ICCJ. Decizia nr. 1884/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1884/2012

Dosar nr. 1314/85/2008

Şedinţa publică din 15 martie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 460/2010, Tribunalul Sibiu, a admis în parte acţiunea reclamantului C.L., a anulat în parte hotărârea nr. 48 din 10 iulie 2007, respectiv în privinţa cuantumului despăgubirilor, pe care l-a stabilit la 16 euro/m.p., respingând în rest acţiunea.

S-a reţinut că reclamantul a fost expropriat în baza Legii nr. 198/2004 pentru o cauză de utilitate publică de terenul în suprafaţă de 548 m.p., cu destinaţie fânaţ, situat în municipiul Sibiu, având nr. cadastral, expropriator fiind Statul Român, despăgubirea stabilită fiind în cuantum de 13.885 RON.

Instanţa a apreciat întemeiată doar în parte acţiunea reclamantului, solicitarea acestuia de expropriere a întregii suprafeţe de teren nefiind susţinută de nicio probă.

După emiterea hotărârii contestate, reclamantul a schimbat destinaţia terenului în litigiu, obţinând certificatul de urbanism din 01 octombrie 2008.

Motivele invocate de reclamant în susţinerea cererii sale au fost considerate nefondate, neputând fi reţinută existenţa unui loc înfundat. în privinţa existenţei unei conducte de gaz pe terenul proprietatea reclamantului, Tribunalul a apreciat că nu s-a produs nicio probă din care să rezulte că pârâta este proprietara lucrării existente pe terenul reclamantului, astfel că folosul de tras a fost respins ca nefondat.

În drept, au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 198/2004.

Instanţa a apreciat că despăgubirile cuvenite reclamantului conform legii, raportat şi la prevederile art. 44 din Constituţia României, sunt de 16 euro/m.p., stabilite de experţi la data întocmirii lucrării, ţinând cont, în primul rând, de criza economică ce a determinat scăderea considerabilă apretului imobilelor.

Prin decizia civilă nr. 136 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa, numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor, pe care l-a stabilit la suma de 20 euro/m.p., a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În fapt, s-a reţinut că imobilul teren cu nr. top, proprietatea reclamantului, a fost dezmembrat în anul 2006 în trei parcele: parcela, în suprafaţă totală de 2.807 m.p., categoria de folosinţă „fânaţ"; -; parcela, în suprafaţă de 796 m.p., care a format obiectul unui contract de vânzare-cumpărare autentic, terenul fiind vândut pârâtei; parcela cu nr. top, în suprafaţă de 397 m.p., care a fost şi este şi în prezent în proprietatea reclamantului, fără a fi afectată de lucrările de expropriere. Prima parcelă a fost din nou parcelată în două, operaţiune în urma căreia au rezultat două subparcele: 2454/6/1/1, în suprafaţă de 2.259 m.p. şi 2454/6/1/2, în suprafaţă de 548 m.p.

Această din urmă parcelă a fost expropriată prin hotărârea din 10 iulie 2007, în conformitate cu prevederile art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004.

Conform întâmpinării pârâtei, exproprierea terenului în suprafaţă de 548 m.p. a fost necesară pentru relocarea conductei de gaz metan care iniţial se afla pe traseul variantei de ocolire a municipiului Sibiu. Această conductă a necesitat a fi mutată, pârâta punând la dispoziţia societăţii proprietare a conductei, suprafaţa de teren necesară, procedura de expropriere fiind declanşată prin H.G. nr. 1682/2006.

Instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, de către o comisie alcătuită din doi experţi topografi, B.C., numit de instanţă, M.D., solicitat în mod expres de reclamant, şi un expert evaluator bunuri imobile, H.V.C.

În faţa instanţei de fond s-a depus iniţial un raport de expertiză semnat doar de expertul M.D., care a propus o valoare a terenului de 76,42 euro/m.p., având în vedere destinaţia terenului de „teren de construcţii";, cu scopul declarat, conform certificatului de urbanism eliberat de Primăria Municipiului Sibiu la data de 01 octombrie 2008, de construire a unui depozit de materiale.

