ICCJ. Decizia nr. 2405/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2405/2012
Dosar nr. 1414/1259/2008
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, reclamanta SC I.P. SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC C.P.U. 2 SRL şi G.C. pentru ca, în temeiul art. 222 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990, să fie excluşi din societate, urmând ca aceasta să-şi desfăşoare activitatea cu asociat unic, potrivit art. 6 pct. 1 lit. g) din actul constitutiv. S-a solicitat să se dispună, în temeiul art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1190, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost constituită la începutul anului 2008 cu 3 asociaţi, respectiv 2 persoane juridice: SC A.L. SRL (asociat unic şi administrator I.S.) şi SC C.P.U. 2 SRL (administrator G.L.) şi o persoană fizică G.C.
Administrator al reclamantei a fost numit G.L., reprezentantul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL.
Reclamanta a arătat că la data de 23 iulie 2008 a avut loc şedinţa AGEA în care s-a constatat că administratorul G.L. a luat din casieria societăţii suma de 2.900 lei numerar, pe care nu a putut să o justifice. Cu acea ocazie s-a hotărât schimbarea acestuia din calitatea de administrator şi desemnarea numitului I.N.V., reprezentantul asociatului SC A.L. SRL.
Nemaideţinând calitatea de administrator al reclamantei, G.L., împreună cu pârâta G.C., au pătruns în data de 08 septembrie 2008 în sediul societăţii din Piteşti judeţul Argeş, unde au inventariat bunurile aflate acolo, au ridicat actele societăţii, au concediat-o pe casieră şi vânzătoarea Stângă Mariana şi au închis magazinul.
Reclamanta a susţinut că în acest fel societatea a rămas fără sediu şi activitatea nu se mai poate desfăşura normal.
La data de 12 august 2008, contrar interesului societăţii reclamante, G.L., împreună cu socrii săi, B.C. şi B.M., au încheiat fraudulos actul prin care au încetat contractul de comodat încheiat în vederea stabilirii sediului societăţii şi a magazinului comercial.
Reclamanta consideră că acest act este afectat de nulitate absolută, întrucât rezoluţiunea contractului intervine printr-o hotărâre judecătorească, iar G.L., la acea dată, nu mai era administratorul reclamantei.
Reclamanta, în final, consideră că toate aceste acţiuni determină excluderea celor doi pârâţi în vederea deblocării activităţii.
La data de 03 februarie 2009 SC A.L. SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, invocând ca temei de drept prevederile art. 49 şi urm. C. proc. civ. şi art. 222 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
La data de 03 februarie 2009, reclamanta a formulat o completare de acţiune, prin care şi-a extins cadrul procesual pasiv şi asupra pârâţilor B.C. şi B.M. şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 19 august 2008, motivat de faptul că acest act a fraudat interesele societăţii reclamante. Părţile semnatare au hotărât în fapt rezolutiunea contractului pentru neexecutare şi, astfel, numai instanţa de judecată învestită cu acţiune în rezoluţiune putea să dispună ca atare.
La data de 17 martie 2009 reclamanta, prin concluzii de şedinţă, a invocat şi alte acţiuni considerate a fi motive de excludere a pârâţilor, respectiv acţiunea din data de 08 septembrie 2008 când soţii G. au închis magazinul societăţii şi au luat toate actele acesteia, concediind-o pe angajata S.M., depunerea unei împuterniciri de reprezentare judiciară de către pârâta G.C., în calitate de consilier juridic, la cererea adresată O.R.C. Argeş, ce încalcă prevederile Legii nr. 514/2003, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
La data de 17 martie 2009 pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat excluderea din societatea reclamantă a asociatului SC A.L. SRL, invocând prevederile art. 222 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990, motivat de comportamentul fraudulos al reprezentantului SC A.L. SRL în cadrul SC I.P. SRL.
Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2009 s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei formulată de asociatul SC A.L. SRL.
