ICCJ. Decizia nr. 2228/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2228/2012
Dosar nr. 11628/118/2010
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1962 din 29 noiembrie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost respinsă acţiunea reclamantelor B.V. şi T.M. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor CCSD ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a admis acţiunea reclamantelor în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa, a anulat dispoziţia nr. 5338 din 24 august 2010 emisă de acesta şi a obligat pe acest pârât să propună acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv, situat în Constanţa, str. Mihai Viteazu.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul Constanţa a constatat în esenţă următoarele:
Examinată, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor ANRP şi CCSD s-a reţinut că acţiunea cu care a fost investită instanţa are ca obiect anularea dispoziţiei emisă de Primarul Municipiului Constanţa prin care s-a respins notificarea reclamantelor de a se acorda despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de la părinţii lor şi obligarea primarului la acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Pârâtele în discuţie nefiind implicate în faza judiciară a procedurii de restituire, prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu au calitate procesuală pasivă.
În limitele dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 s-a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de această lege, ele fiind moştenitoarele numitei C.S., proprietara imobilului.
Imobilul grav avariat de cutremurul din anul 1977 a fost ulterior demolat, imobilul teren intrând în proprietatea statului, ca urmare a unui act de donaţie autentificat la nr. 1639/1988 făcut de proprietară în favoarea statului.
S-a reţinut că în mod greşit s-a apreciat de primărie că preluarea imobilului a fost legală. Din sentinţa civilă nr. 12662 din 23 noiembrie 1993 a Judecătoriei Constanţa, irevocabilă prin decizia nr. 585 din 17 octombrie 1994 a Curţii de Apel Constanţa rezultă că s-a anulat donaţia făcută de părinţii reclamantelor către stat, reţinându-se că imobilul a fost demolat abuziv de către stat.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) din lege s-a reţinut calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din lege s-a constatat şi că imobilul solicitat este abuziv preluat de stat, împrejurare de fapt şi de drept ce rezultă din hotărârea judecătorească de anulare a actului de donaţie a suprafeţei de 356 m2 teren pe care s-a aflat o construcţie, donaţia fiind determinată de acte de violenţă exercitate împotriva donatoarei căreia i s-a creat o temere de producere a unei consecinţe negative în viitor pentru ea şi familia sa.
S-a luat în considerare efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti amintite pentru stabilirea caracterului abuziv al actului de preluare a bunului în discuţie.
În temeiul art. 9 şi în raport de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta fiind soluţia corectă care se impunea a fi dată de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa în soluţionarea notificării cu care a fost sesizat de reclamante, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa civilă nr. 248/ C din 18 aprilie 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Constanţa.
Criticile apelantului s-au referit la lipsa dovezilor de preluare abuzivă a imobilului în raport de faptul că hotărârea judecătorească invocată nu îi este opozabilă acestui pârât. Instanţa de apel nu a primit aceste critici reţinând că din istoricul de rol al imobilului rezultă că acesta a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950 de la P.L. (imobilul aflându-se în indiviziune, teren şi construcţie demolată la cererea autorilor reclamantelor).
S-a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a situaţiei juridice şi de fapt a terenului ce a format obiectul notificării reclamantelor.
S-a observat că imobilul (construcţie şi 329 m2 teren) situat în Constanţa, str. Mihai Viteazu, a aparţinut autoarei reclamantelor, C.S., împrejurare ce rezultă atât din sentinţa civilă irevocabilă nr. 12662 din 23 noiembrie 1993 a Judecătoriei Constanţa, precum şi din documentele circumscripţiei financiare a Primăriei Constanţa, Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITAVBL) Constanţa.
Modalitatea de preluare a imobilului - abuzivă - a fost stabilită în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu autoritatea locală deliberativă, prin care s-a constatat nulitatea actului de donaţie nr. 1639/1978 încheiat pentru terenul în discuţie. Prin această hotărâre s-a asimilat aparenţa de drept creată de statul comunist (obligaţia proprietarului de a „cere” demolarea casei în care locuiau şi de a dona ulterior statului terenul) cu unul din cazurile de preluare abuzivă reglementate de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
S-a observat că practic, această modalitate, de cedare a dreptului de proprietate fără o justă despăgubire, reprezintă o preluare abuzivă în înţelesul Legii nr. 10/2001.
3. Recursul
Pârâtul Primarul Municipiului Constanţa a atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Constanţa.
Critica deciziei a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În fapt s-a arătat că s-a ignorat împrejurarea că dispozitivul se referă la întregul imobil deşi notificarea se referea numai la construcţie, împrejurare care aduce în discuţie faptul că s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat.
Cât priveşte imobilul construcţie, critica a privit faptul că instanţa a aplicat greşit art. 2 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de adresa de autorizare a demolării (nr. 10221 din 15 octombrie 1977) din care a reţinut că imobilul era în acel moment într-o stare avansată de degradare, deci preluarea nu a fost abuzivă.
S-a mai invocat faptul că motivarea Curţii de apel nu are nici un suport probaţional şi nici legal.
4. Analiza instanţei de recurs.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în raport de actele dosarului, se constată că aceasta este legală şi temeinică, ceea ce a condus la respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză.
Reclamantele, atât prin acţiune cât şi prin notificarea înregistrată la nr. 1700 din 26 octombrie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru „imobilul - construcţie” situat în Constanţa, str. Mihai Viteazu. În cele două acte sunt indicate expressis verbis elementele componente ale imobilului solicitat, în speţă „construcţie şi teren în suprafaţă de 365 m2”, fostă proprietate a mamei lor, C.S., în baza actului dotal autentificat prin procesul - verbal din 27 iulie 1934 la Tribunalul Judeţului Constanţa”.
În mod corect instanţa investită cu această cerere a soluţionat-o în limitele arătate de petente potrivit art. 129 alin. ultim C. proc. civ., constatându-se că imobilul revendicat se identifică în componentele indicate, cu descrierea existentă în titlul cu care imobilul era deţinut de autoarea reclamantelor.
Ca urmare această critică este nefondată, din actele dosarului rezultând fără echivoc că cererea se referă la imobilul în ansamblul său, construcţie şi teren, şi ca urmare instanţa s-a încadrat în principiul „quantum devolutum, tantum apellatum.
Nici critica bazată pe al doilea motiv de recurs invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată.
Analiza făcută de instanţa de fond şi verificarea acestei critici de instanţa de apel au fost temeinic justificate prin raportarea situaţiei de fapt dedusă judecăţii la textele legale incidente, recte art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
La explicaţiile date de instanţa de apel care a apreciat corectă judecata primei instanţe, recurentul nu face comentarii punctuale, referindu-se generic la criticile iniţiale - sub acest aspect - critici neprimite în apel pentru considerentele expuse în decizie şi care sunt corecte în raport de efectele produse în cauză de sentinţa civilă nr. 12662/1993 a Judecătoriei Constanţa.
În recurs pârâtul în sprijinul acestei critici se referă la o probă deja examinată de o altă instanţă judecătorească şi cu privire la a cărei semnificaţie s-a formulat cu putere de lucru judecat o concluzie care, din acest considerente, nu mai poate forma obiectul unei alte examinări.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. pentru a se impune modificarea deciziei atacate s-a respins recursul ca nefondat cu consecinţa păstrării deciziei Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 248/ C din data de 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2225/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2236/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
