ICCJ. Decizia nr. 2452/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2452/2012
Dosar nr. 3931/117/2009
Şedinţa publică din 03 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 09 iulie 2009, reclamanţii N.C. şi N.Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.M. Cluj-Napoca, anularea Dispoziţiei nr. 3250 din 04 iunie 2009, emisă de acesta, pentru modificarea dispoziţiei nr. 7999 din 13 septembrie 2007 şi păstrarea dispoziţiei nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în forma iniţială în care a fost emisă.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia atacată se reţine în mod eronat starea de fapt, în realitate, din suprafaţa totală de 2894 m.p., doar 523 m.p. (357 m.p. construcţii şi 166 m.p. grădină) fiind, în prezent, în posesia familiei N., restul de 2371 m.p. fiind expropriat în diverse modalităţi de către stat, fără niciun fel de despăgubire echitabilă. Prin urmare, nu există niciun fel de temei ca suprafaţa pentru care se acordă despăgubirile să fie doar cea de 719 m.p., atâta timp cât drepturile reclamanţilor se întind asupra unei suprafeţe mult mai mari, ei fiind îndreptăţiţi la acordarea unor despăgubiri pentru suprafaţa de 2371 m.p., menţionată în prima dispoziţie emisă de către primar.
Prin sentinţa civilă nr. 851 din 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.C. şi N.Z. şi s-a dispus modificarea dispoziţiei nr. 3250 din 04 iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, în sensul acordării de despăgubiri în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 1446 m.p. situat în Cluj-Napoca str. Bistriţei, înscris în CF nr. 15977 Cluj, cu nr. top 14120.
S-a respins cererea reclamanţilor privind plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea unor despăgubiri pentru terenul afectat de sistematizare, situat în Cluj-Napoca str. Bistriţei, în favoarea reclamanţilor N.C. şi N.Z., reţinându-se că terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 763/1969, a Legii nr. 58/1974, iar pentru restul terenului nu există acte din care să rezulte modul de preluare în proprietatea statului, dar zona este sistematizată şi ocupată de unităţi şcolare.
Prin dispoziţia nr. 3250 din 04 iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, s-a dispus modificarea dispoziţiei nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în sensul că s-a propus acordarea unor despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 719 m.p., înscris în C.F. 15977, cu nr. top 14120, situat în Cluj-Napoca str. Bistriţei, în favoarea reclamanţilor. S-a reţinut că din totalul suprafeţei de 2894 m.p., suprafaţa de 727 m.p. a fost preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la H.I., suprafaţa de 925 m.p. a fost inclusă în anexa nr. 39 privind acordarea de despăgubiri în baza legilor fondului funciar, suprafaţa de 523 m.p. este deţinută de revendicatori, iar suprafaţa de 399 m.p. a fost expropriată prin Decretul de expropriere nr. 753/1969; pentru diferenţa de 320 m.p., nu au fost identificate documente de preluare în proprietatea statului, dar zona este ocupată de unităţi şcolare.
Pârâtul a depus la dosar Hotărârea nr. 52/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, prin care s-a validat anexa nr. 39, cu 64 de poziţii, privind persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri pentru terenurile neretrocedate, potrivit art. 17 din Legea nr. 1/2000, precum şi adresa nr. 31.734/304 din 31 mai 2001 a Consiliului local Cluj-Napoca, prin care s-a comunicat reclamanţilor Hotărârea nr. 52/2001, prin care s-a validat cererea acestora, la poziţia 12, pentru suprafaţa de 925 m.p.
Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert V.V. a relevat faptul că, din terenul înscris în C.F. nr. 15977 Cluj cu nr. top. 14120, în suprafaţă totală de 2.894 m.p., suprafaţa de 523 m.p. se află efectiv în posesia reclamanţilor. Expertul a precizat că între gardul din spatele gospodăriei reclamanţilor şi construcţia liceului industrial se află un teren liber de construcţii în suprafaţă de 84 m.p., din care, menţinându-se un culoar de 2 m. pe lăţimea de 12 a gospodăriei reclamanţilor, se poate alipi suprafaţa de 60 m.p. terenului aflat în posesia reclamanţilor, iar restul terenului, în suprafaţă de 2311 m.p., este ocupat în întregime de construcţii, căi publice de comunicaţie, spaţii verzi aferente zonei şi blocurilor de locuinţe.
