ICCJ. Decizia nr. 2025/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2025/2012
Dosar nr. 4119/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2439 din 24 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1090/2004 al Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor; a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată, precizată şi extinsă de reclamanta O.E.A. şi B.R.A.D., ultimul decedat în timpul procesului, acţiunea fiind continuată cu moştenitorul acestuia, R.B. şi a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de H.T.C., în Dosar conexat 7643/2004, ambele acţiuni împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Ministerul Finanţelor Publice, şi s-a dispus anularea dispoziţiei Primarului Municipiului Cluj-Napoca din 18 decembrie 2003, de respingere a notificării.
A fost obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţie pentru restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, în cotă de ½ parte pentru B.R., ¼ parte pentru H.T.C. şi ¼ parte pentru O.E.A., cu privire la apartamentele nr. AA, FF, HH, JJ, MM, PP, BB, VV, AB şi CD, înscrise în CF YY Cluj, cu nr. top WW şi cu privire la părţile indivize comune aferente acestora, înscrise în CF ZZ, cât şi cu privire la cota parte ce revine acestor apartamente din imobil curte, înscris în CF XX Cluj, cu nr. top QQ, potrivit expertizei întocmită în cauză de expert M.D.
A fost obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţie pentru despăgubiri în echivalent către reclamanţi, în aceleaşi cote, pentru apartamentele cu nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, OO, RR, SS, TT, situate în Cluj-Napoca, cu o valoare de 11.962.000.000 RON.
Au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii Filiala Interjudeţeană Cluj-Bistriţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România, SC A.I. SRL, SC S.I. SRL, SC D.C. SRL, SC L.I.E. SRL, F.A.M., C.G.M. şi R.M.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul H.T.C.
Au fost obligaţi pârâţii şi intervenienţii accesorii să plătească reclamanţilor suma de 30.800.000 RON cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 491/A din 27 aprilie 2005, a respins apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi de intervenienţii accesorii, a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii faţă de Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis în parte apelul declarat de reclamanţi, schimbând parţial sentinţa, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea Primarului Municipiului Cluj-Napoca de a emite dispoziţia de restituire în natură a apartamentelor arătate în sentinţă, dispunându-se direct de către instanţă restituirea în natură.
A schimbat sentinţa, stabilind că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, OO, RR, SS, TT ale imobilului, înlăturând dispoziţia de obligare a Primarului Municipiului Cluj-Napoca de a emite şi sub acest aspect, o dispoziţie corespunzătoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin decizia civilă nr. 4190, pronunţată în Dosarul nr. 28572/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate de reclamanţii B.R., O.E.A., H.T.C., pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj, Primarul Municipiului Cluj Napoca şi intervenienţii F.A.M., R.M., SC D.C. SRL, SC L.I.E. SRL, SC S.I. SRL şi SC A.I. SRL împotriva deciziei nr. 491/A din 27 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost casată decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 2439 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi s-a trimis cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.T.C.
A fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de O.E.A. şi a lipsei calităţii acesteia de persoană îndreptăţită.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Cluj.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii O.E.A. şi B.R.A.D. - decedat în timpul procesului, acţiunea fiind continuată cu moştenitorul R.B. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Cluj şi, în consecinţă, a fost anulată în parte dispoziţia din 18 decembrie 2003, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
S-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor R.B. şi O.E.A., în cote de ½ parte fiecare, a apartamentelor nr. AA, FF, HH, JJ, MM, PP, UU, VV, AB, CD, înscrise în CF YY Cluj, cu nr. top WW şi cu privire la părţile indivize comune aferente acestora înscrise în CF ZZ, precum şi cu privire la cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF XX Cluj, nr. top QQ, conform expertizei tehnice întocmite în cauză de expert M.D.
Au fost acordate despăgubiri băneşti în sumă de 1.196.200 RON celor doi reclamanţi, în cotă de ½ parte fiecare, reprezentând valoarea de circulaţie a apartamentelor nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, OO, RR, SS, TT, la care se adaugă despăgubirile aferente cotei părţi din curtea aferentă acestora cu nr. top QQ, imobil situat în Cluj Napoca, şi a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata acestora.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul H.T.C. pentru lipsa calităţii procesuale active.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii de mandatar al avocatului M.V. pentru intervenientul C.G.M.
A fost anulată cererea de intervenţie în interesul pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca formulată de intervenientul C.G.M.
Au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientii SC A.I. SRL Cluj-Napoca, SC S.I. SRL Cluj-Napoca, SC D.C. SRL Cluj-Napoca, SC L.I.E. SRL Cluj-Napoca, F.A.M., R.M., Filiala Interjudeateană Cluj-Bistriţa a Uniunii Artiştilor Plastitici din România.
A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenientul H.T.C. pentru lipsa calităţii procesuale active.
Au fost obligaţi pârâţii şi intervenienţii accesorii să plătească reclamanţilor R.B. şi O.E.A. suma de 3.080 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, s-au admis apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi intervenienţii F.A.M., R.M., SC D.C. SRL, SC S.I. SRL, SC L.I.E. SRL, în parte, împotriva sentinţei civile nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 4480/117/2007, care a fost schimbată în parte şi, în consecinţă: s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.E.A. şi B.R.A.D. - decedat în timpul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorul R.B., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Cluj, având ca obiect plângere împotriva dispoziţiei de respingere a notificării din 18 decembrie 2003.
