ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2165/2012

Dosar nr. 9543/1/2011

Şedinţa publică de la 26 aprilie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2813 din 27 septembrie 2011, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.P. SRL împotriva deciziei nr. 24/AC/2011 din 08 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi a obligat recurenta să plătească intimatei-pârâte 7.440 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost formal invocat, nefiind susţinut în ipotezele sale legale prin dezvoltarea în fapt a criticilor formulate; că ultima critică formulată sub pct. 2.8 din recurs, prin care se invocă nepronunţarea asupra unui motiv de apel constând în tripla culpă gravă a locatorului, este fără suport în realitatea dosarului, nici prin motivele de apel şi nici prin completarea acestora, reclamanta neinvocând o atare critică, împrejurarea ca atare fiind expusă în preambulul apelului, iar conţinutul criticii din recurs dezvoltă o situaţie de fapt care excede controlului de legalitate la care este limitată examinarea instanţei de recurs, pentru acest ultim considerent nefiind luată în examinare nici critica de la pct. 2.7 din recurs cu privire la aprecierea depoziţiei martorei B.R.

Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că instanţele nu au schimbat nici natura nici înţelesul vădit şi neîndoielnic al clauzelor în speţă având în vedere şi regimul juridic pe care C. civ. îl rezervă contractului de locaţiune a unui imobil, iar redactarea cuvântului „bunuri” în loc de „bani” este irelevantă juridic în speţă.

Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că art. 7.5 din contract este clar şi categoric, fără a fi o clauză abuzivă, nici din perspectiva Legii nr. 193/2000, a cărui greşită aplicare o critică recurenta, şi nici din perspectiva abordării teoretice şi doctrinare avansată de recurentă, deoarece contractul pe care părţile l-au încheiat nu se înscrie în ipoteza legii menţionate, delimitată prin art. 2 alin. (1), nici în categoria pe care recurenta o menţionează, a contractelor de adeziune, care ar prezuma un dezechilibru voluţional la încheierea lor sau a celor dictate economic, părţile în speţă încheind un contract de închiriere, numit, cu un regim juridic reglementat legal, cu clauze negociate, iar nu impuse de una dintre părţi.

Contestatoarea SC T.P. SRL a formulat contestaţie în anularea deciziei secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2813 din 27 septembrie 2011.

Contestatoarea a arătat, în esenţă, că hotărârea contestată este rezultatul neanalizării tuturor motivelor de recurs, precum şi a unei erori materiale ce constă în împrejurarea că instanţa de recurs în argumentarea soluţiei date face trimitere la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs.

Contestaţia în anulare este nefondată.

Din examinarea contestaţiei rezultă că pretinsele motive de retractare formulate se pot circumscrie celor prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., ambele teze, potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Este de subliniat că ipotetica omisiune a instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de nelegalitate invocate de parte, motiv de anulare a hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu poate conduce la admiterea contestaţiei în anulare, având în vedere că instanţa de recurs a analizat cu acurateţe toate criticile formulate în calea extraordinară de atac a recursului, din considerentele deciziei contestate rezultând că instanţa de recurs a examinat detaliat criticile formulate în raport cu toate susţinerile recurentei.

De asemenea, nici motivul de anulare a hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., astfel cum a fost menţionat de contestatoare, nu poate conduce la admiterea căii de atac de retractare, având în vedere că precitatul text legal se referă la erorile materiale ce vizează aspectele formale ale judecăţii şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite, aşadar, greşeli ale instanţei de recurs constând în confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care au determinat soluţia pronunţată.

Numai o greşeală materială esenţială care a dus la darea unei soluţii eronate poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, având în vedere aspectul arătat de contestatoare în sensul că instanţa de recurs în argumentarea soluţiei date a făcut trimitere la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs, împrejurare ce nu poate fi circumscrisă art. 318 teza I C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare formulată în cauză.

Văzând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC C.S. SA, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită şi să oblige contestatoarea să plătească intimatei suma de 9.920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anularea deciziei secţiei comerciale a înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie nr. 2813 din 27 septembrie 2011 formulată de contestatoarea SC T.P. SRL.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 9.920 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs