ICCJ. Decizia nr. 225/2012. Civil. Asigurări sociale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.225/2012
Dosar nr.1049/64/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 83/ M din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Braşov a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.G. împotriva deciziei civile nr. 1173/ R din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs revizuientul I.G..
Prin cererea depusă la data de 11 ianuarie 2011, intimata C.J.P. Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Deliberând cu prioritate asupra admisibilităţii recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul recursului, în cauza supusă analizei, îl reprezintă, sentinţa civilă nr. 83/ M din 21 ianuarie 2011, irevocabilă, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G. împotriva deciziei civile nr. 1173/ R din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov.
În conformitate cu art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Or, Decizia civilă nr. 1173/ R din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii, este irevocabilă, fiind pronunţată de o instanţă de recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
În consecinţă, în considerarea principiului legalităţii căilor de atac, care presupune ca exerciţiul acestora să se facă conform dispoziţiilor procesual civile, recursul nu poate fi exercitat împotriva unei decizii irevocabile, fiind inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuient I.G. împotriva sentinţei civile nr. 83/ M din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul I.G. împotriva deciziei nr. 83/ M din 21 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 25/2012. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
---|