ICCJ. Decizia nr. 2013/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2013/2012
Dosar nr. 1623/30/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 martie 2010 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva sa, constând în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani, judeţul Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951-26 ianuarie 1956; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale; constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Bumbăcani, judeţul Ialomiţa, pentru autorii reclamantului, A.D. şi A.F., în perioada 18 iunie 1951-26 ianuarie 1956; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 euro, respectiv câte 50.000 euro pentru fiecare dintre autorii săi; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1803/PI din 08 iulie 2010, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâtului Statul Român şi l-a obligat pe acesta să-i plătească reclamantului 50.000 euro, cu titlul de daune pentru strămutarea sa, şi 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru strămutarea părinţilor săi, A.D. şi A.F., în echivalent în RON la data plăţii, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în raport de faptul că reclamantul a dovedit că este fiul autorilor săi, actualmente decedaţi, A.D. şi A.F., care, conform adeverinţei din 07 decembrie 2000 eliberată de Ministerul Justiţiei, Direcţia Instanţelor, au fost deportaţi în localitatea Bumbăcani, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
Soluţionând cauza în echitate, raportat la împrejurările concrete ale măsurii administrative cu caracter politic la care au fost supuşi reclamantul şi autorii săi, Ia durata acesteia, Tribunalul a apreciat că reclamantul are dreptul la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea sa, la 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea tatălui său, şi la 50.000 de euro, cu titlu de daune morale pentru deportarea mamei sale, astfel că a admis acţiunea.
Împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 08 iulie 2010, pronunţate de Tribunalul Timiş, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a acţiunii introductive, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, lipsindu-le de efecte juridice începând cu data de 31 decembrie 2010.
La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2011, instanţa de prim control judiciar, faţă de decesul reclamantului A.V., a suspendat judecarea cauzei în baza art. 243 C. proc. civ., repunând-o pe rol la termenul din data de 11 octombie 2011, când a introdus în cauză moştenitorii defunctului A.V., A.M. şi A.D.
Prin decizia civilă nr. 1035 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 1803/PI din 08 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în contradictoriu cu intimatul A.V. (decedat), prin moştenitori A.M. şi A.D., şi a schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantului A.V. (decedat), continuată prin moştenitorii acestuia A.M. şi A.D., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acţiunii reclamantului şi prin nepunerea acestora în acord cu Legea fundamentală în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., normele legale au fost lipsite de efecte juridice.
În considerarea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, instanţa a reţinut că soluţia se impune, chiar în faza procesuală amintită, având în vedere că textele legale constatate ca fiind neconstituţionale au dat naştere unei situaţii juridice legale, aflate în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Împotriva deciziei civile nr. 1035 din 11 octombrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat în termen legal recurs reclamanţii A.D. şi A.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac formulate, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe.
Astfel, subsumat motivului de recurs mai sus indicat, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu încălcarea principiului neretroactivităţii efectelor juridice în ceea ce priveşte Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale în raport de sentinţa civilă nr. 1803/PI din 08 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a prevederilor Deciziei nr. 1173 din 21 octombrie 2011 pronunţată de instanţa de contencios constutiţional, prin care s-a recunoscut beneficiarilor Legii nr. 221/2009 dreptul la despăgubiri morale.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, reţine că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:
Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control de constituţionalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Astfel, prevederile legale în raport de care reclamnaţii erau îndreptăţiţi la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituţionale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituţionalitate şi, ulterior, ca şi consecinţă a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituţionale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menţionat se prevede că Deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin Decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază că reclamanţii se află în eroare atunci când raportează data de la care produce efecte juridice decizia instanţei de contencios constituţional, respectiv de la data publicării ei în M. Of. - 15 noiembrie 2010, la data pronunţării sentinţei primei instanţe, hotărâre nerămasă definitivă, fiind atacată cu apel.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.D. şi A.M. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 11 octombrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2011/2012. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2017/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
