ICCJ. Decizia nr. 1954/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1954/2012
Dosar nr. 1518/83/2010
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul S.Ş. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie obligat acesta din urmă la plata unor pretenţii în sumă de 500.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, pretenţii reprezentând despăgubiri datorate reclamantului în temeiul Legii nr. 221/2009.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 04 ianuarie 1945- 27 noiembrie 1949, reclamantul a fost deportat la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul URSS, apreciind că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221 /2009, pentru a fi despăgubit pentru prejudiciul suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 534/D din 07 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a admis în parte, acţiunea reclamantului S.Ş.; s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse faţă de reclamant, constând în efectuarea de către aceasta a muncii de reconstrucţie după război, prin deportare pe teritoriul fostei U.R.S.S., în perioada 04 ianuarie 1945 -27 noiembrie 1949; a fost obligat pârâtul, să plătească reclamantului suma de 118.000 RON, pretenţii reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a măsurii administrative; au fost respinse restul cererilor formulate de reclamant.
În justificarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În circumscrierea caracterului politic al măsurii administrative luate faţă de reclamant, în speţă deportarea la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul fostei U.R.S.S., instanţa a reţinut că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu";, dacă s-a întemeiat pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în cuprinsul art. 3 lit. a)-f) din lege. Pe de altă parte, disp.art. 4 alin. (3) prevăd că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele de la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora";, stabilindu-se că disp.art. 1 alin. (3) din lege se aplică în mod corespunzător.
Datorită trimiterii la disp.art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanţa de fond a apreciat că în speţă caracterul politic al unei măsuri administrative (definite conform art. 3 din lege) rezultă, în situaţia acestor „alte măsuri";, din referirea expresă a legiuitorului la scopurile reglementate prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.
Aşadar, instanţa a constatat că, de principiu, măsura administrativă constând în deportarea la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul fostei U.R.S.S. reprezintă o măsură administrativă abuzivă în înţelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, coroborat şi cu disp.art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Asupra modalităţii concrete de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului prin adoptarea măsurii administrative, instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente disp.art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi din această perspectivă a constatat acţiunea formulată fiind întemeiată.
În stabilirea cuantumului concret al despăgubirii instanţa de fond a pornit de la reglementările legale în materie, cele mai apropiate de situaţia dedusă judecăţii, apreciind că satisfacţia echitabilă s-ar realiza într-o măsură suficientă faţă de reclamant în ipoteza în care cuantumul pretenţiilor acordate s-ar situa la un nivelul dublu sumei de 1.000 RON lunar respectiv suma de 118.000 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Statul Român Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu - Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu - Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu - Mare iar prin decizia civilă nr. 69 din 16 martie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a admis, ca fondate, apelurile declarate, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului pentru prejudiciul moral de la suma de 118.000 RON la suma de 59.000 RON şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În adoptarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut în primul rând că susţinerile apelanţilor şi ale intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care se arată că măsura administrativă a deportării luată faţă de reclamant nu are caracter politic, sunt nefondate.
Astfel, s-a reţinut ca fiind adevărat faptul că această măsură nu este din punct de vedere al naturii sale juridice urmare a unei condamnări ci a unei măsuri administrative nefiind dispusă în temeiul vreunuia din actele normative enumerate la art. 3 din Legea nr. 221/1009 , însă potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din lege beneficiul prevederilor art. 5 în sensul acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit le este recunoscut şi persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3.
În acelaşi sens s-a avut în vedere trimiterea pe care Legea nr. 221/2009 o face la dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată după 6 martie 1945, precum şi acelor deportate în străinătate sau constituite prizonieri, art. 5 alin. (4) prevăzând că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de ";Decretului-Lege nr. 118/1990, iar art. 1 din acest decret -lege face referire expresă la situaţia peroanelor deportate şi a celor constituite prizonieri după 23 august 1944.
Aşadar din interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, instanţa de apel constatat că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, şi persoanele care au fost prizonieri sau deportate la muncă la muncă de reconstrucţie în fosta U.R.S.S. în perioada de referinţă.