La data de 01 septembrie 2009 pârâţii au ridicat în scris excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990, iar instanţa, prin încheierea din data de 08 septembrie 2009, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale sub acest aspect şi suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
După pronunţarea deciziei nr. 668 din 18 mai 2010 dată de Curtea Constituţională a României în dosarul nr. 7835D/2009, cauza a fost repusă pe rol pentru data de 12 octombrie 2010.
La termenul de judecată din 15 martie 2011, intervenienta, prin reprezentant, a depus la dosar certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu privire la datele de identificare ale SC C.P.U. 2 SRL, din care rezultă că la data de 20 mai 2010 s-a înregistrat o cerere de retragere a asociatului G.C. şi de intrare în societate a asociaţilor A.S. şi G.A.M.
În aceste condiţii, apărătorul pârâtei SC C.P.U. 2 SRL a declarat că mandatul dat de pârâta G.C. nu mai este valabil şi nu mai apără pârâta persoană juridică.
Prin sentinţa nr. 558/C clin 5 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, a fost respinsă ca nefondată cererea introductivă completată. A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, ca nefondată. A fost respinsă cererea reconvenţională ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, la începutul anului 2008 a fost constituită şi autorizată reclamanta SC I.P. SRL cu doi asociaţi persoane juridice: SC A.L. SRL şi SC C.P.U. 2 SRL şi o persoană fizică: G.C.
Primul administrator desemnat de asociaţi a fost G.L., persoană fizică din afara societăţii şi care avea calitatea de administrator al asociatului SC C.P.U. 2 SRL.
S-a reţinut că, în decursul a câteva luni de la constituirea reclamantei raporturile dintre asociaţi s-au deteriorat, ajungându-se ca la sfârşitul anului 2008 reclamanta şi asociatul SC A.L. SRL să solicite în prezenta cauză excluderea celorlalţi doi asociaţi, iar aceştia din urmă excluderea asociatului SC A.L. SRL, folosind acelaşi temei de drept, respectiv prevederile art. 222 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990 R.
Instanţa de fond a apreciat că motivul de excludere prevăzut la art. 222 alin. (1) lit. c) instituie expressis verbis această sancţiune în privinţa asociatului cu răspundere nelimitată, astfel încât excluderea poate să intervină în privinţa asociaţilor societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi de la societăţile în comandită şi nicidecum nu vizează asociatul din societatea cu răspundere limită.
Acesta din urmă poate fi exclus doar în situaţia în care deţine calitatea de administrator şi doar pentru cauza de excludere prevăzută la lit. d).
În cauza de faţă, cei trei asociaţi fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată şi nu au calitatea de administrator.
Ca urmare, s-a reţinut că solicitările de excludere reciprocă pe temeiul art. 222 alin. (1) lit. c) şi din Legea nr. 31/1990 sunt nefondate.
În ceea ce priveşte cererea completatoare iniţiată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii B.M. şi B.C., privind constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008, verificând actul în cauză, instanţa a constatat că acesta reprezintă o notificare făcută societăţii reclamante privind încetarea contractului de comodat, intervenit anterior între părţi, comodanţii considerând aplicabile prevederile art. 8 lit. c) în condiţiile încălcării prevederilor art. 4 lit. f) din contract.
Instanţa învestită cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului de comodat şi de evacuare a societăţii reclamante a calificat identic actul în discuţie şi prin sentinţa civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis ambele capete de cerere. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia nr. 89 din 03 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, şi a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1659 din 12 noiembrie 2009, dată de Curtea de Apel Piteşti.
Ca urmare, rezoluţiunea contractului de comodat şi drept consecinţă evacuarea reclamantei din spaţiu a intervenit prin pronunţarea unei sentinţe irevocabile şi nu, aşa cum greşit a susţinut reclamanta, printr-o convenţie obiectivată în notificarea din data de 12 august 2008.
În consecinţă, completarea la acţiunea introductivă a fost apreciată ca nefondată.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins atât cererea introductivă, aşa cum a fost completată, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei şi cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC I.P. SRL şi intervenienta SC A.L. SRL, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 761 A-C din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta SC I.P. SRL, cu sediul la SC A.L. SRL şi de intervenienta SC A.L. SRL A obligat apelantele la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor G.C., B.M. şi B.C.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut ca este nefondat primul motiv de apel, referitor la capătul de cerere privind excluderea.
