are, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, invocate drept temei juridic al acţiunii, calitate procesuală în această cauză.
Au învederat, după ce au prezentat conţinutul art. 21 din Legea nr. 10/2001, că sunt o societate comercială cu capital integral privat, constituită în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Or, în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi art. 3 lit. c) din lege, calitate procesuală pasivă într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, au entităţile anume precizate de lege, iar nu şi, ipoteza în speţă, o societate comercială constituită cu capital social privat.
e) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanta P.T. nu are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Au susţinut că, în speţă, nu s-a dovedit cert că terenul pretins s-a aflat în intravilanul localităţii şi la data preluării abuzive (astfel cum s-a pretins prin Decizia de casare) şi că acelaşi imobil a făcut obiectul reglementării legilor fondului funciar, moştenitorii proprietarilor bunului beneficiind de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.
Au fost astfel indicate adeverinţele din 11 august 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani, care confirmă împrejurarea că reclamanta a solicitat deja, în temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze, cerere care i-a fost respinsă.
A învederat că A.P. a deţinut pe raza localităţii Săbăoani, suprafaţa de 3,94 ha pe care a predat-o statului în temeiul Decretului nr. 115/1959 şi pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea soţiei sale supravieţuitoare, A.E. Ulterior, prin Decizia nr. 2659 din 19 mai 2003 la insistenţa persoanelor îndreptăţite, inclusiv ale reclamantei, Comisia Judeţeană Neamţ a hotărât majorarea suprafeţei la 5,13 ha, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate din 26 mai 2003.
Reclamanta a susţinut, fără a produce dovezi, că diferenţa de 0,76 ha este chiar suprafaţa deţinută de societatea pârâtă, aspect infirmat de adeverinţa, respectiv copia de pe registrul agricol din anii 1956 – 1959, care indică suprafaţa deţinută de A.P. ca fiind de 3,82 ha, formată din două trupuri de teren: 1,26 ha şi 2,56 ha.
f) prin hotărârea recurată instanţa de apel s-a pronunţat, pe de o parte asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv, a acordat mai mult decât s-a cerut.
Deşi prin acţiune, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 0,76 ha şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru 1,01 ha, respectiv constatarea nulităţii actului său de transmisiune (capăt de cerere disjuns şi soluţionat separat în sensul luării act de poziţia reclamantei care a renunţat la judecata acestei cereri), instanţa de apel analizează validitatea titlului său, deşi nu a fost învestită cu o astfel de cerere, şi dispune cu privire la măsurile reparatorii invers decât a pretins reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
g) Acţiunea reclamantei P.T. a rămas fără obiect, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea reclamantei înregistrată după această dată, având ca obiect acelaşi teren, a fost înaintată spre soluţionare A.D.S., notificare despre care are cunoştinţă că ar fi fost soluţionată prin acordarea de acţiuni la F.P.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţiunii sentinţei tribunalului ca legală şi temeinică.
Calea de atac a fost încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Irevocabil, prin Decizia nr. 4884 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că terenul solicitat în prezenta procedură, compus din 0,76 ha şi 1,01 ha, situat în prezent în intravilanul localităţii Săbăoani, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 115/1959 de la autorii A.V. şi A.P., ale cărui succesoare sunt reclamanta şi intervenienta.
Prin urmare, criticile din recursul pârâtei privind nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului menţionat/ inexistenţa acestuia în patrimoniul antecesorilor reclamantei, nu sunt fondate, considerentele instanţei de recurs opunându-li-se cu autoritate de lucru judecat.
Necontestat, terenul menţionat preluat de stat în modalitatea sus menţionată, a fost înglobat în ferme, care, în baza Legii nr. 15/1996, s-a constituit în SC F. SA, care a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii şi transcris şi asupra menţionatului teren.
Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6 decembrie 1999 întocmit de B.N.P. D.G., SC F. SA, în calitate de vânzătoare transmite pârâtei SC A. SRL dreptul de proprietate asupra acestor terenuri care, astfel se găseau în stăpânirea acestei pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Disputele părţilor în cauza de faţă au privit, iniţial incidenţa Legii nr. 10/2001 raportului juridic litigios justificat de pretinsa existenţă în speţă a normei ce exceptează de la aplicarea acestei legi a imobilelor ce aveau o anumită amplasare la data preluării abuzive, respectiv la data apariţiei legii speciale, ca şi a celor pentru care s-au solicitat şi primit măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului funciar (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).
În scopul clarificării/ lămurii ipotezei reglementate de teza I a normei legale citate, instanţa de recurs prin susmenţionata decizie, a solicitat instanţei de trimitere completarea probatoriului cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate (topografie) ca şi planuri cadastrale ale localităţii Săbăoani la nivelul anului 1959, pentru a se stabili dacă, la data preluării, în anul 1959, terenul în litigiu era situat în intravilanul localităţii Săbăoani.
Instanţa de trimitere s-a conformat dispoziţiilor instanţei de casare, şi a suplimentat probaţiunea în sensul dispus prin dispoziţiile deciziei de casare reţinând, legal, că la nivelul anului 1959 nu se opera cu noţiunile de intravilan, extravilan, în condiţiile inexistenţei unor planuri cadastrale pentru perioada arătată ca şi împrejurarea că atât din actele de expropriere, cât şi din evidenţele ţinute de autorităţile locale rezultă că gospodăria antecesorilor reclamantei şi intervenientei (incluzând şi terenul pretins în cauză) s-a aflat dintotdeauna pe raza localităţii Săbăoani, în „vatra satului" şi nu în afara acesteia, motiv pentru care cu ocazia întocmirii planului urbanistic al localităţii ce a stat la baza H.C.L. din 2000 s-a constatat apartenenţa intravilanului localităţii, în care sunt încorporate şi terenurile solicitate în cauza de faţă.
