ICCJ. Decizia nr. 2308/2012. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2308/2012
Dosar nr. 53983/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 martie 2012
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 643/110 pe rolul Tribunalului Bacău la 10 februarie 2011, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, în numele şi pentru membrii săi - V.G., A.C., S.C., T.V., V.I., S.D., N.A., A.E., D.A., A.V., L.V., R.C., M.P., G.A., C.D., D.R., B.C., L.I., B.I., G.L., F.V., M.G., P.A., D.C., C.D., I.I., L.A., R.C., C.A. şi G.S. - a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale solicitând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor; menţinerea deciziilor privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 164/2001; obligarea la plata diferenţei dintre pensia de serviciu şi pensia recalculată conform Legii nr. 119/2004 şi H.G. nr. 710/2010 de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale; obligarea la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii, calculată până la data plăţii efective a pensiei iniţiale.
La termenul din 11 aprilie 2011, instanţa a apreciat că se impune soluţionarea separată a cererilor de chemare în judecată.
Dispunând disjungerea, s-a format Dosarul nr. 2247/110/2011 având ca obiect contestaţia la decizia de pensionare formulată de D.C.
Prin sentinţa nr. 1005 din 6 iunie 2011, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, care prevăd că astfel de cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. Norma de trimitere din Legea nr. 119/2010 subzistă, ca normă de procedură, şi ulterior abrogării Legii nr. 19/2000 prin Legea nr. 263/2010, a apreciat Tribunalul Bacău.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 131 din 6 ianuarie 2012, a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă, determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Bacău.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, astfel încât în cauză se aplică dispoziţiile în materie de competenţă din legea nouă, a mai apreciat Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă înalta Curte reţine următoarele:
Cererea dedusă judecăţii este o contestaţiei împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, şi anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Decizia contestată în cauză a fost emisă la data de 1 ianuarie 2011, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 10 februarie 2011.
Legea nr. 19/2000 prevedea prin art. 156 că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtului";.
Acest act normativ a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei era în vigoare Legea nr. 263/2010.
Or, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantelor, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. şi SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
În cauză, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale.
Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în speţă este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei, care dispune că o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului.
În consecinţă, instanţa competentă teritorial să judece pricina este Tribunalul Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2292/2012. Civil. Uzucapiune. Accesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2323/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|