In cauză, motivele de excludere invocate sunt art. 222 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990.
In ceea ce priveşte motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, acesta priveşte pe asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82.
În speţă, apelanta SC I.P. SRL a fost constituită la începutul anului 2008 cu doi asociaţi persoane juridice: apelanta-intervenientă SC A.L. SRL şi SC C.P.U. 2 SRL şi o persoană fizică, G.C., primul administrator desemnat de asociaţi fiind G.L., persoană fizică fără calitatea de asociat, care avea însă calitatea de administrator al asociatului SC C.P.U. 2 SRL.
Prin urmare, societatea apelantă SC I.P. SRL este o societate cu răspundere limitată, iar potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, „acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris."
Prin urmare, motivul de excludere prevăzut la art. 222 alin. (1) lit. c) se referă la asociatul cu răspundere nelimitată, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cei care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale sunt asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni.
In consecinţă, excluderea pentru acest motiv poate să intervină doar în privinţa asociaţilor societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi de la societăţile în comandită, iar nu şi în situaţia din prezenta cauză, respectiv cea a asociaţilor din societatea cu răspundere limită.
În ceea ce priveşte motivul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, acesta priveşte pe „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora."
In cauza de faţă, asociaţii a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. 2 SRL şi G.C., fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată şi nu au calitatea de administrator.
S-a mai reţinut că, este nefondată susţinerea apelantelor în sensul că situaţiile de excludere enumerate la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu sunt limitative, din formularea textului rezultând tară dubiu că aceste cazuri nu sunt exemplificative, ci limitative şi de strictă interpretare. De altfel, actul constitutiv al societăţii nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la textul legal.
Într-o argumentaţie amplă, apelantele susţin calitatea de administrator de fapt a lui G.L., deşi în şedinţa AGA din 23 iulie 2008, acesta a fost schimbat din funcţia de administrator.
Or, această calitate de administrator de fapt a lui G.L., chiar dacă ar fi probată în cauză, nu priveşte cadrul procesual al excluderii, care îi vizează pe asociaţii SC C.P.U. 2 SRL şi G.C., iar nu pe G.L., care, de altfel, nu a fost niciodată asociat al societăţii, deţinând doar, pentru o perioadă, calitatea de administrator, până la şedinţa AGA din 23 iulie 2008.
In ceea ce priveşte teza susţinută în apel, potrivit căreia calitatea de administrator de fapt a lui G.L. în SC I.P. SRL atrage şi calitatea de administrator de fapt a SC C.P.U. 2 SRL, întrucât această persoană fizică are şi calitatea de administrator al acestei din urmă societăţi, aceasta este, de asemenea, nefondată.
Pe de o parte, textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 vizează pe „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora”. Prin urmare, textul se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv sau în condiţiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 de către Adunarea generală a asociaţilor, iar nu la administratorul de fapt.
Pe de altă parte, toate aserţiunile apelantelor privesc calitatea de administrator de fapt a lui G.L., iar nu a SC C.P.U. 2 SRL, niciunul dintre actele sau faptele pretinse de către apelantă nefiind îndeplinite în calitatea sa de administrator al SC C.P.U. 2 SRL, astfel încât nu pot fi reţinute ca fiind incidente dispoziţiile art. 35 din Legea 31/1954, care se referă la actele, respectiv faptele săvârşite de ,,organele” persoanei juridice. Actele pretins ilicite ale lui G.L. ar fi putut, în condiţiile art. 35 din Legea 31/1954, angaja SC C.P.U. 2 SRL, dacă ar fi fost săvârşite cu prilejul exercitării funcţiei de administrator al acestei societăţi, situaţie care nu se regăseşte în speţă, întrucât apelanta invocă diferite abuzuri (însuşirea unor sume de bani, aproprierea actelor contabile ale societăţii, concedierea unei angajate, întocmirea unui act fraudulos în scopul evacuării societăţii etc), pe care această persoană fizică le-ar fi săvârşit, fie în numele său personal, fie ca administrator de fapt al SC I.P. SRL.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale apelantelor, care reclamă neînţelegerile dintre asociaţi, care conduc la lipsa lui affectio societatis, instanţa de apel a reţinut că acestea nu se încadrează în vreunul din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, putând eventual fi valorificate în cadrul unei cereri de dizolvare întemeiate pe dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Pentru aceste motive, a fost respins ca nefondat motivul de apel referitor la capătul de cerere privitor la excludere.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la cererea completatoare iniţiată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii B.M. şi B.C., privind constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008, instanţa de apel a apreciat ca si acesta este, de asemenea, nefondat.
