ICCJ. Decizia nr. 2178/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2178/2012
Dosar nr. 816/116/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 927 din 15 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi – secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta C.M.E., astfel cum a fost restrânsă, s-a dispus modificarea parţială a art. 1 din dispoziţia nr. 1484/2008, în sensul că despăgubirile acordate reclamantei în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor privesc doar suprafaţa de 1.049 m.p. teren şi casa de locuit (în prezent demolată); a fost omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul topo C.V. (schiţa de plan reprezentând parte integrantă din sentinţă) şi a fost obligată pârâta să restituie reclamantei, în natură, diferenţa de teren solicitată prin notificare, de 534 m.p., delimitată de poligonul F-G-H-I în schiţa raportului de expertiză topografică (cu precizarea vecinătăţilor); a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.455 lei.
A reţinut prima instanţă că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, fiind moştenitoarea autoarei P.E. şi că, prin dispoziţia atacată, s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent bănesc în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, fără a fi precizat motivul ce face imposibilă acordarea reparaţiei în natură.
Potrivit expertizei întocmite în cauză, suprafaţa de 534 m.p. teren, liberă de orice construcţie sau alte amenajări, delimitată prin punctele F-G-H-I în schiţa raportului este susceptibilă a fi restituită în natură.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 reiese că sunt supuse restituirii în natură terenurile libere, cât şi terenurile afectate de construcţii noi neautorizate sau de construcţii uşoare şi demontabile.
De altfel, conform legii speciale (art. 1, 7, 9 şi 10), regula este reprezentată de restituirea în natură, excepţiile constând în restituirea prin echivalent fiind foarte stricte.
Ca atare, a apreciat Tribunalul că soluţia care se impune este aceea a modificării parţiale a art. 1 din dispoziţia atacată, astfel încât despăgubirile acordate petentei în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor să se refere doar la suprafaţa de 1.049 m.p. teren şi casa de locuit (în prezent, demolată).
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 645/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, prin dispoziţia nr. 1484 din 12 martie 2008 emisă de Primarul municipiului Călăraşi, au fost acordate petentei C.M.E. măsuri reparatorii în echivalent bănesc în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul (teren şi casă) în suprafaţă de 1.583 m.p., situat în municipiul Călăraşi, str. Bucureşti.
Măsura dispusă s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Imobilul în litigiu a constituit proprietatea numitului P.I. (autor al lui P.E., mama petentei – contestatoare) şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 233 din 13 aprilie 1967 şi Decretului Consiliului de Stat nr. 956/1966; ulterior, prin decizia nr. 162 din 22 iunie 1967, a trecut din administrarea Sfatului Popular al oraşului Călăraşi în administrarea I.G.O. – Călăraşi.
În prezent, aşa cum susţine şi apelanta, terenul este amplasat în curtea Şcolii Generale din Călăraşi, aspect confirmat şi de constatările expertizei întocmite în cauză.
Conform expertizei, imobilul în discuţie corespunde amplasamentului terenului de sport şi terenului aferent anexelor existente în partea de vest a imobilului şi spaţiului de odihnă pentru elevi şi cadre didactice.
Suprafaţa pentru care expertiza propune restituirea în natură (534 m.p.) reprezintă amplasamentul fostei locuinţe edificate de autorul contestatoarei, constituind în prezent spaţiul de recreere inclus în curtea şcolii.
Corect a apreciat prima instanţă că obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză nu sunt pertinente şi utile cauzei, de vreme ce, în cuprinsul acestora, nu se critică modalitatea de efectuare a lucrării sau datele oferite de specialist ca efect al măsurătorilor sau constatările tehnice şi ştiinţifice, ci, mai degradă, propunerea de restituire în natură, aspect care ţine de competenţa instanţei.
De altfel, obiecţiunile privitoare la expertiză reprezintă veritabile critici care anticipează soluţia de restituire în natură şi acest aspect reiese şi din împrejurarea că acestea sunt reluate de parte şi prezentate sub forma motivelor apelului promovat.
Nu poate fi primită critica referitoare la greşita apreciere a instanţei asupra distincţiei între terenul liber de sarcini şi terenul ce poate fi restituit în natură.
Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini (regula).
Art. 10 din Lege stabileşte că, în cazul imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, măsurile reparatorii prin echivalent urmând a fi dispuse pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate.
