ICCJ. Decizia nr. 2343/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2343/2012
Dosar nr. 1095/63/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, la data de 06 mai 2008, reclamantul A.C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută parţială a contractului de asistenţă juridică din 16 decembrie 2006, încheiat între părţi, în ce priveşte clauzele înscrise la pct. 2.2 al art. 2 şi art. 5 din contract, referitoare la plata sumei de 800.000 euro - onorariu de succes şi la urmărirea bunurilor imobile.
S-a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.
Prin sentinţa civilă nr. 12639 din 16 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 9926/215/2008, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A.C.I., în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E.
Prin decizia civilă nr. 274 din 05 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul formulat de către reclamantul A.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 12639 din 16 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova. S-a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că pe fond s-a admis acţiunea formulată de reclamatul A.C.I. şi s-a constatat nulitatea clauzelor înscrise la punctul 2.2. din art. 2 şi art. 5 din contractul din 16 decembrie 2006. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Craiova este neîntemeiată, instanţa fiind învestită cu o cerere având ca obiect constatarea nulităţii unor clauze contractuale, aşadar aprecierea şi analizarea legalităţii acestora în raport de dispoziţiile legii, fără a interesa suma trecută în contractul de asistenţă, câtă vreme reclamantul neagă şi contestă tocmai valabilitatea clauzei ce o menţionează.
Prin urmare, competenţa nu este cea prevăzută de art. 2 C. proc. civ., ci aparţine Judecătoriei, fiind instanţă civilă de drept comun.
Cauza dedusă judecăţii nu este de natură comercială, în privinţa faptelor de comerţ obiective, subiective sau mixte, fiind aplicabile dispoziţiile Codului Comercial, însă în speţa dedusă judecăţii nu se pune problema comercialităţii cauzei determinată de calitatea pârâtului.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a constatat că prima instanţă a apreciat în mod eronat legalitatea clauzei prin care se stabilea un onorariu de succes de 800.000 euro (art. 2 pct. 2.2) şi a celei prin care s-a consemnat că reclamantul – client A.C.I. este de acord cu urmărirea bunurilor imobile ce au făcut obiectul hotărârii nr. 13295 a Judecătoriei Craiova (art. 5).
Astfel, tribunalul a constatat că aceste două clauze contravin nu numai legii, dar şi principiilor eticii, deontologiei profesionale şi moralei, fiind în contrast evident chiar şi cu realităţile economico-sociale actuale.
Prin decizia civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 9926/215/2008, a fost admis recursul declarat de pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. împotriva deciziei civile nr. 274 din data de 5 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. 9926/215/2008 şi a sentinţei civile nr. 12639 din 16 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 9926/215/2007, în contradictoriu cu intimatul reclamant A.C.I. – decedat, având următorii moştenitori A.M., B.V. şi A.L. Au fost casate ambele hotărâri şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond la Tribunalul Dolj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei şi deci, urma ca litigiul să se judece în primă instanţă de către tribunal şi nu de către Judecătoria Craiova.
În consecinţă, s-a constatat că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că prin hotărârile date s-a încălcat competenţa materială a tribunalului de a judeca în primă instanţă, urmând astfel a se admite recursul, a se casa ambele hotărâri şi a se dispune trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond, la Tribunalul Dolj, ca primă instanţă.
Prin decizia civilă nr. 156 din 01 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A.C.I., decedat la 20 august 2009 şi continuată de reclamantul moştenitor A.L., în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. şi s-a constatat nulitatea clauzei înscrise la pct. 2.2 din art. 2 şi a clauzei înscrise la art. 5 din contractul de asistenţă juridică din 16 decembrie 2006 încheiat de reclamantul defunct şi pârât.
Rejudecând în fond după casare, instanţa a constatat următoarele:
Prin contractul de asistenţă juridică din 16 decembrie 2006 încheiat de pârâtul Cabinet Individual C.E. şi defunctul reclamant A.C.I., având ca obiect asistenţă juridică, reprezentare, redactare şi semnare cereri, căi de atac, mediere în dosarul de partaj succesoral nr. 23956/C/2006 al Judecătoriei Craiova sau 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova a fost stabilit un onorariu fix de 1000 lei şi prin art. 2 pct. 2.2 s-a stabilit un onorariu de succes de 800.000 de euro ce se achită de către A.C.I. la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei ce se va pronunţa în dosar nr. 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova.
