ICCJ. Decizia nr. 2491/2012. Civil. Reziliere contract. Evacuare, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2491/2012
Dosar nr. 1028/2/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12372 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de în dosarul nr. 32152/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată. S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.C.M.E. Bucureşti împotriva pârâtei SC D.C. SRL Bucureşti, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantului de a se dispune rezilierea contractului de asociere nr. 68 din 24 aprilie 1995, evacuarea pârâtei din spaţiul ce a făcut obiectul asocierii şi obligarea acesteia la plata contraprestaţiei datorate pentru folosinţa spaţiului este nefondată.
În privinţa cererii de reziliere s-a apreciat că motivele invocate de reclamant sunt împrejurări contemporane încheierii contractului care vizează în realitate desfiinţarea contractului cu efect retroactiv pentru încălcarea normelor legale în vigoare la momentul realizării acordului de voinţă, iar rezilierea se poate dispune în ipoteza neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de cocontractant.
Pe de altă parte, reclamantul a susţinut că în urma notificării rezilierii unilaterale, contractul era desfiinţat din luna mai 2006, situaţie în care tribunalul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui contract sinalagmatic în fiinţă, la data sesizării instanţei, şi nu a dovedit cuantumul sumelor solicitate pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 şi respectiv mai – decembrie 2006.
Capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei a fost respins cu motivarea că argumentele prezentate de reclamant nu au legătură cu raporturile juridice dintre părţi după notificarea rezilierii contractului, reclamantul nu a invocat lipsa titlului locativ al pârâtei, situaţie în care cererea nu poate fi examinată din această perspectivă.
Excepţia prescripţiei, invocată de reclamant faţă de pretenţiile pârâtei, formulate prin cererea reconvenţională, cu titlu de contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul din litigiu, a fost respinsă în considerarea faptului că dreptul pârâtei la acţiune s-a născut la data rezilierii contractului – mai 2006 şi nu la data executării lucrărilor a căror contravaloare s-a solicitat.
Referitor la cererea reconvenţională, prima instanţă a apreciat ca fiind inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea existenţei contractului de asociere şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâtă, iar cererea privind obligarea la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătăţire a fost respinsă ca neîntemeiată, pe cale de consecinţă fiind respinsă şi cererea de a se institui un drept de retenţie asupra imobilului.
Capătul de cerere privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor arbitrale s-a respins ca neîntemeiat cu motivarea că pârâta şi-a dat acordul la încheierea convenţiei arbitrale în condiţii de nelegalitate, astfel încât fiind în culpă, în egală măsură cu reclamantul, nu este îndreptăţită să solicite repararea prejudiciului suferit.
Prin decizia nr. 288 pronunţată la 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de majorare a câtimii pretenţiilor pârâtei, s-au admis apelurile formulate de ambele părţi, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat în privinţa excepţiei inadmisibilităţii, că dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. impun această dezlegare deoarece cererea de majorare a pretenţiilor reprezintă o cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima dată în apel.
S-a apreciat însă că este întemeiată critica reclamantului referitoare la omisiunea primei instanţe de a analiza cererea de reziliere a contractului de asociere, precum şi motivul de apel formulat de pârâtă cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de constatare a valabilităţii contractului, petit întemeiat pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. care permit constatarea existenţei unui drept.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, motiv ce a determinat aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 4345 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, cu motivarea că în mod greşit instanţa de apel a calificat cererea de majorare a pretenţiilor pârâtei ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel, în condiţiile în care obiectul cererii a rămas neschimbat, respectiv plata contravalorii îmbunătăţirilor.
În rejudecare după casare, prin decizia comercială nr. 334 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantului C.C.M.E. Bucureşti, a modificat în parte sentinţa primei instanţe în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate a reclamantului, cu consecinţa evacuării pârâtei din spaţiul din litigiu şi a obligării acesteia la plata sumei de 66.453,72 lei. S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC D.C. SRL Bucureşti împotriva reclamantului, care a fost obligat la plata sumei de 329.601 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.534,86 lei către reclamant, iar reclamantul la plata sumei de 14.625,5 lei, cu acelaşi titlu către pârâtă.
În privinţa apelului reclamantului C.C.M.E. Bucureşti s-a avut în vedere că potrivit art.8 din contractul de asociere a intervenit rezilierea convenţiei în mai 2006, ceea ce implică şi dispariţia pentru viitor a titlului în baza căruia pârâta deţinea spaţiul, situaţie în care cererea de evacuare a pârâtei este întemeiată.
Referitor la pretenţiile reclamantului, instanţa de apel, a stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză că suma datorată de pârâtă în temeiul contractului de asociere pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 este în cuantum de 66.453,72 lei, admiţând cererea reclamantului în aceste limite.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC D.C. SRL Bucureşti, instanţa de apel a arătat că sunt întemeiate doar criticile referitoare la modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Sub acest aspect s-a apreciat, în raport de prevederile art. 11 din contract, că în cazul rezilierii unilaterale, pârâta are dreptul la despăgubiri la nivelul sumei investite reevaluate, adică la valoarea actualizată a îmbunătăţirilor aduse spaţiului pe care l-a deţinut. Utilizarea conjuncţiei „şi” în cuprinsul acestui articol nu are semnificaţia efectuării, în mod obligatoriu, a reevaluării numai faţă de cursul de schimb leu/dolar. Conform expertizei tehnice efectuate în cauză, valoarea actualizată a îmbunătăţirilor este în cuantum de 329.601 lei, la plata căreia a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei.