S-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul Primarul de către intervenienţii SC A.I. SRL, SC S.I. SRL, SC D.C. SRL, SC L.I.E. SRL, F.A.M., R.M., Filiala Interjudeţeană Cluj Bistriţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei, vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.T.C. şi respingerea acţiunii acestuia şi a cererii de intervenţie; respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulată de reclamanţi; admiterea excepţiei lipsei calităţii de mandatar a avocatului M.V., pentru intervenientul C.G.M. şi s-a anulat cererea de intervenţie formulată în numele intervenientului C.G.M.
A fost înlăturată obligaţia pârâţilor şi a intervenienţilor accesorii să plătească reclamanţilor R.B. şi O.E.A. suma de 3.080 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească intervenientelor SC L.I.E. SRL, SC S.I. SRL şi SC D.C. SRL câte 1.000 RON pentru fiecare cheltuieli de judecată.
S-a respins apelul reclamanţilor R.B. şi O.E.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a respins apelul declarat de intervenientul C.G.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească intervenientei SC D.C. SRL cheltuieli de judecată, în recurs şi apel, în sumă de 1.595 RON.
Prin decizia civilă nr. 4074 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosar nr. 4480/117/2007, s-a admis recursul declarat de reclamanţii R.B. şi O.E.A. împotriva deciziei civile nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj; s-a casat decizia şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului.
În considerentele deciziei de casare, instanţa supremă a reţinut că, în mod greşit, instanţa de apel, în afara limitelor casării precedente, a apreciat că notificarea din 20 august 2001 nu emană de la reclamanţi.
Chiar dacă s-ar accepta ipoteza depunerii notificării de către o altă persoană, în numele reclamanţilor, fără a fi existat, la acea dată, fie şi un mandat tacit din partea acestora, toate acţiunile reclamanţilor de după data formulării notificării, ce denotă intenţia de a revendica imobilul în litigiu, echivalează cu o ratificare a actului, confirmând, în mod tacit, formularea şi depunerea notificării.
Examinând apelul reclamanţilor doar din perspectiva, greşită, a neformulării notificării de către aceştia, instanţa de apel nu a soluţionat pe fond calea de atac şi nu a analizat toate aspectele care sunt de esenţa litigiului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, sub nr. 1659/QQ01O/Rj.
Prin decizia civilă nr. 144A din 18 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, intervenienţii F.A.M., R.M., SC D.C. SRL, SC L.I.E. SRL şi SC S.I. SRL şi intervenientul C.G.M. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar civil nr. 4480/117/2007.
A admis, în parte, apelul declarat de reclamanţii R.B. şi O.E.A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul civil nr. 4480/117/2007, pe care a schimbat-o în parte, astfel:
A înlăturat din sentinţa apelată dispoziţia referitoare la obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamanţi a despăgubirilor băneşti.
A stabilit dreptul reclamanţilor R.B. şi O.E.A. la măsuri reparatorii în echivalent, în cotă de câte ½ parte pentru fiecare, pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, constând în despăgubiri băneşti, după cum urmează:
- pentru apartamentele nr.:
- BB, cu nr. top. WW/II, în valoare de 41.548 RON;
- CC, cu nr. top. WW/III, în valoare de 25.971 RON.
- DD, cu nr. top. WW/IV, în valoare de 46.744 RON;
- EE, cu nr. top. WW/V, în valoare de 22.724 RON;
- GG, cu nr. top. WW/VII, în valoare de 25.329 RON;
- II, cu nr. top. WW/IX, în valoare de 53.499 RON;
- KK, cu nr, top. WW/XI, în valoare de 51.548 RON;
- LL, cu nr. top. WW/XII în valoare de 54.284 RON;
- NN, cu nr. top. WW/XIV, în valoare de 47.909 RON;
- OO, cu nr. top. WW/XV, în valoare de 25.578 RON;
- RR, cu nr. top. WW/XVII, în valoare de 62.845 RON;
- SS, cu nr. top. WW/XVIII, în valoare de 54.533 RON;
- TT, cu nr. top. WW/XIX, în valoare de 95.701 RON;
apartamente înscrise în CF YY Cluj şi în CF ZZ Cluj, situate în imobilul din Cluj Napoca, despăgubiri băneşti în cuantum total de 608.213 RON, care urmează să fie achitate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform expertizei de evaluare întocmită de expert M.I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., aferent nr. top. QQ, din CF XX Cluj, A+2, despăgubiri băneşti în cuantum de 172.776 euro, sau echivalentul în RON al acestei sume, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective, care urmează să fie achitate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform expertizei de evaluare întocmită de expert M.I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A păstrat restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
A obligat pe intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să le plătească apelanţilor reclamanţi R.B. şi O.E.A. suma de 4.264,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a adopta această soluţie, luând în considerare dezlegările problemelor de drept date prin decizia de casare nr. 4074 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a reţinut următoarele:
I. Apelul reclamanţilor:
Acest apel vizează măsurile reparatorii cuvenite reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., evidenţiat în CF XX nr. top QQ, aferent construcţiei compusă din 23 de apartamente, cu privire la care prima instanţă a dispus restituirea în natură a apartamentelor libere, respectiv acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentele înstrăinate.
În ce priveşte solicitarea reclamanţilor de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 552 m.p., din expertiza topografică efectuată în cursul judecării apelului, în Dosar nr. 4480/117/2007, a rezultat că acesta constituie curte interioară, folosită în comun cu proprietarii imobilului cu nr. top nou WW.
