ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2701/2012
Dosar nr. 2077/54/2010
Şedinţa publică din 9 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4082/95/2006 (nr. vechi 4443/2006), reclamanţii L.N. şi L.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA, B.A.T.S. Motru şi P.M. Motru, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 22558 din 9 octombrie 2006 emisă de Primăria Motru şi obligarea pârâtelor SC P. SA şi B.A.T.S. Motru la despăgubirile ce li se cuvin pentru ocuparea terenului.
În motivarea cererii, au arătat că autorul lor, L.D.I., bunic din partea tatălui, a deţinut în proprietate o suprafaţă de 4 ha., teren cu care s-a înscris în C.A.P. şi care ulterior a fost expropriat prin Decretul nr. 548/1962. Din acest teren li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de l,89 ha, pentru care li s-a eliberat şi titlu de proprietate, iar pentru suprafaţa de 48.090 mp s-au judecat, pronunţându-se sentinţele civile nr. 202/2004 şi nr. 310/2004.
Au mai arătat, că pentru suprafaţa de 1,52 ha teren nu au primit despăgubirile ce li se cuvin şi că în mod greşit P.M. a emis Dispoziţia nr. 4683/2006, privind notificarea nr. 209/E/2001.
Pârâta B.A.T.S. Motru a precizat prin întâmpinarea depusă că nu are personalitate juridică, fiind o subunitate a S.N.L. Oltenia.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 08 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082/95/2006, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii L.N. şi L.M. împotriva pârâţilor SC P. SA Bucureşti şi P.M. Motru, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 609 din 14 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 4082/95/2006.
A fost desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, reţinându-se faptul că prima instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor invocate de pârâtă, respectiv asupra cererii formulată de B.A.T.S. Motru, de introducere în cauză a S.N.L.O. Tg. Jiu şi asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei de a soluţiona acţiunea invocată de SC P. SA, în raport de situarea sediului ei în Bucureşti şi de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată.
Procedând la rejudecarea cauzei după casare, prima instanţă a admis, prin încheierea de şedinţă din 28 august 2007, cererea de introducere în cauză a S.N.L.O. Tg. Jiu şi a încuviinţat, prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2007, după ce în prealabil a pus în discuţia părţilor, efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea terenului în litigiu prin amplasament, schiţă şi dimensiuni, să se precizeze dacă terenul se află situat în intravilan sau în extravilan, cine este unitatea deţinătoarea a acestuia, inclusiv modalitatea de ocupare şi dacă pentru acesta s-au acordat despăgubiri.
În şedinţa publică din 30 octombrie 2007, s-a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale invocată de SC P. SA Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii şi capacităţii procesuale a B.A.T.S. Motru, fiind respinse, cu motivarea că SC P. SA Bucureşti are sucursala în Motru, iar B.A.T.S. Motru are gestiune şi conducere proprie, şi astfel pot sta ca pârâte în cauză.
Prin decizia nr. 70 din 22 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006, s-a respins cererea formulată de reclamanţii L.N. şi L.M., împotriva pârâţilor P.M., B.A.T.S Motru (E.C.F) Motru, SC P. SA Motru şi S.N.L.O. TG. Jiu, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin H.C.J. nr. 3162/2002 şi Anexa nr. 39 a Legii nr. 18/1991, autorul reclamanţilor a fost validat pentru suprafaţa de 2,55 ha cu despăgubiri, astfel că moştenitorii săi nu mai pot beneficia de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a reţinut, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, că terenul în litigiu nu este disponibil; că suprafaţa de 1089 m.p., fiind ocupată de clădire, staţii de benzină, alei de circulaţie, aparţine SC P. SA, şi este inclusă în suprafaţa totală de 37.593,36 m.p., fiind evidenţiată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis acesteia, iar suprafaţa de 6993 m.p. este ocupată de B.A.T.S. Motru şi este traversată de linii de cale ferată.
Prin decizia civilă nr. 61 din 24 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de reclamantul L.N.; s-a respins apelul reclamantei L.M.; s-a schimbat sentinţa apelată; s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamant şi s-a anulat Dispoziţia nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primăria Motru.
S-a constatat că reclamantul L.N. este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 6993 m.p. deţinută de B.A.T.S. – Motru şi 1089 m.p. deţinută de SC P. SA Bucureşti.
Au fost obligate pârâtele la 6801,80 lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N.