Ulterior, s-a depus raportul de expertiză întocmit de experţii B.C.V. şi H.V., care au arătat că îşi însuşesc partea tehnică a lucrării, însă nu sunt de acord cu valoarea propusă de expertul numit de reclamant, aceştia propunând o valoare de 27 euro/m.p.

Esenţa litigiului constă în această destinaţie a terenului, reclamantul insistând şi în faţa instanţei de apel ca valoarea terenului să fie stabilită în funcţie de această destinaţie.

Curtea a apreciat că această cerere nu poate fi admisă, întrucât valoarea terenului trebuie stabilită la data efectuării raportului de expertiză, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinaţia terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii.

Necontestat este faptul că în iulie 2007, când a fost emisă hotărârea nr. 48 din 10 iulie 2007, categoria de folosinţă a terenului a fost aceea de fânaţ extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosinţă, pretins dobândită de teren la o dată ulterioară chiar introducerii cererii de chemare în judecată (acţiunea a fost introdusă la data de 17 martie 2008, iar pretinsul certificat de urbanism a fost eliberat la data de 01 octombrie 2008).

Conform Legii nr. 50/1991, certificatul de urbanism nu ţine loc de autorizaţie de construcţie, reclamantul neavând acceptul de a construi depozitul de materiale. Pentru ca terenul să fie inclus în categoria de teren de construcţii fiind necesare mai multe etape de parcurs.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 198/2004, în vigoare până la data abrogării sale prin Legea nr. 255/2010, actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii comisiei de expropriere sau după data consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolută.

Terenul în litigiu în suprafaţă de 548 m.p. este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului, operând de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede în mod expres că pe terenurile expropriate sunt interzise începerea şi/sau continuarea construcţiilor, cu sau fără autorizaţie, a instalaţiilor sau a altor bunuri de orice natură.

Aşa fiind, de la data exproprierii nu mai era posibilă efectuarea niciunei lucrări pe terenul expropriat, indiferent dacă s-ar fi obţinut autorizaţie de construcţie sau nu.

Dispoziţii legale similare sunt şi în Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv art. 29 şi art. 30 din lege, prin urmare nu pot fi luate în considerare actele emise după ce a avut loc transferul dreptului de proprietate, reclamantul solicitând ca instanţa să stabilească valoarea terenului ca teren situat în intravilan, conform unui P.U.G. din 2011, ceea ce este inadmisibil, faţă de data exproprierii terenului.

Având în vedere destinaţia terenului luată în considerare de instanţă, aceea de fânaţ extravilan, nu poate fi reţinută concluzia la care a ajuns expertul M., în sensul că terenul rămas neexpropriat nu ar mai putea fi folosit conform destinaţiei sale actuale, întrucât destinaţia de teren agricol extravilan nu poate fi influenţată cu nimic de existenţa unei conducte subterane de gaz metan.

Prin urmare, valoarea despăgubirilor a fost stabilită având în vedere destinaţia pe care o avea terenul la data exproprierii, şi anume aceea de fânaţ agricol extravilan, motivele de apel formulate de reclamant cu privire la acest aspect fiind respinse ca nefondate.

În ceea ce priveşte această valoare, experţii care au efectuat expertiza în faţa instanţei de fond au propus o valoare de 26 euro/mp, apoi o valoare de 16 euro/m.p., ce a fost însuşită de instanţa de fond.

În faţa instanţei de apel, experţii au propus o valoare de 20 euro/m.p., prin metoda comparaţiei directe, care a şi fost reţinută de instanţa de apel, fără aplicarea reducerii de 15% propusă de experţi la pct. 7 din expertiză. Instanţa a apreciat că justul echilibru este asigurat prin stabilirea valorii de circulaţie a terenului la suma de 20 euro/m.p., aceasta fiind suma pe care reclamantul ar fi obţinut-o dacă ar fi vândut terenul ce a făcut obiectul exproprierii.

