ICCJ. Decizia nr. 1958/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1958/2012
Dosar nr. 4542/101/2010
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4542/101/2010, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanta G.E., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărâre judecătorească, să se constate caracterul penal al condamnării soţului său şi să oblige pârâtul să achite suma de 550.000 RON reprezentând daune morale suferite de soţul său G.A., în prezent decedat.
În şedinţa publică din 13 septembrie 2010, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4748/101/2010, la cauza pendinte, întrucât s-a constat că dosarele au acelaşi obiect şi privesc aceleaşi părţi.
În cauză, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de numiţii S.E. şi S.S.I., în calitate de moştenitori testamentari ai reclamantei G.E., cerere la care ulterior au renunţat.
S-a luat act că a intervenit decesul reclamantei G.E. la data de 01 iunie 2010, dispunându-se introducerea în cauză a moştenitorilor S.E. şi S.S.I., persoane care, în calitate de moştenitori testamentari, au înţeles să continue acţiunea formulată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 581 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosar nr. 4542/101/2010, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G.E. şi continuată de moştenitorii S.S. şi S.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării aplicată autorului G.A. în baza Deciziei nr. 297/1952, pârâtul Statul Român fiind obligat la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. În justificarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, că măsura abuzivă a internării autorului G.A. în Penitenciarul U.M., fără a exista o hotărârea de condamnare, are caracter politic, fiind incidente disp.art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a apreciat că prin această măsură soţului reclamantei i-au fost cauzate prejudicii materiale şi morale, fiind împiedicat să-şi dezvolte în mod corespunzător personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător pregătiri sale.
Privarea de libertate a autorului G.A. a condus la lezarea şi a altor drepturi fundamentale, respectiv onoarea şi reputaţia sa.
Aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanţă pentru cuantificarea prejudiciului moral, fâcându-se o apreciere rezonabilă, pe o bază echitabilă corespunzător prejudiciului real şi efectiv produs soţului reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 155 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentant legal al Statului Român, prin unitatea sa în teritoriu D.G.F.P. Mehedinţi, împotriva sentinţei civile nr. 581 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi. A fost desfiinţată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 4 din Legea nr. 221/2009, participarea procurorului este obligatorie atunci când prin acţiune se cere să se constate caracterul politic al măsurii luate împotriva persoanelor vizate de lege.
Cum, din examinarea hotărârii apelate rezultă că pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, procurorul nu a participat, sentinţa este lovită de nulitate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal reclamanţii S.E. şi S.S.I. pentru motive de nelegalitate întemiatepe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii au făcut referire la fondul cauzei susţinând, totodată că, pe tot parcursul procesului procurorul a participat la judecarea cauzei, Curtea de Apel reţinând în mod greşit contrariul.
La termenul din 19 martie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie aspectul nesemnării cererii de recurs, cerinţă impusă de art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând cu prioritate această excepţie a nulităţii recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
De altfel, potrivit deciziei din 07 mai 20007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite dată în recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii.
Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 C. proc. civ., partea putând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar când este prezentă în instanţă în chiar şedinţa de judecată în care a fost invocată nulitatea.
Cererea de recurs nu a fost semnată de recurenţii reclamanţi S.S.I. şi S.E. deşi deşi li s-a pus în vedere acest aspect, sub sancţiunea nulităţii cererii, prin citaţia aflată la dosar recurs.
Ca atare, raportat şi la art. 298 C. proc. civ. care prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât şi ale art. 316 C. proc. civ., conform căruia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) se aplică şi cererii de recurs, deoarece dispoziţiile de procedură privind semnarea cererii de investire a instanţei nu sunt potrivnice celor privind cererea de recurs.
Din perspectiva celor expuse, urmează a se constata nulitatea recursului declarat de reclamanţii S.S.I. şi S.E. în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii S.S.I. şi S.E. împotriva deciziei nr. 155 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1963/2012. Civil → |
|---|