Prin decizia civilă nr. 2972 din 12 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3248/1/2009, s-au admis recursurile declarate de reclamant şi de pârâte; s-a casat decizia civilă nr. 61 din 24 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se, în esenţă, că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au soluţionat litigiul în fond, deşi nu au solicitat reclamanţilor să precizeze cadrul procesual în care înţeleg să se judece cu pârâţii; că nu s-a soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială invocată de SC P. SA Bucureşti; că instanţa de apel nu a arătat în considerentele deciziei recurate motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtelor, în sensul că terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 din acest act normativ, şi că instanţa de recurs nu poate efectua controlul judiciar, deoarece nu cunoaşte care au fost consideraţiile de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel, pentru a înlătura apărările formulate.
Soluţia instanţei de apel a fost apreciată ca nelegală şi pentru că, fără să se verifice dacă recurentele-pârâte erau integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta a reţinut incidenţa prevăzută art. 29 din Legea nr. 10/2001, situaţie în care obligaţia de a propune acordarea de măsuri reparatorii către persoanele îndreptăţite revine instituţiei publice care a efectuat privatizarea şi nu unităţilor deţinătoare, cât şi pentru faptul că nu a stabilit regimul juridic al terenurilor în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la unităţile deţinătoare şi titlul cu care acestea deţineau imobilele, şi, de asemenea, nu a clarificat nici situaţia juridică a terenului în litigiu în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat, că instanţa de apel trebuia să verifice ambele ipoteze reglementate de acest text de lege, respectiv dacă terenul în litigiu era situat în intravilan atât la data preluării de către stat, cât şi la data formulării notificării, precum şi dacă acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar.
Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 2077/54/2010 şi raportat la indicaţiile deciziei de casare, obligatorii pentru instanţa de apel, conform art. 315 C. proc. civ., s-a solicitat reclamanţilor să precizeze cadrul procesual şi temeiul juridic al acţiunii pentru despăgubiri; s-a pus în vedere intimaţilor să prezinte acte cu privire la procesul de privatizare şi s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de expert C.I., pentru a se stabili amplasamentul terenului notificat, în intravilan sau extravilan, la data preluării acestuia şi la data notificării.
Deoarece pe parcursul judecării cauzei unele din societăţile intimate au fost desfiinţate ca urmare a reorganizării, au fost introduse în cauză E.L.C.F.U. Motru, în locul E.M.C.M., SC O.M.V. SRL, alături de SC O.M.V. SA Bucureşti.
S-a depus la dosar, în scop probatoriu, acte privind privatizarea societăţilor, precum şi acte eliberate de primărie cu privire la amplasamentul terenului în intravilanul localităţii.
Prin decizia civilă nr. 191 din 28 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de SC P. SA; a admis apelul declarat de L.N.; a respins apelul declarat de reclamanta L.M.; a schimbat sentinţa civilă nr. 70 din 22 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006; a admis în parte contestaţia şi a anulat Dispoziţia nr. 4683/2006, emisă de Primăria Motru; a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 6993 m.p., deţinută de B.A.T.S. Motru (E.L.C.F.U. Motru, în prezent) şi pentru suprafaţa de 1089 m.p., deţinută de SC P. SA Bucureşti, la momentul notificării, (în prezent O.M.V. SRL), şi a obligat pârâtele la 20.202 lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N., reţinând, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială invocată de SC P. SA, aceasta au fost respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., potrivit cărora atunci când sunt mai mulţi pârâţi care au sedii în circumscripţii teritoriale diferite, reclamantul are dreptul de a introduce cerere la oricare dintre instanţele deopotrivă competente, situaţie în care, alegerea fiind făcută, se stabileşte definitiv competenţa acelei instanţe.
Reclamanţii au trimis notificarea nr. 109/N/2001 tuturor pârâţilor în cauză pentru suprafaţa totală de 1,52 ha, deoarece la acel moment nu puteau individualiza partea din terenul respectiv ocupată de fiecare pârât în cauză.
Identificarea şi individualizarea terenului s-a făcut prin expertiză, astfel încât numai cu ocazia soluţionării pe fond s-a putut stabili suprafaţa de teren pentru care fiecare dintre pârâte este deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Or, la acel moment competenţa teritorială era stabilită definitiv prin alegerea făcută de reclamant, conform art. 9 C. proc. civ.
Respectându-se, conform art. 315 C. proc. civ., indicaţiile deciziei de casare, s-a solicitat petenţilor să stabilească cadrul procesual.
