ICCJ. Decizia nr. 2426/2012. Civil. Acţiune în constatare. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2426/2012
Dosar nr. 1174/2/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată revizuienţii C.M.C. şi C.D. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 170 din 1 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea a cărei revizuire se solicită încalcă principiul autorităţii de lucru judecat.
Examinând hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 170 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis recursul reclamantului Ţ.V. împotriva deciziei civile nr. 157 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Teleorman, s-a modificat în tot decizia instanţei de apel în sensul admiterii apelului declarat de reclamantul Ţ.V., s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2112 din 29 noiembrie 2006 a Judecătoriei Alexandria şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2650 din 23 august 2004 pentru cauză ilicită. S-a constatat intervenită promisiunea reciprocă de vânzare – cumpărare între reclamant în calitate de promitent – cumpărător şi pârâta S.F., promitent – vânzător la 15 august 2004 având ca obiect imobilul teren de 2,75 ha situat în localitatea Bujoreni, judeţul Teleorman sola 14, parcela 1, cu vecinătăţile precizate în cuprinsul convenţiei, pentru preţul de 2.500 dolari S.U.A. achitat integral şi s-a pronunţat o hotărâre care ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare între părţi, cu privire la imobilul sus menţionat. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost reţinute următoarele considerente:
Între reclamantul Ţ.V. şi pârâta S.F. a intervenit la 15 august 2004 o promisiune reciprocă de vânzare – cumpărare intitulată „precontract de vânzare – cumpărare” având ca obiect terenul agricol intravilan în suprafaţă de 2,75 ha, situat în comuna Bujoreni, judeţ Teleorman, sola 14, parcela 1, identificat şi prin titlul de proprietate nr. 3500098 din 17 septembrie 2002, emis pe numele promitentei – vânzătoare, teren delimitat şi prin vecinătăţi, aşa cum rezultă din cuprinsul actului juridic susmenţionat.
Preţul convenit de părţi, la data încheierii convenţiei, pentru imobilul în litigiu a fost de 2500 dolari S.U.A., achitat la aceeaşi dată - 15 august 2004 (aspect necontestat de părţi).
Clauzele exprese ale părţilor au stabilit că până la data perfectării contractului în formă autentică, promitentului-cumpărător are recunoscută prerogativa folosinţei, posesiei, îngrijirii, împrejmuirii terenului în litigiu, respectiv valorificarea în folos exclusiv a fructelor agricole şi a altor rezultaţi ale investiţiilor asupra terenului.
De asemenea, s-a prevăzut obligaţia expresă a promitentei - vânzătoare de a obţine extrasul de carte funciară şi certificatul de sarcini fiscale.
În vederea valorificării actului juridic încheiat la data de 15. august 2004 reclamantul a efectuat demersuri precise şi pertinente pentru propriul interes patrimonial.
La data de 16 august 2004, reclamantul a solicitat Judecătoriei Alexandria înscrierea unei interdicţii de vânzare cu privire la imobilul în litigiu.
Certificatul depus de pârâtă, la dosar la 6 ianuarie 2005, atestă înregistrarea în opisul alfabetic de transcripţie, cu privire la terenul în litigiu, a interdicţiei de înstrăinare instituită de reclamant în baza precontractul încheiat.
Din cuprinsul notificării înregistrate sub nr. 446 din 25 august 2004, şi expediate pârâtei, rezultă că reclamantul a atenţionat-o pe aceasta asupra punerii în întârziere cu privire la obligaţiile asumate prin precontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 15 august 2004, solicitarea expresă fiind aceea de a se prezenta la notarul public nominalizat, în vederea îndeplinirii obligaţiei principale asumate, de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului.
Conform acestei notificări, la data precizată, 3 septembrie 2004, notarul public a încheiat procesul verbal nr. 6225/2004, care a constatat faptul neprezentării pârâtei la sediul notariatului.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1313 din 16 august 2004, reclamantul a solicitat primăriei să ia act de încheierea unui precontract cu privire la imobilul în litigiu, cu scopul de a fi avut în vedere la data emiterii certificatului fiscal.
În ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta, prin notificarea înregistrată sub nr. 169/2004 din 25 august 2004, datată cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la sediul executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani care a reprezentat prin voinţa expresă a părţilor preţul terenului în litigiu.
Din cuprinsul răspunsului la interogatoriul luat pârâtei a rezultat că nu se contestă existenţa precontractului încheiat la data de 15 august 2004, achitarea preţului terenului, existenţa martorilor la data încheierii convenţiei, conţinutul concret al obligaţiilor asumate, acţiunile concrete ale reclamantului pentru valorificarea convenţiei într-un termen rezonabil, recunoaşterea faptului că s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului, întrucât acţionat pentru înscrierea unei interdicţii de înstrăinare, fără nici un drept partea reclamantului, precizarea că a obţinut în termenul stipulat de părţi actele în vederea perfectării contractului, cu menţiunea expresă a interdicţiei de înstrăinare.
Martorul S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicţiei de vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului constatator al convenţiei.
Martorul S.I. a relatat că pârâta a fost revoltată de faptul înscrierii interdicţiei de vânzare, solicitarea expresă a acesteia fiind de distrugere a înscrisului constatator al convenţiei.
La dosarul cauzei s-a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2650 din 23 august 2004, din cuprinsul căruia rezultă că la data de 23 august 2004 pârâta a înstrăinat acelaşi teren, pârâţilor C.M.C. şi C.D., pentru preţul de 3500 euro.
În cuprinsul contractului se face menţiunea expresă că părţile scutesc biroul notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul contractului autentificat.
Din cuprinsul interogatoriului luat pârâtei, după completarea acţiunii, cu solicitarea de constatare a nulităţii absolute a contractului vânzare-cumpărare pentru fraudarea legii şi cauză imorală, rezultă că aceasta ştia despre interdicţia de înstrăinare, din data de 19 august 2004, respectiv că soţii C., cunoşteau terenul şi despre existenţa precontractului, nu a recunoscut că le-a spus şi faptul posesiei terenului de către reclamant, a refuzat să răspundă la întrebarea referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege pentru terenurile extravilane şi la împrejurarea legată de încunoştinţarea cumpărătorilor şi a notarului public despre interdicţia de înstrăinare.
Din cuprinsul sentinţei civile nr. 1244 din 9 august 2006 a rezultat următoare dezlegare: acţiunea în rectificare a cărţii funciare nu este fondată întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prescrise de art. 35 şi 36 din Legea nr. 7/1996, respectiv existenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile; nu s-a primit solicitarea de înscriere a interdicţiei de vânzare întrucât aceasta şi-a pierdut valabilitatea prin trecerea unui termen de 2 luni de la data înregistrării.
Din cuprinsul sentinţei civile nr. 1150 din 14 iulie 2006 a rezultat că s-a respins plângerea reclamantului împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea pârâţilor C. de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu motivaţia că au fost respectate dispoziţiile art. 48 din Lege nr. 7/1996, în condiţiile în care părţile contractului autentic au scutit biroul de cercetarea sarcinilor iar pentru acest teren nu era deschisă cartea funciară.
Notarea interdicţiei nu poate avea alt efect, decât acela de opozabilitate faţă de terţi şi informare a terţilor persoane cu privire la actele sau faptele juridice privitoare la imobil.
Un alt aspect reţinut din actele dosarului este adeverinţa nr. 1073 din 10 iulie 2006 din cuprinsul căreia rezultă că terenul în litigiu este teren intravilan, situaţie contradictorie dat fiind menţiunile din contractul de vânzare autentificat încheiat între pârâţi, respectiv precontractul de vânzare - cumpărare iniţial.
S-a reţinut că instanţa de fond a avut un raţionament juridic corect atunci când a apreciat că dacă promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţia şi vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului, întrucât nu a devenit proprietar iar vânzarea intervenită cu o altă persoană este, sub rezerva fraudei, valabilă.
În primul ciclu procesual s-a lămurit şi că termenul de 6 zile prevăzut părţi în antecontractul încheiat are natura juridică a unui termen de executare a obligaţiei asumate şi că, prin urmare, neexecutarea obligaţiei în terme convenit, deschide părţii interesate calea acţiunii în justiţie pentru a obţine aducerea la îndeplinire a obligaţiei de către cocontractant.
Împlinirea termenului fără ca executarea să se fi săvârşit din culpa unui contractant nu stinge obligaţia asumată şi nici dreptul subiectiv corelativ al cocontractantului, ci, pe data împlinirii termenului de executare se naşte dreptul la acţiunea în executarea silită a obligaţiei contractuale neadusă la îndeplinire de bunăvoie.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., înţelegerile dintre părţi produc efect juridice conforme cu legea, iar în caz de neexecutare de bunăvoie, credite are dreptul să obţină îndeplinirea întocmai a obligaţiei din partea debitorului.
Instanţa a fost învestită să cerceteze însă şi valabilitatea contractului subsecvent intervenit între intimaţi, din punctul de vedere al uneia dintre condiţiile sale de fond, cauza, situaţie care, dat fiind finalitatea urmărită reclamant-perfectarea contractului cu consecinţa transmiterii în propriul patrimoniu a terenului, se impunea cu prioritate analizată şi rezolvată.
Elementele esenţiale ale convenţiei-precontract rezultă din conţinu precis şi clar exprimat al înscrisului constatator, aspect necontestat în cauză, situaţie care poate să conducă la suplinirea consimţământului debitori obligaţiei, în condiţiile art. 969 C. civ. şi art. 1077 C. civ., dacă bunul se reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pentru aceasta este necesară o cercetare prealabilă, determinată însuşi petitul acţiunii, respectiv stabilirea existentei unei situaţii clare conivenţă frauduloasă a pârâţilor în detrimentul intereselor reclamantul cauză ilicită şi imorală (motiv de nulitate absolută a contractelor civile).
Chiar prima instanţă a reţinut că pentru ipoteza în care bunul se mai găseşte (sau revine) în patrimoniul vânzătoarei, pe lângă posibilităţi acordării daunelor-interese sau obligării promitentului la încheieri contractului, instanţa de judecată poate, în lumina principiului executării natură a obligaţiilor şi reparării în natură a pagubelor, să pronunţe, în baza art. 1073 şi art. 1077 C. civ., o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi care să aibă caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietăţii de la data când aceasta a devenit definitivă.
Probele administrate în cauză au relevat că, în ceea ce priveşte capătul de cerere relativ la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare, pârâţii au contractat în deplină cunoştinţă de cauză asupra situaţiei juridice a imobilului în litigiu.
Pârâta nu a negat niciodată încheierea precontractului de vânzare – cumpărare cu reclamantul, precizând constant doar că s-a răzgândit în legătură cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât reclamantul a fost diligent cu creanţa sa certă, cerând instituirea interdicţii de înstrăinare, atitudine apreciată de pârâtă ca lipsită de respect şi bună-credinţă.
Aceasta prin notificarea înregistrată sub nr. 169/2004 din 25 august 2004, datată cu propria mână 20 august 2004, l-a somat pe pârât să se prezinte la s executorului judecătoresc pentru a-i fi returnată suma de bani ca reprezentat prin voinţa expresă a părţilor preţul terenului în litigiu.
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii C., din probele administrate, a rezultat că aceştia ştiau de existenţa precontractului de vânzare - cumpărare.
În cuprinsul contractului se face menţiunea expresă că părţile scutesc biroul notarial de cercetarea sarcinilor ce ar grava terenul ce a făcut obiectul contractului autentificat.
Din cuprinsul interogatoriul luat pârâtei, rezultă că aceasta ştia despre interdicţia de înstrăinare din data de 19 august 2004, respectiv că soţii C., cunoşteau terenul şi existenţa precontractului.
Într-adevăr notarea interdicţiei nu poate avea alt efect decât acel opozabilitate faţă de terţi a actelor şi faptelor juridice privitoare la imobil, şi nicidecum naşterea unei interdicţii de înstrăinare sau înscriere în ce funciară a unei noi situaţii juridice.