Din acest motiv, cu temei, instanţa de apel a reţinut că prezentei proceduri, declanşate pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile obiect al litigiului, îi sunt incidente dispoziţiile legii speciale de reparaţie Legea nr. 10/2001, din acest punct de vedere, legal aplicate.
În această analiză este de menţionat şi că legal a reţinut instanţa de apel că reclamanta nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar pentru terenul menţionat, aspect ce rezultă explicit din actele emise de autorităţile cu atribuţii în această materie, care au refuzat restituirea bunului fie pe considerentul că acesta nu face obiectul legilor menţionate, fie pentru că persoanele îndreptăţite au ales calea Legii nr. 10/2001, fie pentru că aceste terenuri nu erau la dispoziţia comisiei locale de fond funciar.
În această situaţie, dat fiind caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 în raport de celelalte acte normative de reparaţie, consacrat de art. 1 din Legea nr. 10/2001, se reţine de asemenea, legalitatea dispoziţiunilor instanţei de apel şi, prin consecinţă, caracterul nefondat al criticilor pârâtei relativ la aspectul menţionat.
Sunt însă fondate criticile pârâtei privind pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 instanţa de apel reţinând greşit că pârâta este debitoarea obligaţiei de restituire impusă de norma legală evocată.
Astfel, în sensul Legii nr. 10/2001, unitate deţinătoare este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituţie publică), dar şi entitatea cu personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi) companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Aşadar, condiţia impusă de legea specială unităţii ce are obligaţia de a primi şi soluţiona notificarea este aceea de a fi persoană juridică de drept public şi astfel să aibă obligaţia de a stabili/acorda/propune măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.
Or, pentru aceasta este necesară analiza existenţei ipotezelor reglementate de art. 22, respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001 în actuala renumerotare, după modificarea operată prin Legea nr. 247/2005.
Instanţa de apel a omis efectuarea unei atari analize reţinând că, în condiţiile în care pârâta a cunoscut situaţia juridică a terenurilor, pretinse de reclamantă şi intervenientă, încă din anul 1991, nu poate fi ocrotită de buna-credinţă, de natură a salvagarda actul juridic (contractul de vânzare-cumpărare) având ca obiect bunurile solicitate în cauză, context în care îi revine obligaţia de restituire (în modalităţile prevăzute de Legea nr. 10/2001) stipulate de legea de reparaţie.
Or, pârâta, societate comercială privată (societate cu răspundere limitată), a dobândit bunul în temeiul unui act juridic ce nu a fost anulat (reclamanta renunţând la judecata cererii de constatare a nulităţii actului de transmisiune), astfel încât, în raport de dispoziţiile legale evocate, ce conturează conţinutul noţiunii de „unitate deţinătoare" în sensul legii speciale, se impune reverificarea dispoziţiilor instanţelor, privind reţinerea în sarcina acestei pârâte a obligaţiilor prevăzute de legea specială perspectivă, în raport de care se verifică ca fondate criticile pârâtei sub acest aspect.
Din acest motiv, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă teritorial, Tribunalul Bucureşti, prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2005 (dosar nr. 4332/2005) reclamanta P.T. „motivat de faptul că SC A. SRL […] invocă sintagmele „unitate deţinătoare" şi „unitate învestită cu soluţionarea notificării" şi nu are calitate procesuală activă", … a solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, Instituţiei Prefectului Judeţului Neamţ şi Primăria comunei Săbăoani, judeţul Neamţ, cu privire la care, prin încheierea din 4 decembrie 2006, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Or, pentru a se stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite şi cui îi revine obligaţia de a soluţiona notificarea, trebuie în mod necesar să fie identificată, în acord cu dispoziţiile legii speciale, instituţia/ unitatea/ entitatea căreia îi revine această obligaţie.
Constatând astfel necesitatea reanalizării aspectului menţionat, esenţial pentru corecta dezlegare a raportului juridic dedus judecăţii şi văzând că instanţele au omis să facă verificări sub aspectul entităţii căreia îi revine această obligaţie în raport de dispoziţiile legii speciale, se reţine că, instanţele nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt la care, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte să poată aplica corect dispoziţiile legale incidente în cauză.
Aceasta impune verificări sub acest aspect, scop în care se va verifica inclusiv situaţia notificării reclamantei ce a fost înaintată de Primăria comunei Săbăoani A.D.S., implicată în privatizarea societăţii vânzătoare, SC F. SA, precum şi, verificarea totodată a legitimării procesuale pasive (în raport de dispoziţiile legii speciale) a M.A.A., emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate către aceeaşi societate, ce atestă dreptul acesteia inclusiv pentru terenurile în litigiu.
Se vor avea în vedere în acest scop dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „dispoziţiile alin. (1) al art. 29 din lege sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate" situaţie în care devin incidente prevederile alin. (3) a aceleiaşi norme legale.
Ca urmare şi faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ. şi în scopul soluţionării unitare a cauzei, vor fi admise ambele recursuri şi, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Celelalte critici din recursul părţilor vor fi analizate, ca apărări ale acestor părţi cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta SC A. SRL şi de intervenienta I.L. împotriva deciziei nr. 335/ A din 28 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 478 din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1843/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
