ICCJ. Decizia nr. 258/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 258/2012
Dosar nr. 756/1/2011
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 756/1/2011, contestatorii L.T., N.V., L.D.N., L.M., A.G.S. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, invocând dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorii au arătat că instanţele de judecată nu au avut un rol activ în soluţionarea cauzei, în sensul că: la judecarea pe fond a pricinii, instanţa a omis din greşeală cercetarea prin comparare a titlurilor/ actelor de proprietate privind imobilul situat în Braşov; instanţa nu a cercetat cauza sub toate aspectele şi nu a solicitat administrarea de probe noi din partea intimatului; instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte realizarea scopului exproprierii; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a menţinut aspectele reţinute în mod corect prin decizia nr. 8778 din 1 noiembrie 2006 şi a avut în vedere doar adresa Direcţiei Arhitectură Urbanism, nu şi rapoartele de expertiză şi, în plus, nu a sesizat că intimata nu a invocat niciodată chestiunea circuitului conductelor de gaze naturale.
De asemenea, contestatorii au susţinut că instanţa de judecată nu a avut în vedere că Legea nr. 10/2001, prin art. 1 alin. (1), consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, că, potrivit art. 9 din lege imobilele se restituie în natură indiferent în posesia cui se află, că prin art. 11 se stabileşte rară echivoc situaţia terenurilor expropriate pentru utilitate publică care nu sunt în totalitate afectate de utilitatea publică pentru care a fost emis decretul de expropriere şi că Legea nr. 10/2001 nu distinge între domeniul public şi domeniul privat al statului.
După ce au luat cunoştinţă de conţinutul deciziei civile nr. 1/2011, contestatorii şi-au completat contestaţia în anulare, susţinând că niciuna dintre instanţe nu a reţinut că există posibilitatea ca Municipiul Braşov să le acorde teren în compensare, deşi aceştia nu au solicitat acest lucru.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Municipiul Braşov, prin primar a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorii L.T., N.V., L.D.N., L.M., A.G.S., instanţa constată următoarele:
Prin decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamanţii L.T., N.V., L.D.N., L.M., A.G.S. a fost respins ca nefondat, reţinându-se că, în raport de situaţia de fapt stabilită în urma administrării probatoriului, în mod temeinic şi în conformitate cu dispoziţiile legale corect aplicate speţei s-a constatat că terenul în litigiu, în întregul său, nu poate fi restituit în natură.
Astfel, s-a arătat că terenul este ocupat de obiectivele avute în vedere la expropriere, blocuri de locuinţe, iar porţiunea de teren betonată de 235,50 m2 nu poate fi integrată în noţiunea de „teren liber"; în înţelesul Legii nr. 10/2001. Terenul este afectat de garaje proprietate privată, alei, auto şi pietonale care reprezintă o a doua ieşire spre strada 11 iunie a unei parcări amenajate în spatele blocurilor.
Totodată, s-a reţinut că terenul în discuţie este ocupat cu reţele de distribuire a gazului metan şi reţele electrice, situaţie reţinută în mod corect de către instanţă la o analiză atentă şi amănunţită a documentelor aflate la dosarul soluţionării notificării pe baza informaţiilor produse de distribuitori şi, ca urmare, în mod corect s-au înlăturat concluziile sub acest aspect ale expertului extrajudiciar.
Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru două motive expres şi limitativ prevăzute, şi anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.
În speţă, contestatorii nu-şi întemeiază cererea pe niciunul din aceste două motive şi, deşi recursul lor a fost respins ca nefondat, în realitate, aceştia solicită reanalizarea pe fond a cauzei.
Solicitarea contestatorilor nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul menţionat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
Pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu este suficient indicarea generică a dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Or, în speţă, criticile formulate de contestatori vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicare a legii.
În consecinţă, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.
Ca atare, calea de atac fiind exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispoziţiile art. 317, 318 C. proc. civ., urmează să fie admisă excepţia inadmisibilităţii şi să fie respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Municipiul Braşov, prin primar.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii L.T., N.V., L.D.N., L.M., A.G.S. împotriva deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2579/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2581/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