Cu privire la critica referitoare la necesitatea reducerii cuantumului despăgubirilor în limita fixată de O.U.G. nr. 62/2010, s-a constatat că dispoziţiile acestui act normativ au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, situaţie faţă de care în conformitate cu dispoziţiile art. 147 din Constituţia României, în prezent ordonanţa invocată nu-şi mai produce efecte juridice.
De asemenea, s-a reţinut că este adevărat faptul că, prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale şi prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, decizie publicată în M.Of. din data de 15 noiembrie 2010, dată de la care dispoziţiile sale au devenit obligatorii, însă până la publicare deciziei practica Curţii de Apel Oradea a fost constantă în admiterea acţiunilor formulate în baza Legii nr. 221/2009, având un obiect similar cu cel din cauza de faţă.
Având în vedere durata măsurii administrative dispusă faţă de reclamant de consecinţele produse şi de intensitatea cu care aceste consecinţe au fost resimţite, cuantumul prejudiciului moral s-a calculat din perspectiva criteriilor generale lăsate la aprecierea judecătorului, lucru pe deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce diferă de la o persoană la alta în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.
Astfel, instanţa de apel, judecând în echitate, în speţă a apreciat că suma acordată de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri, este disproporţionată apreciind că suma ce i se cuvine intimatului - reclamant este de 59.000 RON sumă ce este de natură să asigure o reparaţie completă pentru urmările produse de măsura administrativă dispusă faţă de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea criticilor formulate pârâtul a arătat, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, că acestea au fost supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situaţiei materiale a reclamantului, ca urmare a masurilor luate;
S-a susţinut că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 astfel că în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009 se poate solicita şi dispune de către instanţa doar constatarea caracterului politic al acestor condamnări şi a masurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 989, fără acordarea despăgubirilor morale.
Cu ocazia dezbaterilor recursului reprezentanta recurentului pârât a susţinut că prezenta cauză nu se circumscrie dispoziţiilor Legii 221/2009.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul estefondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, reclamantul solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptului că în perioada 04 ianuarie 1945- 27 noiembrie 1949, acesta a fost deportat la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul U.R.S.S., apreciind că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221 /2009, pentru a fi despăgubit pentru prejudiciul suferit.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, poate naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat.
Or, împrejurarea că reclamantul a fost deportat la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul U.R.S.S. în perioada 04 ianuarie 1945- 27 noiembrie 1949, nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Faptul că reclamantului i-au fost recunoscute anumite drepturi în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 fiind nelegală.
Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic şi de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, rezultă că trimiterea făcută de legiuitor la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 s-a făcut exclusiv în scopul de a reglementa un criteriu de cuantificare a daunelor morale (la stabilirea cărora instanţa urmează a avea în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul acestui decret-lege), fără a institui un nou izvor de acordare a acestor daune.
Înalta Curte constată că starea de fapt prezentată excede condiţiilor reglementate de Legea nr. 221/2009, ceea ce însă nu echivalează cu o nerecunoaştere a măsurii abuzive dedusă judecăţii, ci doar cu o cale procesuală inadecvată.
Având în vedere că legea nu distinge, atunci nici interpretului legii nu îi este îngăduit a distinge, cu atât mai mult cu cât, Legea nr. 221/2009, prin însuşi titlul ei vizează doar condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în ciuda faptului că etnicilor germani deportaţi în U.R.S.S. le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul - Lege nr. 118/1990, republicată.
Înalta Curte reţine că este de prisos a se mai analiza critica privind incidenţa dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale în cauza.
Prin urmare, constatând că situaţia de deportat la muncă forţată de reconstrucţie pe teritoriul U.R.S.S., nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic şi că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri administrative se naşte dreptul de a obţine despăgubiri în condiţiile Legii 221/2009, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale susmenţionate, atunci când a reţinut că măsura luată fată de reclamant se încadrează în domeniul de reglementate a Legii nr. 221/2009 şi că astfel reclamantul este îndreptăţită la despăgubiri în temeiul acestui act normativ.
Faţă de motivele de mai sus, recursul este fondat şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va admite, se va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu-Mare împotriva deciziei nr. 69 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantului S.Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1951/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1958/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