Identificând parcela cu nr. top WW înscrisă în CF XX Cluj, în suprafaţă de 552 m.p., ce face obiectul litigiului, expertul a stabilit că are categoria de folosinţă curţi, este situată în Cluj-Napoca, într-o zonă ultracentrală, cu destinaţie mixtă locuinţe, comerţ şi instituţii administrative.
Faţă de împrejurarea că această parcelă este destinată exploatării întregii construcţii, aflată, în prezent, în proprietatea mai multor persoane, în urma apartamentării şi vânzării unui număr de 13 apartamente, Curtea a apreciat că restituirea în natură nu este oportună. Această suprafaţă de teren nu poate fi folosită separat şi în raport de suprafaţa şi amplasamentul său (552 m.p., curte interioară, ultracentral), nici nu poate constitui teren construibil.
Având însă în vedere faptul că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, apelul lor a fost admis, iar, pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., aferent nr. top. QQ, din CF XX Cluj, A+2, s-au acordat reclamanţilor despăgubiri băneşti în cuantum de 172.776 euro (313 x 552) sau echivalentul în RON al acestei sume, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective, care urmează să fie achitate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform expertizei de evaluare întocmită de expert M.I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Aceeaşi modalitate de acordare a despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, urmează a fi aplicată şi cu privire la celelalte măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură, dispoziţia de obligare a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamanţi a despăgubirilor băneşti urmând a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din 2 aprilie 2004, în Dosar nr. 1090/2004 al Tribunalului Cluj, reclamanţii au formulat o extindere de acţiune, chemând în judecată, în calitate de pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru opozabilitatea hotărârii cu acesta.
În lipsa unei cereri explicite formulate în faţa primei instanţe de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor băneşti reprezentând contravaloarea bunurilor care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care numai pot fi restituite în natură, doar pe o extindere de acţiune, prin care Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, instanţa nu poate obliga acest pârât la plata despăgubirilor băneşti, instanţa fiind ţinută să se pronunţe doar asupra cererilor cu care a fost învestită.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate atât pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, [potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul formulării plângerii], cât şi pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., instanţa a avut în vedere expertiza efectuată în cursul lunii iulie 2009, de către expertul M.I.
II. În ce priveşte apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, prin care se contestă calitatea reclamanţilor de moştenitori ai proprietarului tabular, S.V., acesta este nefondat.
Vocaţia succesorală a reclamanţilor după proprietara tabulară S.V. a fost dovedită, în primul ciclu procesual, rămânând ca aceştia să dovedească, potrivit indicaţiilor deciziei de casare din 23 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă autorii lor - D.M., H.T. şi H.M. au acceptat succesiunea, reclamanţii fiind colaterali de gradul III şi IV cu proprietara tabulară.
Cu ocazia rejudecării fondului cauzei, în Dosar nr. 4480/117/2007, reclamanţii au depus certificatul de moştenitor din 25 aprilie 1988, după defuncta H.T., moştenitoare fiind reclamanta O.E.A. şi certificatul de moştenitor din 2 iunie 1981, după defuncta M.M., moştenitoare fiind B.D., mama reclamantului B.R.A.D., dovada calităţii reclamanţilor de moştenitori ai proprietarei tabulare fiind făcută, potrivit celor stabilite prin îndrumarul deciziei de casare.
Cu ocazia judecării primului apel împotriva sentinţei civile nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, instanţa nu a mai analizat aceste acte şi nu a statuat asupra calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor la măsuri reparatorii, aceştia făcând dovada că sunt moştenitorii proprietarului tabular, întreaga analiză a apelurilor făcându-se din perspectiva faptului că reclamanţii nu au formulat notificare în termen, în nume propriu sau prin mandatar valabil împuternicit.
În prezentul apel, însă, instanţa a constatat că, prin completarea probaţiunii cu cele două certificate de moştenitor, reclamanţii O.E.A. şi R.B. au făcut dovada că sunt moştenitorii proprietarei de carte funciară, probând întregul şir de succesiuni succesive.
Astfel, proprietara tabulară S.V., născută A., nu a avut descendenţi, având numai moştenitori colaterali, respectiv surorile A.V., căsătorită M. şi A.T., căsătorită H.
M.M. a avut ca moştenitoare pe descendenta sa, M.M., căsătorită B., care, la deces, a lăsat ca moştenitor pe reclamantul B.R.A.D., decedat în timpul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorul acestuia, R.B.
Sora proprietarei tabulare H.T. a avut doi descendenţi, H.T.C. şi H.M.E., căsătorită B.A. Reclamanta O.E.A. este fiica numitei B.A.M.E., purtând acest nume după căsătorie.
Făcută fiind dovada acceptării succesiunilor succesive, critica vizând lipsa dovezii, calităţii de moştenitori ai proprietarului tabular, formulată de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, este nefondată, urmând a fi înlăturată.
Nici critica vizând tardivitatea contestaţiei formulată împotriva dispoziţiei din 18 decembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, nu este fondată.
Această excepţie a fost respinsă în primul ciclu procesual, în Dosar nr. 1090/2004 al Tribunalului Cluj, când, la termenul de judecată din 19 martie 2004, s-a stabilit că dispoziţia a fost comunicată mandatarului M.E., al cărui mandat de reprezentare a fost revocat în baza declaraţiei autentificate din 27 octombrie 2003, dată de reclamantul B.R.A.D., adică anterior emiterii dispoziţiei.
