ICCJ. Decizia nr. 2661/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2661/2012
Dosar nr. 3163/105/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1549 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis contestaţia formulata de contestatorii A.M., A.E., T.E.M., D.C. şi D.P. în contradictoriu cu Judeţul Prahova, prin preşedinte, şi C.P.D. – comuna Păuleşti, a anulat hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009 emisă de intimata C.P.D. din cadrul comunei Păuleşti şi a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 5.076.107 lei.
Prin încheierea din 27 octombrie 2009, aceeaşi instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.J. Prahova, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Judeţului Prahova, prin preşedinte.
Pentru a pronunţa sentinţa civilă sus-menţionată, Tribunalul a constatat că, prin hotărârea nr. 42 din 29 mai 2009, C.P.D. din cadrul comunei Păuleşti a stabilit pentru contestatori, cu titlu de despăgubire, suma de 1.898.879 lei pentru terenul în suprafaţă de 23.612 m.p., situat în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, tarlaua 36, parcela A 791, lot C, număr cadastral 12668, număr carte funciară 2048, care a fost expropriat în baza hotărârii nr. 55 din 29 aprilie 2009 a Consiliului judeţean Prahova; terenul în litigiu a fost dobândit de contestatori prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1846 din 07 iulie 2006 şi prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 2755 din 30 august 2006.
S-a mai constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, de către comisia de trei experţi, au fost stabilite valori diferite reprezentând despăgubirea terenului expropriat, iar, la stabilirea valorii despăgubirilor, au fost avute în vedere toate aspectele privitoare la amplasarea terenului, ieşire la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploieşti, existenţa utilităţilor, caracteristicile tehnice ale terenului, suprafaţa totală a terenului şi suprafaţa expropriată, precum şi existenţa planului urbanistic zonal.
S-a avut în vedere că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau a altor persoane îndreptăţite, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând a se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, dar şi de dispoziţiile art. 27 din legea amintită anterior, care statuează că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană îndreptăţită, precum şi că, potrivit practicii instanţei supreme, la stabilirea valorii despăgubirii pentru persoanele expropriate, vor fi avute în vedere preţurile de tranzacţionare.
Împotriva sentinţei sus menţionate au declarat apel reclamanţii A.M., A.E., T.E.M., D.C. şi D.P., precum şi pârâţii C.J. Prahova, prin preşedinte, şi Judeţul Prahova, prin preşedintele C.J. Prahova, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 101 din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 7.309.708 lei, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, potrivit raportului de expertiză şi completării acestuia, valoarea despăgubirii totale cuvenite apelanţilor este de 7.309.708 lei la momentul realizării exproprierii, respectiv în luna mai 2009.
La această valoare a despăgubirilor a ajuns expertul M.I., expert desemnat de instanţă, în timp ce expertul parte B.N. precizează că, la acelaşi moment al expertizei, valoarea totală a despăgubirii este de 14.980.545 lei. Expertul parte M.G. nu stabileşte valoarea terenului la momentul exproprierii, arătând că, în prezent, valoarea despăgubii este de 4.741.266 lei, tot pentru momentul prezent, expertul parte B.N. apreciază valoarea despăgubirilor la 10.881.849 lei, iar expertul desemnat de instanţă stabileşte valoarea prezentă a despăgubirilor la 6.091.329 lei.
Instanţa de fond a acordat apelanţilor valoarea de 5.076.107 lei, stabilită de expertul desemnat de instanţă, M.I., dar aceasta este valoarea pe care terenul o are în prezent şi reprezintă strict valoarea reală a terenului expropriat.
În mod greşit, instanţa de fond s-a orientat către această variantă de calcul al despăgubirilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce trebuie acordată persoanelor expropriate trebuie să cuprindă valoarea reală a imobilului, dar şi prejudiciul cauzat proprietarului, valoarea imobilului fiind calculată în raport de modul în care se vând imobilele din aceeaşi unitate administrativ teritorială.
Pe de altă parte, instanţa a acordat numai valoarea reală a terenului, la momentul prezent, ceea ce nu este legal, impunându-se a se avea în vedere valoarea reală a terenului pe care acesta o avea la momentul exproprierii, la care să se adauge prejudiciul cauzat urmare exproprierii proprietarului.