Potrivit art. 5 din acelaşi contract, clientul A.C.I. este de acord cu urmărirea bunurilor imobile ce se vor atribui în lot prin hotărârea din dosarul nr. 13295/54/2006 al Judecătoriei Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 8542 din 08 iunie 2007, pronunţată în dosar nr. 13295/54/2006 de Judecătoria Craiova s-a luat act de tranzacţia părţilor şi s-a consfinţit învoiala acestora pentru partaj succesoral în lotul defunctului A.C.I. revenind următoarele bunuri: 1/10 din imobilul situat în Craiova, 1/10 din imobilul situat în Craiova, 1/10 din imobilul situat în Craiova str. Unirii, ½ din 5,4 ha pădure situat în comuna Malu Mare, sat Ghindeni jud. Dolj, 5 ha din terenul situat pe raza comunei Coşoveni.
Prin acţiunea formulată reclamantul a invocat în motivarea acţiunii sale, printre altele, cauza ilicită şi imorală a clauzelor contractuale de la pct. 2.2 şi pct. 5, precum şi nevalabilitatea clauzelor având în vedere că la stabilirea onorariului de succes nu s-a menţionat rezultatul ce trebuia atins.
În speţă, tribunalul a constatat că acea clauză privind achitarea unui onorariu de succes în cuantum de 800.000 euro, contravine principiilor eticii, deontologiei profesionale şi morale.
În conformitate cu dispoziţiile statutului profesiei de avocat, onorariul acestora va fi stabilit în raport de dificultatea, amploarea şi durata cazului. De asemenea avocatul are dreptul, ca în completarea onorariului fix, să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Potrivit Codului Deontologic al Avocaţilor, avocatul trebuie să-şi informeze clientul cu privire la tot ce cere cu titlu de onorariu, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi justificată.
În raport de aceste texte de lege şi având în vedere natura cauzei în care a fost acordată asistenţa judiciară - partaj succesoral - a faptului că acesta nu este un proces cu grad de complexitate sau cu caracter de noutate pentru avocat, instanţa a apreciat că inserarea onorariului de succes în sumă de 800.000 euro care reprezintă un onorariu exorbitant pentru clientul reclamant, constituie un fapt imoral.
În plus, s-a apreciat că această clauză nu este valabilă având în vedere şi faptul că pentru achitarea onorariului de succes nu a fost stabilit un anumit rezultat ce trebuia atins de către avocat, aşa cum prevăd dispoziţiile statutului profesiei de avocat.
În ceea ce priveşte clauza inserată la art. 5 din contract, instanţa a apreciat că aceasta este nulă pentru lipsa cauzei.
Potrivit art. 5 din contract, clientul este de acord cu urmărirea bunurilor imobile ce i se vor atribui în lot prin hotărârea din dosarul nr. 13295/54/2006. În cazul acestei clauze lipseşte scopul imediat constând în prefigurarea mentală a unei contraprestaţii sau a executării prestaţiei pentru care urmează a i se urmări bunurile.
Când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat, această lipsă se răsfrânge şi asupra scopului mediat, lăsând actul juridic fără suport juridic, astfel încât sancţiunea care intervine va fi nulitatea absolută.
Faţă de aceste motive, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 966 C. civ. în ceea ce priveşte cauza celor două clauze aflate în litigiu, raportându-se la dispoziţiile art. 948 C. civ., prima instanţă a admis acţiunea şi, în consecinţă, a constatat nulitatea acestora.
Curtea de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 349 din 28 octombrie 2010, a respins apelul declarat de pârâtul Cabinet Individual Avocat C.E. împotriva sentinţei civile nr. 156 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj şi a obligat apelantul pârât la 2000 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant moştenitor A.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt, aplicând în mod corespunzător şi dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 966-968 C. civ., privind cauza, ca şi condiţie esenţială pentru validitatea convenţiilor.
Astfel, chiar Statutul profesiei de avocat prevede, pentru contractul de asistenţă juridică, şi obligativitatea de a îndeplini toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii (art. 126 alin. (1) din Statut), ceea ce înseamnă că acesta are regimul juridic al unei convenţii, fiind supus condiţiilor esenţiale pentru validitatea convenţiilor, între care şi cauza, prevăzute de art. 948 şi urm. C. civ.
Prin urmare, îndeplinirea celorlalte condiţii, cerute ad probationem sau pentru opozabilitate faţă de terţi, nu înseamnă legalitatea contractului, decât dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de validitate privind capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza contractului.
