ICCJ. Decizia nr. 2398/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2398/2012
Dosar nr. 3155/104/2010
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta SC S. SRL Slatina a chemat în judecată pârâtele SC O.S. SRL Slatina şi SC O. SA Slatina - prin lichidator judiciar P. SPRL, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 13 ianuarie 2004, între SC O. SA şi SC O.S. SRL şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 510 din l aprilie 2009, Tribunalul Olt a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active, cu motivarea că acţiunea trebuie să aibă un subiect activ calificat, menţionat expres de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 64/1995, calitate pe care reclamata nu o are.
Prin decizia nr. 174 din 28 septembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC S. SRL Slatina. A desfiinţat sentinţa nr. 510 din 01 aprilie 2009 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a constatat că tribunalul a fost învestit cu o acţiune de drept comun în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 ianuarie 2004 între SC O.S. SRL Slatina şi SC O. SA, temeiul acţiunii reprezentându-l art. 948 pct. 4 C. civ.
Recursul declarat de pârâta SC O.S. SRL împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr.1754 din 18 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că reclamanta SC S. SRL are legitimare procesuală în promovarea acţiunii, care nu se încadrează în ipotezele reglementate prin Legea insolvenţei, putând fi promovată în condiţiile şi termenele expres reglementate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt.
În rejudecarea cauzei, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 1202 din 26 noiembrie 2010, prin care a admis cererea reclamantei SC S. SRL Slatina şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004.
Apelul declarat de apelanta pârâtă SC O.S. SRL prin administrator B.M. a fost admis prin decizia nr. 69 din 11 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială. A fost schimbată sentinţa nr. 1202 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că a fost respinsă acţiunea.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa apelata, prima instanţă a reţinut că actul autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004, încheiat între SC O. SA, în calitate de vânzător, şi SC O.S. SRL SLATINA, în calitate de cumpărător, consfinţeşte vânzarea bunurilor menţionate în facturile fiscale nr. 5677301 din 28 noiembrie 2003 şi 5677349 din 09 ianuarie 2004, însă, deşi preţul prevăzut în contract este acelaşi cu cel din facturi, au fost adăugate bunurilor din cele două înscrisuri un depozit de fier vechi în suprafaţă de 106,66 mp şi o baracă de sârmă sudată situată pe suprafaţa de 1572,12 mp.
Instanţa a apreciat că adăugarea acestor bunuri s-a realizat cu intenţia de fraudă, demonstrată şi de faptul că respectivul contract a fost încheiat între U.E., în calitate de director general, pentru vânzătoare şi soţul său U.M., pentru cumpărătoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ. şi art. 80 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, având în vedere faptul că la dosar nu au fost depuse dovezi cu privire la achitarea preţului, instanţa a reţinut existenţa cauzei ilicite la încheierea actului, motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Instanţa de apel, din examinarea sentinţei a constatat că s-a reţinut corect că, potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ., condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită, iar, în conformitate cu prevederile art. 966 C. civ., obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect.
Conţinutul acestei condiţii de valabilitate a cauzei este precizat de art. 968 C. civ.: „Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice". Deci cauza este ilicită când rezultatul ce se tinde a se obţine şi care a constituit motivul impulsiv şi determinant la încheierea actului juridic civil, reprezintă consideraţia unui scop nepermis, contrar ordinei publice, economice şi sociale.
Cum nulitatea absolută este sancţiunea ce intervine în cazul încălcării unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes general în momentul încheierii actului juridic civil, doar în cazul în care se dovedeşte că la acest moment scopul urmărit de părţi a contravenit dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau regulilor de convieţuire socială, se aplică această sancţiune.
S-a mai reţinut că, în speţă, motivele invocate de reclamantă referitoare la încheierea actului juridic cu încălcarea unor interdicţii ce au ca scop ocrotirea unor interese personale (neaprobarea vânzării de AGA, calitatea persoanelor care au semnat actul, inexistenţa dovezilor privind plata preţului, care, de altfel, este contrazisă de menţiunea făcută în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004 de BNP R.S.B., privind plata în întregime a preţului în cuantum de 2.106.910,984 lei) nu sunt de natură să contureze cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum a reţinut instanţa.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S. SRL Slatina a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea recursului, se susţine de către recurentă că deşi a arătat care sunt cauzele nepermise de lege la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, instanţa de apel, înlăturându-le în mod nepermis, a apreciat că nulitatea absolută pentru cauză ilicită poate interveni numai atunci când se invocă încălcarea unui interes obştesc.
De asemenea, în mod contradictoriu, instanţa de apel a reţinut că motivele invocate de reclamantă referitoare la încheierea actului juridic cu încălcarea unei interdicţii au ca scop ocrotirea unor interese personale.
Pe de altă parte, instanţa de apel deşi a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior a concluzionat că subscrisa nu a dovedit cauza de nulitate invocată.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a lămurit printr-o motivare pertinentă şi întemeiată pe textul de lege, condiţiile în care nu operează nulitatea absolută atunci când sunt încălcate normele imperative edictate pentru încheierea actului juridic dintre cele două societăţi comerciale.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa de temei legal şi încălcarea prevederilor art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ.
Se susţine că, analiza instanţei de apel referitoare la cauza ilicită, prin explicarea necesităţii unui scop nepermis, contrar ordinii publice, economice şi sociale, a fost făcută fără prezentarea unui text de lege care să reflecte inexistenţa unui interes general, hotărârea fiind lipsită de temei legal sub acest aspect.
Se mai arată că, din actele dosarului rezultă însă, rară echivoc, faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 13 ianuarie 2004, operaţiunile de înstrăinare au avut ca scop fraudarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii vânzătoare SC O. SA care s-au răsfrânt asupra drepturilor patrimoniale ale SC S. SRL, dobânditoare cu titlu particular. Scopul fraudării şi existenţa cauzei ilicite rezultă din încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, prezumate şi de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 64/1995 (actualmente art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006), cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
In mod nelegal, instanţa de apel a motivat şi reţinut plata preţului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1294 şi art. 1295 C. civ., întrucât astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare plata preţului a fost efectuată anterior încheierii actului prin facturile fiscale.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Critica recurentei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căreia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate este fondată.
Astfel, deşi în decizia atacată se face referire la cauza ilicită care trebuie să conducă la anularea contractului, instanţa respinge totuşi acţiunea cu motivarea că nu se încalcă un interes obştesc [fila 4 alin. (9) din decizia atacată].
De asemenea, deşi în considerentele deciziei recurate se reţine că reclamanta este îndreptăţită să invoce nulitatea contractului şi sunt prezentate probatoriile administrate sub acest aspect, se ajunge la concluzia că nu a fost dovedită cauza de nulitate [fila 4 alin. (10) din decizia atacată].
Aşadar, este mai mult decât evident că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie determinată de un probatoriu insuficient şi de un raţionament logico-juridic eronat.
In ceea ce priveşte critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia s-a invocat lipsa de temei legal a deciziei recurate, precum şi încălcarea art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., se constată, de asemenea, că este fondată.
Sub acest aspect, se constată că în motivarea deciziei recurate nu este prezentat temeiul legal care să reflecte inexistenţa interesului general ocrotit şi încălcat prin actul juridic dedus judecăţii. Totodată, lipsesc dovezile care să justifice sau nu îndeplinirea condiţiilor prealabile vânzării impuse de dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 31/1990.
Este util de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigenţele art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Prin urmare, constatând că se confirmă motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamantei, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza pentru stabilirea deplină a împrejurărilor de fapt ale pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 69 de la 11 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2402/2012. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