Instanţa de fond a procedat corect când s-a oprit la valorile stabilite de expert M.I., expert care a fost desemnat de instanţă, şi nu asupra valorilor stabilite de experţii consilieri numiţi de părţi, pentru că valorile stabilite de primul expert sunt mai apropriate de realitate, situându-se între valorile stabilite de experţii parte, care, de altfel, au fost de acord cu concluziile expertului desemnat de instanţă, realizând toţi un raport comun, semnat de aceştia.
În plus, această valoare a despăgubirilor, de 7.309.708 lei, a avut în vedere toate aspectele privitoare la amplasarea terenului, ieşirea acestuia la DN 1, vecinătatea zonelor comerciale din partea de nord a municipiului Ploieşti, utilităţile care există, existenţa podului în zonă şi faptul că, prin expropriere, apelanţii contestatori urmează să suporte un prejudiciu.
Acest prejudiciu rezultă din aceea că suprafaţa de teren expropriată face parte dintr-un teren în suprafaţă mai mare, respectiv de 464.100 m.p., situat în extravilanul comunei Păuleşti, şi că, prin dislocarea suprafeţei expropriate din totalul suprafeţei deţinute în proprietate de apelanţi, aceştia nu mai pot folosi terenul, în scopul pentru care l-au dobândit, fiind nevoiţi să reconfigureze eventualele investiţii ce le vor realiza pe terenul ce le-a rămas în proprietate, terenul urmând a fi traversat de executarea drumului judeţean de centură, D.J. 236 judeţul Prahova.
Apelul declarat de pârâţi este nefondat, deoarece, în cauză, solicitarea de a se efectua o altă expertiză, de către un expert A.N.E.V.A.R., pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor este neîntemeiată.
La instanţa de fond s-a efectuat o atare expertiză, fiind desemnat de instanţă expert A.N.E.V.A.R. M.I. şi experţii părţi B.N. şi M.G., care au întocmit un raport de expertiză comun, conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţi au avut în vedere tot dispoziţiile art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, au făcut referire la preţurile de tranzacţionare a terenurilor din zona respectivă, întinderea terenului, suprafaţa afectată de expropriere, faptul că terenul are ieşire directă la DN 1, că se află situat în vecinătatea zonelor comerciale din nordul municipiului Ploieşti şi că beneficiază de toate utilităţile, în zonă existând realizat PUZ-ul.
Împrejurarea că experţii nu s-au adresat Primăriei comunei Păuleşti şi Camerei Notarilor Publici pentru a se comunica preţurile cu care s-au vândut terenurile sunt neîntemeiate, deoarece, în raportul de expertiză comun, s-a arătat, de către cei trei experţi, că s-au făcut astfel de demersuri şi, în lipsa unor răspunsuri, au arătat modalitatea în care au procedat la evaluarea terenului, utilizându-se standardele internaţionale de evaluare, ofertele de vânzare, rezultatele experţilor fiind apropiate.
Nu poate fi considerată întemeiată nici susţinerea conform căreia experţii nu au precizat sporul de valoare al terenului proprietatea contestatorilor, pentru că, aşa cum s-a arătat în analizarea apelului contestatorilor, urmare exproprierii parţiale, contestatorii suferă un prejudiciu şi nu un spor de valoare urmare lucrărilor ce se vor realiza, neputându-se vorbi despre un spor de valoare, cu atât mai mult cu cât terenul are deschidere directă la DN 1.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C.J. Prahova, prin preşedinte, şi J. Prahova, prin preşedintele C.J., criticând-o pentru următoarele motive:
Au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză A.N.E.V.A.R. M.I., omologat de către instanţă, a avut în vedere „preţurile de ofertare„ (publicate pe internet şi în ziare) şi nu s-au luat în considerare preţurile reale de tranzacţionare ale terenurilor din comuna Păuleşti, mai mult, s-a speculat eventualitatea construirii unor complexe comerciale, industriale, instituţii, ridicând astfel, în mod artificial, valoarea terenului.
Referitor la acest aspect, trebuia ca experţii să se adreseze Primăriei comunei Păuleşti şi C.N.P., autorităţi competente în materie, pentru a le comunica preţurile de tranzacţionare prevăzute în acte autentice de vânzare-cumpărare.
