ICCJ. Decizia nr. 2410/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2410/2012
Dosar nr. 628/91/2010
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea. reclamanta C.F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1.500.000 Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea soţului decedat, C.A.
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 25 mai 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei având ca obiect Legea nr. 221/2009. şi a obligat pârâtul Statul Român, la plata sumei de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea lui C.A., decedat la data de 6 februarie 1985.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 15 martie 1958 a fostului Tribunal Militar Galaţi soţul reclamantei. C.A. fost condamnat la 20 ani muncă silnică. 8 ani degradare civică şi la confiscarea totală a averii pentru crima de acte de teroare prevăzuta de art. 1 lit. d) din Decretul nr. 199/1950.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, iar potrivit art. 5 lit. a) condamnatul poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Cu fişa matricolă penală s-a făcut dovada locurilor de detenţie, iar cu depoziţia martorilor D.M. si M.I., care au fost condamnaţi împreună cu soţul reclamantei, s-a făcut dovada condiţiilor în care a fost executată pedeapsa.
Martorii au expus condiţiile inumane din închisori şi din coloniile de muncă. torturile şi umilinţele la care erau supuşi.
S-a făcut dovada că reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.
Din probele administrate, instanţa a reţinut că soţului reclamantei i-au fost aduse daune morale constând în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană şi care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea sa corporală, la demnitate, onoare, libertate de gândire şi de conştiinţă. astfel că este îndreptăţită să solicite repararea acestui prejudiciu moral.
Ţinând seama de jurisprudenţa CEDO, instanţa a reţinut că despăgubirile trebuie să întrunească cerinţa reparării integrale a prejudiciului şi cerinţa proporţionalităţii cu prejudiciul moral suferit.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate băneşte.
Din acest motiv, instanţa sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabilească o suma necesara nu atât pentru a repune victima intr-o situaţie similara cu acea avuta anterior, cat de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata.
Prin stabilirea unei sume, indiferent cât ar fi de mare nu se poate pretinde că s-au şters sau reparat daunele morale, dar scopul principal al acordării de despăgubiri este acela de a se da satisfacţie persoanei lezate prin recunoaşterea nedreptăţii care i s-a făcut şi prin condamnarea expresă a regimului faţă de care s-a împotrivit acea persoană.
Ţinând seama de perioada executată, de peste 6 ani. de evoluţia politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacţie morală dată celor care au luptat împotriva lui. de beneficiile deja acordate prin O.U.G. nr. 214/1999. instanţa apreciază că suma de 120.000 lei reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de soţul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin decizia civilă nr. 213/A de la 17 Octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia 1 civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI reprezentant de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA. A schimbat sentinţa civilă nr. 382 din 25 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea. în sensul că a respins ca nefondată acţiunea civilă în despăgubiri formulată de reclamanta C.F. Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.F.,împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acţiunii.
Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu un recurs în interesul legii în legătură cu soluţionarea acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, promovate anterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
La nivelul instanţelor din ţară. problema de drept a avut dezlegări diferite.
Punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 poate constitui în continuare temei legal pentru acţiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii procesuale, la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale. Opinia Curţii de Ape! Galaţi era motivată pe dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea.
In această opinie, intervalul mare de timp în care au fost în vigoare aceste dispoziţii legale - 11 iunie 2009 - 15 noiembrie 2010, de aproximativ I an şi 5 luni. jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale ( Ia nivel naţional 2321 hotărâri de fond, 473 hotărâri definitive şi 626 hotărâri irevocabile admise la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, iar la nivelul Curţii de Apel Galaţi - 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive şi 5 hotărâri irevocabile) au dat naştere unei ,. speranţe legitime .. de recunoaştere a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Prin decizia nr. 12 din dosarul 14/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010. dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii, instanţa a admis apelul declarat de Statul Român, a schimbat sentinţa civilă a instanţei de fond. în sensul că a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta C.F. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârât şi admiterea apelului său.
Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate şi temeiul de drept - art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-1 respinge, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc că. dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale. îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval. Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. Totodată, alin. (4)al articolului menţionat prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011. pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale. dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.
Este de necontestat că acţiunea reclamantei a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală. în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte. împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. l din Protocolul nr. l adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 213/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2409/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2411/2012. Civil → |
|---|