Noului mandatar al petentului B.R.A.D., respectiv numitului R.B., dispoziţia nu i-a fost comunicată, astfel încât plângerea împotriva dispoziţiei formulată de B.R.A.D., la data de 27 ianuarie 2004, a fost apreciată ca fiind formulată în termen.
Această critică vizând tardivitatea formulării contestaţiei nu a fost invocată de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în cadrul apelului promovat împotriva sentinţei civile nr. 2439/2004 a Tribunalului Cluj, în Dosar nr. 545/2005 al Curţii de Apel Cluj şi nici în cadrul recursului promovat de acelaşi pârât împotriva deciziei civile nr. 491/A/2005 a Curţii de Apel Cluj, înregistrat în Dosar nr. 12110/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, sub acest aspect, al formulării plângerii împotriva dispoziţiei emise de pârât în termen, hotărârea este irevocabilă.
Cea de-a treia critică vizând apartenenţa semnăturii de pe notificare, care nu ar aparţine reclamantei, nu se mai impune a fi analizată, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 4074/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că, şi dacă s-ar accepta ipoteza depunerii notificării de către o altă persoană, în numele reclamanţilor, toate demersurile acestora, de după data formulării notificării, echivalează cu o ratificare a actului, confirmând, în mod tacit, formularea şi depunerea notificării, precum şi la prevederile art 315 alin. (1) C. proc. civ.
III. Apelul promovat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, vizând lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, urmează a fi respins, întrucât, aşa cum s-a arătat în mod constant, de toate instanţele învestite cu soluţionarea prezentului litigiu, dispoziţia contestată a fost emisă în anul 2003, iar, la acea dată, calitate procesuală pasivă a acestuia deriva din prevederile Legii nr. 10/2001.
Aşa cum s-a arătat însă, cu ocazia analizării apelului promovat de reclamanţi, în lipsa unei precizări de acţiune formulată în faţa primei instanţe, în Dosar nr. 1090/2004 al Tribunalului Cluj, prin care să se solicite, în mod explicit, obligarea acestui pârât la despăgubiri băneşti, coroborat cu modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, despăgubirile cuvenite reclamanţilor vor fi acordate în condiţiile acestui act normativ.
IV. Apelul formulat de intervenienţii accesorii F.A.M., R.M., SC D.C. SRL, SC L.I.E. SRL şi SC S.I. SRL, vizează următoarele aspecte: admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei; excepţia lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei O.E.A., iar, pe fondul cauzei, aspectele vizând notificarea, respectiv faptul că aceasta nu a fost semnată de către reclamanţi, iar, la data formulării ei, niciunul dintre reclamanţi nu avea vreun mandatar împuternicit să revendice imobilul în litigiu.
Totodată, cu ocazia susţinerii apelului, intervenienta accesorie SC L.I.E. SRL a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.T.C.
Toate aceste aspecte au fost anterior abordate, cu ocazia analizării apelului promovat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca (vezi pct. II din prezentele considerente), întrucât lipsa dovezii calităţii de moştenitori ai proprietarului tabular, tardivitatea formulării contestaţiei şi faptul că semnătura de pe notificare nu-i aparţine reclamantei O.E.A. au fost invocate în apelul promovat de acest pârât.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.T.C., invocată de intervenienta accesorie SC L.I.E. SRL, aceasta va fi respinsă.
Aşa cum reiese din dispozitivul sentinţei apelate, această excepţie a fost admisă, reiterarea sa în apel, cu ocazia susţinerii apelului, după închiderea dezbaterilor, fiind total nefondată. Reclamantul H.T.C., care putea justifica un interes în a ataca această dispoziţie, nu a promovat apel.
Toate considerentele expuse cu ocazia analizării apelului pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca îşi păstrează valabilitatea şi pentru că apelul intervenientilor accesorii vizează exact aceleaşi aspecte, astfel încât acesta a fost respins.
V. În ce priveşte apelul intervenientului C.G.M., care invocă faptul că nu este implicat în acest proces, a fost respins, ca nefondat.
Intervenientul nu invocă nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei. Aşa cum reiese din dispozitivul sentinţei apelate, cererea sa de intervenţie accesorie, formulată în dosarul de fond nr. 1090/2004 al Tribunalului Cluj, a fost anulată, în urma admiterii excepţiei lipsei calităţii de mandatar al avocatului pentru acest intervenient accesoriu, chiriaş al apartamentului nr. VV, care a fost restituit în natură reclamanţilor.
Întrucât măsura restituirii în natură a acestui apartament, care nu a fost înstrăinat, fiind în continuare în proprietatea Statului Român, este legală, prin prisma prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul formulării prezentei plângeri, apelul formulat de acest intervenient a fost respins ca nefondat.
Celelalte dispoziţii din sentinţa apelată, referitoare la anularea în parte a dispoziţiei din 18 decembrie 2003, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, în cote de câte ½ parte fiecăruia, a apartamentelor libere nr. AA, FF, HH, JJ, MM, PP, UU, VV, AB, CD şi a părţilor indivize comune acestora, la respingerea acţiunii reclamantului H.T.C., pentru lipsa calităţii procesuale active, precum şi a cererii de intervenţie formulată de acelaşi intervenient, la admiterea excepţiei lipsei calităţii de mandatar al avocatului M.V. pentru intervenientul C.G.M. şi anularea cererii de intervenţie formulată de către acesta, precum şi de respingere a celorlalte cereri de intervenţie accesorie, au fost menţinute.
Intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost obligat să le plătească apelanţilor reclamanţi R.B. şi O.E.A. suma de 4.264,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reprezentând contravaloarea parţială a costului expertizelor efectuate în cauză, faţă de împrejurarea că apelul este admis în parte, precum şi onorariul avocatului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii O.E.A. şi R.B., şi pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin recursul formulat, reclamanţii O.E.A. şi R.B. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei nr. 144/A/2011 a Curţii de Apel Cluj, în sensul admiterii în integralitate a apelului reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în parte a sentinţei nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, în sensul admiterii în integralitate a plângerii şi anulării în integralitate a dispoziţiei Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. DD/2003, atacată prin prezenta plângere şi, în principal: restituirea în natură, în cote legale, a întregului teren în suprafaţă de 552 m.p., reînscris în CF XX Cluj, nr. top. QQ, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 3.146.026 RON, reprezentând despăgubiri aferente apartamentelor nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, OO, RR, SS şi TT, ce nu mai pot fi retrocedate în natură, precum şi la plata sumei de 1.117.923 RON, reprezentând despăgubiri aferente cotelor-părţi din teren, corespunzătoare topograficului WW şi aferente acestor apartamente, care nu mai pot fi restituite în natură, conform raportului de expertiza din 28 mai 2009;
În subsidiar, doar în ipoteza în care nu se va dispune restituirea în natură a terenului, în suprafaţă de 552 m.p., reclamanţii au solicitat obligarea Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1.328.112 RON, reprezentând cuantumul despăgubirilor aferente terenului în suprafaţă de 552 m.p.; la plata sumei de 3.146.026 RON, reprezentând despăgubiri aferente apartamentelor nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, OO, RR, SS şi TT, ce nu mai pot fi retrocedate în natură, precum şi la plata sumei de 1.117.923 RON, reprezentând despăgubiri aferente cotelor-părţi din teren, corespunzătoare topograficului WW şi aferente acestor apartamente, care nu mai pot fi restituite în natură (calculate conform raportului de expertiza din 28 mai 2009), menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au susţinut următoarele:
1) Un prim motiv de nelegalitate constă în lipsa oricărei soluţii date excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamanţilor de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la plata despăgubirilor solicitate prin petitele acţiunii.
Astfel, deşi instanţa de apel a invocat din oficiu, la termenul din 18 februarie 2011, această excepţie, în concret, dispozitivul deciziei recurate nu conţine nici o referinţa privitoare la soluţia dată acestei excepţii, deşi instanţa de apel a unit-o cu fondul.
În ceea ce priveşte acest aspect, reclamanţii au susţinut că au arătat în mod expres, în faţa instanţei de apel, că „extinderea de acţiune";, depusă la 02 aprilie 2004, are valoarea unui petit de obligare a Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, la plata despăgubirilor, reprezentând valoarea de circulaţie a imobilelor.
Or, în temeiul principiului disponibilităţii, reclamanţii sunt cei care stabilesc cadrul procesual, nicidecum instanţa de judecată, care este chemată doar să soluţioneze petitele formulate.
2) Instanţa de apel a confundat în mod inexplicabil statuările rapoartelor de expertiză de evaluare efectuate în cauză, expresia acestei confuzii fiind dispozitivul deciziei pronunţate în apel privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamanţi.
Astfel, pentru imobilele apartamente ce nu mai pot fi restituite în natură (apartamentele nr. BB, CC, DD, EE, GG, II, KK, LL, NN, RR, SS şi TT din Cluj-Napoca), exista o singură evaluare efectuată de expert T.M., în conformitate cu care valoarea totală a apartamentelor menţionate este de 3.146.026 RON, aşa cum rezultă şi din petitele formulate constant de reclamanţi.
În mod surprinzător, instanţa de apel „confundă"; această valoare cu cea aferentă cotelor-părţi din teren, corespunzătoare topograficului WW şi aferente acestor apartamente (valoare care, în prima expertiză M., din 28 mai 2009, este de 1.117.923 RON, iar, în răspunsul la obiecţiuni al aceluiaşi expert, este de 608.213 RON).
Se impune aşadar, acordarea de despăgubiri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, în cuantum de 3.146.026 RON, pentru imobilele apartamente ce nu mai pot fi restituite, prin obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata acestor despăgubiri.
În acelaşi sens, s-a criticat faptul că instanţa de apel nu acordă nici o despăgubire reclamanţilor cu privire la cotele-părţi din teren, corespunzătoare topograficului WW şi aferente acestor apartamente, deşi au solicitat acest lucru, astfel încât se impune acordarea sumei de 1.117.923 RON, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti.
În ce priveşte valorile utilizate de instanţa fondului la acordarea de despăgubiri pentru cotele de teren aferente apartamentelor ce nu mai pot fi restituite (608.213 RON, în loc de 1.117.923 RON, cât au solicitat reclamanţii), Curtea de Apel Cluj „nu a înţeles că expertul M. a efectuat două variante distincte (cuprinse în raportul său de expertiză judiciară din 28 mai 2009, respectiv în răspunsul la obiecţiunile pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca din 22 iulie 2009), varianta cuprinsă în raportul de expertiză de evaluare din 28 mai 2009 fiind cea care corespunde punctului de vedere al expertului, în timp ce varianta a doua (cuprinsă în răspunsul la obiecţiunile pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca) este efectuată la solicitarea acestui pârât, fără ca expertul să-şi însuşească acest punct de vedere.