Experţii au motivat că răspunsurile primite de la aceste autorităţi au fost negative, invocându-se caracterul secret şi confidenţial al contractului de vânzare-cumpărare. Pe site-ul C.N.P. Ploieşti, este postat un anunţ privind accesul la expertizele întocmite în condiţiile art. 77 C. fisc., care precizează modalităţile prin care evaluatorii pot solicita informaţii cu privire la valorile de expertiză.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie pct. nr. 3 al obiecţiunilor formulate de recurenţi, în sensul că nu s-a răspuns la refacerea raportului de expertiză în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, experţii trebuind să precizeze dacă partea de teren rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza şi să propună instanţei o reducere a daunelor.
Astfel, nu au fost respectate prevederile legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, suma stabilită pentru expropriere fiind cea de la data emiterii actului administrativ de expropriere, de către expropriator.
Un alt motiv de nelegalitate reiese din admiterea apelului contestatorilor.
Aceştia invocă faptul că ar fi prevăzută amplasarea de diverse instituţii, unităţi industriale, care ridică în mod artificial valoarea terenului.
Criteriile avute în vedere de către expert şi contestatori sunt subiective şi nu sunt date reale şi compatibile cu preţurile actuale.
În aceste condiţii s-a făcut o supraevaluare a terenului, care a condus la stabilirea unei valori exagerate a despăgubirilor stabilite.
Este de notorietate că, în cursul anilor 2010 - 2011, preţurile de vânzare ale imobilelor au scăzut foarte mult, astfel că nu se justifică acordarea unei sume atât de mari pentru terenul în cauză la preţuri de ofertare.
În consecinţă, suma de 1.898.879 lei este suficientă şi îndestulătoare raportat la data emiterii actului administrativ de expropriere.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au formulat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat respingerea căii de atac.
Analizând cu prioritate această excepţie, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece criticile recurenţilor, astfel cum au fost redate mai sus, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenţii invocă, în esenţă, nerespectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat, ceea ce implică o problemă de respectare a dispoziţiilor legale incidente în materie, motiv de modificare a deciziei atacate potrivit textului de lege sus-menţionat.
Pe fondul cauzei, criticile recurenţilor sunt întemeiate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Suma de bani stabilită de instanţa de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanţilor, este rezultatul interpretării greşite şi al încălcării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Or, la întocmirea raportului de expertiză comun, din cuprinsul căruia, instanţa de apel şi-a însuşit valoarea stabilită de expert M.I., respectiv suma de 7.309.708 lei, nu s-a avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială şi care este rezultatul acordului de voinţă între vânzător şi cumpărător, exprimat într-un contract autentic de vânzare-cumpărare, ci diverse oferte de vânzare, publicate în reţeaua Internet, precum şi criterii referitoare la amplasarea terenului, existenţa utilităţilor, caracteristicile tehnice ale terenului ş.a.
De asemenea, deşi instanţa de apel a reţinut că experţii au efectuat demersuri la C.N.P. şi la Primăria comunei Păuleşti pentru a afla preţul rezultând din contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri de acelaşi fel, iar, în absenţa obţinerii unui răspuns, aceştia erau îndreptăţiţi să apeleze la celelalte criterii de evaluare, existenţa unor asemenea demersuri nu se confirmă în dosar, neexistând nici un înscris în acest sens, fiind doar o simplă afirmaţie a experţilor.
În lipsa verificării, de către instanţă, a existenţei sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel, în mod greşit, aceasta şi-a însuşit valoarea stabilită de expertul M.I.a pentru terenul în litigiu, în afara criteriul menţionat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunţată cu încălcarea textului de lege menţionat.
Referitor la specularea eventualităţii edificării unor construcţii care ar fi crescut artificial valoarea terenului în litigiu, această critică nu se confirmă, din considerentele deciziei atacate nerezultând că instanţa ar fi făcut referire, prin raportare la expertiza efectuată în cauză şi la valoarea stabilită de expert Maghiar şi însuşită de Curte, la un asemenea criteriu, avându-se în vedere doar vecinătatea cu spaţii comerciale deja existente.