Prin precizarea depusă, la data de 16 noiembrie 2010, dosar nr. 2077/54/2010, s-a concretizat obiectul contestaţiei în ceea ce priveşte Dispoziţia nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 a Primarului municipiului Motru; s-a arătat că nu există Dispoziţia nr. 22558 din 9 noiembrie 2006, la care se face referire în considerentele deciziei civile pronunţată în recurs, acest număr aparţinând adresei de înaintare către petenţi a Dispoziţiei nr. 4683/2006; că instanţa a fost investită cu o contestaţie, conform Legii nr. 10/2001, împotriva Dispoziţiei nr. 4683 din 7 noiembrie 2006, dar şi faţă de SC P. SA, care a primit notificarea la 12 noiembrie 2001, (înregistrată sub nr. 8258/2001), dar nu a soluţionat-o până în prezent (adresa nr. 341 din 26 ianuarie 2009 aflată în dosarul nr. 4082.3./95/2006), şi de S.N.L.O. SA Tg. Jiu, care a primit notificarea prin B.A.T.S. Motru (adresa nr. 6573 din 20 decembrie 2001, dosar nr. 4082.3/95/2006).
Este adevărat că numai P.M. Motru a emis dispoziţie conform Legii nr. 10/2001, dar, aşa cum rezultă din actele menţionate mai sus, notificarea a fost comunicată tuturor pârâţilor în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001
Având în vedere decizia XX pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, la 19 martie 2007, instanţa este competentă să soluţioneze pe fond cauza atunci când entitatea deţinătoare nu răspunde la notificare în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie de vreo dispoziţie legală, dispunând direct restituirea în natură a imobilului în litigiu sau acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta, considerându-se că lipsa răspunsului echivalează cu refuzul restituirii imobilului, care trebuie cenzurat de instanţă.
Prin urmare, excepţia prematurităţii invocată de SC P. SA a fost apreciată, ca nefondată, respingerea acţiunii pe acest motiv contravenind principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
Reclamantul apelant a stabilit cadrul procesual, în sensul că a precizat obiectul, cauza juridică şi părţile litigante.
Pe de altă parte, înainte de judecarea apelului, SC O.M.V. SA a emis decizia nr. 7 din 2 martie 2011, respingând notificarea nr. 209/N/2001, pe considerentul că imobilul nu a fost identificat şi că nu s-au depus acte din care să rezulte calitatea de proprietari a reclamanţilor asupra terenului.
Apelanţii reclamanţi nu au formulat o cerere expresă de anulare a acestei decizii emisă înainte de judecarea pe fond a apelului, situaţie în care instanţa de apel a continuat să judece cauza în cadrul procesual deja stabilit, care are ca obiect tocmai modalitatea de soluţionare de către toţi pârâţii a Notificării nr. 209/N/2001.
La data notificării şi intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, atât S.N.P. SA, cât şi S.N.L.O. SA erau societăţi naţionale la care statul era acţionar unic.
În ceea ce priveşte S.N.L.O. SA, înfiinţată prin reorganizarea C.N.L.O. SA, în anul 2004, statul este şi în prezent acţionat unic (dosarul nr. 2077/54/2010).
S.N.P. SA Bucureşti, prin Legea nr. 555/2004, ca urmare a privatizării, a înstrăinat către O.M.V. 51 % din capitalul social al societăţii, iar ulterior prin vânzări succesive şi ca urmare a fuziunii, şi în prezent a desprinderii în interesul societăţii, s-a transmis pasivul şi activul către O.M.V. SRL, în care este cuprins şi terenul în litigiu, asociat unic fiind SC O.M.V. 98,99 %, astfel că în prezent această societate este privatizată integral.
Raportat la data notificării şi intrării în vigoare a legii, cele două societăţi naţionale intrau în categoria entităţilor ce puteau fi investite cu notificări, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, dacă restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie, însă, în speţă, faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C.I., se constată imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor aflate în posesia celor două pârâte, acestea fiind ocupate de construcţii, utilităţi supraterane şi subterane, situaţie în care măsurile reparatorii pot fi acordate în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, suprafaţa de 1089 m.p., deţinută de SC O.M.V. SA, în prezent, prin preluare de la S.N.P.P. SA, este ocupată de clădire, staţii de benzină, alei de circulaţie, fiind inclusă în suprafaţa totală de 37.593,36 m.p., evidenţiată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Suprafaţa de 6993 m.p. este ocupată de E.L.C.F.U. Motru, în prezent, fiind străbătută de linii de cale ferată, necesare desfăşurării activităţii exploatării.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speţă, terenurile solicitate fiind situate în intravilan atât la momentul preluării prin Decretul nr. 548/1962, cât şi la momentul notificării, aşa cum rezultă din adresa nr. 32508 din 10 decembrie 2010, emisă de Primăria municipiului Motru, dosar nr. 2077/54/2010.