Reclamanţii au criticat şi soluţia respingerii solicitării de restituire în natură a suprafeţei de 552 m.p. teren, situat în Cluj-Napoca, aferent nr. top. QQ, în condiţiile în care expertul M.I. a arătat că întregul teren, în suprafaţa de 552 m.p., este liber de construcţii, putând fi restituit în natură.
Cu toate acestea, instanţa de apel a acordat doar măsuri reparatorii prin echivalent, deşi terenul - curte interioară al imobilului - nu a fost înstrăinat niciodată către proprietarii apartamentelor ce nu au mai putut fi restituite, contractele de vânzare-cumpărare ale acestor apartamente necuprinzând nici o porţiune din curtea interioară a imobilului, acestea vizând doar apartamentele şi părţile indivize comune ale acestora.
În aceste condiţii, instanţele fondului au încălcat legea, respectiv principiul restituirii în natură, în integralitate a imobilelor, atunci când acest lucru este posibil, putându-se eventual institui un drept de servitute de trecere în favoarea proprietarilor apartamentelor ce nu au fost restituite în natură reclamanţilor.
Recurenţii reclamanţi au precizat că doar în subsidiar, în ipoteza în care instanţa de recurs va achiesa la punctul de vedere al instanţei fondului, sunt de acord să primească contravaloarea imobilului teren în suprafaţa de 552 m.p., care este de 1.328.112 RON (2406 RON/m.p. x 552 m.p.), conform raportului de expertiză efectuat de expert M.I., şi nu a valorilor din răspunsul la obiecţiuni al aceluiaşi expert.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile nr. 144/A/2011, în sensul de a se admite apelul Ministerului Finanţelor Publice şi de a se respinge în tot acţiunea împotriva Ministerului Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar, pe fond, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a susţinut că dispozitivul deciziei recurate prevede expres că a fost stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele ce nu pot fi restituite, sume care urmează să fie achitate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel că, potrivit acestui temei legal, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio obligaţie de plată, neavând calitate procesuală pasivă.
Aşadar, în chiar cuprinsul deciziei recurate, Curtea de Apel Cluj a explicat că dispoziţia de obligare a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamanţi a despăgubirilor băneşti urmează a fi înlăturată, întrucât reclamanţii au formulat o extindere de acţiune, chemând în judecată, în calitate de pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, numai pentru opozabilitatea hotărârii.
Sub aspectul înlăturării din sentinţa civilă nr. 89 din 19 februarie 2008 a dispoziţiei referitoare la obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, soluţia este legală şi temeinică, însă, în ceea ce priveşte respingerea apelului Ministerului Finanţelor Publice, prin care au solicitat să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât-intimat, soluţia nu este legală.
Faptul că a fost stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, respectiv s-au stabilit sume care urmează să fie achitate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi în baza unei expertize de evaluare întocmite de expert M.I. reprezintă, de asemenea, în opinia acestui recurent, o soluţie nelegală, întrucât „proba expertizei";, precum şi dispozitivul nu au fost pronunţate în contradictoriu cu părţile abilitate prin lege - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - care, în speţă, sunt: Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii introductive.
Recurentul a susţinut că soluţia pronunţată de către instanţa de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
I. Instanţa de apel a soluţionat în mod greşit problema calităţii de moştenitori a reclamanţilor după fostul proprietar tabular, interpretând eronat actele de acceptare a succesiunilor succesive.
Astfel, din probatoriile administrate în cauză, a rezultat faptul că imobilul în litigiu a aparţinut numitei S.V., care, în lipsa descendenţilor, a testat întreaga sa avere în favoarea surorilor sale, M.M. şi H.T. Numita B.D., fiica lui M.M., a acceptat tacit succesiunea după mama sa, singurul moştenitor al defunctului B.D. fiind B.R.A.D., iar, după decesul acestuia, în timpul procesului, calitate de moştenitor are R.B.
În privinţa reclamantei O.E.A., aceasta are calitatea de moştenitoare după numita H.T., iar, din certificatul de moştenitor depus la dosarul cauzei, a rezultat că H.T.T. - fiu, este renunţător la moştenire.
Instanţa de apel a făcut o greşita interpretare a art. 4 din Legea nr. 10/2001, atunci când a apreciat că formularea notificării de către reclamanţi echivalează cu un act de acceptare a succesiunii, întrucât reclamanţii nu au produs vreo probă, din care să rezulte calitatea de moştenitori acceptanţi ai succesiunii în privinţa antecesorilor acestora. Or, lipsa calităţii de moştenitoare acceptante a surorilor def. S.V. înlătură de la moştenire pe antecesorii reclamanţilor, iar, pe cale de consecinţă, aceştia nu pot avea calitatea de persoane îndreptăţite la moştenire.
II. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanţa de apel pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură şi pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., s-a invocat faptul că instanţa a făcut o greşită aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru aceste imobile urmează procedura stabilită în art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În acest context, stabilirea cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanţilor, fără să fi fost chemate în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, contravine principiului contradictorialităţii, mai ales în condiţiile în care Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca entitate învestită cu soluţionarea notificărilor, doar propune autorităţilor la care s-a făcut referire acordarea de despăgubiri, urmând ca acestea să stabilească efectiv cuantumul lor.