În ceea ce priveşte cererea de expropriere a unei suprafeţe mai mari de teren decât cea efectiv expropriată, s-a constatat că sentinţa instanţei de fond este corectă, cererile formulate de reclamant sub acest aspect şi motivele de apel fiind nefondate.

La dosarul cauzei s-a depus un supliment la raportul de expertiză, în care experţii au arătat că exproprierea suprafeţei de 548 m.p. este suficientă şi nu este necesară exproprierea întregii suprafeţe de teren.

În legătură cu terenurile afectate în mod direct de traversarea magistralei de gaz metan, instanţa de apel a reţinut schiţele depuse din dosarul instanţei de fond, schiţe reprezentând planul de situaţie cu dezmembrarea parcelei, din care a rezultat că parcela cu nr. top, în suprafaţă de 396 m.p. nu este afectată de traseul conductei, nu este corp funciar înfundat, învecinându-se la vest cu un drum de exploatare.

Cererea reclamantului de a fi expropriată şi această parcelă, datorită suprafeţei mici de teren şi datorită lipsei căii de acces, şi cererea de obligare la plata folosului de tras ce s-ar fi obţinut pe perioada 2005-2009 de pe acest teren, pune la îndoială chiar buna-credinţă a reclamantului, având în vedere că această suprafaţă de teren nu este traversată de conducta de gaz metan, nu este loc înfundat, iar suprafaţa acesteia a fost stabilită în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 2006, înainte de expropriere.

Magistrala de gaz metan traversează parcela cu nr. top, în suprafaţă de 796 m.p., pe care reclamantul a vândut-o pârâtei, precum şi o parte din parcela cu nr. top 2454/6/1, respectiv o suprafaţă de teren de 548 m.p., care a şi fost expropriată prin hotărârea din 10 iulie 2007 şi care a primit nr. topografic nou.

Reclamantul a mai solicitat exproprierea suprafeţei de 2.259 m.p., rămasă din parcela, care a primit număr topografic nou, pentru faptul că această parcelă ar fi afectată de conducta de gaz metan şi că nu ar avea ieşire la calea publică.

Solicitarea reclamantului nu a fost admisă, întrucât suprafaţa de teren rămasă nu este cu nimic afectată de traversarea subterană a parcelei învecinate, dată fiind destinaţia terenului, aceea de fânaţ extravilan, iar, pe de altă parte, s-a reţinut că nu este posibilă exproprierea unei suprafeţe de teren de patru ori mai mare decât cel efectiv expropriat, nici măcar pentru motivul că terenul rămas neexpropriat nu ar avea ieşire la calea publică.

Nimic nu se opune ca reclamantul să solicite instituirea unei servituti de trecere asupra fondului dominant, conform schiţei făcute de experţi şi depuse, dosar apel, neputându-se stabili care este prejudiciul efectiv suferit de proprietar dacă terenul său este loc înfundat.

Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi din teren, iar proprietarul cere exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, iar în caz contrar va dispune exproprierea totală.

Având în vedere scopul pentru care a fost expropriat acest teren, şi anume relocarea conductei subterane de gaz metan, instanţa a apreciat că nu se impune exproprierea totală a terenului, reclamantul putând folosi terenul rămas neexpropriat, în suprafaţă de 2.259 m.p., conform destinaţiei sale iniţiale, de teren agricol extravilan.

În privinţa folosului de tras, reclamantul a cerut iniţial plata acestuia pe perioada 2005-2007, timp în care a fost lipsit de folosinţa terenului, pentru ca ulterior să solicite plata acestuia pentru perioada 2005-2009, pentru întreaga suprafaţă de teren de 3.204 m.p.

Potrivit afirmaţiilor reclamantului, nesusţinute de nici un fel de probe din care să rezulte că a cultivat vreodată acele terenuri şi că ar fi obţinut vreun câştig anume, experţii au propus o valoare pur ipotetică, calculată potrivit legii arendei, de 539 RON pentru parcela de 2.807 m.p. şi de 76 RON pentru parcela de 397 m.p., pe o perioadă de 4 ani.

