ICCJ. Decizia nr. 2117/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2117/2012
Dosar nr. 2961/107/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta U.l.K., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, drept consecinţă:
A constatat caracterul politic al măsurii deportării în perioada 16 ianuarie 1945-16 aprilie 1947 în U.R.S.S. a mamei reclamantei, W.R.
A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a echivalentului în lei la momentul plăţii efective a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel a reţinut că mama reclamantei a fost deportată „la muncă de reconstrucţie"; în fosta U.R.S.S., astfel cum rezultă din adeverinţa din anul 1969 - eliberată de Ministerul Muncii şi că această situaţie se încadrează în prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, fiind de notorietate realităţile istorice din perioada 1944-1950 cu privire la persoanele de etnie germană, care au fost supuse unui regim de muncă forţată şi de marginalizare socială.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate tribunalul, având în vedere importanţa valorilor morale lezate, precum şi faptul că prin Hotărârea nr. 992 din 04 iulie 1991 a Comisiei judeţene Alba pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, s-a stabilit în favoarea mamei reclamantei dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 3 din actul normativ menţionat, a apreciat că pretenţiile acesteia se justifică în parte (prin acţiune reclamanta cuantificându-le la suma de 100.000 euro), astfel că a dispus acordarea cu titlu de daune morale a echivalentului în lei, la momentul plăţii, a sumei de 2.000 euro.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat apel ambele părţi - reclamanta solicitând majorarea cuantumului daunelor morale acordate la nivelul solicitat prin acţiune, iar pârâtul - respingerea integrală a acţiunii.
Pârâtul a susţinut că cererea reclamantei este inadmisibilă, întrucât art. 1 alin. (2) şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevăd limitativ o serie de acte normative în temeiul cărora au fost dispuse condamnări, respectiv măsuri administrative apreciate de legiuitor ca având caracter politic, printre acestea nefiind menţionată şi „deportarea la muncă în fosta U.R.S.S.";.
În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la acordarea despăgubirilor morale, pârâtul a solicitat aplicarea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care prevederile legale invocate în susţinerea respectivei cereri au fost declarate neconstituţionale.
Prin decizia nr. 51A din 31 martie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul declarat de reclamanta U.I.K. împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Mureş.
A admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva aceleiaşi sentinţe.
A schimbat în parte hotărârea şi a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor.
A menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 din legea menţionată, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, urmând ca prevederile art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege să se aplice în mod corespunzător. Or, potrivit acestei din urmă norme, stabilirea caracterului politic se raportează la verificarea incidenţei în cauză a uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, printre care se regăseşte şi aceea privitoare la înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică.
Raportat la prevederile legale anterior evocate, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea mamei reclamantei la muncă forţată în fosta U.R.S.S., neputând fi ignorat sub acest aspect caracterul de notorietate al evenimentelor istorice din perioada 1944-1950, care au afectat în mod direct cetăţenii români de etnie germană.
Pe de altă parte, în contextul în care, tocmai avându-se în vedere împrejurarea deportării în fosta U.R.S.S., mama reclamantei a beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, instanţa de apel a apreciat că nu mai poate fi contestat caracterul politic al respectivei măsuri, deoarece actul normativ menţionat reglementează, astfel cum rezultă din chiar titlul său, „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice";, neavând relevanţă împrejurarea că o atare situaţie nu se regăseşte printre cazurile expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, cum a susţinut pârâtul în sprijinul excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.
Instanţa de apel a mai reţinut că rezolvarea dată de către prima instanţă cererii de despăgubiri se impune a fi reformată, deoarece s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Astfel, a reţinut sub acest aspect că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituţională, este suspendată de drept.
Termenul de 45 de zile anterior menţionat era expirat la data soluţionării prezentului apel, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituţionale, astfel că instanţa este obligată să constate că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care s-a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt definitive şi general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng şi asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea de Apel a constatat că dispoziţiile legale invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii şi aplicate ca atare de către prima instanţă, nu mai pot fi reţinute drept temei juridic al admiterii cererii privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral invocat prin raportare la situaţia deportării mamei sale în fosta U.R.S.S., împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept.
Instanţa de apel a motivat că însăşi recunoaşterea caracterului politic al unei condamnări şi/sau sau al unei măsuri administrative dispuse împotriva unei persoane este de natură a reprezenta - în planul percepţiei subiective a acesteia (respectiv, a descendenţilor săi), o acoperire parţială a prejudiciului moral invocat. Ca atare, prin admiterea primului capăt de cerere din acţiunea formulată, instanţa de apel a apreciat că s-a acordat reclamantei o satisfacţie echitabilă.
Instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că pentru aceleaşi evenimente de natură politică, mama reclamantei a beneficiat - începând cu data de 1 aprilie 1990, de indemnizaţia lunară prevăzută de art. 3 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990 - astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 992 din 04 iulie 1991, emisă de Comisia Judeţeană Alba, precum şi de recunoaşterea unei vechimi neîntrerupte în muncă de 3 ani, 4 luni şi 15 zile, pentru perioada deportării.
De asemenea, în virtutea prevederilor art. 8 din Decretul-Lege menţionat, aceasta a beneficiat şi de alte drepturi cu caracter reparatoriu.
Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere ansamblul măsurilor reparatorii şi perioada de timp în care mama reclamantei a beneficiat de drepturile recunoscute în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 (decesul acesteia survenind la data de 16 octombrie 2001), coroborate cu împrejurarea recunoaşterii caracterului politic al măsurii administrative a deportării, instanţa de apel a apreciat că cererea pentru acordarea unei compensaţii băneşti suplimentare, cu titlu de daune morale, nu se justifică.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs atât reclamanta U.I.K., cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
Prin recursul său, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., reclamanta U.I.K., a solicitat admiterea acestuia şi modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond şi de apel în sensul admiterii în tot a capătului de cerere privitor al acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:
Deşi în mod corect atât instanţa de fond cât şi cea de apel au constatat că mama sa, defuncta W.R. a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic pe perioada 16 ianuarie 1945-16 aprilie 1947, instanţa de apel în mod greşit a admis apelul pârâtului Statul Român şi a modificat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de acţiune privitor la acordarea de daune morale, care ar fi trebuit acordat în cuantumul solicitat prin acţiune.
Potrivit doctrinei, daunele mortale au menirea de a atenua suferinţa fizică şi psihică cauzată persoanei.
În cazul de faţă mama sa, a fost deportată în fosta U.R.S.S. timp de 2 ani unde a fost supusă la muncă forţată în condiţii inimaginabile.
Perioada de timp cât a fost deportată şi-a pus amprentă în mod negativ asupra mamei subsemnatei, marcându-o profund.
Potrivit art. 998 C. civ. cel ce cauzează unei persoane o pagubă prin fapta sa este dator să repare integral prejudiciul astfel cauzat.
În speţa de faţă, Statul Român Comunist la acea vreme, prin deportarea mamei pe criterii etnice în fosta U.R.S.S. i-a creat un evident prejudiciu moral, ce urmează a fi reparat prin acordarea de despăgubiri morale în condiţiile legii.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a solicitat, prin recursul său, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, cu consecinţa schimbării în tot a acesteia, în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susţinut următoarele:
Solicitarea reclamantei de constatare a caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supusă mama sa, nu putea fi catalogată decât ca fiind o cerere de repunere în termenul prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România. Termenul de depunere a cererilor a fost prelungit până cel mult la data de 31 decembrie 2003, prin Legea nr. 670/2002, privind aprobarea O.G. nr. 64/2002, iar în condiţiile în care autoritatea competenta a emite actul care să ateste calitatea solicitata de reclamantă, nu a fost sesizată, lipseşte o condiţie de exerciţiu a acţiunii şi atunci soluţia este de respingere a solicitării de constatare a caracterului politic al măsurii administrative, ca inadmisibilă.
Instanţele de fond şi apel nu au arătat care sunt considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate asupra antecesoarei reclamantei.
Art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o serie de acte normative în temeiul cărora au fost dispuse măsuri administrative, apreciate de legiuitor prin edictarea Legii nr. 221/2009 ca fiind măsuri administrative cu caracter politic, printre acestea nefiind însă menţionată şi „deportarea la muncă forţată în fosta U.R.S.S."; invocată de către reclamantă. Legiuitorul a apreciat că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, cu condiţia aplicării prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, ori reclamanta nu a făcut dovada faptului că măsura administrativă luată asupra mamei sale a fost dispusă ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni din motive politice, prin care s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Raportat la textele de lege menţionate, pentru constatarea caracterului politic a unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, se impunea ca instanţa de fond să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 la care face trimitere art. 4 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat.
Finalitatea urmărită de către legiuitor prin conţinutul Legii nr. 221/2009 a fost de constatare a caracterului politic a anumitor fapte săvârşite din motive politice, iar prin O.U.G. nr. 214/1999 legiuitorul a statuat recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă desfăşurată în perioada 6 martie 945-22 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite in motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.
Cererea reclamantei admisă de instanţa de fond şi menţinută în apel, în ceea ce priveşte caracterul politic al măsurii administrative, nu este decât o cerere fără suport juridic de repunere în termenul prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate atât de reclamantă cât şi de pârât, Înalta Curte constată următoarele:
Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau faţă de care au fost luate măsuri administrative asimilate condamnărilor politice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Măsura administrativă cu caracter politic este definită la art. 3 din Legea nr. 221/2009 ca fiind orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă sunt întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative menţionate la lit. a)-f).
