ICCJ. Decizia nr. 22/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 22/2012
Dosar nr. 21386/3/2009
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii: M.I., M.E., P.S.E., în contradictoriu cu pârâţii S.R., prin M.F.P. şi S.R., prin B.N.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamanţii au solicitat despăgubiri ca urmare a unor titluri pe care le posedă, titluri, ce nu fac obiectul reglementării OUG nr. 190/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 591/2004 şi Legea nr. 458/2006, act normativ care reglementează regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase. Că, în cauză, reclamanţii nu au făcut dovada depunerii în bancă a cantităţii de 180 kg aur.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 625 din 4 noiembrie 2010, a respins apelul declarat de reclamanţii M.I., M.E. şi P.S.E., împotriva sentinţei civile nr. 830 din 18 mai 20210 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.R., prin M.F.P. şi S.R., prin B.N.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Înainte de a proceda la analiza criticilor apelantei, Curtea a reţinut că, prin întâmpinare, intimata pârâtă B.N.R. a invocat excepţia lipsei calităţii sale de reprezentant pentru S.R. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, care, de altfel, au fost invocate şi în faţa primei instanţe, tot pe cale de întâmpinare. Aceste două excepţii au fost soluţionate de către instanţa de fond în sensul respingerii acestora.
Curtea a constatat că pârâta B.N.R. nu a formulat apel împotriva sentinţei de fond şi a încheierii prin care au fost soluţionate aceste excepţii cu privire la modul de soluţionare a acestora, astfel că repunerea lor în discuţie în cadrul judecării apelului reclamanţilor nu se poate face decât cu încălcarea limitelor învestirii prin cererea de apel şi contrar dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
De altfel, această pârâtă a învederat la ultimul termen de judecată că înţelege să susţină aceste excepţii ca şi apărări de fond ce vor fi avute în vedere la soluţionarea apelului, în limita criticilor de apel.
1. În ce priveşte prima critică a apelanţilor reclamanţi ce vizează greşita soluţionare a cauzei de către prima instanţă în lipsa administrării probelor ce au fost solicitate de către aceştia în dovedirea acţiunii, Curtea a reţinut că la termenul din data de 09 martie 2010, în faţa instanţei de fond, apărătorul reclamanţilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile din dosar, proba cu interogatoriul celor două pârâte, precum şi proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea valorii actuale a bunurilor.
Instanţa de fond a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri şi a respins proba cu interogatoriu, precum şi proba cu expertiză ca nefiind concludente, faţă de obiectul cererii, respectiv restituirea în natură a 180 kg aur şi, în subsidiar restituirea echivalentului bănesc al acestuia.
Faţă de această constatare, în sensul încuviinţării de către instanţa de fond a probei cu acte solicitate de către reclamanţi, Curtea a apreciat, ca nefondată, susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că acţiunea lor a fost respinsă de către prima instanţă fără a fi administrată nicio probă din cele propuse în cererea introductivă şi cu ocazia dezbaterilor asupra probelor.
Mai mult, potrivit art. 167 C. proc. civ.: „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere".
Din interpretarea dispoziţiilor textului suscitat rezultă că judecătorul are facultatea de a dispune în privinţa încuviinţării probelor solicitate de către părţi după analizarea acestora şi aprecierea asupra verosimilităţii, pertinenţei şi concludenţei acestora. Sistemul nostru judiciar nu cunoaşte probe a căror forţă probantă să fie prestabilită de lege, ci toate mijloacele de probaţiune au aceeaşi putere, orice hotărâre luată de judecător asupra chestiunilor puse în discuţie, deşi a probelor solicitate fiind expresia convingerii intime a acestuia.
Cum, instanţa de fond s-a pronunţat asupra concludenţei fiecărei probe, motivând poziţia adoptată de respingere a probei cu interogatoriu şi expertiză, Curtea nu a putut decât să constate respectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ. suscitat, precum şi a art. 268 alin. (4) C. proc. civ., care dispune că orice poziţie luată de instanţă prin încheiere va fi motivată.
Instanţa de fond a administrat un minim de probatoriu, constând în proba cu actele aflate la dosarul cauzei, aşa cum reclamanţii au solicitat la termenul din data de 09 martie 2010, contrar susţinerilor apelanţilor.
Apelanţii reclamanţi, deşi au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul lipsirii acestora de posibilitatea dovedirii pretenţiilor lor prin administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi expertiză, în calea de atac a apelului, cale devolutivă care permite în baza art. 295 C. proc. civ., completarea probatoriului, apelanţii reclamanţi, având cuvântul, au învederat instanţei că nu au probe noi de administrat în plus faţă de cele deja administrat. Or, această poziţie nu poate decât să confirme justeţea măsurii luate de către prima instanţă în privinţa utilităţii probei cu interogatoriu pârâţilor şi expertiză.
2. Potrivit 1 art. din OUG nr. 190/2000 modificată şi completată: „Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România".
De asemenea, Curtea a reţinut incidenţa în cauză a art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, care prevede: „Persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul, până la data de 31 decembrie 2009", precum şi a alin. (1^2) a aceluiaşi alineat care prevede că: „În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative: a) Legea nr. 638/1946 pentru controlul producţiei, prelucrării şi circulaţiei metalelor preţioase; b) Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către B.N.R. a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine; c) Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945; d) Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare; e) Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase; f) Decretul nr. 302/1965 privind unele măsuri referitoare la obiectele confecţionate din metale preţioase, la metalele şi pietrele preţioase; g) Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase".