Referitor la prima suprafaţă de teren, de 925 m.p., instanţa a reţinut ca pentru aceasta reclamanţilor li s-a stabilit dreptul la despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar, prin Hotărârea nr. 52/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj.
Astfel, instanţa a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care reclamanţilor li s-a aprobat cererea de acordare de despăgubiri pentru terenul in litigiu, în temeiul dispoziţiilor legilor fondului funciar, aceştia nu mai sunt îndreptăţiţi să solicite măsuri reparatorii pentru acelaşi teren în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, urmând să primească efectiv despăgubirile băneşti conform procedurii stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la suprafaţa de 727 m.p., s-a reţinut că acest teren a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanţi a cotei părţi de ¼ din imobilul înscris în C.F. nr. 15977 Cluj cu nr. top 14120 care a aparţinut numitei H.I., astfel încât reclamanţii sunt în situaţia dobânditorilor construcţiilor, cu vocaţie de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei. Chiar dacă edificiul de pe teren nu a fost demolat, reclamanţii nu mai pot solicita eliberarea acestui titlu, întrucât terenul în suprafaţă de 727 m.p. nu este liber, astfel încât reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite să solicite despăgubiri şi pentru aceste teren, în accepţiunea dispoziţiilor pct. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 fiind consideraţi ca proprietari ai terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
S-a mai reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 3250 din 04 iunie 2009, emisă de pârât, pentru modificarea dispoziţiei nr. 7999 din 13 septembrie 2007 şi păstrarea acestei din urmă dispoziţii în forma iniţială în care a fost emisă, iar în şedinţa publică din 07 octombrie 2010 au solicitat, prin reprezentant, şi restituirea în natură a suprafeţei de 60 m.p. din terenul în litigiu, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară.
Instanţa a respins această cerere cu motivarea că problema naturii măsurilor reparatorii acordate reclamanţilor pentru imobilul în litigiu a fost soluţionată irevocabil prin dispoziţia nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, care nu a fost atacată de reclamanţi, iar în prezenta cauză, se analizează doar suprafaţa terenului pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, dispoziţia atacată vizând doar acest aspect.
Instanţa a respins cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată, întrucât nu au depus la dosar chitanţa privind plata onorariului avocaţial, iar raportul de expertiză tehnică nu le-a profitat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii N.C. şi N.Z. şi pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca, iar prin decizia nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost admis în parte apelul reclamanţilor şi obligat pârâtul P.M. Cluj-Napoca să plătească acestora cheltuieli parţiale de judecată în primă instanţă, în cuantum de 800 lei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile pârâţilor, aceştia urmând să fie obligaţi să plătească reclamanţilor apelanţi 700 lei cheltuieli de judecată în apel, reduse proporţional cu pretenţiile admise.
Curtea de apel a apreciat că sunt nefondate apelurile pârâţilor şi este în parte fondat apelul reclamanţilor, pentru următoarele considerente:
Referitor la pretinsa tardivitate a contestaţiei formulată de reclamanţii N.C. şi N.Z. împotriva dispoziţiei nr. 3250 din 04 iunie 2009, invocată de pârât, curtea a constatat, asemeni primei instanţe, că această contestaţie a fost introdusă în termenul legal.
Astfel, Dispoziţia nr. 3250/2009 a fost comunicată reclamanţilor în data de 17 iunie 2009, împrejurare recunoscută de ambele părţi în proces, iar contestaţia împotriva acestei dispoziţii a fost înregistrată de reclamanţi în data de 09 iulie 2009, pe rolul Tribunalului Cluj, această dată fiind menţionată atât pe contestaţie, cât şi pe coperta dosarului nr. 3931/117/2009 al Tribunalului Cluj.
Prin urmare, apare evident că s-a formulat şi înregistrat contestaţia înăuntrul termenului de 30 de zile reglementat prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, îndeplinită fiind această condiţie de admisibilitate.
Referitor la terenul cu privire la care s-a recunoscut în favoarea reclamanţilor un drept la despăgubiri, în condiţiile în care preluarea a operat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, urmare a cumpărării de către reclamanţi a cotei de ¼ părţi din imobilul înscris în C.F. nr. 15777 Cluj, cu nr. top 14120, care a aparţinut numitei H.I., instanţa a apreciat că susţinerile pârâţilor apelanţi sub acest aspect sunt întemeiate.
Legea nr. 10/2001 consideră a fi îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora [(art. 3 alin. (1) lit. a)].