Or, în ceea ce priveşte cauza clauzei din contract, referitoare la onorariul de succes de 800.000 euro, s-a reţinut că în mod corect a stabilit tribunalul că este o cauză imorală, având în vedere, în principal, natura şi complexitatea litigiului pentru care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, respectiv partaj succesoral finalizat prin tranzacţie, durata acestuia nefiind hotărâtoare pentru stabilirea unui asemenea cuantum al onorariului de succes, peste onorariul fix de 1000 euro.
Instanţa de apel a constatat că, clauza privind onorariul de succes de 800.000 euro, are o cauză imorală ce decurge chiar din nerespectarea legislaţiei avocaţiale – Statut, Cod deontologic – care impun stabilirea de onorarii în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului (art. 132 alin. (2) din Statut), iar valoarea acestora să fie echitabilă şi justificată (Codul deontologic).
De asemenea, în ceea ce priveşte clauza din contract, în sensul acordului reclamantului cu urmărirea bunurilor imobile, ce i se vor atribui în lot, la partaj, în mod corect a reţinut tribunalul că este lipsită de cauză, fiind incidentă sub acest aspect nulitatea, în raport de art. 966 C. civ., atâta timp cât nu rezultă scopul urmărit de reclamant, prin înscrierea acestei clauze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Cabinet individual avocat C.E., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că s-a încălcat principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Astfel, recurentul a arătat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. priveşte situaţia în care, deşi actul juridic este cât se poate de clar, instanţa îi schimbă natura ori înţelesul.
În acest sens, a susţinut că contractul de asistenţă juridică nr. 33 din 16 decembrie 2006 a fost legal încheiat, cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de lege, iar pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, reprezentându-l pe durata unui proces complex, de durată, soldat cu o victorie pentru reclamant.
Prin urmare, recurentul a arătat că instanţa, în loc să aplice dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ., a dat un alt înţeles actului juridic în cauză.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a identificat textele de lege incidente în cauză, însă fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
S-a susţinut că, încălcând principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., atâta timp cât clauzele din contract sunt clare şi precise, instanţa avea obligaţia să le respecte şi nu să stabilească că achitarea onorariului de succes este un fapt imoral ( art. 968 C. civ.) ce atrage nulitatea clauzei.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal lipsa cauzei, în raport de dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ. şi art. 966 C. civ.
Existând scop imediat şi scop mediat, clauza este legală, astfel că instanţa a dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt.
La termenul de judecată din 29 martie 2012, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi 3.
Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
La termenul din 10 noiembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuţie caracterul patrimonial al acţiunii şi necesitatea timbrării la fond şi în căile de atac, în raport de dispoziţiile art. 2 raportat la art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 şi de Decizia nr. 32/2008 pronunţată în recursul în interesul legii.
Aplicând aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs, în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 18964 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a recursului.
Totodată, având în vedere că pentru fazele procesuale anterioare, reclamantul pentru prima instanţă şi pârâtul pentru calea de atac a apelului, nu au plătit taxele de timbru aferente, Înalta Curte a constatat că reclamantul are obligaţia să achite suma de 37916 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, deoarece a achitat suma de 12 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, iar pârâtul suma de 18964 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a apelului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 martie 2012, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de intimatul - reclamant A.L., acesta fiind scutit de la plata taxelor judiciare în cuantum de 37916 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, datorate pentru prima instanţă.
Recurentul - pârât Cabinet individual avocat C.E. a fost citat pentru termenele de judecată din 1 martie 2012 şi, respectiv, 29 martie 2012, cu menţiunea să achite taxele de timbru în sumă de câte 18964 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pentru fiecare cale de atac exercitată, aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 22 şi 57 din dosarul de recurs.
Întrucât recurentul - pârât nu s-a conformat acestor obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de pârât va fi anulat, ca netimbrat.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, va fi obligat recurentul - pârât la plata sumei de 18.964 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a apelului.
Constatând culpa procesuală a recurentului, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 lei către intimatul-reclamant A.L., reprezentând onorariu de avocat micşorat, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere proporţionalitatea acestuia cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul Cabinet individual avocat C.E. împotriva deciziei nr. 349 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 obligă recurenta - pârâtă Cabinet individual avocat C.E. la plata sumei de 18.964 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pentru calea de atac a apelului.
Obligă recurenta - pârâtă Cabinet individual avocat C.E. la plata sumei de 2.000 lei către intimatul-reclamant A.L., reprezentând cheltuieli de judecată reduse potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2334/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2374/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
