ICCJ. Decizia nr. 224/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 224/2012
Dosar nr. 1828/3/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 376/299/2008, reclamantele M.P. şi D.R. au chemat în judecată pe pârâtele A.L.M. şi J.D.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să constate că au dobândit prin uzucapiunea de 10 ani, proprietatea asupra apartamentului situat în Bucureşti, str. Aviator V. Fuica.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că au dobândit proprietatea asupra apartamentului menţionat în baza Legii nr. 4/1973 şi Hotărârea C.M. nr. 880/1973, întrucât, anterior, din anul 1962 l-au deţinut cu familia cu chirie de la stat, potrivit Ordinului de repartiţie din 1962 şi al contractului de închiriere, plătind chiria la stat până în anul 1973 când l-au cumpărat, devenind proprietari de bună credinţă de 35 de ani, socotind perioada cea mai scurtă de 10 - 20 ani, plătind impozit la stat, efectuând îmbunătăţiri şi reparaţii.
Au susţinut că prin certificatul nr. 2010/1994 s-a atestat dreptul de proprietate pe numele D.R., că au avut mai multe litigii cu pârâtele, care au fost soluţionate prin hotărârile judecătoreşti expres menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 13580 din 16 noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1828/3/2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, care a stabilit o obligaţie de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare valorii imobilului stabilită prin expertiză, şi care a determinat declinarea cauzei în favoarea acesteia, cuantumul fiind de 13.139,92 lei şi, respectiv 5 lei.
Prin încheierea irevocabilă pronunţată la data de 9 iunie 2010, de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în baza art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus acordarea către reclamante a ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru cu 7.200 lei, pentru diferenţa de 21.160 lei taxă timbru, dispunându-se eşalonarea plăţii în 12 rate lunare, câte 1.763 lei lunar, cu termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni.
Încheierea nu a fost comunicată Administraţiei Financiare a Sectorului 1 Bucureşti, în vederea executării silite a ratelor lunare, conform art. 21 din O.U.G. nr. 51/2000.
La termenul de judecată, reclamantele personal şi asistate de avocat, au învederat instanţei că nu pot achita taxa judiciară de timbru, nici în condiţiile reducerii şi eşalonării acesteia, renunţând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar.
Tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia de insuficientă timbrare a cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 1116 din 25 iunie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de insuficientă timbrare şi a anulat acţiunea formulată de reclamante, ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În cauză reclamantele au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 10 ani, pentru un imobil care iniţial a fost evaluat la suma de 250.000 lei, pentru care au achitat o taxă judiciară de timbru parţială, iar ulterior, imobilul a fost evaluat prin expertiză la suma de 995.340 RON, valoare în raport de care tribunalul a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum 13.139,92 lei şi timbru judiciar de 3 lei.
Tribunalul a arătat că prin încheierea pronunţată la data de 9 iunie 2010, taxa judiciară de timbru a fost redusă cu 7.200 lei, iar pentru diferenţa de 21.160 lei, s-a dispus eşalonarea plăţii în 12 rate lunare, reţinând că reclamantele nu au putut achita nici în acest cuantum şi modalitate taxa judiciară de timbru, renunţând la beneficiul acordării ajutorului public judiciar, aşa încât tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente disp. art. 20 din Legea 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii D.R. şi M.P.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantele au arătat că valoarea imobilului stabilită de expertul Acriş Valer este exagerat de mare, iar părţile nu au avut posibilitatea reală de a formula obiecţiuni.
Au arătat că pentru termenul din 07 septembrie 2009 s-a depus raportul de expertiză tehnică imobiliară, iar la 16 noiembrie 2009, au solicitat prin avocat, comunicarea raportului în vederea formulării de obiecţiuni.
Instanţa a respins cererea şi ţinând cont de valoarea imobilului stabilită de expert, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În acest mod, li s-a încălcat flagrant dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea reală şi efectivă de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză.
Apelantele au contestat valoarea reţinută de expert, dat fiind faptul că apartamentul a fost construit în anul 1936; garajul a fost dat în folosinţă în anul 1974, spaţiul comercial a fost dat în folosinţă în anul 1992, şi respectiv 1998; imobilul a fost bombardat în cel de-al doilea război mondial şi afectat de cutremurul din 1977; valoare la care a ajuns expertul depăşeşte cu mult valoarea unui imobil similar, stabilită pe baza grilelor Camerei Notarilor Publici Bucureşti; criza imobiliară actuală a dus la scăderea vertiginoasă a preţului tranzacţiei imobiliare.
Cu toate acestea, datorită refuzului instanţei de fond de a comunica raportul şi de a acorda termen pentru formularea de obiecţiuni, apelantele reclamante nu au avut posibilitatea să invoce şi să probeze aceste aspecte în faţa instanţei de fond, ceea ce a dus la o încălcare a dreptului lor la apărare.