Conform prevederilor art. 1.3 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, situaţiile supuse reglementării prin Legea nr. 58/1974 nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, având în vedere că după anul 1989 a fost soluţionată această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor recunoscându-se acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.
Prin urmare, cumpărătorii construcţiilor au vocaţia de a obţine un titlu de proprietate cu privire la terenul aferent acestora, atribuit în folosinţă la momentul cumpărării în baza Legii fondului funciar, fiind exclusă posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în mod esenţial pentru că nu erau proprietari ai terenului la momentul preluării abuzive.
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcţiei sau a unor alte situaţii, nu conferă proprietarului construcţiei dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a avut în proprietate înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu l-a dobândit prin acest contract.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi ale H.G. nr. 250/2007, greşit prima instanţă a considerat că reclamanţii, dobânditorii construcţiei, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru terenul aferent acesteia, preluat de stat de la vânzătorul H.I., în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aceste considerente ale primei instanţe nu schimbă în mod fundamental soluţia pronunţată în cauză, curtea constatând că terenul cu privire la care s-a considerat astfel a fost eronat identificat.
În esenţă, relevantă este împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001 reclamaţii au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F. nr. 15277 Cluj-Napoca.
Din actele dosarului, rezultă, totodată, faptul că suprafaţa de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafaţă totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menţionată în anexa 3A întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanţii beneficiind de o reconstituire a dreptului de proprietate în condiţiile acestui act normativ.
Rezultă o diferenţă de 1969 m.p. din care trebuie dedusă şi suprafaţa de 523 m.p., aflată în folosinţa reclamanţilor, aferentă construcţiei casă de locuit, care nu a fost demolată după expropriere. Această parcelă, în suprafaţă reală de 523 m.p. este practic parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în folosinţă reclamanţilor şi exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanţii nici nu au pretins astfel de măsuri.
Diferenţa de suprafaţă este de 1446 m.p. şi a fost preluată de stat prin expropriere fiind afectată în întregime unor construcţii, căi de comunicaţie, spaţii verzi. Cu privire la această suprafaţă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Reclamanţii au pretins restituirea în natură a suprafeţei de 60 m.p., identificată ca atare prin raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuat de inginer expert V.V., precizându-se că este o parcelă situată între gardul din spatele gospodăriei reclamanţilor şi construcţia L.A.I. din Cluj-Napoca.
Referitor la această solicitare, corect prima instanţă a reţinut împrejurarea că cererea de restituire în natură formulată de reclamanţi a fost soluţionată irevocabil prin dispoziţia nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, neatacată, obiect al prezentei contestaţii fiind dispoziţia nr. 3250 din 04 iulie 2009, care modifică dispoziţia precedentă în privinţa limitelor dreptului pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Mai mult decât atât, observând amplasamentul acestui teren, în suprafaţă de 60 m.p., curtea a apreciat că o restituire în natură nu este oportună, fiind necesar a se asigura o suprafaţă liberă de trecere între gospodăria reclamanţilor şi L.A.I. din Cluj-Napoca. Rămâne ca reclamanţii să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent inclusiv pentru suprafaţa de 60 m.p. în litigiu.
Reclamanţii au criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, critici pe care Curtea le apreciază a fi justificate.
Conform chitanţelor de plată depuse în primă instanţă şi în apel, reclamanţii au avansat cheltuieli legate de plata onorariului avocaţial (500 lei) şi a raportului de expertiză tehnică-judiciară (720 lei), probă necesară şi utilă cauzei pentru o corectă identificare a imobilului cu privire la care se pretind măsuri reparatorii.
Astfel fiind, urmărind limitele în care acţiunea reclamanţilor a fost admisă în primă instanţă, în baza dispoziţiilor art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., se cuvin reclamanţilor cheltuieli parţiale de judecată, în cuantum de 800 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului pârâţilor şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată, precum şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Prima critică invocată de pârâţi vizează faptul că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 727 m.p. din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparţinând persoanei de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I.
Astfel, recurenţii apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, conform cărora dreptul de a obţine măsuri reparatorii îl are proprietarul terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
A doua critică formulată de pârâţi vizează greşita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi la fond şi în apel, având în vedere faptul că pârâţii nu au căzut în pretenţii.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate de pârâţi, ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Ţinând seama de situaţia de fapt reţinută, care nu mai poate fi reanalizată în recurs raportat la actualele dispoziţii ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, făcând o corectă aplicare a dispoziţiile legale în materie.