Curtea a apreciat, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că actul sub semnătură privată nr. 14 din 12 august 2008 reprezintă un veritabil acord al părţilor cu privire la încetarea efectelor contractului de comodat. De altfel, instanţa învestită cu cererea de constatare a încetării efectelor contractului de comodat şi de evacuare a societăţii reclamante a calificat actul în discuţie ca fiind un acord al părţilor, prin sentinţa civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, fiind admise ambele capete de cerere, respectiv constatarea încetării efectelor contractului de comodat, tocmai ca urmare a acestui acord, şi evacuarea pârâtei din imobil, sentinţă irevocabilă prin neapelare (fila 244 dosar).
Motivul de nulitate invocat este cauza ilicită, prevăzută de art. 948 pct. 4 din vechiul C. civ., aplicabil dată fiind data înscrisului, cauză ilicită constând în fraudarea interesului societăţii, instanţa fiind ţinută de obiectul pricinii, asupra căruia este obligată să se pronunţe în toate cazurile, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Cauza este ilicită, potrivit art. 948 pct. 4 şi art. 966 C. civ., atunci când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
Or, Curtea a constatat că se invocă drept cauză ilicită fraudarea interesului societăţii, societate care este parte a acordului a cărui anulare se cere. Este adevărat că cel care semnează acordul cu privire la încetarea contractului este G.L., în calitate de administrator al societăţii, însă împrejurarea lipsei calităţii de reprezentant a societăţii a acestuia putea constitui un motiv de nulitate relativă, supus termenului de prescripţie prevăzut de art. 9 din Decretul 167/1958, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, iar nu motivul de nulitate absolută constând în lipsa cauzei.
Mai mult, în cauză, acordul cu privire la încetarea contractului a fost validat prin sentinţa civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, definitivă prin neapelare, decizie care nu poate fi repusă în discuţie în prezenta cauză, care nu are ca obiect o cale extraordinară de atac împotriva acesteia. De asemenea, sentinţa a fost înregistrată ca menţiune în registrul comerţului prin încheierea judecătorului delegat nr. 424 din data de 23 ianuarie 2009 (fila 249).
Prin urmare, prin prezenta acţiune în constatarea nulităţii absolute pentru cauză ilicită se tinde la a răsturna autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe, fără ca împotriva sa să se fi formulat vreo cale extraordinara de atac, fără ca lipsa calităţii de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul termenului de prescripţie şi fără a exista vreun act al organelor de urmărire penală cu privire la pretinsele infracţiuni de fals pe care apelantele le invocă.
Or, existenţa unei cauze ilicite nu poate fi prezumată, ea trebuie probată şi nu se confundă cu toate motivele de nulitate, absolută sau relativă, care ar putea fi susţinute cu privire la un înscris, ci are o definiţie precisă, ea fiind doar acea cauză „contrară bunelor moravuri şi ordinii publice". Or, dincolo de aspectele privind lipsa calităţii de reprezentant a lui G.L., care nu au fost invocate în cadrul procesual în care s-a soluţionat în mod irevocabil constatarea încetării efectelor contractului de comodat, apelantele nu au dovedit care ar fi această cauză ilicită sau contrară bunelor moravuri.
Pentru aceste considerente, în baza art. 293 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., apelantele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii.
