ICCJ. Decizia nr. 2128/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2128/2012
Dosar nr. 4032/1/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 11 mai 2011, revizuentul M.G., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi SC H. SA, a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3496 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Motivele acestei cereri sunt următoarele:
Decizia nr. 3496 din 14 aprilie 2011, a cărei revizuire se solicită, cuprinde dispoziţii contradictorii, prin aceea că „menţine celelalte dispoziţii ale deciziei”. Singura menţiune ce ar fi rămas în vigoare ar fi aceea a scoaterii din cauză de către instanţa de apel a SC H.N. SRL.
Se creează confuzie între hotărârea pronunţată în recurs şi cea pronunţată în apel, neexistând nicio menţiune expresă în decizia de recurs cu privire la „celelalte dispoziţii” din decizia pronunţată în apel, care se menţin prin hotărârea instanţei de recurs.
Instanţa a pronunţat hotărârea de respingere a acţiunii formulată împotriva SC H. SA pe temeiul unor înscrisuri false. Numai ca urmare a considerării ca legale de către instanţa de recurs a înscrisurilor prin care SC H. SA pretinde că bunul revizuientului a intrat în patrimoniul său cu titlul „de aport social în natură al acţionarilor” se putea pronunţa hotărârea de respingere a acţiunii.
Având în vedere şi decizia nr. 66/2008 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la cuprinsul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se solicită să se constate, pe cale incidentă în prezenta cauză, săvârşirea infracţiunii de fals săvârşită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerţului a SC H. SA şi a infracţiunii de uz de fals ca infracţiune continuată chiar pe parcursul soluţionării cauzei în recurs.
Cum infracţiunea de uz de fals, cum este în speţa de faţă, este o infracţiune continuată, sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 4 cu referire la 324 pct. 3 C. proc. civ., în sensul ca instanţa de revizuire să analizeze pe cale incidentă, infracţiunea de uz de fals şi să citeze în cauză toate persoanele care printr-o decizie colectivă (hotărâre A.G.A.) au săvârşit faptul şi, în continuare, si-au împuternicit reprezentanţii să uzeze de acest fals în faţa instanţelor de judecată.
Se arată că ultimul act infracţional de uz de fals s-a produs la data de 14 aprilie 2011 în faţa I.C.C.J. cu ocazia judecării recursului.
Prin hotărârea pronunţată în recurs instanţa a încălcat hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului între acestea fiind o contradicţie totală şi ireconciliabilă.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 2 ultima teză C. proc. civ., art. 322 pct. 4 teza privind înscrisul fals C. proc. civ., cu referire la decizia nr. 66/2008 a Curţii Constituţionale şi art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cererea de revizuire prin prisma condiţiilor de admisibilitate impuse de motivele invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 3496 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală au fost admise recursurile declarate de pârâţii Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, şi SC H. SA împotriva deciziei civile nr. 92/A din 08 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală; a fost modificată, în parte, decizia recurată, în sensul că au fost admise apelurile declarate de către pârâţii Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, şi SC H. SA împotriva sentinţei civile nr. 1285 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti - secţia a III-a civilă; a fost schimbată în tot sentinţa şi respinsă acţiunea formulată împotriva Statului Roman pentru lipsa calităţii procesuale pasive; de asemenea, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva SC H. SA S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Primul motiv de revizuire invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 pct. 2 ultima teză C. proc. civ., potrivit cu care, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere când „s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
În justificarea acestui motiv, revizuentul susţine că există confuzie între hotărârea pronunţată în recurs şi cea pronunţată în apel, neexistând nicio menţiune expresă în decizia de recurs cu privire la „celelalte dispoziţii” din decizia pronunţată în apel care se menţin prin hotărârea instanţei de recurs.
