ICCJ. Decizia nr. 2407/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2407/2012
Dosar nr. 3449/104/2009
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia civilă, reclamantul K.R. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i plătească suma de 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii nr. 221/2009 şi 100.000 Euro, potrivit art. 5 alin. (b) al aceluiaşi act normativ.
Prin sentinţa civilă nr. 83 din 2 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi s-a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita acordarea de despăgubiri".
S-a constatat că reclamantul K.R. este nepot de fiică al persoanei faţă de care s-a luat măsura strămutării, astfel încât, atâta timp cât descendenta de gradul I, respectiv K.E., este în viaţă, reclamantul nu poate avea calitate procesuală activă.
S-a arătat, de asemenea, că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că împotriva reclamantului s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau că a suferit condamnări în perioada menţionată de Legea nr. 221/2009.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe declarat de reclamantul K.R. a fost respins prin decizia nr. 101 din 8 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Recursul declarat de reclamantul K.R. împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 931 din 4 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. A fost casată decizia nr. 101 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a constatat că decizia de apel este lovită de nulitate prin nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2005, care consacră ca normă de ordine publică participarea obligatorie a procurorului.
Judecarea prezentului litigiu, după datele relevate prin cererile formulate de reclamant, are ca obiect despăgubiri solicitate pentru măsuri administrative cu caracter politic, fără a se oferi elemente care să permită încadrarea în dispoziţiile art. 3 din lege care califică în mod expres anumite măsuri cu caracter administrativ, subliniindu-se că nu există hotărâre de condamnare.
Astfel, cadrul procesual al dosarului se circumscrie, potrivit propriilor susţineri ale reclamantului, dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, care impun participarea obligatorie a procurorului la soluţionarea cauzei.
Drept consecinţă, având în vedere că la judecata apelului nu a participat un procuror - acesta participând însă la judecata în primă instanţă, Înalta Curte a făcut aplicarea art. 108 alin. (1) şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi admiţând recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova.
Prin decizia nr. 317 de la 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia 1 civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul K.R.L.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, care este motivată sumar şi fără a prezenta în mod clar situaţia de fapt, reclamantul a prezentat situaţia familiei sale, a tatălui şi a bunicului său, care au fost strămutaţi în perioada anterioară anului 1989, mama sa fiind încă în viaţă la data introducerii acţiunii.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat la fel de sumar acţiunea, arătând că, personal. în copilărie, fără a arăta perioada respectivă, din pricina abuzurilor regimului comunist, a suferit, devenind victimă a acestui regim.
Prin urmare, reclamantul a solicitat despăgubiri reprezentând daune morale. atât ca moştenitor al autorului său. bunic din partea mamei, cât şi în nume propriu.
Corect şi legal, prin soluţia pronunţată, prima instanţă a analizai acţiunea sub ambele aspecte, constatând astfel că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a promova acţiunea ca şi moştenitor al autorului său, fiind descendent de grd. II, iar moştenitorul de grd. I mama lui, fiind în viaţă.
Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 au fost corect aplicate odată cu stabilirea faptului că recurentul nu are calitate procesuală activă, care reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile.
Aceasta reprezintă identitatea dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului pretins a fi încălcat.
Or, reclamantul K.R.L. nu poate pretinde drepturile de care beneficiază autorii în viaţă, în speţă, mama acestuia, nefiind titularul dreptului recunoscut prin lege.
S-a mai reţinut că, corect, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ., a fost depusă întâmpinare de către D.G.F.P. Olt, având în vedere că, în prezent, prin abrogarea dispoziţiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., care sancţiona nedepunerea întâmpinării, au fost abrogate.
Mai mult, cauza a fost repusă pe rol după ce întâmpinarea a fost depusă de către pârâtă, tocmai pentru ca reclamantului să-i fie respectate drepturile procesuale.
Instanţa de apel a mai reţinut că, sunt nefondate criticile referitoare la capătul de cerere privind prejudiciul suferit de către reclamant, personal, având în vedere că acest prejudiciu, prin actele depuse la dosar, nu rezultă că împotriva acestuia au fost luate măsuri administrative cu caracter politic.