În acelaşi sens, imobilele expropriate, ale căror construcţii edificate nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate legal (art. 11 alin. (1)), după cum, în ipoteza în care construcţiile expropriate au fost demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă (art. 11 alin. (3)).
Susţinerea apelantei potrivit căreia imobilul ce a făcut obiectul notificării reprezintă un tot unitar, a cărui afectaţiune nu poate fi ştirbită decât prin perturbarea activităţii instituţiei de învăţământ este combătută prin chiar norma care disciplinează procedura de soluţionare a cererilor de restituire în ipoteza imobilelor ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior).
Astfel, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, afectaţiunea specială a acestor imobile (destinate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public de învăţământ, sănătate ori social - culturale) nu înlătură incidenţa regulii generale privind restituirea lor în natură către foştii proprietari sau moştenitorii acestora, legiuitorul stabilind în sarcina acestora o serie de obligaţii circumscrise unei perioade de timp determinate.
Ca atare, soluţia de restituire în natură a unei porţiuni de teren libere răspunde exigenţelor normei speciale, sens în care sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Călăraşi, criticând-o pentru următoarele motive:
În fapt, instanţa de apel a reţinut că obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză nu sunt pertinente şi utile cauzei, pe considerentul că nu se critică modalitatea de efectuare a lucrării sau datele oferite de specialistul topo ca efect al măsurărilor sau constatările tehnice şi ştiinţifice.
Or, în speţa de faţă, având în vedere că intimata-reclamantă a contestat dispoziţia nr. 1484 din 12 martie 2008 privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situai în str. Bucureşti, solicitând restituirea în natură a imobilului notificat, nu se pun în discuţie critici privitoare la modalitatea de efectuare a lucrării sau cu privire la datele oferite de expert ca efect al măsurătorilor sau constatările tehnice şi ştiinţifice, ci obiecţiunile formulate vizează concluziile raportului de expertiză, respectiv posibilitatea de restituire în natură a suprafeţei de teren de 534 m.p.
Mai mult, terenul aferent construcţiei Scolii Generale, în suprafaţă totală de 4624 m.p, care include şi suprafaţa de 1583 m.p. individualizată de expert, respectiv diferenţa de 534 m.p., este inventariat în domeniul public al Municipiului Călăraşi, potrivit H.G. nr. 1349 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi, publicată în M. Of. al României nr. 630 din 26 august 2002, figurând la poziţia 75.
Aşadar, potrivit actului normativ sus-menţionat, având în vedere faptul că terenul pe care se află edificată construcţia instituţiei de învăţământ face parte din inventarul domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, suprafaţa de 534 m.p., care face obiectul prezentului litigiu, nu îndeplineşte condiţiile restituirii în natură.
Totodată, a fost greşit interpretată noţiunea de teren liber, în raport de prevederile art. 10, coroborate cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că terenul în suprafaţa de 534 m.p. ar fi liber de sarcini, putând fi restituit în natură.
Expertul a individualizat o suprafaţă totală de 1583 m.p. situată în incinta curţii Scolii Generale, care cuprinde terenul de sport şi spaţiul de odihnă.
Astfel, suprafaţa de 534 m.p. cumulează o dublă destinaţie şi utilitate, respectiv constituie un tot indestructibil din terenul situat în incinta unei instituţii de învăţământ şi reprezintă un spaţiu de odihnă pentru elevi.
Mai mult, în eventualitatea în care va fi omologat raportul de expertiză, nu rezultă cum se mai pot menţine caracteristicile acestei suprafeţe de teren, respectiv faptul că face parte din incinta Scolii Generale, precum şi faptul că este o suprafaţă de teren având o utilitate determinată, respectiv cea de spaţiu destinat activităţilor recreative, după efectuarea orelor de curs, a elevilor.
De asemenea, atât expertul, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod greşit faptul că suprafaţa de 534 m.p. poate fi restituită în natură, având în vedere faptul că, din totalul suprafeţei de 1583 m.p,, expertul a delimitat două suprafeţe, respectiv cea de 1049 m.p. teren şi casă de locuit, actualmente demolată, pentru care instanţa de fond a dispus acordarea masurilor reparatorii în echivalent, şi diferenţa de 534 m.p., individualizată ca făcând parte din curtea instituţiei de învăţământ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea, în tot, a deciziei recurate.
