ICCJ. Decizia nr. 2429/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2429/2012
Dosar nr. 5048/212/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23 iunie 2008, petentul B.L. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua, considerentele şi dispozitivul încheierii pronunţate la data de 20 februarie 2009 şi a deciziei civile nr. 313 din 10 martie 2009 pronunţate de Tribunalul Constanţa în Dosarul civil nr. 5048/212/2007.
Prin încheierea de şedinţă din 04 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 5048/212/2007, a fost respinsă ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 313 din 10 martie 2009, pronunţată de această din urmă instanţă, cerere formulată de petentul B.L.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul iar prin decizia civilă nr. 5/ C din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia inadmisibilităţii; a respins,ca inadmisibil, recursul civil, având ca obiect îndreptare eroare materială, formulat de recurentul reclamant B.L.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga iar în conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, dar şi de faptul că încheierea din 04 septembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, împotriva căreia s-a formulat calea de atac, este irevocabilă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.L. înregistrat pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 mai 2010.
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 16 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 octombrie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 16 februarie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva deciziei nr. 5/ C din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2427/2012. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 2443/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
