ICCJ. Decizia nr. 2137/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2137/2012
Dosar nr. 49719/3/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 2 februarie 2011, contestatorul I.S.O., în contradictoriu cu intimata C.P. a M.A.N., a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 16235 din 31 decembrie 2010 şi menţinerea pensiei stabilită anterior, precum şi plata diferenţelor cu dobânda legală aferentă.
Prin sentinţa civilă nr. 5956 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Asupra excepţiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, normă aplicată în acest litigiu, „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”.
În speţă, se contestă o decizie emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau case teritoriale de pensii, respectiv o decizie a C.P. a M.A.N., astfel că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Cum în cauza de faţă pârâtul M.A.N. îşi are sediul în Bucureşti, competenta revine Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Ca urmare, văzând şi dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezentate.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 23 iunie 2011.
La termenul de judecată din 15 decembrie 2011 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 11375 din 15 decembrie 2011 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, s-au avut în vedere următoarele considerente:
Art. 156 din Legea nr. 19/2000 arată că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
În conformitate cu acest text de lege contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de C.P. a M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I. pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau S.R.I. şi prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legile nr. 19/2000, 164/2001 şi 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti, fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.
În prezent, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele C.P. ale M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Decizia de recalcularea pensiei a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 02 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv 01 ianuarie 2011, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o lege specială (nr. 19/2000), care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) şi exista o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competenţă din legea abrogată se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
Art. 727 C. proc. civ., arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc.”
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare; chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
În baza art. 20 C. proc. civ., Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de competenţă între cele două tribunale şi în conformitate cu art. 21 şi 22 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 februarie 2012, sub nr. 49719/3/2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două tribunale, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru considerentele ce succed:
Decizia nr. 16235 din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiilor militare a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi a fost contestată la 02 februarie 2011, la data sesizării instanţei de judecată fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154 cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă.
Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, sub incidenţa căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea şi contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispoziţiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.
Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă, iar când o lege specială care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme privitoare la competenţă este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
În aceste condiţii, în raport şi de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente dispoziţiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 alin. (1) din precitata lege, prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul ori sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Aşa fiind, faţă de textele de lege mai sus-evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Dolj a reţinut în mod greşit faptul că, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus-arătate şi în raport de obiectul cererii, anularea deciziei privind recalcularea pensiilor militare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, având în vedere şi faptul că reclamantul are domiciliul în municipiul Craiova, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dolj şi, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul I.S.O. în contradictoriu cu intimata C.P. a M.A.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2130/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2142/2012. Civil → |
|---|