Analizând cererea cu care instanţa de fond a fost învestită, Curtea a reţinut, faţă de susţinerile reclamanţilor, că părinţilor autorului lor, M.C., nu le-au fost confiscate metale preţioase şi nici pietre preţioase, ci, în anul 1941, aceştia, potrivit susţinerilor lor, au achiziţionat o serie de titluri de valoare emise pentru cantitatea de aur depusă în bancă în mod voit de către aceştia, plătibile eşalonat de la data emiterii.
Prin urmare, cum nu s-a invocat o preluare abuzivă a unor metale preţioase sau pietre preţioase, în temeiul actelor normative la care face trimitere art. 26 din actul normativ susmenţionat, ori o preluate de fapt, a unor asemenea obiecte, cererea reclamanţilor nu poate fi analizată prin raportare la actul normativ susmenţionat.
Reclamanţii au susţinut depunerea în B.N.R. a cantităţii de 180 kg aur în schimbul titlurilor de valoare fără a produce vreo dovadă în acest sens nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, în calea de atac a apelului apelanţii neînţelegând să administreze vreo probă.
Contrar celor reţinute de către reclamanţi, pârâta B.N.R. a depus la dosar adresa nr. 1400 din 12 iunie 2009 din care rezultă că în evidenţele de arhivă pe care le deţine se regăsesc documente care atestă depunerea în bancă a unor bunuri din metal preţios confiscate de la diverse persoane începând cu data de 1947, iar numitul M.C. nu figurează cu depuneri de bunuri din metal preţios.
În ceea ce priveşte susţinerea apelanţilor în sensul că autorul lor a deţinut titlurile de valoare specificate în acţiunea introductivă, Curtea a constatat că în sprijinul acestei afirmaţii apelanţii nu au produs nicio probă, simpla depunere a unor copii a acestora nu poate conduce la dovada apartenenţei lor părinţilor autorului reclamanţilor, M.C., în calitate de titular.
Mai mult, din titlurile anexate, şi care sunt „la purtător", nu rezultă că acestea au fost emise în urma depunerii unei cantităţi de aur la B.N.R., în condiţiile susţinute de către apelanţi şi nici faptul că la momentul scadenţei răscumpărarea acestor titluri s-a convenit a fi făcută prin plata unei cantităţi de aur, pentru a mai fi îndreptăţiţi reclamanţii să solicite restituirea în natură a unei cantităţi de aur, aşa cum au solicitat reclamanţii în cuprinsul acţiunii deduse judecăţii.
În cererea introductivă la instanţa de fond, reclamanţii au mai susţinut fără a aduce nicio dovadă că, deşi s-au adresat instituţiilor statului, în vederea recuperării titlurilor la care au făcut referire, demersurile lor au rămas fără rezultat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs reclamanţii M.I., M.E. şi P.S.E., criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel a ignorat probele administrate în cauză, în sensul că le-a respins fără vreun argument.
- Soluţia pronunţată de instanţa de apel este străină împrejurărilor pricinii, contrară spiritului legii civile şi în discordanţă cu practica judiciară în materie.
- În mod greşit instanţa de apel a considerat că, în cauză nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, a metalului preţios în litigiu, metalul respectiv nu a fost predat de bună-voie cum greşit a susţinut instanţa de apel.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând cuprinsul cererii formulată de reclamanţii M.I., M.E. şi P.S.E., cea cu care a fost învestită instanţa de fond, se reţine, faţă de susţinerile reclamanţilor, că părinţii autorului lor, M.C., nu le-au fost confiscate metale preţioase şi nici pietre preţioase, ci în anul 1941, aceştia, potrivit susţinerilor lor, au achiziţionat o serie de titluri de valoare emise pentru cantitatea de aur depusă în bancă în mod voit de către aceştia, plătibile eşalonat de la data emiterii.
Reclamanţii au susţinut depunerea în B.N.R. a cantităţii de 180 kg aur în schimbul titlurilor de valoare, fără a produce vreo dovadă în acest sens pe parcursul ciclului procesual.
Contrar celor susţinute de către reclamanţi, pârâta B.N.R. a depus la dosar adresa nr. 1400 din 12 iunie 2009, din care rezultă că în evidenţele de arhivă pe care le deţine se regăsesc documente care atestă depunerea în bancă a unor bunuri de metal preţios confiscate de la diverse persoane începând cu anul 1947, iar numitul M.C. nu figurează cu depuneri de bunuri din metal preţios.
Cu privire la susţinerea reclamanţilor, în sensul că autorul lor a deţinut titlurile de valoare menţionate în acţiunea introductivă, instanţa de apel, în mod judicios, a constatat că, în sprijinul afirmaţiilor făcute de reclamanţi, aceştia nu au produs nicio probă, simpla depunere a unor copii a acestora nu poate conduce la dovada apartenenţei lor părinţilor autorului reclamanţilor, Matei Constantin, în calitate de titular.
Mai mult, din titlurile anexate şi care sunt „la purtător" nu rezultă că acestea au fost emise în urma depunerii unei cantităţi de aur la B.N.R., în condiţiile susţinute de către recurenţi şi nici faptul că la momentul scadenţei răscumpărarea acestor titluri s-a convenit a fi făcută din plata unei cantităţi de aur, aşa cum au solicitat reclamanţii în cuprinsul acţiunii deduse judecăţii.
Prin urmare, susţinerea recurenţilor în sensul că titlurile care ar fi aparţinut autorului lor M.C. au fost anulate abuziv de stat în perioada regimului comunist, nu poate fi primită.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanţii M.I., M.E. şi P.S.E. împotriva deciziei nr. 625/ A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 219/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
