ICCJ. Decizia nr. 2347/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2347/2012
Dosar nr. 1213/91/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea reclamanţii P.I., P.C.C. şi M.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea acestuia, în temeiul Legii nr. 221/2009, la suma de 1 milion Euro despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea autorului lor P.C.N.
În motivarea acţiunii au arătat că sunt moştenitorii, respectiv descendenţi de gradul I ai defunctului P.C.N., decedat la 17 decembrie 1969, care a fost condamnat de Tribunalul Militar Galaţi la 15 ani de închisoare, din care a executat 13 ani, respectiv în perioada 1950-1963. Au expus condiţiile inumane de detenţie, starea de sănătate după liberare, autorul lor decedând după 6 ani, şi situaţia acestuia şi a întregii familii, atât în perioada de detenţie cât şi după punerea în libertate fiind supravegheaţi şi persecutaţi permanent.
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 07 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai defunctului P.C.N., suma de 4.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, reprezentând despăgubiri morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 725 din 14 iulie 1951, autorul reclamanţilor, P.C.N., a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 partea a III- a C. pen. care, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (1)1 din lege, respectiv durata privării de libertate, perioada scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse pe plan psihic, fizic şi social. S-a reţinut, în acest sens, că perioada privării de libertate a defunctului a fost 20 august 1950-14 ianuarie 1963 deci aproximativ 12 ani şi 5 luni, că acesta a decedat la 17 decembrie 1969 iar soţia supravieţuitoare P.S. a decedat la 19 ianuarie 1986, astfel că pentru autorul reclamanţilor nu s-au acordat niciun fel de măsuri reparatorii potrivit DL nr. 118/1990 sau O.U.G. nr. 214/1999.
Ţinând seama de consecinţele negative ale condamnării, atât din punct de vedere psihic cât şi fizic, Tribunalul a apreciat că suma de 4.000 Euro este de natură să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Împotriva sentinţei civile nr. 672 din 07 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamanţii şi pârâtul.
Reclamanţii au invocat netemeinicia sentinţei atacate rezultând din cuantumul prea mic al despăgubirilor acordate. Au solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor formulate prin acţiunea dedusă judecăţii.
Pârâtul Statul Român a susţinut că, dimpotrivă, despăgubirile acordate sunt nejustificate în condiţiile în care reclamanţii nu au suferit în nici un fel de pe urma condamnării autorului lor. A solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
Prin decizia nr. 222A din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor şi a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs P.I., P.C. şi M.M. solicitând modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii apelului promovat de D.G.F.P. Vrancea şi admiterii apelului promovat.
Recurenţii – reclamanţi prin criticile formulate, reproşează instanţei de apel greşita aplicare în timp a deciziilor nr. 12/2011 a ÎCCJ, nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 ale Curţii Constituţionale şi din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil, regulă cu caracter de principiu consacrată de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO privind discriminarea dar şi în raport de art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile referitoare respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenţii – reclamanţi M.M., P.C.C. şi P.I. împotriva deciziei nr. 222/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2301/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2387/2012. Civil → |
|---|