Pe de altă parte, raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul M.I. stabileşte o valoare a despăgubirilor exagerată, atât în raport cu momentul la care a fost efectuată, respectiv în anul 2007, în Dosarul nr. 4480/117/2007, cât şi în raport cu momentul la care a fost pronunţată soluţia instanţei de apel. Astfel, deşi obiectiunile pe care le-a formulat cu privire la expertiza au fost pertinente, instanţa le-a ignorat în totalitate.
Reclamanţii au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerului Finanţelor Publice, ca lipsit de interes şi a recursului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca nefondat.
Asupra recursului declarat de reclamanţii O.E.A. şi R.B.:
Primul motiv de recurs, prin care se critică nesoluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamanţilor de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la plata despăgubirilor solicitate prin petitele acţiunii, invocată ex officio de către instanţă, este nefondat pentru următoarele argumente:
Sub un prim aspect, se constată că inadmisibilitatea nu reprezintă o veritabilă excepţie în sistemul procesual civil, decât în anumite situaţii determinate, ce nu se regăsesc în cauză, astfel încât aceasta nu trebuie să primească, în dispozitivul deciziei recurate, o soluţie distinctă.
Sub un al doilea aspect, se poate observa că instanţa de apel a analizat în mod explicit raportul juridic ce s-ar fi putut naşte între reclamaţi şi Statul Român, prin Ministerului Finanţelor Publice, prin efectul „extinderii acţiunii";, astfel încât nu se poate susţine, în mod valid, o eventuală nepronunţare asupra acestei probleme de drept.
Nu în ultimul rând, eventuala nepronunţare asupra inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerului Finanţelor Publice nu putea fi invocată decât de acest pârât, acesta putând susţine o posibilă vătămare a drepturilor sale procesuale.
Conchizând, nu s-a încălcat, în cauză, principiului disponibilităţii, astfel cum, nelegal, pretind reclamanţii recurenţi, întrucât acest principiu nu poate funcţiona decât cu respectarea rigorilor legale privind conţinutul cererilor de chemare în judecată şi momentele procesuale până la care pot fi formulate precizări sau modificări ale cadrului procesual, sub aspect subiectiv (al părţilor) sau obiectiv (al obiectului cererii de chemare în judecată).
Analizând cel de-al doilea motiv, instanţa de recurs constată că, prin intermediul său, nu se invocă o veritabilă critică de nelegalitate, ci se fac referiri la aşa numitele „confuzii"; ale instanţei de apel, privind statuările rapoartelor de expertiză imobiliare evaluatorii asupra valorii apartamentelor în litigiu.
Astfel, contrar exigenţelor procedurale din materia recursului, prin motivele formulate, reclamanţii aduc în dezbaterea judiciară aspecte legate de probaţiune şi de stabilire a elementelor de fapt, pe baza probelor administrate.
Or, în actuala structură a recursului, nu pot fi cenzurate decât criticile de nelegalitate circumscrise motivelor de recurs reglementate în mod exhaustiv de lege, în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar nu şi criticile de netemeinicie pe care părţile înţeleg să le invoce.
În acelaşi sens, motivele de recurs prin care se puteau invoca nepronunţarea asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) sau interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză (pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.), pe care, în realitate, se sprijină recurenţii reclamanţi, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 şi nu mai pot constitui obiect al analizei în recurs.
Aceleaşi argumente sunt aplicabile mutatis mutandis şi pentru respingerea celui de-al treilea motiv de recurs invocat de reclamanţi privind valorile utilizate de instanţa fondului la acordarea despăgubirilor pentru cotele de teren aferente apartamentelor ce nu mai pot fi restituite, întrucât instanţa de recurs nu poate cenzura modul de calcul al instanţelor fondului sau variantele expertizelor administrate în cauză, în condiţii de legalitate, cu respectarea garanţiilor procesuale, alese de aceste instanţe, motivat, întrucât aceste critici nu vizează aspecte legate de aplicarea greşită a legii, ci tind, în fapt, la o devoluare a fondului fie pe motiv de omisiune a cercetării unui mijloc de probă, fie pe considerente legate de modalitatea în care au fost interpretate probele administrate.
Critica privind soluţia respingerii solicitării de restituire în natură a suprafeţei de 552 m.p. teren, situat în Cluj-Napoca, aferent nr. top. QQ, în condiţiile în care expertul M.I. a arătat că întregul teren, în suprafaţa de 552 m.p., este liber de construcţii, putând fi restituit în natură, soluţie ce ar încălca principiul restituirii în natură, impus de Legea nr. 10/2001, este, de asemenea, nefondată.
Astfel, contrar susţinerii reclamanţilor, din expertiza topografică efectuată în cursul judecării apelului, în Dosar nr. 4480/117/2007, a rezultat că terenul în suprafaţa de 552 m.p., ce face obiectul litigiului, constituie curte interioară şi este folosită în comun cu proprietarii imobilului cu nr. top nou WW, având destinaţie mixtă - locuinţe, comerţ şi instituţii administrative.