În mod corect aceste sume nu au fost acordate de instanţa de fond, întrucât prejudiciul pretins suferit de reclamant nu a fost dovedit, nu are un caracter cert, fiind stabilit de experţi pe baza unor criterii teoretice.

Este adevărat că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. (2) al art. menţionează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere. Prin urmare, reclamantul trebuia să facă dovada că a cultivat aceste terenuri, care erau acele culturi agricole şi că datorită preluării terenului nu a mai obţinut folosul agricol.

Prejudiciul constând în folosul nerealizat este solicitat de către reclamant pe perioada 2005-2009, din care perioada 2007-2009 este ulterioară momentului exproprierii.

Potrivit art. 3 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 10 iulie 2007, transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, din proprietatea privată a expropriaţilor în proprietatea publică a statului, operează de drept la data consemnării despăgubirilor pentru expropriere, iar la art. 6 alin. (3) se menţionează că eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator, aceste dispoziţii nefiind atacate pe calea prezentei contestaţii, fiind de altfel o transpunere a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Faptul consemnării despăgubirii este necontestat, aşadar de la momentul consemnării sumei, reclamantul nu mai este proprietar al terenului expropriat, astfel că nici nu i se cuvin despăgubiri pentru folosul agricol nerealizat.

Prin sintagma prejudiciul cauzat proprietarului ar putea fi înţeles doar prejudiciul contând în valoarea lucrărilor agricole realizate pe acel teren până la momentul emiterii hotărârii şi consemnării sumei de bani, respectiv arat, semănat, contravaloarea seminţelor şi alte astfel de cheltuieli cu pregătirea terenului şi cultivarea lui, precum şi cultura semănată şi pe care nu au mai putut să o recolteze din cauza exproprierii.

Reclamantul nu a susţinut că ar fi realizat asemenea lucrări, astfel că în concret nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a exproprierii şi deci nu i se cuvine o astfel de despăgubire.

S-a considerat că sunt nefondate şi motivele de apel referitoare la nesoluţionarea fondului cauzei de către instanţa de fond, aceasta pronunţându-se asupra cererilor reclamantului, şi considerând a fi întemeiate doar pretenţiile referitoare la valoarea terenului expropriat, cu respingerea celorlalte cereri ca nefondate.

S-a apreciat că nu poate fi admisă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani pentru acoperirea prejudiciului moral, deoarece, pe de o parte, Legea nr. 33/1994 nu

reglementează posibilitatea acoperirii unui astfel de prejudiciu, care de altfel nici nu se poate produce şi nici nu se poate dovedi, iar, pe de altă parte, această cerere este formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel, odată cu susţinerea cauzei pe fond, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot formula cereri noi.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 20 septembrie 2011, reclamantul, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor referitoare la nesolutionarea unor cereri adresate instanţei de fond.

Discutând de o justă şi reală despăgubire rezultată din exproprierea unei părţi din terenul proprietatea sa, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei la plata cumulativă a următoarelor categorii de despăgubiri: valoarea reală de piaţă a suprafeţelor de teren ocupate şi afectate de amplasarea abuzivă a unei părţi din conducta magistrală de gaz metan; valoarea folosului de tras nerealizat de către reclamant, în condiţiile ocupării abuzive a terenului, respectiv a împiedicării proprietarului de a desfăşura orice activităţi corelative naturii terenului, teren de construcţii.

S-a solicitat echivalentul diminuării valorii de piaţă a terenului rămas în proprietatea sa, urmare deducerii suprafeţelor afectate de expropriere, cererea fiind legată şi de imposibilitatea de folosire a terenului ca teren de construcţii, dată fiind proximitatea zonei de amplasare a magistralei de gaz metan.

Dacă în privinţa caracterului prealabil al plăţii, recurentul-reclamant se confruntă cu o încălcare gravă a garanţiilor legale, prin reamplasarea abuzivă a conductei magistrale, se impune stabilirea unei reale şi juste despăgubiri, acoperind întregul prejudiciului cauzat.

