ICCJ. Decizia nr. 2325/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2325/2012
Dosar nr. 1506/83/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, reclamanta H. (n. L.) I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită, ca moştenitoare a tatălui său L.E., decedat la 17 august 1946, precum şi obligarea pârâtului la despăgubiri morale potrivit Legii nr. 221/2009 în sumă de 430.000 RON pentru suferinţele cauzate de deportarea în fosta U.R.S.S. în perioada 06 ianuarie 1945 - 17 august 1946.
Prin Sentinţa civilă nr. 529/D din 7 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a admis în parte, întemeiat pe disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, acţiunea civilă înaintată de reclamanta H.I. (n. L.), în reprezentarea def. L.E. (dec. 17 august 1946), împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă:
A constatat, întemeiat pe disp. art. 4 alin. (2), rap. la art. 1 alin. (3) din legea de mai sus, caracterul politic al măsurii administrative dispuse faţă de antecesorul reclamantei, constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., ulterior survenind decesul acestuia în lagărul de prizonieri nr. 1049 din localit. Nikitovka, fosta U.R.S.S., la data de 17 august 1946.
A obligat pârâtul, întemeiat pe disp. art. 5 alin. (1) lit. a), cu aplic. disp. art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data efectivă a plăţii, pretenţii reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a măsurii administrative de mai sus.
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de reclamantă.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 87 din 30 martie 2011, a admis apelurile formulate de apelanţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei, de la 100.000 euro la 10.000 euro. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, a admis instanţa de fond în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, în calitate de succesoare a defunctului L.E., în privinţa căruia s-a luat măsura administrativă a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., survenind şi decesul acestuia în lagărul de prizonieri la data de 17 august 1946 măsură care are caracter politic prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
S-a mai reţinut că, este adevărat că această măsură luată împotriva antecesorului reclamantei nu este din punct de vedere al naturii sale juridice, urmarea unei condamnări, ci a unei măsuri administrative şi că, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/20009, nu a fost dispusă în baza vreunuia din actele normative enumerate în mod expres în acest articol. Analizată fiind însă prin prisma art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 şi implicit la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 se constată că deportarea, prizonieratul satisfac criteriile prevăzute de aceste legi de care depinde caracterul politic al măsurii. Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 ";constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu";. În conţinutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus şi prizonieratul, în condiţiile în care art. 5 alin. (4) din lege precizează că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, iar art. 1 din această lege face referire expresă la situaţia persoanelor deportate şi a celor constituite prizonieri după 23 august 1944.
Aşadar din interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, se constată că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, şi persoanele care au fost prizonieri sau deportate la muncă de reconstrucţie în fosta U.R.S.S. în perioada de referinţă.
Instanţa de apel a mai arătat că, faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta U.R.S.S înainte de 6 martie 1945 nu este de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare a măsurii administrative dispuse faţă de antecesorul reclamantei, de vreme ce la data respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei, situaţie în care Statul Român nu poate fi exonerat de obligaţiile faţă de cetăţenii lui, acesta acceptând ca cetăţenii săi să fie deportaţi de un stat aliat pe teritoriul său fără a întreprinde nici o măsură de împiedicare.
Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, instanţa de apel a reţinut că, este adevărat că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obţine daune morale, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale. Instanţa de apel a considerat însă că, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanţă sau căi de atac) la data pronunţării acestei decizii, altfel aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, părţile neputând fi puse în situaţia de-a suporta modificări ale legislaţiei care la data promovării litigiului le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranţă legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei Convenţii.
A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, deşi au depus cereri în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Pe de altă parte, s-a arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. În sensul aplicării principiului neretroactivităţii este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croaţia, parag. 81).
Instanţa de apel a găsit însă fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, apreciind că instanţa de fond a cuantificat în mod greşit despăgubirile cuvenite acesteia, având în vedere că daunele acordate de prima instanţă sunt excesive, iar în acest context este de reţinut că antecesorul reclamantei a decedat sub durata măsurii de prizonierat luate împotriva sa, decesul acestuia survenind în U.R.S.S. în ziua de 17 august 1946.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de reclamanta H. (n. L.) I. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
I. Prin recursul declarat, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul schimbării în tot a sentinţei şi respingerii acţiunii ca neîntemeiate, în raport de domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamantă în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, reclamanta solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situaţiei în care s-a aflat tatăl său, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, pot naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă.
Or, împrejurarea că autorul reclamantei a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Faptul că tatălui reclamantei i-au fost recunoscute anumite drepturi în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 fiind nelegală.
Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic şi de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Contrar, celor reţinute de instanţa de apel, din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, rezultă că trimiterea făcută de legiuitor la prevederile Decretului-lege 118/1990 s-a făcut exclusiv în scopul de a reglementa un criteriu de cuantificare a daunelor morale (la stabilirea cărora instanţa urmează a avea în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul acestui decret-lege), fără a institui un nou izvor de acordare a acestor daune. Situaţia dedusă judecăţii nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a intenţionat acordarea anumitor reparaţii pentru condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Fără a nega traumele prizonieratului pe care le-a suportat autorul recurentei reclamante, Înalta Curte constată că Legea nr. 221/2009 nu şi-a propus repararea şi a acestui tip de prejudiciu, măsurile reparatorii reglementate prin actul normativ de referinţă privind repararea consecinţelor condamnărilor cu caracter politic şi a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada comunistă, respectiv, după instaurarea regimului comunist, 6 martie 1945, şi până la 22 decembrie 1989.
În consecinţă, legea nu a avut în vedere decât cauze ale prejudiciilor imputabile direct şi nemijlocit regimului comunist, iar nu regimului anterior sau situaţiilor determinate de război, chiar dacă acestea au avut consecinţe şi ulterior, derulându-se şi după 6 martie 1945.
Dat fiind că situaţia de fapt a cauzei nu se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, sunt lipsite de relevanţă cele stabilite prin Deciziile 1.358, 1.360/2010 ale Curţii Constituţionale, ca şi cele dezlegate prin Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii.
Prin urmare, constatând că situaţia de prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial, nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic, şi că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri administrative se naşte dreptul de a obţine despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare şi va modifica în parte decizia recurată, în sensul că, urmare a admiterii apelurilor declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, va schimba în tot sentinţa primei instanţe şi va respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamantă, menţinându-se dispoziţiile deciziei privind admiterea apelurilor declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
II. Recursul declarat de reclamanta H. (n. L.) I. vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate de instanţă, recurenta formulând critici cu privire la legalitatea deciziei recurate sub acest aspect.
Faţă de considerentele expuse anterior, în analiza recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi care vizează soluţia de respingere a acţiunii reclamantei, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de apel, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acest recurs să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H. (n. L.) I. împotriva Deciziei nr. 87 din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că urmare a admiterii apelurilor declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare schimbă în tot Sentinţa nr. 529/D din 7 mai 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă şi respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamantă.
Menţine dispoziţiile deciziei privind admiterea apelurilor declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2323/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2327/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
