ICCJ. Decizia nr. 2035/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2035/2012
Dosar nr. 1099/30/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2257 din 22 septembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; a constatat caracterul politic al măsuri administrative a deportării în Bărăgan la care a fost supusă reclamanta în perioada 18 iunie 1951 - 20 octombrie 1952, şi a obligat pârâtul la plata, către aceasta, a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 3.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral efect al măsurii administrative abuzive aplicate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut dovada că este beneficiara prevederilor Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de fostă deportată în Bărăgan, în perioada 18 iunie 1951 - 20 octombrie 1952, fapt confirmat de Hotărârea nr. 4414 din 28 martie 1991 care face trimitere la Adeverinţa nr. 4924 din 26 martie 1991 emisă de Asociaţia Foştilor Deportaţi din Bărăgan, precum şi de legitimaţia nr. 2819 eliberată de Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan.
Instanţa a avut în vedere plafoanele legale stabilite ca şi cuantum maxim al despăgubirilor morale, precum şi celelalte criterii stabilite de legiuitor în corpul aceluiaşi art. 5 alin. (1) lit. a), respectiv, dacă reclamanta a beneficiat sau nu de drepturile conferite de Decret-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999. în speţă s-a constatat că reclamanta este beneficiara drepturilor conferite de Decretul-lege nr. 118/1990, sub forma indemnizaţiilor conferite de actul normativ, astfel că suma de 3000 de euro pentru suferinţa cauzată reclamantei, reprezintă o astfel de satisfacţie rezonabilă şi proporţională cu prejudiciul moral suferit personal, cât şi de antecesori.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, arătând că indemnizaţia nu poate fi stabilită decât prin raportare la gravitatea prejudiciului suferit, pentru că numai stabilită în acest mod îşi poate atinge scopul de a reprezenta efectiv o reparaţie a daunei morale.
Prin Decizia civilă nr. 397 din 1 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa atacată şi a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care şi-au încetat astfel efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Instanţa de apel a mai reţinut că soluţia se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale ( obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea sau dispoziţia dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta L.L., arătând că în mod greşit instanţa de apel a constatat incidenţa în cauză a deciziei de neconstituţionalitate, având în vedere că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 22 septembrie 2010, iar Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010, astfel încât nu se aplică la speţă.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, înalta Curte urmează a-l constata ca fiind nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamanta îşi exprimă nemulţumirea generică cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată cauză şi expune fazele procesuale derulate până în prezent.
Astfel, deşi reclamanta a încadrat formal calea de atac în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinerile acesteia nu se circumscriu cazului de casare indicat şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta Lup Leana împotriva deciziei nr. 397 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2040/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1995/2012. Civil → |
|---|