Primele două cereri au făcut obiectul preocupării instanţei de fond, chiar dacă soluţia este greşită. Ce-a de-a treia cerere privind valoarea prejudiciului cauzat prin diminuarea drastică a valorii de piaţă a terenului rămas în proprietatea recurentului-reclamant, după expropriere, teren care nu mai poate fi folosit conform destinaţiei sale de teren de construcţii, nu a primit soluţionare prin sentinţa atacată.

Nepronunţarea asupra acestei solicitări peţitorii exprese, afectează validitatea sentinţei, dată fiind obligaţia judecătorului de a da soluţie motivată cu privire la toate cererile petitorii, principale sau accesorii, formulate în cauză.

Chiar şi în privinţa solicitării de acordare a folosului de tras, s-a susţinut caracterul succint şi formal al considerentelor. În mod absolut eronat instanţa de fond a susţinut că cererea este nefondată pentru simplul fapt că reclamantul nu a înţeles să propună probe. Susţinerea este falsă atâta timp cât, chiar prin obiectivele de expertiză dispuse de către instanţă, se indică obligaţia experţilor de a stabili aceste valori de despăgubire.

Fără să sancţioneze nepronunţarea asupra unor cereri adresate legal, instanţa de apel, încearcă prin considerentele deciziei atacate să suplinească această nepronunţare, prin considerente proprii, dar nefondate.

Pentru primul aspect legat de stabilirea valorii reale a terenului ocupat, instanţa de apel pleacă de la o premisă greşită, legată de întinderea suprafeţei ce urmează a fi expropriată, fără să observe faptul că hotărârea nr. 48/2007 a fost atacată cu acţiune în nulitate, pentru considerente formale legate de neîndeplinirea procedurii indicată de art. 13-20 din Legea nr. 33/1994.

Instanţele au omis să verifice cauza din perspectiva prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Fiind declanşată procedura exproprierii judiciare, apare ca evident faptul că hotărârea Comisiei nu mai reprezintă temeiul juridic de expropriere, operaţiunea realizându-se în baza hotărârii judecătoreşti.

Demonstrativă pentru acest aspect este soluţia ambelor instanţe, de anulare în parte a hotărârii nr. 48/2007, doar în privinţa valorii de expropriere a suprafeţei predestinată prin această hotărâre.

Instanţa de control judiciar a dispus o nouă expertiză, realizată, dar care a primit ca obiectiv evaluarea terenului în funcţie de suprafeţele indicate prin hotărârea nr. 48 /2007 şi cu raportare la expertiza topometrică efectuată în primul ciclu procesual.

Expertiza efectuată în primul ciclu procesual de B.C. şi H.V., cu opinia separată a expertului Manitiu Dumitru, a fost întocmită cu rea-credintă, în condiţiile în care se fac omisiuni deliberate; cei doi experţi pleacă în evaluarea lor de la faptul că terenul afectat şi expropriat ar avea ramul de cultură „fânaţ";, când în realitate cartea funciară indică destinaţia de teren de construcţii; această omisiune este determinantă în privinţa stabilirii valorii de piaţă a terenului; cei doi experţi au făcut abstracţie de condiţiile legale impuse de Legea Gazelor nr. 351/2004 şi Legea Petrolului nr. 238/2004, condiţii relative la faptul existentei unei zone de protecţie şi a unei zone de siguranţă, alăturate perimetrului de amplasare a conductei magistrale; aceleaşi norme speciale impun de asemenea interdicţii de acces şi activitate în zonele de siguranţă şi protecţie ale conductei; partea de teren afectată de reamplasarea conductei magistrale de gaz metan este în realitate mult mai mare; în acest context legal, s-a invocat şi gradul de diminuare a valorii de circulaţie a terenului rămas în proprietatea sa, după expropriere.

Expertiza realizată în cel de-al doilea ciclu procesual, este nefondată şi precară, instanţa de apel respingând fără motivare toate obiecţiunile formulate. O parte importantă a raportului de expertiză este o preluare a unor divagaţii de ordin teoretic, experţii neoferind răspuns niciunui obiectiv stabilit de către instanţă.

