ICCJ. Decizia nr. 2727/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2727/2012
Dosar nr. 3258/108/2009
Şedinţa publică de la 23 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, sub numărul nr. 3258/108/2009, reclamanta SC A.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC L.R. SRL, solicitând instanţei următoarele:
- Să constate încetat de drept contractul de închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004, încheiat de părţi.
- Să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul situat în localitatea Arad, Judeţul Arad.
- Să dispună obligarea pârâtei la plata unor daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii în cuantum de 100 Euro/lună, calculate de la data formulării cererii până la data eliberării spaţiului ocupat.
La data de 5 octombrie 2010, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că solicită daune-interese moratorii şi compensatorii în sumă de 150.000 lei plus daune morale de 100.000 lei.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 8.000 Euro plus TVA, reprezentând garanţie şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu până la restituirea sumei precizate.
La data de 2 octombrie 2009, pârâta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la pretenţiile solicitate, invocând totodată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la cererea de evacuare, motivat de faptul că reclamanta nu mai are calitatea de proprietar al imobilului.
A fost invocată excepţia inadmisibilităţii sau de prematuritate a acţiunii în pretenţii şi excepţia de netimbrare.
Prin sentinţa nr. 1329/2010, pronunţată de Tribunalul Arad au fost respinse excepţiile invocate, respectiv netimbrarea acţiunii, lipsa calităţii procesuale active şi prematuritatea acţiunii.
A fost anulată ca netimbrată cererea reconvenţională, fiind respinsă cererea de renunţare la judecată.
A fost admisă acţiunea principală, instanţa constatând încetate efectele contractului de închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004, încheiat de părţile litigante.
S-a luat act de renunţare la judecata cererii vizând evacuarea pârâtei .
A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale şi s-a constatat nulitatea cererii vizând obligarea pârâtei la plata daunelor interese compensatorii.
Pârâta a fost obligată să plătească suma de 933,33 Euro plus TVA, reprezentând folosinţa imobilului din litigiu în perioada 1 septembrie – 7 septembrie 2009, contravaloarea utilităţilor pentru perioada 1 iulie -7 septembrie 2009 plus dobânda aferentă.
Prin decizia civilă nr. 36 din 1 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timiş au fost respinse apelurile formulate de reclamanta SC A.G. SRL şi pârâta SC L.R. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1329/2010 pronunţată de Tribunalul Arad.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că părţile litigante au încheiat contractul de închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004 iar pretenţiile reclamantei vizează daunele datorate ca urmare a neeliberării spaţiului închiriat de pârâtă după încetarea contractului.
Prin rămânerea pârâtei în spaţiul închiriat şi prin emiterea de către reclamantă a facturii reprezentând chiria, după ajungerea la termen a contractului, duce la concluzia că în cauză a operat tacita relocaţiune, iar cuantumul chiriei, acceptat de ambele părţi, a fost majorat la suma de 4.500 Euro plus TVA.
Notificarea emisă de pârâtă la data de 17 iunie 2009, fiind ulterioară facturii fiscale nr. 3907 din 1 iunie 2009, nu poate influenţa existenţa valabilă a noii locaţiuni, fapt pentru care s-a reţinut că notificarea valorează denunţarea contractului prelungit în condiţiile tacitei relocaţiuni. Ca urmare, ţinând cont şi de principiul disponibilităţii, în mod corect pârâta a fost obligată la plata sumei de 933,33 Euro, deducând din valoarea totală a chiriei aferente perioadei 1 iulie 2009 -7 septembrie 2009, contravaloarea garanţiei de 8.000 Euro plus TVA.
Pe lângă contravaloarea chiriei, pârâta datorează şi contravaloarea utilităţilor , aspect reţinut corect de prima instanţă, restul pretenţiilor solicitate fiind nedovedite.
Împotriva deciziei civile nr.36 din 1 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs pârâta SC L.R. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1329 din 31 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Arad şi în consecinţă respingerea acţiunii formulate de reclamanta SC A.G. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta prezintă pe larg situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe, arătând că instanţa de apel a făcut o analiză globală a susţinerilor ambelor părţi omiţând de a lua în calcul suma de 500 Euro plus TVA, plătite în plus reclamantei, sumă ce trebuia scăzută din suma de 933,33 Euro plus TVA.