In motivarea recursului, recurenta prezintă situaţia de fapt care a condus la deteriorarea relaţiilor dintre asociaţii societăţii, susţinând că instanţa de apel trebuia să observe faptul că G.L. nu a fost chemat în judecată, în prezentul litigiu.
Se mai arată că, raţionamentul instanţei de apel cu privire la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, în sensul că se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv, şi nu la administratorul de fapt, ar duce la imposibilitatea sancţionării asociatei SC C.P.U. 2 SRL al cărei administrator a efectuat acte de administrare în cadrul SC I.P. SRL, deci nu în calitate de simplă persoană fizică, aşa cum l-a acreditat instanţa de apel.
Recurenta apreciază că, instanţa de apel a aplicat legea greşit [art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990] în ceea ce priveşte excluderea societăţii pârâte SC C.P.U. 2 SRL. De altfel, aceasta societate s-a şi exclus, în fapt, în măsura în care refuza să mai participe la activitatea socială, iar prin reprezentantul său a săvârşit acte ostile societăţii, care atrag excluderea sa.
Se mai susţine că, excluderea asociaţilor pârâţi este întemeiată şi pentru alte considerente care atrag reziliere actului constitutiv, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., art. 1020 si art. 1021 C. civ. anterior.
Având în vedere culpa evidentă a celor doi asociaţi - SC C.P.U. 2 SRL şi G.C., ce a avut ca efect deteriorarea gravă a activităţii societăţii, instanţa de apel a sugerat dizolvarea societăţii. Procedând în acest mod, a sancţionat tot asociatul inocent, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, cu o justiţie coerentă şi profesionistă.
De altfel, prin conduita lor, cei doi asociaţi au vrut sa ajungă la dizolvarea pe care au şi cerut-o în instanţă, numai că nu pot invoca propria lor culpă. Introducerea acţiunii de dizolvare de către asociaţii vinovaţi de apariţia acestei crize, ca răspuns la cererea de excludere, constituie un motiv de excludere, în opinia recurentei.
Recurenta mai arată că, este inadmisibilă sancţionarea sa, întrucât interpretarea limitativă a motivelor de excludere - art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 s-ar ajunge la o soluţie nelegală, în sensul că în ipoteza când un asociat escrochează societatea, provocând o criză în funcţionarea acesteia, nu poate fi exclus decât dacă este administrator.
Teoria confirmă că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, întrucât astfel s-ar încălca interesele economice ale statului şi ale Legii nr. 31/1990 de a se realiza viabilizarea societăţilor comerciale, tocmai pentru a nu se ajunge la dizolvarea lor, care reprezintă o ultima soluţie, extremă.
Referitor la nulitatea absolută a actului nr. 14 din 12 august 2008, recurenta susţine că s-a ajuns la respingerea acţiunii, tot prin încălcarea legii, întrucât instanţa de apel a reţinut că actul este afectat numai de nulitate relativă supus termenului de prescripţie de 18 luni potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1959, confundând voit sau nu nulitatea absolută cu cea relativă. Astfel a definit cauza ilicită reglementată anterior la art. 948 pct. 4 C. civ., ca fiind aceea că este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice, însă cauza actului juridic este dată de obiectivul urmărit Ia încheierea actului.
Totodată, susţine recurenta, în afară de cele două motive puerile, adică nulitatea relativă (ce nu putea fi invocată de către un terţ) şi prescripţia acţiunii, instanţa de apel a reţinut şi autoritatea lucrului judecat a hotărârii de evacuare, numai că potrivit art. 1201 C. civ., între cele două procese (de evacuare şi de constatare a nulităţii absolute) nu este identitate de obiect, cauză şi părţi.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la faptul că prin actul nr. 14/2008 s-a convenit încetarea contractului de comodat pe motivul neexecutării obligaţiilor de către comodatar şi s-a întemeiat pe prevederile art. 4 lit. f) raportat la art. 8 lit. c) din contract, care se referea la rezoluţiunea contractului pentru nerespectarea obligaţiilor.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimaţii pârâţi B.C., B.M. şi G.C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Recurenta a invocat ipoteza a doua a acestui motiv considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
In raport de aceste dispoziţii puse în discuţie în faţa Înaltei Curţi, se va analiza dacă instanţa de apel recurgând la textele de lege aplicabile litigiului le-a dat o greşită interpretare sau dacă faptele reţinute au fost calificate în raport de exigenţa textelor de lege.
Dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată a căror încălcare este criticată prin prezentul recurs, au următorul conţinut:
„Poate fi exclus din societatea ... cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".
Faptele comise de administratorul asociat, sancţionate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului a activului societăţii în folosul său sau al altora şi presupun săvârşirea lor cu intenţie de către asociatul administrator, care astfel urmăreşte un profit din activitatea sa frauduloasă.
Mai trebuie precizat că faptele sancţionate trebuie să aibă şi o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.
Or, în cauză, instanţa de apel a stabilit în mod corect, în raport de probele administrate, că asociaţii a căror excludere se solicită, respectiv SC C.P.U. SRL şi G.C., fac parte dintr-o societate cu răspundere limitată şi nu au calitatea de administrator, astfel încât soluţia de respingere a cererii de excludere este corectă în raport de dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicat.
Susţinerea recurentei în sensul că motivele de excludere nu sunt limitate la prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 este nefondată, întrucât din formularea textului legal rezultă fără dubiu că aceste cazuri sunt limitative şi de strictă interpretare. De altfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, actul constitutiv al societăţii nu adaugă noi cazuri, ci doar face trimitere la textul legal.
Întreaga aserţiune privind susţinerea calităţii de administrator de fapt a lui G.L. sunt aspecte ale situaţiei de fapt ce nu pot fi reanalizate în această etapă procesuală, având în vedere limitarea controlului instanţei de recurs la nelegalitatea hotărârii atacate.
Se reţine totodată că, instanţa de apel a constatat în mod corect că textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 se referă la administratorul desemnat prin actul constitutiv sau în condiţiile art. 194 din Legea nr. 31/1990 de către Adunarea generală a asociaţilor, iar nu la administratorul de fapt.
Cât priveşte susţinerea recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a încălcat legea prin reţinerea că actul nr. 14 din 12 august 2008 este afectat numai de nulitate relativă supus termenului de prescripţie de 18 luni potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1959 şi nu de nulitate absolută, este nefondată.
Astfel, instanţa de apel analizând cauzele ce pot duce la nulitatea actului, a constatat, în mod corect, că pentru a exista nulitatea absolută este imperios necesar să existe o cauză ilicită, astfel cum este prevăzută de art. 948 pct. 4 şi art. 966 C. civ.
Din acest punct de vedere instanţa de apel a constatat corect că existenţa unei cauze ilicite nu poate fi prezumată, ea trebuie probată şi nu se confundă cu toate motivele de nulitate absolută sau relativă, care ar putea fi susţinute cu privire la un înscris, ci are o definiţie precisă, ea fiind doar acea cauză „contrară bunelor moravuri şi ordinii publice", iar apelantele nu au dovedit care ar fi această cauză ilicită sau contrară bunelor moravuri.
Cât priveşte critica privind reţinerea autorităţii de lucru judecat a contractului de comodat, se constată că instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că sentinţa civilă nr. 6729 din 10 noiembrie 2008 a Judecătoriei Piteşti, secţia civilă, ce a rămas definitivă prin neapelare, nu mai poate fi repusă în discuţie, iară să se fi formulat vreo cale extraordinară de atac, întrucât prin menţionata sentinţă s-a statuat cu putere de lucru judecat desfiinţarea contractului de comodat, astfel încât invocarea cauzei ilicite fără a proba infracţiunile de fals pretins a fi săvârşite şi fără ca lipsa calităţii de reprezentant a lui G.L. să fi fost invocată în interiorul termenului de prescripţie, nu poate duce la răsturnarea autorităţii de lucru judecat a menţionatei sentinţe.
Faţă de cele ce preced, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.P. SRL prin lichidator judiciar T.S.V. împotriva deciziei nr. 76/A-C din 26 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţia în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2407/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