Celelalte critici au fost înlăturate ca nefondate cu motivarea că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 7201, art. 111 şi art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamantul C.C.M.E. Bucureşti critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurentul invocă faptul că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 11 din contractul de asociere, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Conform convenţiei părţilor, despăgubirile cuvenite pârâtei în cazul rezilierii unilaterale sunt echivalente cu suma investită reevaluată şi faţă de cursul de schimb leu/dolar, astfel că aceasta nu are dreptul la valoarea îmbunătăţirilor pretinse prin cererea reconvenţională.
În plus, susţine recurenta, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 969 C. civ., nesocotindu-se voinţa părţilor stabilită expres prin art. 11 din contract, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Au fost, de asemenea, încălcate şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 212 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel în mod greşit a respins obiecţiunile la expertiza efectuată în cauză.
Pârâta SC D.C. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţând hotărârea cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 251-256 C. com. şi a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. şi a art. 12 din contract.
În acest context, arată recurenta, având în vedere natura contractului care este un contract de asociere în participaţiune, participarea la beneficii, dar şi la pierderi este de esenţa acestui tip de contract.
Deşi reclamantul a încălcat condiţiile asocierii, a împiedicat realizarea obiectului şi scopului asocierii, instanţa de apel a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 66.453,73 lei contrar termenilor conveniţi de părţi în contract.
De asemenea, cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată a fost greşit calculat, instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere varianta B a expertizei contabile.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Recursul reclamantului C.C.M.E. Bucureşti vizează interpretarea eronată a prevederilor art.11 din contractul de asociere potrivit căruia „rezilierea unilaterală de către locator a contractului va atrage după sine plata de despăgubiri la nivelul sumei investite reevaluată şi faţă de cursul de schimb leu/dolar”.
În alţi termeni, recurentul susţine că unica modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor este aceea de raportare a sumei investite la cursul de schimb leu/dolar şi nu la valoarea îmbunătăţirilor pretinse de pârâtă prin cererea reconvenţională.
Interpretând această clauză în contextul obligaţiilor reciproce ale părţilor şi având în vedere rezilierea unilaterală a contractului de către reclamant, instanţa de apel a apreciat corect că prin utilizarea conjuncţiei „şi”, intenţia şi voinţa reală a părţilor, nu a fost aceea de a stabili întinderea despăgubirilor exclusiv prin efectuarea reevaluării în funcţie de cursul leu/dolar. Un alt criteriu pentru determinarea cuantumului prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii unilaterale fiind obligarea reclamantului la plata valorii actualizate a îmbunătăţirilor aduse de pârâtă spaţiului deţinut.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este clar, fiind vădit neîndoielnic, instanţa i-a schimbat natura sau înţelesul. Această ipoteză nu este însă prezentă în speţă, deoarece astfel cum s-a menţionat, înţelesul clauzei supuse interpretării nu a fost denaturată, situaţie în care va fi înlăturată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.
În privinţa criticilor care vizează concluziile expertizei sau respingerea obiecţiunilor, se observă că acestea nu pot fi valorificate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct.9 C. proc. civ. care, are în vedere nelegalitatea şi nu netemeinicia deciziei recurate, motiv pentru care acestea nu vor fi examinate.
Recursul pârâtei SC D.C. SRL Bucureşti care, de asemenea, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. vizează interpretarea eronată a art. 12 din contractul de asociere raportat la art. 251-256 C. com., cu consecinţa nelegalei obligări la plata sumei de 66.453,73 lei.
În această privinţă, prin decizia recurată s-a argumentat că această sumă, aferentă perioadei noiembrie 2004 – aprilie 2006, a fost determinată în conformitate cu art.12 modificat prin anexa nr. 29 din 20 februarie 1996, în sensul că stabilirea sumelor de plată pentru spaţiile din litigiu urma să se facă în baza tarifelor de închiriere conform hotărârii nr. 27/1993 a C.L.M.B.
De menţionat că, deşi recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în esenţă, prin dezvoltarea motivelor se contestă cuantumul şi modalitatea de calcul a sumelor la plata cărora a fost obligată.
În speţă însă, instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, până la data rezilierii unilaterale a contractului, ceea ce nu echivalează cu schimbarea naturii actului sau înţelesului lămurit al acestuia. În cauză instanţa de apel pe baza probelor administrate a stabilit întinderea răspunderii contractuale a pârâtei ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate. Examinarea probatoriilor reprezintă însă un atribut exclusiv al instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, cenzurarea deciziei recurate sub aspectul netemeiniciei nefiind posibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. care vizează doar motive de nelegalitate.
În consecinţă, recursurile declarate de reclamant şi pârâtă sunt nefondate şi vor fi respinse în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.C.M.E. Bucureşti şi de pârâta SC D.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 334 din 16 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2444/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2492/2012. Civil → |
|---|