S-a susţinut totodată că a fost aprobat P.U.G. al Municipiului Sibiu, conform căruia aceste terenuri au devenit terenuri intravilane.

Suprafaţa real afectată de traversarea magistralei de gaz este de 1.842 m.p., aşa cum precizează expertiza topometrică întocmită de expertul M.D.

Este inexplicabil faptul că experţii stabilesc valori de despăgubire diferite pentru parcele învecinate şi aflate în acelaşi perimetru. Valoarea de 3 euro indicată de experţi, aferentă despăgubirii pentru această parcelă de 396 m.p., complet compromisă, este derizorie şi ridicolă.

La stabilirea nivelului de despăgubire se impunea acordarea de compensaţii băneşti, având în vedere faptul că restul terenului de construcţie - 965 m.p., rămas în proprietatea recurentului, după exproprierea suprafeţei de 1.842 m.p., va fi lipsit de căi de acces.

Pentru o justă despăgubire era necesară actualizarea valorii folosului de tras de care acesta a fost lipsit de la ocuparea fără titlu a terenului şi până în prezent.

Evaluarea terenului ca teren agricol, în locul unei evaluări ca teren de construcţii, pentru care s-a obţinut, anterior naşterii litigiului, şi certificatul de urbanism, a dus la o diminuare drastică a nivelului de despăgubire.

În privinţa stabilirii întinderii suprafeţei afectate, instanţa de apel a greşit atunci când a preluat fără cenzură susţinerile experţilor topometrişti, bază de evaluare a experţilor evaluatori. Experţii, stabilind întinderea de teren real afectată, nu indică atât prin expertize cât şi prin suplimentul de expertiză, cuprinderea zonei de protecţie şi de siguranţă, din cuprinsul proprietăţilor recurentului.

Dată fiind destinaţia terenului, aceea de teren de construcţii, zonele de siguranţă şi de protecţie ale magistralei de gaz metan, lipsesc dreptul său de proprietate de obiectul său economic.

S-a ataşat un extras din P.U.G, din care rezultă faptul că întreg terenul se include în această zonă de protecţie şi siguranţă. în atare situaţie, s-ar impune, conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 33/1994, exproprierea în integralitate a terenului, întrucât doar această măsură ar reprezenta o justă despăgubire.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reţinută nici o neregularitate procedurală, instanţa de apel pronunţându-se în mod explicit pe aspectul reclamat, nesolutionarea unor cereri adresate legal primei instanţe de fond.

Astfel, s-a consemnat în mod explicit că prima instanţă s-a pronunţat asupra cererilor reclamantului, considerând a fi întemeiate doar pretenţiile referitoare la valoarea terenului expropriat, cu respingerea celorlalte cereri ca nefondate.

Pe de altă parte, în recurs, situaţia invocată de reclamant, de minus petita, nu mai poate constitui temeiul niciunei critici de nelegalitate, dată fiind noua formulare a art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Critica referitoare la stabilirea valorii reale a terenului ocupat, prin raportare la întinderea suprafeţei ce urmează a fi expropriată, nu este întemeiată pentru următoarele considerente;

Chiar dacă hotărârea nr. 48/2007 a fost atacată cu acţiune în nulitate, pentru considerente formale legate de neîndeplinirea procedurii indicată de art. 13-20 din Legea nr. 33/1994, instanţele fondului în mod corect s-au raportat la suprafaţa supusă exproprierii evidenţiată de acest titlu, cât timp, aşa cum însuşi recurentul observă, soluţia ambelor instanţe a fost de anulare în parte a hotărârii - doar în privinţa valorii de expropriere a suprafeţei predestinată prin această hotărâre.