Prima critică invocată de pârâţi ce vizează faptul că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 727 m.p. din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparţinând persoanei de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I., este neîntemeiată.
Astfel, se reţine faptul că instanţa de apel a constatat întemeiate susţinerile apelanţilor pârâţi sub acest aspect şi le-a analizat pe larg, concluzionând însă că nu s-ar schimba fundamental soluţia pronunţată în cauză, având în vedere că terenul cu privire la care s-a reţinut, de către prima instanţă, calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor de a solicita despăgubiri, a fost eronat identificat.
Suprafaţa de 727 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, despre care fac vorbire pârâţii-recurenţi în criticile formulate, a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanţi a cotei părţi de ¼ din imobilul înscris în C.F. menţionată care a aparţinut numitei H.I., astfel încât reclamanţii sunt în situaţia dobânditorilor construcţiilor, cu vocaţie de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deţinea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat. Or, reclamanţii nu erau proprietari ai terenului în litigiu la data preluării de către stat.
În speţă, s-a reţinut ca situaţie de fapt că, potrivit copiei C.F. nr. 15977 Cluj, imobilul cu nr. top 14120, casă şi teren în suprafaţă de 804 stj. p. (2894 m.p.) a constituit proprietatea tabulară a numitului B.F.
Prin încheierea C.F. nr. 1651/1970, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra cotei părţi de ½ din imobil, cu titlul de moştenire, iar prin încheierea C.F. nr. 3790/1982 s-a înscris dreptul de proprietate asupra cotei părţi de ½ din imobil în favoarea numitei B.I., soţia proprietarului tabular iniţial, cu titlul de sistare a comunităţii de bunuri.
Prin încheierea C.F. nr. 5202-3/1982, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantei N.Z. şi al numitei H.I. asupra cotei părţi de ½, care a aparţinut numitei B.I., cu titlul de moştenire.
Prin încheierea C.F. nr. 10993/1984, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra cotei părţi de 1/4 din construcţie, care a aparţinut numitei H.I., cu titlul de cumpărare, precum şi dreptul de proprietate al S.R. asupra cotei părţi de 727/2894 din teren, in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Prin încheierea C.F. nr. 4162/1985, s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea S.R., în baza Decretului de expropriere nr. 763/1969, asupra cotei părţi de 399/2894 din teren.
Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei. Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcţiei să-şi poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcţiei, primea din partea statului, în folosinţă, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenţei construcţiei. De aceea, cumpărătorii construcţiei, cum este cazul contestatorilor, au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acestora.
Legea nr. 10/2001 priveşte restituirea către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziţii privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul reclamanţilor.
Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcţiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor”.
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcţiei, nu conferă fostului proprietar al construcţiei dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deţinut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pe care nu l-a dobândit prin contract.
Legiuitorul a condiţionat constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosinţă de existenţa construcţiilor, întrucât dreptul de folosinţă a fost atribuit doar pe durata existenţei acestora.
Aşadar, în absenţa construcţiei, dreptul de folosinţă asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocaţie la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi de înscrisurile depuse la dosar, corect s-a reţinut prin decizia atacată că intimaţii-contestatori nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 727 m.p.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, relevantă pentru cauza de faţă este împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001 reclamaţii au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F. nr. 15277 Cluj-Napoca.
Din actele dosarului, rezultă, totodată, faptul că suprafaţa de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafaţă totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menţionată în anexa 3A întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanţii beneficiind de o reconstituire a dreptului de proprietate în condiţiile acestui act normativ.
Rezultă o diferenţă de 1969 m.p. din care trebuie dedusă şi suprafaţa de 523 m.p., aflată în folosinţa reclamanţilor, aferentă construcţiei casă de locuit, care nu a fost demolată după expropriere. Această parcelă, în suprafaţă reală de 523 m.p. este practic parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în folosinţă reclamanţilor şi exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanţii nici nu au pretins astfel de măsuri.
Nefondată este şi critica vizând greşita obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi la fond şi în apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Dispoziţia legală menţionată prevede o singură condiţie pentru obligarea uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul.
Altfel spus, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însăşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care acesta s-a finalizat.
Prin urmare, ţinând seama de limitele în care acţiunea reclamanţilor a fost admisă în primă instanţă, concluzie care se impune în raport de faptul că tribunalul a admis în parte pretenţiile acestora, pe cale de consecinţă, se impunea şi acordarea parţială a cheltuielilor de judecată.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca prin primar împotriva deciziei nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2455/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
