ICCJ. Decizia nr. 1963/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1963/2012
Dosar nr. 1799/114/2007*
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Buzău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 494 din 20 aprilie 2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţii-persoane fizice şi R.A.D.E.T. S.E.P.P. Constanţa; a respins acţiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu R.A.E.D. public şi privat Constanţa, cu pârâţii P.C., P.M., P.V., R.E., G.C. şi G.I. şi cu Municipiul Constanţa, prin primar.
Pentru a hotărî astfel instanţa de afon a reţinut următoarele:
Reclamanta G.A. a promovat acţiunea in constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.-D.P.P. Constanţa şi pârâţii persoane fizice, pretinzând că este moştenitorul testamentar al defunctului O.D.M., una şi aceeaşi persoană cu O.M., care figurează în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, fără a face dovada că O.D.M. este una şi aceeaşi persoană cu O.M., la dosarul cauzei nefiind depuse acte de stare civilă, ci doar o declaraţie de notorietate, autentificată din 19 noiembrie 2000, cu doi ani înaintea introducerii acţiunii, dată de persoane cu domiciliul în Galaţi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin decizia nr. 100 din 4 aprilie 2011, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimaţii-pârâţi G.C., G.A., P.M., P.C., P.V., R.E., R.M.A.;
A admis apelul declarat de reclamanta G.A., decedată pe parcursul soluţionării cauzei, cu ultim domiciliu în Galaţi, str. B., în drepturile căreia s-a subrogat moştenitorul său legal B.A.C., în contradictoriu cu pârâţii G.A. - în nume propriu şi ca moştenitor al intimatei G.I., decedată pe parcursul procesului, domiciliată în Constanţa, G.C., P.M., P.C., P.V., R.E., R.M.A., R.A.E.D. Public şi Privat Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Consiliul Local Constanţa, şi, în consecinţă: a desfiinţat sentinţa civilă nr. 494 din 20 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de intimaţi la termenul de judecată din data de 04 aprilie 2011, Curtea a constatat că este neîntemeiată, întrucât obiectul acţiunii l-a reprezentat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între R.A.E.D.P.P.C. Constanţa şi intimaţii persoane fizice, temeiul de drept invocat de reclamanta-apelantă constituindu-l disp.art. 5 şi 948 C. civ., coroborate cu cele ale art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea intimaţilor, în sensul că, datorită modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, reclamanta-apelantă beneficiază, doar de despăgubiri (imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995 nemaifiind restituibile în natură), motiv pentru care aceasta nu mai are calitate procesuală în cauză, nu a putut fi validată de către Curte, întrucât raţionamentul prezentat, a ignorat, în mod evident, obiectul acţiunii deduse judecăţii.
S-a impus a se preciza, sub acest aspect, că art. 7 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că nu se restituie în natură imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, invocat de către intimaţi, în argumentarea excepţiei menţionate, statuează, ca o condiţie sine qua non de aplicare, ca imobilul să fie înstrăinat cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, ori în prezenta cauză, reclamanta-apelantă a pretins a se constata tocmai nulitatea absolută a contractului de înstrăinare, contestând, prin urmare, condiţia de valabilă încheiere a acestora.
Totodată, Curtea a reţinut că intimaţii au omis a avea în vedere că art. 45 care consacră în favoarea fostului proprietar posibilitatea de a contesta în justiţie valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate asupra imobilului ce i-a aparţinut până la preluarea de către statul comunist, este păstrat şi în actuala reglementare, neputându-se discuta, prin urmare, nici de o inadmisibilitate „ex lege"; a unor astfel de acţiuni şi, de asemenea, nici de o lipsă a calităţii procesuale a fostului proprietar, reclamant în cadrul unor astfel de acţiuni, astfel cum au apreciat intimaţii.
În considerarea acestor argumente, Curtea, în temeiul disp.art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 109 C. proc. civ., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de intimaţii persoane fizice, ca neîntemeiată.
S-a mai reţinut că problema de drept dedusă controlului judiciar exercitat de Curte, o reprezintă stabilirea calităţii procesuale active a reclamantei, în condiţiile în care, prima instanţă a hotărât că excepţia invocată de intimaţi este întemeiată, de această dată cu motivarea că reclamanta nu a dovedit prin probele administrate că testatorul său, O.M.A., este una şi aceeaşi persoană cu numitul O.M., fostul proprietar al imobilului situat în Constanţa, str. M.E., jud. Constanţa.