Argumentul acesta, deşi a fost susţinut de pârâţi, este favorabil situaţiei juridice a reclamantului din proces, întrucât angajamentul juridic odată notat, trebuia să oblige orice persoană prudentă şi diligentă la abţinere de la perfectarea unui act juridic al cărui obiect prefigura o dispută judiciară.
Imobilul a fost achiziţionat la un preţ cu aproape 50 % mai mare decât cel oferit de recurent, si acest fapt, in contextul particular al cauzei, dovedeşte tocmai prejudiciul adus beneficiarului promisiunii de înstrăinare neonorate prin acţiunea de conivenţă a pârâţilor.
Pârâţii au cunoscut că precontractul nu conferea recurentului calitate de proprietar, aspect adevărat, dar irelevant pentru cauză, cât timp un act juridic este menit să producă efecte juridice, nu efecte prejudiciabile pentru una din părţi, prin manifestări ostile legii şi normelor de morală.
În mod evident, un angajament juridic cu privire la terenul in litigiu, presupunea, cunoaşterea tuturor condiţiilor asumate de părţi, pentru a putea previziona posibilităţile de valorificare a creanţei din partea persoanei care şi-a executat obligaţia (a plătit preţul integral), dar nu a primit contraprestaţia la care s-a obligat partea adversă, încheierea contractului în forma autentică, singura formalitate menită să producă consecinţele patrimoniale dorite de cumpărător (transmiterea dreptului de proprietate).
Această situaţie are relevanţă sub aspectul cauzei actului juridic încheiat de pârâţi, întrucât legea cere ca voinţa de a încheia un act juridic să fie determinată de un scop care să nu contravină legii, regulilor morale şi ordinii publice (art. 968 C. civ.).
În acelaşi sens, se poate reţine şi dispoziţia expresă a art. 5 C. civ., conform căreia „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea public şi bunele moravuri”.
Condiţiile cerute de lege, cauzei, de a fi licită şi morală, reprezintă un instrument eficace pentru apărarea şi ocrotirea ordinii sociale, economice precum si de asigurare a respectării normelor moralei într-o societate democratică, într-un stat de drept.
În mod evident, încheierea contractului de vânzare-subsecvent de către pârâţi, in condiţii dovedite ca fiind ilicite şi imorale, a lezat în mod clar interesele reclamantului, prin faptul că, unei acţiuni corecte, diligente, de bună-credinţă, i s-a răspuns in mod deliberat cu o acţiune în complicitate (a pârâţilor) cu scopul de a nu se mai împlini obligaţia de rezultat urmărită de reclamant, transmiterea în propriul patrimoniu a dreptului de proprietate asupra terenului, pentru care plătise integral preţul (nesocotirea interesului patrimonial al reclamantului).
Întrucât nici una din criticile aduse de recurent în calea de atac a apelului, sentinţei primei instanţe, nu a vizat maniera de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect nulitatea relativă a contractului de vânzare - cumpărare, această critică nu poate fi analizată, respectarea principiului non omisso medio.
Această hotărâre a fost atacată pe calea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., vizează cazul de revizuire a existenţei unor hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii de lucru judecat.
Revizuirea pentru contrarietatea de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- să existe hotărâri definitive şi contradictorii;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente – părţi, obiect şi cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia.
Dacă în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată iar instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra excepţiei procesuale respective.
Or, este de reţinut că instanţa de recurs a examinat cauza şi prin analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat cu referire atât la sentinţa civilă nr. 1244 din 9 iulie 2006, cât şi a sentinţei civile nr. 1150 din 14 iulie 2006, cu privire la care s-a pronunţat, nemaimpunându-se reiterarea aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, motiv pentru care, nefiind întrunite cerinţele art. 312 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligaţi revizuienţii să plătească intimatului suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienţii C.M.C. şi C.D. împotriva deciziei nr. 170 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă revizuenţii C.M.C. şi C.D. să plătească intimatului T.V., 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2425/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 244/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
