ICCJ. Decizia nr. 2411/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2411/2012

Dosar nr. 1236/91/2010

Şedinţa publică de la 9 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamanţii I.I. şi M.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1,5 milioane Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului lor I.T.

Prin sentinţa civilă nr. 673 din 07 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor, ca moştenitori ai defunctului I.T., suma de 2000 Euro în echivalent lei la cursul BNR la data plătii, reprezentând despăgubiri morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 732 din 17 iulie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi autorul reclamanţilor, I.T., a fost condamnat la 16 ani muncă silnică pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 C. pen. care, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic. Autorul reclamantelor a decedat la 23 mai 1987, reclamanţii fiind descendenţi de gradul II ai condamnatului (nepoţi din fiu E. decedat la 17 martie 1996) deci, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 Legea nr. 221/2009, au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (1)1 din Legea nr. 221/2009, respectiv durata privării de libertate, perioada scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse pe plan psihic, fizic şi social astfel cum au rezultat din declaraţia martorului B.A., condamnat în acelaşi lot cu defunctul şi care a executat cea mai mare parte a pedepsei în acelaşi penitenciar cu defunctul, instanţa de fond apreciind că suma de 2.000 Euro este suficientă pentru a compensa prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic a autorului reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe,au declarat apel reclamanţii şi pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 224/A de la 17 Octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA. A fost schimbată sentinţa civilă nr. 673 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în sensul că s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii I.I. şi M.V. având ca obiect despăgubiri în baza Legii 221/2009. S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii I.I. şi M.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin deciziile nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, au fost declarate neconstituţionale.

În aceste condiţii, principala problemă juridică ce se ridică în speţa de faţă este aceea de a se stabili în ce măsură reclamanţii se mai pot prevala de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 în condiţiile în care Curtea Constituţională, după ce, iniţial, prin Decizia nr. 1354/2010, a declarat neconstituţională plafonarea despăgubirilor morale instituită prin O.U.G. nr. 62/2010, a declarat neconstituţionale şi prevederile Legii nr. 221/2009 în ceea ce priveşte posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferinţele încercate de persoanele condamnate politic, soţiile acestora precum şi de descendenţii acestora, până la gradul al doilea inclusiv (decizia nr. 1358/2010).

Raportat la această împrejurare, generată de opţiunea Curţii Constituţionale, în jurisprudenţă s-au conturat două opinii:

Prima dintre acestea susţine că, după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar şi în situaţia în care a fost pronunţată o hotărâre în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Cea de-a doua opinie susţine că decizia Curţii Constituţionale nu îşi produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanţei de fond, şi, cu atât mai puţin, în cazul în care, în respectiva cauză fusese deja dată o hotărâre în primă instanţă.

Dată fiind practica judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluţionat prin decizia nr. 12 pronunţată în dosarul nr. 14/2011.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

În aceste condiţii, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, Curtea constată că, practic, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată. Totodată, a respins apelul declarat de reclamanţi ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii I.I. şi M.V. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului şi admiterea apelului lor.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-1 respinge, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea daunelor morale în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1)din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc că, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. Totodată, alin.4 al articolului menţionat prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 17 octombrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.

Este de necontestat că acţiunea reclamanţilor a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretind recurenţii, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.

Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.

In cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.I. şi M.V. împotriva deciziei civile nr. 224/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.I. şi M.V. împotriva deciziei civile nr. 224/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2411/2012. Civil