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima susţinere, prin care se contestă concluziile raportului de expertiză, nu poate fi examinată de prezenta instanţă, deoarece nu constituie o veritabilă critică, care să poată fi încadrată în vreunul dintre cazurile de casare sau de modificare a deciziei atacate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta prezintă argumentele pentru care Curtea a confirmat soluţia primei instanţe sub aspectul înlăturării obiecţiunilor formulate de pârâtă la raportul de expertiză, susţinând, totodată, aceste argumente, iar nu combătându-le, astfel cum s-ar fi impus în cadrul căii de atac.
Instanţa a considerat că nu pot fi avute în vedere obiecţiunile pârâtei, deoarece aceasta nu contestă raportul de expertiză sub aspectul chestiunilor care ţin de activitatea expertului, ci sub aspectul celor care intră în atribuţiile instanţei, şi anume sub cel al posibilităţii restituirii în natură a terenului în litigiu, care reprezintă o chestiune juridică, iar nu de fapt.
În cererea de recurs, recurenta susţine tocmai acest lucru, arătând că nu contestă datele oferite de expert ca rezultat al măsurătorilor sau constatările tehnice şi ştiinţifice redate în lucrare, ci posibilitatea restituirii, în natură, a imobilului, menţionată în concluzii şi însuşită de instanţe.
Cu alte cuvinte, recurenta a întărit, astfel, concluzia instanţei cu privire la obiectul contestărilor realizate de parte prin obiecţiuni, şi anume posibilitatea restituirii în natură a imobilului, limitându-se însă la această susţinere, fără să arate de ce instanţele trebuia să aibă în vedere aceste obiecţiuni, mai precis, de ce expertiza ar fi putut să fie combătură şi din perspectiva concluziilor referitoare la măsura reparatorie propusă de expert. În cele din urmă, aceasta ar fi presupus ca recurenta să arate argumentele pentru care concluziile expertului cu privire la forma de reparaţie în natură se încadrează în limitele atribuţiilor sale în legătură cu efectuarea expertizei, ceea ce partea nu a făcut.
În ceea ce priveşte inventarierea terenului din care face parte suprafaţa restituită în natură în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, aceasta nu reprezintă un impediment pentru forma de reparaţie dispusă de prima instanţă şi confirmată de Curte, contrar celor susţinute de recurentă.
Nu are relevanţă apartenenţa bunului la domeniul public al deţinătorului său, deoarece Legea nr. 10/2001 nu cuprinde interdicţii de restituire în natură a unor asemenea bunuri, exclusiv determinate de o eventuală existenţă a acestora în proprietatea publică.
Astfel, deşi Constituţia României (art. 136 alin. (4)) declară bunurile proprietate publică, ca fiind inalienabile, iar art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prevede că asemenea bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, Legea nr. 10/2001 este o lege de specială de reparaţie. Ca atare, se aplică în mod prioritar faţă de legea generală, conform principiului de drept specialia generalibus derogant („legile speciale derogă de la cele generale”), înlăturând incidenţa textelor de lege sus-menţionate.
Cum regula care operează în materia bunurilor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001 constă în restituirea in natură a imobilului solicitat prin notificare, inventarierea imobilului în domeniul public al municipiului Călăraşi nu constituie, în sine, un impediment la restituirea în natură.
A mai susţinut recurenta că terenul nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece face parte din curtea unei şcoli şi este destinat odihnei şi recreerii elevilor şi cadrelor didactice, deci, unei utilităţi publice, nefiind, astfel, posibil a fi restituit în natură.
Critica este neîntemeiată, Curtea procedând la o corectă interpretare şi aplicare, în cauză, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 10.3. din H.G. nr. 250/2007.
Faptul că terenul restituit face parte din curtea Şcolii generale, constituind un tot unitar împreună cu restul de teren având această destinaţie, nu reprezintă un impediment la restituire, atât timp cât această suprafaţă nu este indispensabilă desfăşurării activităţii şcolare, iar terenul rămas în folosinţa Şcolii se poate reconfigura ulterior restituirii către reclamantă, prin transformarea unei porţiuni din terenul rămas în teren destinat activităţilor de recreere pentru elevi şi cadrele didactice.
De asemenea, faptul că reclamanta a obţinut restituirea terenului pretins sub două forme de reparaţie diferite nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, întrucât reparaţia în natură şi cea în echivalent nu se exclud, ci pot coexista în condiţiile în care situaţia juridică a unui teren este diferită pentru suprafeţele care o compun.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie şi analizate mai sus, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 645/A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2163/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 218/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