În faza procesuală a apelului, reclamanta a depus, ca act nou, dispoziţia emisă de Primăria comunei C. la data de 22 iulie 2007, din care reiese că testatorul O.M.A. s-a căsătorit la data de 12 iulie 1909, în corn. C. cu numita D.M., născută în anul 1887, în Bucureşti, persoană care apare în actele de stare civilă, aflate în dosarul de fond, ca fiind soţia numitului O.M. (a se vedea în acest sens certificatul de căsătorie, extras din registrul de căsătorii al comunei C., jud.Constanţa.
Acest act nou a fost contestat de către intimaţii - persoane fizice, atât pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (ceea ce a impus, la termenul de judecată din data de 3 decembrie 2007, suspendarea judecării apelului şi sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă - Tribunalul Constanţa, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată), cât şi pe calea directă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei, ceea ce a determinat o nouă suspendare a apelului, de data aceasta în baza art. 244 alin. (1) pct. 1, C. proc. civ. (încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2009).
Ambele proceduri jurisdicţionale promovate de către intimaţii-persoane fizice, au fost însă respinse în mod irevocabil de către Curtea de Apel Constanţa, care a pronunţat în acest sens, la data de 30 octombrie 2008, decizia civilă nr. 555, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de intimaţii din prezenta cauză, menţionând sentinţa civilă nr. 785 din 11 martie 2008 a Tribunalului Constanţa prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 1038/2007.
Ulterior, respectiv la data de 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, a pronunţat decizia civilă nr. 793/CA, prin care a anulat ca netimbrat recursul declarat de intimaţii din prezenta cauză, menţinând, prin urmare, sentinţa civilă nr. 106 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Constanţa, prin care se respinsese ca inadmisibilă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei emisă de Primarul comunei C.
Prin urmare, actul depus în faza apelului de către reclamanta G.A., urmare a respingerii demersurilor jurisdicţionale exercitate împotriva sa de către intimaţi, s-a bucurat, la momentul soluţionării apelului, de prezumţia de valabilitate, urmând a fi coroborat cu celelalte probe administrate în dosar.
S-a constatat, sub acest aspect, că reclamanta-apelantă a depus trei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care a dovedit că i s-a admis acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu, formulată în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Local al municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi R.A.E.D. Public şi Privat Constanţa, respectiv că i s-a admis acţiunea în revendicare formulată împotriva aceloraşi intimaţi, persoane juridice, pentru apartamentul compus din 3 camere, dependinţe şi boxă, situat în imobilul din prezentul litigiu - sentinţa civilă nr. 712 din data de 28 martie 2005 a Tribunalului Constanţa şi decizia civilă nr. 285/C/14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa.
S-a impus a se menţiona, în privinţa acestei ultime acţiuni în revendicare, că, prin decizia nr. 8202 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 5 decembrie 2007, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de intimaţii persoane fizice din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 285C din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa (prin care se respinsese ca nefondat apelul intimaţilor persoane juridice împotriva sentinţei civile nr.712/2005 a Tribunalului Dâmboviţa) şi ca nefondat recursul declarat de intimaţii persoane juridice împotriva aceRONaşi decizii, s-a constatat că „reclamanta G.A. are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, fiind unica moştenitoare a autorului său, O.M.A.";
Au reţinut judecătorii instanţei supreme, în continuare, că, în mod corect, în fazele procesuale anterioare, s-a luat „ în considerare şi declaraţia de notificare autentificată din 1 noiembrie 2003, (...) potrivit căreia O.M.A. este aceeaşi persoană cu O.M. sau O.M.A.";
Toate aceste trei hotărâri judecătoreşti au fost contestate de către intimaţii persoane fizice, care au susţinut că nu le sunt opozabile, întrucât nu au fost părţi în procesele în care s-au pronunţat, respectiv în procesele de fond şi de apel pentru cazul acţiunii în revendicare, soluţionată irevocabil prin decizia nr. 8200/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procedând la examinarea acestei apărări, instanţa de apel a constatat că, deşi situaţia de fapt invocată de către intimaţi este confirmată de către actele dosarului, raţionamentul juridic prezentat de aceştia, este deficitar, întrucât hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele în care acestea nu au fost părţi - sentinţa civilă nr. 4204/2000 a Judecătoriei Braşov, sentinţa civilă nr. 712/2005 a Tribunalului Dâmboviţa şi decizia civilă nr. 285C/2006 a Curţii de Apel Constanţa se bucură, în virtutea caracterului irevocabil, de putere de lucru judecat.