Greşit s-a dispus plata utilităţilor pentru perioada 1 iulie – 07 septembrie 2009 atâta timp când nu a fost dovedită plata acestora de către reclamantă.
Ambele instanţe au reţinut că poate opera compensarea între chiria pe lunile iulie-august cu garanţia depusă anterior de 8.000 Euro plus TVA, dar soluţia corectă ar fi trebuit să se ia în considerare şi cei 500 Euro plus TVA, ce ar fi trebuit scăzuţi din cei 933,33 Euro plus TVA, rămânând un rest de plată de 433,33 Euro plus TVA.
Greşit a fost reţinut faptul că spaţiul a fost eliberat la data de 7 septembrie 2009 conform procesului-verbal al executorului judecătoresc fără să se ţină cont de adresa din data de 5 septembrie 2009 emisă de pârâta prin care s-a anunţat eliberarea spaţiului.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare .
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat.
Este de observat că recurenta nu a încadrat în drept motivele de recurs formulate dar având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată cu recurenta critică hotărârea recurată din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a legii, motiv de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art.304 pct.9 C. proc. civ.
Astfel, fără a relua situaţia de fapt reţinută, se constată că instanţa de apel a calificat corect raporturile juridice dintre părţile litigante generat de contractul de închiriere nr. 306 din 07 aprilie 2004, având ca obiect spaţiul situat în localitatea Sânicolaul Mic.
Potrivit art. 4 din contract, termenul de închiriere a fost stabilit cu începere de la data de 1 iunie 2004 până la data de 31 mai 2009, iar chiria lunară a fost prevăzută la art .5 din contract pentru suma de 4.000 Euro plus TVA.
Este evident că fiind un contract cu termen, la data de 31 mai 2009, acesta a încetat de drept în condiţiile art. 1436 C. civ.
Recurenta pârâtă a rămas însă, în folosinţa imobilului închiriat după expirarea termenului contractual şi fără ca intimata în calitate de locator să solicite eliberarea spaţiului, situaţie în care a intervenit tacita relocaţiune prevăzută de art. 1437 şi art. 1452 C. civ., aceasta nefiind exclusă printr-o clauză contractuală.
Suma de 8.000 Euro, achitată de recurenta-pârâtă la data încheierii contractului cu titlu de garanţie conform art. 5 alin. (2) din contract, a fost reţinută de intimata-reclamantă cu titlu de chirie pentru lunile –iulie-august, având în vedere înţelegerea părţilor, iar pentru luna iunie chiria a fost plătită prin factura nr. 3907 din 1 iunie 2009.
În mod corect s-a stabilit de instanţă că după data de 31 mai 2009 a intervenit tacita relocaţiune, raporturile juridice dintre părţi fiind guvernate de contractul de locaţiune încheiat, cu menţiunea că, cuantumul chiriei a fost majorat la suma de 4.500 Euro plus TVA.
Dând eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, ţinând cont de înţelegerea părţilor, s-a reţinut corect că chiria pentru lunile iulie-august a fost acoperită cu garanţia de 8.000 Euro plătită la încheierea contractului.
Pentru perioada 1 septembrie -7 septembrie 2009, recurenta pârâtă datorează contravaloarea folosinţei şi contravaloarea utilităţilor pentru perioada 1 iulie - 7 septembrie 2009, aspect reţinut corect de instanţa de apel, având în vedere raporturile juridice dintre părţi. Ca urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale respectiv dispoziţiile art. 969-970, art. 1436, art. 1437 şi art. 1352 C. civ., dând eficienţă şi principiului disponibilităţii, motivele de recurs invocate de recurentă nefiind incidente în cauză.
Criticile vizând probatoriul administrat în cauză şi situaţia de fapt reţinută, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul recursului, critici ce nu vor fi analizate de instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. L.R. S.R.L. Arad împotriva deciziei civile nr. 36 din 1 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. L.R. S.R.L. Arad împotriva deciziei civile nr. 36 din 1 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2500/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2732/2012. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