În speţă, prin decizia civilă nr. 92/A din 08 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii pârâţi Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi SC H. SA; s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă SC H.N. SRL, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtei SC H.N. SRL ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Este evident că ceea ce s-a menţinut prin decizia pronunţată în recurs, din decizia civilă nr. 92/A din 08 aprilie 2010, astfel cum arată chiar revizuentul, este dispoziţia privind admiterea apelului formulat de apelanta pârâtă SC H.N. SRL şi respingerea acţiunii îndreptată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Nici recurenţii pârâţi şi nici revizuentul M.G., în calitate de intimat reclamant în cauză, nu au recurat hotărârea instanţei de apel sub acest aspect, astfel că instanţa de recurs a menţinut această dispoziţie a deciziei recurate, care a intrat în puterea lucrului judecat.
Prin urmare, menţinerea acestei dispoziţii în recurs, nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece ipoteza acordării a mai mult decât s-a cerut, plus petita, se raportează la cererea de chemare în judecată, al cărei titular este reclamantul (revizuent în cauză) şi nu pârâtul.
Procedând astfel, instanţa de recurs nici nu putea să acorde mai mult decât s-a cerut, aşa cum invocă revizuentul, pentru că menţinând această dispoziţie a deciziei recurate, instanţa nu a acordat nimic, ci a menţinut ceea ce a dispus curtea de apel prin decizie.
Un alt motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 322 pct. 4, teza privind înscrisul fals C. proc. civ., revizuentul susţinând că instanţa a pronunţat hotărârea de respingere a acţiunii formulată împotriva SC H. SA pe temeiul unor înscrisuri false.
Totodată, revizuentul a solicitat să se constate, pe cale incidentă, în prezenta cauză, existenţa infracţiunii de fals săvârşită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerţului a SC H. SA şi a infracţiunii de uz de fals ca infracţiune continuată chiar pe parcursul soluţionării cauzei în recurs.
Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă, prin operaţiunea de alterare a realităţii, nu s-a comis o infracţiune.
Revizuentul arată, în susţinerea tezei privind înscrisul fals, că „numai ca urmare a considerării ca legale de către instanţa de recurs a înscrisurilor prin care SC H. SA pretinde că bunul revizuientului a intrat în patrimoniul său cu titlul „de aport social în natură al acţionarilor” se putea pronunţa hotărârea de respingere a acţiunii”.
Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa de recurs nu a reţinut în considerentele deciziei pronunţate o asemenea susţinere, şi nici asemenea înscrisuri, iar pe de altă parte, un asemenea aspect invocat de revizuent în susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ., nu poate fi considerat determinant în pronunţarea deciziei date în recurs, deoarece înlăturându-l, soluţia dată se vădeşte a fi legală şi temeinică pe baza altor considerente de fapt şi de drept reţinute de către instanţă.
Astfel, instanţa de recurs a înlăturat toate consideraţiile privind nelegalitatea preluării bunurilor în litigiu de către stat, reţinând în esenţă, că acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, şi care presupune compararea titlurilor de proprietate ce se opun, nu mai putea fi promovată de reclamantul M.G. pentru restituirea imobilelor în litigiu, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Totodată, solicitarea acestuia privind „cercetarea pe cale incidentă, în prezenta cauză, a existenţei infracţiunii de fals, săvârşită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerţului a SC H. SA şi a infracţiunii de uz de fals, ca infracţiune continuată chiar pe parcursul soluţionării cauzei în recurs”, este posibilă, exclusiv, atunci când o asemenea constatare nu mai este posibilă în cadrul unui proces penal, întrucât au intervenit împrejurări ce au valoarea unor impedimente legale la judecata penală.
În cauză, nu s-au făcut niciun fel de dovezi cu privire la posibilitatea existenţei infracţiunii de fals, care să fi fost săvârşită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerţului a SC H. SA şi, cu atât mai puţin, a infracţiunii de uz de fals, care să fi fost săvârşită pe parcursul soluţionării cauzei în recurs.
Un ultim motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuentul susţinând că „prin hotărârea pronunţată în recurs instanţa a încălcat hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, între acestea fiind o contradicţie totală şi ireconciliabilă”.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere. Totodată, revizuentul nu poate invoca în susţinerea cererii de revizuire hotărâri pronunţate de C.E.D.O. în alte speţe, având în vedere că, în cauza sa, Curtea Europeană nu s-a pronunţat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G. împotriva deciziei civile nr. 3496 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2157/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