În privinţa criticilor referitoare la concluziile expertizelor efectuate în etapele procesuale anterioare şi care materializează, în esenţă, critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate - expertiza efectuată în primul ciclu procesual de B.C. şi H.V., a fost întocmită cu rea-credinţă, în condiţiile în care cei doi experţi pleacă în evaluarea lor de la faptul că terenul afectat şi expropriat ar avea ramul de cultură „fânaţ";, când în realitate cartea funciară indică destinaţia de teren de construcţii; omisiunea este determinantă în privinţa stabilirii valorii de piaţă a terenului, ducând la o diminuare drastică a valorii de circulaţie; experţii au făcut abstracţie de condiţiile impuse de Legea Gazelor nr. 351/2004 şi Legea Petrolului nr. 238/2004, condiţii relative la faptul existentei unei zone de protecţie şi a unei zone de siguranţă, alăturate perimetrului de amplasare a conductei magistrale; aceleaşi norme speciale impun interdicţii de acces şi activitate în zonele de siguranţă şi protecţie ale conductei; din această perspectivă, partea de teren afectată de reamplasarea conductei magistrale de gaz metan este în realitate mult mai mare; s-a invocat şi gradul de diminuare a valorii de circulaţie a terenului rămas în proprietatea sa, după expropriere; expertiza din cel de-al doilea ciclu procesual, este nefondată şi precară, întrucât instanţa de apel a respins fără motivare toate obiecţiunile; o parte importantă a raportului de expertiză este o preluare a unor divagaţii de ordin teoretic, experţii neoferind răspuns niciunui obiectiv stabilit de către instanţă; au introdus coeficienţi greşiţi, aducând o diminuare maximă a valorilor; au făcut greşeli matematice atunci când au operat formula de calcul a valorii; au pervertit situaţia de fapt atunci când au evaluat după criteriile specifice terenurilor agricole, când in realitate terenul afectat de expropriere este teren de construcţii - acestea nu pot fî analizate în recurs, întrucât exced dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. - cauza recursului.

Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici o critică ce încearcă să valorifice probatoriile administrate în cauză, dintr-o altă perspectivă, favorabilă interesului părţii ce o reclamă - s-a făcut astfel referire la P.U.G. al Municipiului Sibiu, conform căruia aceste terenuri ar fi devenit terenuri intravilane şi că suprafaţa reală afectată de traversarea magistralei de gaz este de 1.842 m.p.

Critica referitoare la actualizarea valorii folosului de tras, nu este întemeiată pentru considerentele pe care instanţa de apel le-a consemnat deja în expunerea de motive.

În mod corect sumele solicitate nu au fost acordate de instanţa de fond, întrucât prejudiciul pretins suferit de reclamant nu a fost dovedit, nu are un caracter cert, fiind stabilit de experţi pe baza unor criterii teoretice.

Deşi, sub acest aspect, în sprijinul afirmaţiilor reclamantului, nu au fost administrate probe pertinente din care să rezulte că reclamantul ar fi cultivat acele terenuri şi că ar fi obţinut vreun câştig anume, experţii au propus o valoare pur ipotetică, calculată potrivit legii arendei, de 539 RON pentru parcela de 2.807 m.p. şi de 76 RON pentru parcela de 397 m.p., pe o perioadă de 4 ani, evaluare ce nu poate fi acceptată.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune într-adevăr din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.

Alin. (2) al art. menţionează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

Prin urmare, reclamantul trebuia să facă dovada că a cultivat aceste terenuri, care erau acele culturi agricole şi că datorită preluării terenului nu a mai obţinut folosul agricol.

Prin sintagma prejudiciul cauzat proprietarului ar putea fi înţeles doar prejudiciul constând în valoarea lucrărilor agricole realizate pe acel teren până la momentul emiterii hotărârii şi consemnării sumei de bani, respectiv arat, semănat, contravaloarea seminţelor şi alte astfel de cheltuieli cu pregătirea terenului şi cultivarea lui, precum şi cultura semănată şi pe care nu au mai putut să o recolteze din cauza exproprierii.

Într-o astfel de situaţie de fapt pe deplin stabilită, cum reclamantul nu a susţinut că ar fi realizat astfel de lucrări, nu se poate reţine cu deplin temei că reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a exproprierii terenului.