În ceea ce priveşte absenţa răspunsului experţilor la punctul trei din cadrul obiecţiunilor formulate de pârât, în legătură cu precizarea sporului de valoare dobândit de terenul neexpropriat ca urmare a lucrărilor ce urmează a se efectua ca urmare a exproprierii, susţinerile recurenţilor sunt întemeiate.
Astfel, prima instanţă a încuviinţat în totalitate obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, iar în suplimentul la expertiză, care conţine răspunsul experţilor la aceste obiecţiuni, nu se regăseşte poziţia lor în legătură cu chestiunea în discuţie.
Prin urmare, concluzia Curţii de Apel vizând inexistenţa unui asemenea spor de valoare a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, determinat de prejudiciul produs ca urmare a exproprierii, de altfel, insuficient detaliat, reprezintă o simplă deducţie, fără suport probator, fiind încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Era necesar a se verifica şi criteriul referitor la sporul de valoare al terenului rămas, în condiţiile textului de lege sus-menţionat, sens în care Curtea de Apel trebuia să solicite, sub acest aspect, completarea răspunsului dat de experţi la obiecţiunile formulate de pârât în dosarul primei instanţe, instanţa de control neprocedând însă astfel.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei îl reprezintă stabilirea greşită a datei la care trebuie calculate despăgubirile cuvenite reclamanţilor, şi care este data întocmirii raportului de expertiză, iar nu data exproprierii, cum a considerat Curtea.
Şi din acest punct de vedere, susţinerile recurenţilor în ceea ce priveşte încălcarea art. 26 alin. (2) din legea sus-enunţată sunt întemeiate, cu precizarea că, criteriul legal în acest sens îl reprezintă data raportului de expertiză, iar nu data exproprierii.
Din această perspectivă, nu pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 în forma iniţială, deoarece stabilirea despăgubirilor contestate şi, mai departe, formularea acţiunii introductive de instanţă, prin care s-a contestat cuantumul lor, nu s-au realizat sub imperiul acestei legi, ci al Legii nr. 198/2004.
Textul de lege corespunzător celui invocat de recurenţi din cadrul Legii nr. 255/2010, respectiv art. 15 din Legea nr. 198/2004, nu are relevanţă însă în ceea ce priveşte data la care trebuie calculate despăgubirile, în caz de contestaţie formulată de persoana expropriată, deoarece se referă la un alt aspect, şi anume la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în patrimoniul expropriatorului.
Pentru stabilirea datei la care se calculează despăgubirile în cazul contestaţiei înregistrate la instanţă sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cum s-a arătat deja, iar data relevantă este cea a întocmirii raportului de expertiză, cum prevede în mod expres textul de lege, dată care, în mod greşit, nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel.
Au mai susţinut recurenţii că s-au avut în vedere criterii precum amplasarea de diverse instituţii, unităţi industriale, care ridică în mod artificial valoarea imobilului. Expertul M.I. a avut în vedere exact situaţia din zonă, care configurează valoarea terenului, în raport de criterii ce ţin de amplasarea imobilului, aspect pozitiv în desfăşurarea expertizei, dar insuficient faţă de întocmirea raportului cu nerespectarea criteriilor legale analizate în precedent.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor şi că niciuna dintre opiniile celorlalţi experţi nu poate fi însuşită de prezenta instanţă, deoarece, la rândul lor, acestea nu respectă dispoziţiile legale enunţate, în baza art. 312 alin. (1) – (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare, care, aparţinând vânzătorului, prezumă o valoare mai mare decât cea se poate obţine în baza unei tranzacţii finalizate”.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.
De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), iar nu data exproprierii, urmând a se stabili şi eventualele daune aduse proprietarului prin expropriere, dar şi, dacă este cazul, sporul de valoare dobândit de terenul rămas în proprietatea persoanelor expropriate, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza în zonă.
Pe de altă parte, Curtea de Apel va supune dezbaterii părţilor şi va stabili interesul şi poziţia procesuală a apelantului C.J. Prahova în apel, în raport de soluţia primei instanţe în legătură cu această parte, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, şi de conţinutul motivelor de apel, comune pentru ambii pârâţi, precum şi al motivelor de apel formulate de reclamanţi, care vizează exclusiv chestiuni de fond ale cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii C.J. Prahova, prin preşedinte, şi J. Prahova, prin preşedintele C.J., împotriva deciziei nr. 101 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 267/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
