ICCJ. Decizia nr. 2040/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2040/2012
Dosar nr. 4543/101/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 622 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.A., de a solicita despăgubiri în numele socrilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantelor, de a solicita despăgubiri în nume propriu, invocate prin întâmpinare de pârât; a admis, în parte, acţiunea civilă privind pe reclamantele B.A., B.E. şi B.A.A.; a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 4.000 euro daune morale - în calitate de moştenitoare ale defunctului B.A., iar reclamantelor B.A.A. şi B.E. 2.000 euro daune morale - în calitate de descendenţi de gradul II ale bunicilor B.I. şi B.L.; a respins cererea privind acordarea daunelor materiale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la calitatea procesuală activă, tribunalul a constatat că reclamanta B.A., nu are o astfel de calitate ca moştenitoare a socrilor B.I. şi B.L., iar reclamantele nu au calitate procesuală activă de a solicita în nume propriu despăgubiri morale sau materiale, întrucât faţă de ele nu a fost luată măsura administrativă a deportării.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta B.A. este îndreptăţită la despăgubiri morale, în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului său, B.A.A., iar reclamantele B.E. şi B.A.A. sunt îndreptăţite la despăgubiri morale atât de pe urma tatălui, cât şi de pe urma bunicilor paterni.
Prin stabilirea domiciliului obligatoriu, instanţa a apreciat că celor trei deportaţi le-a fost încălcat dreptul la o viaţă normală, în care, fiind supuşi, în această perioadă, la condiţii inumane de trai, date de o alimentaţie precară, lipsă de asistenţă medicală şi o locuinţă corespunzătoare, precum şi dreptul la libertate prin imposibilitatea de a se deplasa pe o rază mai mare de 5 km.
În consecinţă, faţă de cele mai sus expuse şi de dispoziţiile OG nr. 62/2010, instanţa de fond, constatând că sumele solicitate de reclamante nu se circumscriu cuantumului legal, a admis în parte acţiunea, apreciind că echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro în calitate de moştenitoare ale defunctului B.A.A. pentru toate cele trei reclamante şi 2.000 euro pentru reclamantele B.E. şi B.A.A. - în calitate de descendente de gradul II ale bunicilor paterni, este suficient pentru acoperirea consecinţelor negative pe care le-a produs această măsură abuzivă.
La stabilirea acestui cuantum, tribunalul a avut în vedere şi faptul că B.A.A., în timpul vieţii, cât şi soţia supravieţuitoare, B.A., ulterior decesului soţului său, au beneficiat şi de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Referitor la prejudiciul material s-a reţinut, pe de o parte, că reclamantele nu au tăcut dovada că la momentul deportării s-a întocmit vreun proces verbal de confiscare ori vreun inventar al bunurilor rămase la domiciliu, astfel încât să dovedească existenţa celor menţionate în precizarea de acţiune, iar pe de altă parte, că actul normativ de reparaţie vizează, sub acest aspect, doar bunurile care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 sau nr. 247/2005, respectiv, bunuri imobile, şi nu mobile.
Bunurile imobile pentru care s-au solicitat despăgubiri materiale sunt grajduri pentru animale, cuptor de pâine, o casă, o magazie, patul şi coteţe, faţă de care reclamantele nu au făcut dovada existenţei în patrimoniul familiei lor anterior deportării, cu excepţia casei şi a unei magazii, care după cum rezultă din copia extras de pe tabelul nominal privind dislocaţii reîntorşi (f.49), s-au predat la momentul reîntoarcerii în gospodărie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele B.A., B.E., B.A.A., precum şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi.
Reclamantele au criticat sentinţa sub aspectul cuantumului daunelor morale, iar pârâtul, în principal, pentru lipsa temeiului legal, faţă de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, care este obligatorie, conform prevederilor Constituţiei şi Legii nr. 47/1992.
Prin Decizia civilă nr. 205 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantelor, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa atacată şi a respins acţiunea introductivă de instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că dispoziţia din lege, declarată neconstituţională, nu se mai poate aplica, iar instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni, în fond sau în apel, căreia i se aplica norma declarată neconstituţională, continuând soluţionarea cauzei, are obligaţia să nu aplice, în acea cauză, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Cum, în speţă, dispoziţiile pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, şi care au fost avute în vedere de prima instanţă, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituţiei, s-a constatat că, sub acest aspect, sentinţa este lipsită de temei legal.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele B.A., B.E., B.A.A., arătând că în mod greşit s-a constatat incidenţa în cauză a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, inaplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, întrucât data publicării acesteia este ulterioară investirii instanţei cu cererea întemeiată pe dispoziţiile legii speciale de reparaţie.
Cuantumul daunelor morale astfel cum a fost apreciat de instanţa de fond nu reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul creat prin măsura administrativă abuzivă a deportării suferite de autorii reclamantelor, situaţie faţă de care se impune acordarea daunelor morale în cuantumul în care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă deciziei nr. 1358/2010 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al pretenţiilor reclamantelor, legalitatea acestui act de procedură fiind confirmată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, ce a tranşat problema de drept a efectelor deciziei de neconstituţionalitate asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin Decizia în interesul legii sus-menţionată s-a statuat că „urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.".
În motivarea deciziei date în interesul legii s-a arătat că, în raport de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate reprezentat de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În raport de Decizia în interesul legii, ale cărei dezlegări date problemei de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe, se constată că în mod corect instanţa de apel a soluţionat pretenţiile reclamantelor din perspectiva deciziei de neconstituţionalitate, cât timp la data publicării acestora în M. Of. din 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată definitiv, Decizia instanţei de apel fiind pronunţată la 4 aprilie 2011.
Nu se poate reţine că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aşa cum arată reclamantele, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât în speţă nu este vorba de un act juridic convenţional, ale cărui efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în curs de desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
De aceea, este eronată susţinerea reclamantelor conform căreia Decizia de neconstituţionalitate nu este aplicabilă, întrucât este ulterioară cererii de chemare în judecată.
Norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, iar aplicarea ei este de imediată şi generală aplicare, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la aplicarea, în continuare, a unui act neconstituţional, ca şi când în ordinea juridică nu ar fi apărut nici un element nou, ceea ce este de neacceptat din perspectiva legii fundamentale.
Având în vedere cele statuate mai sus, criticile referitoare la cuantificarea prejudiciului moral devin irelevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.A., B.E. şi B.A.A. împotriva deciziei nr. 205 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2041/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2035/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