În acest sens, simplul fapt că această curte nu ar fi ocupată de construcţii nu determină în mod cauzal restituirea sa în natură, câtă vreme s-a apreciat, în mod legal, de către instanţa de apel că această parcelă este destinată exploatării întregii construcţii, aflată, în prezent, în proprietatea mai multor persoane, că suprafaţă de teren nu poate fi folosită separat şi, în raport de suprafaţa şi amplasamentul său (552 m.p., curte interioară, ultracentral), nici nu poate constitui teren construibil.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincţia între noţiunile de „teren liber"; şi „teren liber ce poate fi restituit în natură";, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale. Or, în cauză, restituirea în natură a suprafeţei de 552 m.p., având categoria de folosinţă „curte interioară";, ar fi de natură a afecta funcţional spaţiul conceput a deservi nevoile comunităţii.
În acest context, referitor la observaţiile recurenţilor reclamanţi, conform cărora s-ar putea dispune restituirea în natură a suprafeţei de teren de 552 m.p., corelativ cu impunerea unei servituţi de trecere, instanţa de recurs subliniază că, în procedura reglementată de legea specială, declanşată prin
institui o servitute, în absenţa unei reglementări exprese în acest sens.
Cât priveşte modul de calcul al despăgubirilor acordate de instanţa de apel pentru acest teren, criticat de către reclamanţi, Înalta Curte reaminteşte că acest aspect nu reprezintă un aspect de nelegalitate care să poată fi supus cenzurii instanţei de recurs, în raport de rigorile acestei căi extraordinare de atac.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt operante motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocate în mod formal de către recurenţii reclamanţi O.E.A. şi R.B., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de aceştia împotriva deciziei nr. 144A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Asupra recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca:
Analizând motivul de recurs prin care se invocă faptul că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit problema calităţii de moştenitori a reclamanţilor după fostul proprietar tabular, interpretând eronat actele de acceptare a succesiunilor succesive, Înalta Curte constată că, în apel, după rejudecare, reclamanţii au completat probaţiunea având ca teză probatorie dovedirea faptului că sunt moştenitorii proprietarei tabulare, S.V., prin depunerea certificatelor de moştenitor din 25 aprilie 1988 şi din 2 iunie 1981.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect că proprietara tabulară S.V., născută A. nu a avut descendenţi, având numai moştenitori colaterali, respectiv surorile A.V., căsătorită M. şi A.T., căsătorită H.
În acest sens, M.M. a avut ca moştenitoare pe descendenta sa, M.M., căsătorită B., care, la deces, a lăsat ca moştenitor pe reclamantul B.R.A.D., decedat în timpul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorul acestuia, R.B., recurent reclamant în prezenta cauză.
Sora proprietarei tabulare, H.T., a avut doi descendenţi, T.H. şi H.M.E., căsătorită B.A. Reclamanta O.E.A. este descendentă de gradul I a numitei B.A.M.E., purtând acest nume după căsătorie.
Cum, în cauză, s-a realizat dovada calităţii de succesori a reclamanţilor recurenţi, aceştia sunt persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii reglementate de legea specială, în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât este legală statuarea instanţei de apel sub acest aspect.
Critica privind stabilirea de către instanţa de apel a cuantumului despăgubirilor, pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură şi pentru terenul în suprafaţă de 552 m.p., în considerarea greşitei aplicări a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, va fi respinsă ca nefondată, întrucât dispoziţia de respingere a notificării, fiind emisă la data de 18 decembrie 2003, devine incidenţă decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Astfel, în măsura în care, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contestaţiile privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora, ipoteza dedusă judecăţii, instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competenţă, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului de acces la instanţă.
Critica raportată la valoarea exagerată a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul M.I. reprezintă o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care ignoră caracterul extraordinar al recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu poate constitui obiect al analizei în prezentul recurs.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 144A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice:
Analizând principala critică invocată, respectiv cea care vizează legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât în raportul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte o găseşte fondată, pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, se poate observa că instanţa de apel, ignorând dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu a tranşat problema legitimării procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, deşi această rezolvare s-ar fi impus cu prioritate, astfel încât, din perspectiva legalităţii soluţiei pronunţate în cauză, nu poate fi privit ca lipsit de interes recursul declarat de acest pârât.
Raportându-ne la obiectul cererii de chemare în judecată - contestaţie împotriva unei dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001 - este evident că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu justifică, în speţă, calitate procesuală pasivă, neputând fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În acest sens, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are ca situaţie premisă existenţa unei decizii sau dispoziţii administrative prin care s-a respins notificarea ori cererea de restituire în natură.
În cadrul contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde a fi îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, raportul juridic prevăzut în textul de lege invocat se naşte prin transmiterea notificării şi este stabilit între persoana îndreptăţită care a transmis notificarea şi entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluţionat notificarea sau avea obligaţia de a o soluţiona.
În plan procesual civil, acest raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptăţite care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entităţii juridice care, potrivit legii, a soluţionat notificarea sau are competenţa de a o soluţiona.
Aşadar, în cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificării, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor
Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru că, potrivit legii, nu este titular de drepturi şi obligaţii.
În acest sens, este pe deplin aplicabilă cauzei decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, obligatorie, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
În raport de această statuare prioritară, vizând absenţa legitimării procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate în cauză de acest recurent.
Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 144A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o va modifica în parte; va admite şi apelul declarat de acest pârât; va schimba în parte sentinţa nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; păstrând restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii O.E.A. şi R.B., şi de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 144A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în parte, în sensul că admite şi apelul declarat de acest pârât.
Schimbă în parte sentinţa nr. 89 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Păstrează restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2030/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