S-a reţinut totodată corect că esenţa litigiului pendinte constă în stabilirea categoriei de folosinţă a terenului în litigiu, reclamantul insistând în fata instanţelor fondului ca valoarea terenului să fie stabilită în funcţie de destinaţia indicată - teren construcţii.

Norma legală în vigoare, incidenţă în cauză, prescrie că valoarea terenului în litigiu trebuie să fie pusă în relaţie directă cu un moment foarte precis determinat - data efectuării raportului de expertiză, în acest sens fiind dispoziţiile explicite ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În egală măsură, destinaţia terenului ce trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii.

La momentul emiterii hotărârii din 10 iulie 2007, categoria de folosinţă a terenului a fost aceea de fanat extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosinţă, pretins dobândită de teren la o dată ulterioară, chiar introducerii cererii de chemare în judecată - acţiunea a fost introdusă la data de 17 martie 2008, iar pretinsul certificat de urbanism a fost eliberat la data de 01 octombrie 2008.

Sunt suficient de relevante argumentele instanţei de apel referitoare la dispoziţiile Legii nr. 50/1991, care prescriu că certificatul de urbanism nu tine loc de autorizaţie de construcţie, respectiv dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 198/2004, în vigoare până la data abrogării sale prin Legea nr. 255/2010, conform cărora actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii comisiei de expropriere sau după data consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolută.

Cum terenul în litigiu este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului a operat de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

S-au avut în vedere cum era firesc dispoziţii legale similare ale Legii nr. 255/2010, respectiv art. 29 şi art. 30, ce impun în mod categoric afirmaţia că nu pot fi luate în considerare actele emise după ce a avut loc transferul dreptului de proprietate.

Toate aceste considerente de fapt şi de drept susţin pe deplin concluzia la care a ajuns instanţa de apel, conform căreia valoarea despăgubirilor trebuie stabilită prin raportare la destinaţia pe care o avea terenul la data exproprierii, aceea de fânaţ agricol extravilan, motivele de critică formulate de reclamant cu privire la acest aspect fiind în mod evident neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cererea de expropriere a unei suprafeţe mai mari de teren decât cea efectiv expropriată, s-a constatat în mod judicios că sentinţa instanţei de fond este corectă.

Relevant sub acest aspect a fost suplimentul la raportul de expertiză, în conţinutul căruia s-a făcut precizarea expresă că exproprierea suprafeţei de 548 m.p. este suficientă şi nu este necesară exproprierea întregii suprafeţe de teren.

Instanţa de apel a stabilit pe deplin situaţia cauzei pendinte, reţinând în urma aprecierii probatoriului de specialitate că parcela, în suprafaţă de 396 m.p., nu este afectată de traseul conductei, nu este corp funciar înfundat, învecinându-se la vest cu un drum de exploatare. A reţinut totodată că magistrala de gaz metan traversează parcela, în suprafaţă de 796 m.p., pe care reclamantul a vândut-o pârâtei, precum şi o parte din parcela, respectiv o suprafaţă de teren de 548 m.p., care a şi fost expropriată prin hotărârea din 10 iulie 2007 şi care a primit nr. topografic nou.

Solicitarea reclamantului referitoare la exproprierea suprafeţei de 2.259 pentru faptul că aceasta ar fi afectată de conducta de gaz metan şi că nu ar avea ieşire la calea publică, nu poate fi primită, pentru considerentele pertinente pe care instanţa de apel le-a reţinut în expunerea de motive, suprafaţa de teren rămasă nu este cu nimic afectată de traversarea subterană a parcelei învecinate, dată fiind destinaţia terenului, aceea de fânaţ extravilan, pe de altă parte, pentru faptul că nu este posibilă exproprierea unei suprafeţe de teren de patru ori mai mare decât cel efectiv expropriat.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.L. împotriva deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1883/2012. Civil		ICCJ. Decizia nr. 1899/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1884/2012. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1884/2012. Civil