ICCJ. Decizia nr. 2046/2012. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2046/2012
Dosar nr. 4030/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 29 ianuarie 2010, Judecătoria Paşcani, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii A.V., şi A.L.L., ambii prin mandatar A.E., în contradictoriu cu pârâţii Ţ.P., Ţ.V. şi Ţ.L., Ţ.A., prin mandatar N.A., N.A., Ţ.A., având ca obiect partaj, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele acestei hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 2677 din 10 decembrie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul reclamanţilor împotriva acestei hotărâri.
împotriva acestei decizii, la data de 11 mai 2011, au formulat cale de atac intitulată „ contestaţie în anulare" A.V. şi A.L.L., arătând că reiterează, în esenţă, aceleaşi solicitări ca în cererea de recurs, respectiv, că imobilul casă de locuit este bun propriu al lor, ca moştenitori ai lui Ţ.G. şi nu ar fi trebuit inclus în masa succesorală; că din cele două certificate de moştenitor după autori rezultă clar că Ţ.G. are dreptul de moştenire la casă, ceilalţi fraţi fiind străini sau renunţători la succesiune; că expertul a măsurat alte terenuri, impunându-se emiterea unei adrese la Primăria Comunei Mirosloveşti precum şi compararea titlului cu registrul agricol, solicitări respinse de instanţele anterioare; că nu s-a ţinut cont de faptul că Ţ.A., Ţ.L. şi N.P. au primit ca zestre terenuri de la autori, terenuri ce sunt incluse în titlul de proprietate, situaţie faţă de care se impune atribuirea unei suprafeţe de teren în plus faţă de contestatori; că suprafaţa de 3300 m.p. teren din T/ 109 a intrat în proprietate exclusivă a lui Ţ.G., conform sentinţei civile 2362/1993 şi trebuie să fie exclusă din masa de partaj iar suprafaţa de 7.800 m.p. din P/ 959/107 trebuie împărţită egal între moştenitori.
Pe calea prezentei cereri, contestatorii au solicitat atribuirea întregii suprafeţe de teren intravilan şi recalcularea sultelor, despre care au arătat că sunt prea mari.
Prin precizarea orală, făcută în şedinţă publică, la termenul de judecată din 21 martie 2012, mandatara numiţilor A.V. şi A.L.L. a arătat că prezenta cerere reprezintă o cerere de recurs.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de inadmisibilitate a recursului, constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date tară drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, Decizia civilă nr. 2677 din 10 decembrie 2010 a Tribunalului Iaşi împotriva căreia numiţii A.V. şi A.L.L. au declarat prezenta calea de atac a recursului, conform precizării orale făcută de mandatara acestora în şedinţă publică, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat împotriva sentinţei nr. 259 din 29 ianuarie 2010 a Judecătoriei Paşcani.
Cum hotărârea de soluţionare a recursului este irevocabilă, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.V. şi A.L.L. împotriva deciziei nr. 2667 din 10 decembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2047/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2042/2012. Civil → |
|---|