Cel de-al doilea motiv de apel a vizat cuantumul taxei de timbru stabilită în fond care depăşeşte posibilităţile lor financiare.
Arată apelantele că, deşi instanţa de fond a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 7.200 lei, suma rămasă de 21.160 lei, la care au fost obligaţi, depăşeşte cu mult posibilităţile lor materiale.
S-a susţinut că, prin impunerea unei taxe judiciare excesive, li s-a încălcat accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.
În susţinerea apelului s-au depus înscrisuri, respectiv certificat de atestare fiscală şi copia cererii de recuzare a expertului judiciar.
Prin decizia civilă nr. 95/ A din 0202.2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele - reclamante D.R. şi M.P., împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A.L.M. şi J.D.R.
În motivarea deciziei s-a reţinut că la termenul din 25 iunie 2010, reclamantele au învederat instanţei că nu pot achita taxa judiciară de timbru, nici în condiţiile reducerii şi eşalonării acesteia, situaţie în care, acţiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată.
Din succesiunea cererilor formulate de părţi şi a dispoziţiilor luate de instanţa de fond, Curtea a constatat că apelantele reclamante nu au formulat niciodată obiecţiuni la raportul de expertiză, singura cerere formulată de acestea, fiind cea de recuzare a expertului, cerere ce a fost analizată şi soluţionată prin încheierea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi împotriva căreia nu se formulează nici o critică în apel.
Contrar susţinerilor apelantelor reclamante, de la data depunerii raportului de expertiză şi până la data soluţionării cauzei, au fost acordate mai multe termene, atât în faţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cât şi în faţa Tribunalului Bucureşti, reclamantele neînţelegând să formuleze vreodată obiecţiuni la raportul de expertiză.
Mai mult decât atât, hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care această instanţă şi-a constatat necompetenţa, în raport de valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză, nu a fost atacată.
În aceste condiţii, au apreciat neîntemeiate susţinerile apelantelor reclamante, în sensul că instanţa de fond nu le-a dat posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză şi că le-ar fi încălcat dreptul la apărare.
Asupra cuantumului taxei de timbru, stabilită în condiţiile art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea nu se mai poate pronunţa, dat fiind faptul că încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare formulată de apelantele reclamante, este conform art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 o încheiere irevocabilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele M.P. şi D.R., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că reţinerea instanţei în sensul că nu au formulat niciodată obiecţiuni la raportul de expertiză, deşi au fost acordate mai multe termen de la data raportului de expertiză, este în contradicţie cu cele reţinute în celelalte considerente în ce priveşte derularea cauzei.
Au arătat recurentele că nu au avut posibilitatea reală de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză şi în raport de concluziile căruia, privind valoarea litigiului, a fost determinată şi competenţa instanţei.
S-au formulat critici în ce priveşte valoarea imobilului determinată prin raportul de expertiză.
Au susţinut recurentele că prin suma fixată cu titlu de taxă judiciară de timbru, li s-a încălcat accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţia României.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.
Potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Echivalentul taxelor judiciare este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.
Curtea europeană a stabilit că principiul liberului acces la justiţie nu este un drept absolut.
Acest drept, prin reglementări instituite de către stat, poate fi supus unor limitări, atâta timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.
Taxele judiciare trebuie să respecte un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
Caracterul rezonabil al taxei judiciare impune o analiză resurselor financiare, a valorii bunului în litigiu, a scopului urmărit şi a posibilităţilor oferite de stat în vederea respectării accesului la justiţie.
Se constată că în cauză, urmare a cererii de reexaminare s-a redus taxa de timbru cu 7.200 lei iar pentru diferenţa de 21.160 lei s-a dispus eşalonarea plăţii în 12 rate lunare, cu termen de plată la data de 30 ale fiecărei luni, fiind respectat evident principiul liberului acces la justiţie.
Mijloacele financiare ale reclamantelor, din perspectiva liberului acces la justiţie, au fost avute în vedere de către instanţă în soluţionarea cererii de reexaminare a cererii de scutire, reducere şi eşalonare a taxei de timbru.
Taxa judiciară de timbru a fost determinată în mod legal, are un caracter rezonabil iar prin modalitatea de stabilire a plăţii nu a fost adusă atingere dreptului la acces la justiţie.
Argumentele aduse de către recurente în susţinerea motivului de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 21 din Constituţie, în sensul că prin raportul de expertiză s-a determinat o valoare prea mare a imobilului şi că nu au avut posibilitatea reală a de formula obiecţiuni la raportul de expertiză sunt neîntemeiate.
Se constată că recurentele nu au atacat hotărârea de dezinvestire a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, determinată de valoarea obiectului litigiului şi nici nu au formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză prin care s-a determinat valoarea litigiului şi pe cale de consecinţă şi competenţa instanţei.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele D.R. şi M.P. împotriva deciziei nr. 95/ A din 02 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2240/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
