ICCJ. Decizia nr. 2250/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2250/2012
Dosar nr. 8076/1/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 6140 din 16 noiembrie 2010 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.S.H. SRL împotriva deciziei nr. 204/ A din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pentru considerentele ce urmează.
Recurenta a susţinut că instanţa trebuia să admită apelul său cel puţin în parte, întrucât au fost găsite întemeiate o parte din critici.
Susţinerea nu poate fi primită, dat fiind împrejurarea că instanţa poate substitui motivarea hotărârii supusă controlului judiciar atunci când soluţia fondului este legală.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.S.H. SRL, a inadmisibilităţii acţiunii şi a puterii de lucru judecat au fost corect soluţionate de instanţele de fond.
Calitatea procesuală activă este dată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat rezultat din sentinţa civilă nr. 1455/2006, din sentinţa civilă nr. 180/2003 şi din decizia nr. 330/2007, prin care s-a statuat că P.C.M. este creatorul programelor de calculator asupra cărora poartă pretenţiile reclamanţilor.
Referitor la efectul pozitiv al sentinţei nr. 277/2003 invocat de recurentă, s-a constatat că prin decizia civilă nr. 303/R/2007 s-a reţinut irevocabil că raportat la conţinutul acestei hotărâri nu poate exista autoritate de lucru judecat în cauza de faţă.
Osebit de aceasta, prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut că, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 180/2003, reclamanţii pot recupera sumele încasate de SC B.S.H. SRL ca urmare a utilizării programelor realizate.
Raţiuni identice reţinerii calităţii procesuale active au determinat şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei.
Inadmisibilitatea acţiunii invocată de recurentă se constituie, în fapt, ca apărări de fond câtă vreme tot ce se invocă se referă la netemeinicia acţiunii reclamanţilor, şi nu la excepţia ce împiedică instanţa să analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii.
Recurenta a invocat şi motive de netemeinicie ale deciziei - atunci când analizează modalitatea de interpretare a probelor administrate ori a valorii probatorii a altora - înlăturarea unor probe testimoniale ori a certificatului de înregistrare, motive ce nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. ce permit verificarea doar a aspectelor de nelegalitate.
Referitor la criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 şi 74 din Legea nr. 8/1996, instanţa a reţinut:
Aşa cum deja s-a arătat, cu putere de lucru judecat s-a statuat că autorul programelor de calculator este antecesorul reclamanţilor, aşa încât aspectele invocate în susţinerea existenţei unei creaţii inventive colective nu pot fi rediscutate în cauză.
Curtea de Apel a reţinut că prezumţia legală instituită prin art. 74 din legea dreptului de autor a fost răsturnată.
Reţinerea, în sensul că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparţin succesorilor defunctului P.C.M., este corectă în raport de situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte a apreciat că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.
Potrivit art. 74 din Legea nr. 8/1996 drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, create de unul sau mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori după instrucţiunile celui care angajează, aparţine acestuia din urmă, cu singura condiţie a non existenţei unei clauze contrară.
Clauza contrară a rezultat din convenţia celor doi foşti asociaţi, P. şi I., materializată în procesul verbal al adunării generale, al actului adiţional la statutul şi actul constitutiv al societăţii şi a convenţiei întocmite la 20 septembrie 2001.
Astfel, I.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat P.M. asupra veniturilor obţinute din utilizarea programelor de calculator.
Faţă de împrejurarea existenţei clauzei contrare, respectiv convenţia existentă între cei doi foşti asociaţi, încheiată cu o lună înainte de decesul antecesorului reclamanţilor, instanţa superioară de fond a aplicat corespunzător dispoziţiile menţionate.
SC B.S.H. SRL, prin cererea formulată la 10 octombrie 2011, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 317 şi următoarele C. proc. civ., retractarea deciziei civile nr. 6140 din 16 noiembrie 2010.
În motivarea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se arată că instanţa nu a analizat o serie de motive de recurs, respectiv cele de la pct. A din motivele de recurs, circumscris de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a invocat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului că programele de calculator SIMCAR versiunea A, SIMCAR versiunea B, SIMCOGES au suferit modificări importante şi substanţiale după decesul lui P.C.M., astfel cum rezultă din probatoriul administrat în apel precum şi asupra argumentului privind aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 8/1996 privind aducerea la cunoştinţa publică a programelor de calculator de către recurenta SC B.S.H. SRL.
Instanţa de recurs nu a analizat nici motivele indicate de recurentă în concluziile scrise: faptul că pentru conceperea unui program de calculator sunt necesare investiţii majore în cercetare şi echipamente, iar aceste investiţii trebuie recuperate; faptul că prin aprecierea asupra dreptului de autor asupra programelor de calculator din cauză s-au ignorat aspectele privind costurile, relaţiile cu clienţii, absenţa unei convenţii prin care părţile să fi convenit asupra unor desocotiri precum şi faptul că majoritatea contractelor au fost încheiate de autorul intimaţilor-reclamanţi, în calitate de director şi nu în nume propriu.
Un alt motiv al contestaţiei în anulare îl reprezintă faptul că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cu privire la pretinsa convenţie încheiată între defunctul P.C.M. şi SC B.S.H. SRL.