Curtea, a reamintit sub acest aspect că, în raport cu terţii, hotărârile judecătoreşti irevocabile au caracterul unor prezumţii, care pot fi răsturnate prin dovada contrarie, dovadă care, în speţa de faţă nu a fost însă realizată de către intimaţii persoane fizice, toate demersurile juridice efectuate de aceştia pentru a anula actul care confirmă susţinerile apelantei şi situaţia de fapt şi de drept reţinută a hotărârii menţionate, fiind respinse irevocabil.
De asemenea, Curtea a constatat că prima instanţă a omis a avea în vedere însuşi obiectul acţiunii - constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, precum şi faptul că aceasta fusese invocată de către persoana căreia îi fusese admisă acţiunea în revendicare împotriva vânzătorului.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs G.A., G.C., P.C., P.V., P.M., R.E. şi R.M.A., în calitate de pârâţi-intimaţi, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
În mod greşit, instanţa de apel a rezolvat excepţia lipsei calităţii procesuale active, ex lege a reclamantei în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 şi a Normelor de aplicare a H.G.R. nr. 823 din 01 septembrie 2001.
Întrucât noua reglementare face trimitere expresă la actele de înstrăinare încheiate în baza Legii nr. 10/2001, instanţa de apel trebuia să de eficienţă acestor dispoziţii legale cu prioritate.
Instanţa de apel nu a analizat actul de căsătorie emis în anul 1909 al numitului O.M., fostul proprietar al imobilului în litigiu, în contextul celorlalte acte oficiale existente la dosar.
Actul menţionat a fost modificat după sesizarea instanţei de apel, cu scopul evident de a contraface probe care să ducă la ideea că O.M.A. este una şi aceeaşi persoană cu O.M., fostul proprietar al imobilului (bloc) de apartamente situat în Constanţa, str. M.E.
Recurenţii, au invocat motivul de recurs de ordine publică a inadmisibilităţii ex lege a acţiunii reclamantei în raport cu modificările Legii nr. 10/2001 şi în baza Deciziei nr. 1055/2008 a Curţii Constituţionale a României.
Chiar dacă s-ar fi reţinut că reclamanta ar fi moştenitoarea lui O.M., şi deci persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, trebuia să se reţină inadmisibilitatea ex lege a acţiunii pentru motivele arătate.
O altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 care nominalizează ca imobilele „preluate abuziv şi care cad sub incidenţa retrocedării, imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950 fără nici un fel de distincţie.
În aceeaşi idee, recurenţii susţin că, chiar dacă s-ar fi reţinut că reclamanta ar fi moştenitoarea lui O.M. şi deci persoana îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, trebuie reţinută excepţia inadmisibilităţii acţiunii în condiţiile în care singurul instrument juridic de valorificare a eventualelor drepturi ale reclamantei sunt exclusiv în condiţiile obţinerii unor despăgubiri în echivalent.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respectiv a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nefiind făcută dovada că antecesorul său este aceeaşi persoană ci cel de la care s-a efectuat preluarea imobilului.
Faţă de această situaţie, şi raportat la hotărârile judecătoreşti, sentinţa civilă nr. 4204/2000 a judecătoriei Braşov, sentinţa civilă nr. 712/2005 a Tribunalului Dâmboviţa şi decizia civilă nr. 285/2006 a Curţii de Apel Constanţa, intrate în puterea lucrului judecat, din care rezultă calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, fiind unica moştenitoare a defunctului O.M.A. în mod legal instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Din această perspectivă, niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscriu cerinţelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii G.A., G.C., P.M., P.C., P.V., R.E. şi R.M.A. împotriva deciziei nr. 100 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Vor fi obligaţi pârâţii G.A., G.C., P.M., P.C., P.V., R.E. şi R.M.A. să plătească, în solidar, intimatului reclamant B.A.C., suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii G.A., G.C., P.M., P.C., P.V., R.E. şi R.M.A. împotriva deciziei nr. 100 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe pârâţii G.A., G.C., P.M., P.C., P.V., R.E. şi R.M.A. să plătească, în solidar, intimatului reclamant B.A.C., suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1958/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1965/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