Nu a fost dovedită situaţia de fapt din care să rezulte că în perioada menţionată de Legea nr. 221/2009, reclamantul a suferit condamnări cu caracter politic.
Astfel, situaţia de fapt reţinută corect de către prima instanţă, arată că reclamantul, după cum precizează, s-a născut la data de 24 septembrie 1975, părinţii săi locuind în comuna Vişina Veche, jud. Olt.
Ceea ce este esenţial de reţinut este că, după această dată şi de aici eventuale repercusiuni şi consecinţe asupra vieţii sale. nu a fost luată măsura strămutării faţă de familia sa, ci a avut loc doar o schimbare a locului de muncă, suferinţele la care face referire reclamantul nefiind consecinţa unor acţiuni represive sau persecuţii politice din partea statului.
Aceste suferinţe reprezintă de fapt o descriere a modului de viaţă, a condiţiilor de trai din acea perioadă.
Deşi au fost făcute referiri, prin motivele de apel, la situaţia surorii reclamantului, aceasta din urmă neformulând nicio cerere, nu poate face obiectul discuţiei asupra prejudiciului suferit de către reclamant.
Cu privire la cererea privind lămurirea înţelesului dispoziţiilor sentinţei, sub aspectul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., având în vedere că această sentinţă vizează respingerea acţiunii formulată de reclamant, s-a apreciat că nu se mai impune a se lămuri în acest sens dispozitivul sentinţei.
De asemenea, cu privire la cererea formulată sub incidenţa dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., privind conexarea unor dosare, respectiv nr. 3413/104/2009, nr. 34147/164/2009, nr. 3415/104/2009 şi, respectiv, nr. 3449/104/2009. se constată că acestea au obiect diferit, privesc persoane diferite care solicită despăgubiri în funcţie de prejudiciul suferit de fiecare în parte.
Din acest punct de vedere, excepţia de litispendenţă invocată printre motivele de apel, nu este fondată.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul K.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. prin care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, şi în consecinţă casarea sentinţei instanţei de fond.
În motivarea recursului, se susţine că decizia instanţei de apel este nelegală şi că, în baza art. 5 C. proc. civ. competenţa teritorială a cauzei se află în raza municipiului Bucureşti, unde îşi are sediul Ministerul Finanţelor Publice, şi nicidecum în Slatina.
Recurentul mai relevă în dezvoltarea motivelor de recurs, situaţia familiei sale. arătând că se afla în viaţă, la momentul decesului bunicului său.
În final, se susţine că pârâtul nu a fost citat de instanţa de apel şi că acesta nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
În speţă, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere de acordare despăgubiri în baza dispoziţiilor art. 221/2009.
Astfel de litigii, potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază reclamantul.
Aşa fiind, cum domiciliul reclamantului K.R.L. se află pe raza judeţului Olt, rezultă că instanţa competentă cu soluţionarea acţiunii sale întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 este Tribunalul Olt, instanţă care, de altfel, a şi soluţionat pricina, în primă instanţă.
Prin urmare, nu se poate reţine că în speţă au fost nesocotite normele de competenţă, astfel că susţinerile recurentului în sensul că instanţa competentă se determină în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. vor fi respinse, având în vedere că norma specială derogă de la cea generală.
Argumentele recurentului vizând soluţia adoptată de instanţa de apel vor fi respinse, întrucât în mod corect s-a reţinut că, în speţă, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 au fost corect aplicate odată cu stabilirea faptului că reclamantul nu are calitate procesuală activă, acesta fiind descendent de gradul II, iar moştenitorul de grad I mama Iui, fiind în viaţă.
Susţinerea recurentului vizând necitarea părţii adverse nu poate fi reţinută. întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în ceea ce priveşte nedepunerea întâmpinării de către pârât, se reţine că această susţinere nu poate constitui o critică de nelegalitate care să poată fi valorificată în această etapă procesuală, dat fiind faptul că întâmpinarea reprezintă actul de procedură prin care pârâtul răspunde pretenţiilor formulate împotriva sa de reclamant şi prin care se apără faţă de acestea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantul K.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 317 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.R.L. împotriva deciziei nr. 317 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică. astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2405/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2408/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