Se arată că între I.M.C. ori vreun alt reprezentant al B. şi P.C. nu s-a încheiat nicio convenţie, singurul act fiind cel încheiat între moştenitorii lui P.C. şi I.M.C. la 20 septembrie 2011, la o lună ulterior decesului.
Fiind vorba de o eroare materială esenţială, evidentă, care a determinat soluţia instanţei de recurs, se impune admiterea contestaţiei în anulare.
Înalta Curte, analizând motivele contestaţiei în anulare prin raportare la considerentele deciziei ce se solicită a fi retractă, reţine caracterul nefondat al căii extraordinare de atac speciale pentru argumentele ce succed.
Articolul 318 C. proc. civ. prevede două motive pentru admisibilitatea unei contestaţii: când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este „rezultatul unei greşeli materiale” şi când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte „a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
1. Sensul formulării „greşeală materială” nu trebuie interpretat extensiv. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate (stabilirea taxei de timbru, menţionarea greşită din dispozitivul hotărârii că partea a renunţat la judecată şi nu la dreptul pretins, respingerea recursului ca tardiv deşi el fusese depus la poştă în termen şi alte asemenea).
Textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar semnifica netemeinicia hotărârii.
Prevederile art. 318 C. proc. civ. implică ideea că nu orice greşeală materială poate fi primită ca motiv de contestaţie, ci numai acele greşeli care au fost esenţiale, determinând soluţia eronată a instanţei.
Pornind de la aceste clarificări doctrinale şi jurisprudenţiale se constată că ceea ce se pretinde a fi o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ. se constituie într-un veritabil motiv de netemeinicie al deciziei, câtă vreme se învederează că instanţa de recurs a reţinut că actul de cesiune de drepturi de autor din data de 20 septembrie 2001 ar fi fost încheiat între P.C.M. şi SC B.S.H. SRL, iar nu între succesorii lui P.C.M. (intimaţii din cauză) şi societatea comercială.
Chiar dacă s-ar admite că cele afirmate reprezintă o greşeală materială în sensul contestaţiei în anulare specială, aceasta nu are nicio relevanţă.
Astfel, determinant pentru soluţia adoptată este faptul existenţei contractului de cesiune de drepturi de autor cu privire la programele de calculator ce au făcut obiect al cauzei, contract ce a răsturnat, prezumţia stabilită de art. 74 din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de recurs a reţinut că existenţa contractului de cesionare de drepturi de autor din 20 septembrie 2001, la care se adaugă procesul-verbal al adunării generale a contestatoarei, actul adiţional la statutul şi actul constitutiv al SC B.S.H. SRL, conduc la răsturnarea prezumţiei arătate.
Aşadar, faptul că actul de cesiune din 20 septembrie 2001 a fost încheiat de contestatoare cu intimaţii, iar nu de autorul acestora cu societatea, nu reprezintă o „eroare determinantă” la pronunţarea hotărârii.
2. Omisiunea, în sensul art. 318 C. proc. civ., există numai atunci când realmente, instanţa de recurs nu a discutat motivul de modificare sau de casare în hotărâre, în motivarea sa, aşadar nu la argumente care, oricât de larg ar fi dezvoltate, ele sunt totdeauna subsumate motivelor.
Drept urmare, nepronunţarea instanţei de recurs asupra „motivelor indicate de recurentă în concluziile scrise” nu reprezintă o nepronunţare în sensul art. 318 C. proc. civ. întrucât instanţa trebuie să analizeze motivele de recurs şi nu argumentele din notele scrise.
Motivul de recurs pretins neanalizat este cel circumscris pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. referitor la împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele dintre motivele de apel, ceea ce valorează cu nemotivarea deciziei instanţei superioare de fond.
Or, din considerentele instanţei de recurs, redată in extenso, rezultă că cele învederate au fost analizate.
Astfel, prin decizia contestată se arată că pentru ca o hotărâre judecătorească pronunţată în apel să fie motivată, în sensul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluţia fiecărei critici formulate şi nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină motivele formulate. Cu alte cuvinte este motivată şi hotărârea care cuprinde o motivare implicită.
În cauză, considerentele deciziei instanţei superioare de fond, conţine argumentele, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a conţinutului hotărârii recurate.
Din argumentele instanţei de recurs rezultă cu certitudine că motivele de apel despre care se pretinde că nu au fost analizate, şi-au găsit rezolvarea cât timp considerentele ce susţineau menţinerea sentinţei sunt contrare celor indicate de recurenţi a fi în favoarea lor.
În decizie se arată că, faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954, actele asociatului unic I.M.C., administrator al societăţii recurente, sunt actele persoanei juridice însăşi, aşa încât efectele sentinţei civile nr. 180/2003 îi sunt opozabile societăţii SC B.S.H. SRL.
Rezultă că instanţa s-a pronunţat cu privire la incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., atunci când a arătat că motivele de apel despre care se pretinde că nu au fost analizate şi-au găsit rezolvarea implicită, cât timp argumentele ce susţineau menţinerea sentinţei sunt contrare argumentelor indicate de recurenţi în favoarea lor.
Înalta Curte, pentru cele ce precede, va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B.S.H. SRL împotriva deciziei nr. 6140 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. 27787/3/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2248/2012. Civil. Pretenţii. Actiune in... | ICCJ. Decizia nr. 2268/2012. Civil → |
|---|