În afară de aceste măsuri administrative cu caracter politic, legea face trimitere şi la alte măsuri administrative, al căror caracter politic se constată de către instanţa de judecată [art. 4 alin. (2)].
Acest act normativ, adoptat după aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale pentru prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.
Drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ori în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce vor fi avute în vedere la cuantificarea daunelor morale solicitate a fi acordate în temeiul Legii nr. 221/2009, dar a căror existenţă nu determină de plano nici admiterea şi nici respingerea acţiunii având ca temei juridic actul normativ arătat.
Existenţa, în paralel cu Legea nr. 221/2009, a actelor normative anterior citate, nu atrage şi nici nu înlătură incidenţa acesteia în cauză, întrucât nu există nicio dispoziţie legală cuprinsă în vreunul din actele de reparaţie amintite, care să impună ori să excludă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor cuprinse în actul normativ similar, astfel încât aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 este determinată strict de îndeplinirea sau nu a condiţiilor prevăzute de aceasta, şi nu prin raportare la celelalte acte normative speciale de reparaţie.
Este de necontestat că măsura deportării în U.R.S.S. suferită de mama reclamantei i-a creat acesteia prejudicii ale căror consecinţe s-au repercutat în mod negativ asupra vieţii sale ulterioare, fiindu-i ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv, onoare şi reputaţie.
Dislocarea din localitatea de domiciliu şi mutarea forţată, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiţii materiale precare, constituie suferinţe care în mod cert justifică acordarea unei compensaţii materiale pentru abuzurile suportate, cu condiţia însă, de a fi îndeplinite cerinţele actului de reparaţie pe care se fundamentează o asemenea cerere.
Or, în speţă, situaţia reclamantei nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009.
Deportarea etnicilor germani pe teritoriul fostei U.R.S.S. a reprezentat o strămutare în masă, în această ţară, a unei părţi din populaţia civilă de origine germană capabilă de muncă (bărbaţi de 17-45 ani şi femei de 18-30 de ani) şi a caracterizat toate ţările aliate cu Germania în perioada celui de-al doilea război mondial.
Deportarea în forma arătată nu a reprezentat consecinţa unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază criterii de apartenenţă etnică, ca fac obiectul unor acte speciale de reparaţie, cum ar fi Decretul-Lege nr. 118/1990 ori O.G. nr. 214/1999.
Mama reclamantei a fost deportată pentru simplul fapt al naşterii ei într-o familie de etnie germană, iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist, astfel cum impun dispoziţiile art. 3 al Legii nr. 221/2009, iar măsura nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliţii ori a fostei securităţi a statului totalitarist, astfel cum prevede aceeaşi lege.
Această măsură a fost instituită prin dispoziţia guvernului fostei Republici Socialiste Federative Sovietice Ruse, sub a cărui autoritate au prestat muncă forţată etnicii germani deportaţi, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond.
Situaţia în care s-a aflat mama reclamantei, care a fost deportată în U.R.S.S. pentru a presta muncă în folosul acestei ţări, astfel cum reiese din înscrisurile din dosar fond, excede condiţiilor reglementate de Legea nr. 221/2009, astfel că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidenţa respectivelor dispoziţii neputând fi extinsă la cazuri care nu fac obiectul de reglementare al legii.
Faţă de considerentele expuse, nu se mai impune analizarea motivului de recurs al reclamantei referitor la cuantumul daunelor morale întrucât este subsidiară solicitării privind stabilirea caracterului politic al măsurii administrative, deci incidenţei Legea nr. 221/2009.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante conform căreia raportul juridic pe care l-a dedus judecăţii vizează acordarea daunelor morale întemeiată pe răspunderea delictuală a statului roman prin organele sale pentru prejudicial moral suferit de mama sa, respectiv art. 998 C. civ.
În condiţiile în care aceasta a invocat temeiul juridic al acţiunii sale dispoziţiile Legii nr. 221/2009, analizarea pretenţiilor din perspectiva altor prevederi legale ar echivala cu schimbarea cauzei juridice în timpul procesului.
Or, potrivit art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.
Instanţa de recurs examinează legalitatea hotărârii recurate în raport de cadrul procesual şi de temeiurile de drept fixate în fazele procesuale anterioare, neputându-se pronunţa pentru prima oară în recurs asupra unui temei juridic diferit de cel invocat prin cererea de chemare în judecată.
Aşa fiind, având în vedere temeiurile menţionate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.l.K. împotriva deciziei Curţii de Apel, să admită recursul declarat de pârât şi să modifice în parte decizia recurată în sensul că va schimba în tot sentinţa civilă nr. 1692 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, şi va respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta U.l.K., menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei nr. 51A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o modifică în parte în sensul că schimbă în tot sentinţa civilă nr. 1692 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă. Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta U.I.K.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.l.K. împotriva deciziei nr. 51 A din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2116/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2118/2012. Civil → |
|---|
