ICCJ. Decizia nr. 2408/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2408/2012
Dosar nr. 2579/91/2009
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamanţii J.M., M.E. - la J.M., J.N. - la J.M., E.N. - la J.M. şi J.C. - la J.M. au chemat in judecata pe pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE solicitând obligarea acestuia la daune morale in suma de 600.000 Euro şi despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, a fost admisă acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 65.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, reprezentând daune morale. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că. prin sentinţa penala nr. 9 din 29 ianuarie 1958 a Tribunalului Militar Galaţi autorul reclamanţilor, J.V., a fost condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică pentru crimă de acte de teroare prevăzută de art. 258-260 C. pen. Totodată s-a dispus confiscarea totala a averii.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009 aceasta condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar potrivit art. 2 din Lege toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.
Reclamanţii au făcut dovada cu acte de stare civilă că sunt în grad de rudenie cerut de art. 5 din Lege cu defunctul.
In aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că aceştia sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare. acest drept izvorând din lege. Legea nr. 221/2009 ca şi Decretul-lege nr. 118/1990 reprezintă o derogare de la principiul potrivit căruia caracterul personal al prejudiciului moral impune ca despăgubirile pentru acest prejudiciu să poată fi cerute doar de persoana lezată.
Instanţa a mai reţinut că. reclamanţii au dovedit prejudiciul moral suferit, astfel că sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri şi. ţinând seama de perioada executată, in perioada 24 decembrie 1957-15 aprilie 1964 cat a executat parte din pedeapsa aplicata, restul fiind graţiat, de evoluţia politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist. aceasta fiind o satisfacţie morală dată celor care au luptat împotriva comunismului, a apreciat că suma de 65.000 Euro reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamanţilor.
In ce priveşte despăgubirile materiale Tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au tăcut dovada acestor despăgubiri, nu au precizat ce bunuri i-au fost confiscate defunctului şi nu au dovedit că aceste bunuri nu i-au fost restituite.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 208/A de la 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA. A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 229 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind acordarea de daune morale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile. A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta J.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin deciziile nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. care au constituit temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, au fost declarate neconstituţionale.
In aceste condiţii, principala problemă juridică ce se ridică în speţa de faţă este aceea de a se stabili în ce măsură reclamanţii se mai pot prevala de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 în condiţiile în care Curtea Constituţională, după ce, iniţial, prin Decizia nr. 1354/2010, a declarat neconstituţională plafonarea despăgubirilor morale instituită prin O.U.G. nr. 62/2010. a declarat neconstituţionale şi prevederile Legii nr. 221/2009 în ceea ce priveşte posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferinţele încercate de persoanele condamnate politic, soţiile acestora precum şi de descendenţii acestora. până Ia gradul al doilea inclusiv (decizia nr. 1358/2010).
Raportat la această împrejurare, generată de opţiunea Curţii Constituţionale, în jurisprudenţă s-au conturat două opinii:
Prima dintre acestea susţine că, după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar şi în situaţia în care a fost pronunţată o hotărâre în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
Cea de-a doua opinie susţine că decizia Curţii Constituţionale nu îşi produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanţei de fond. şi. cu atât mai puţin, în cazul în care, în respectiva cauză fusese deja dală o hotărâre în primă instanţă.
Dată fiind practica judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluţionat prin decizia nr. 12 pronunţată în dosarul nr. 14/2011.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că. urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pol constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
In aceste condiţii, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă. Curtea constată că. practic, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.
In consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu privire la despăgubirile materiale în privinţa cărora, aşa cum s-a reţinut şi de către prima instanţă, reclamanţii nu au făcut niciun fel de dovezi. Totodată, s-a respins apelul declarat de reclamanţi ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta J.M. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi acordarea despăgubirilor în cuantum din 65.000 Euro.
Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea daunelor morale în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc că, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale. îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval. Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. Totodată, alin.4 al articolului menţionat prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.
Este de necontestat că acţiunea reclamanţilor a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula leinpus regii aduni.
Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală. în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte. împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii. ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta J.M. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta J.M. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2407/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2409/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