S-a considerat, că Dispoziţia nr. 4683/2003 este lovită de nulitate, fiind emisă de Primăria Motru, care nu este unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, iar rezolvarea este greşită, întrucât, imobilele intrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Cuantumul acestora nu poate fi determinat de instanţă, deoarece dispoziţia atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a statuat că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Per a contario, notificările care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cea emisă în cauză, nu mai pot fi cenzurate sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii, competenţă în această materie având, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D., care va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce o priveşte pe apelanta L.M., s-a constatat că nu are calitate procesuală activă, neexistând identitate între persoana acesteia şi titularul dreptului dedus judecăţii.
Potrivit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală activă în formularea unei contestaţii împotriva deciziei sau dispoziţiei prin care s-a respins notificarea sau cererea de restituire în natură o are persoana îndreptăţită, care, evident, s-a adresat cu notificare, în termenul legal, în vederea declanşării procedurii administrativ jurisdicţionale obligatorii prevăzută de legea specială.
În cauză, notificarea nr. 209/E/2001 a fost formulată doar de către L.N., iar dispoziţia contestată, nr. 4683 din 7 noiembrie 2006, l-a privit doar pe acesta, ceea ce însemnă că reclamanta L.M. nu are calitate procesuală activă în prezentul demers judiciar, iar acţiunea promovată de această parte trebuia respinsă în temeiul acestei excepţii.
Cum, însă, reclamantei nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac, soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la cererea acesteia s-a menţinut, fără ca instanţa de control judiciar să analizeze criticile de fond formulate de aceasta, care, însă, fiind comune cu cele ale reclamantului, au fost examinate în apelul acestuia.
Împotriva deciziei nr. 191 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, după ce a expus starea de fapt cu privire la litigiu pendinte, recurenta pârâtă a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a admis apelul declarat de reclamantul L.N. şi a anulat Dispoziţia 4683/2006 emisa de Primăria Motru, întrucât terenul pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat la data notificării în extravilanul localităţii, iar din adeverinţa nr. 5906 din 03 martie 2004 a Primăriei Motru rezulta că suprafeţele de teren indicate în notificare au fost scoase din circuitul agricol, pentru exploatarea cărbunelui, înainte de anul 1980, astfel că nu se mai aflau în patrimoniul C.A.P. la data de 01 ianuarie 1990, dată de referinţa pentru stabilirea situaţiei terenurilor ce fac obiectul de reglementare al legilor fondului funciar şi, prin urmare, nu se putea cere reconstituirea dreptului asupra acestor terenuri în temeiul acestor legi; că, în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, competenţa stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii revine C.C.S.D.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;
Astfel, deşi nu arată expres, recurenta pârâtă, susţinând că greşit s-a admis apelul declarat de reclamantul L.N. şi s-a anulat dispoziţia contestată, întrucât terenul pentru care se solicită măsuri reparatorii „în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat, „la data notificării”, în extravilanul localităţii, critică decizia recurată pentru nelegalitate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv că terenul pe care îl deţine şi pentru care i s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii în echivalent nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al cărui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1991, cu modificările şi completările ulterioare”.
În speţă, recurenta pârâtă invocă incidenţa primei ipoteze reglementate de acest text de lege, respectiv aceea că, pentru a intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu, pe care aceasta îl deţine şi care a fost proprietatea reclamantului, trebuia să fie situat în intravilan şi la data formulării notificării.
Prin criticile formulate, recurenta pârâtă susţine că la data formulării notificării, prin care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, terenul deţinut de aceasta nu era situat în intravilan.
Această critică este nefondată, întrucât terenul în litigiu deţinut de către recurenta pârâtă şi pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, era situat în intravilan la data formulării notificării, potrivit adresei nr. 32508 din 10 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Motru.
De altfel, prin critica formulată sub acest aspect, recurenta însăşi arată că din adresa nr. 5906 din 3 martie 2004 a Primăriei Motru rezultă că terenul a fost scos din circuitul agricol, pentru exploatarea cărbunelui, înainte de 1980, astfel încât nu se mai afla în patrimoniul C.A.P. în 1990.
Or, acesta este un argument în plus că terenul nu făcea obiectul legilor fondului funciar (neregăsindu-se în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, la data de 01 ianuarie 1990), fiind astfel în afara măsurilor reparatorii prevăzute de aceste legi speciale şi intrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, întrucât, contrar susţinerii recurentei în cauză a rezultat că la data formulării notificării terenul în litigiu era situat în intravilan, consecinţa fiind aceea că acesta face obiectul Legii nr. 10/2001.
Susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia competenţa stabilirii cuantumului despăgubirilor aparţine, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisiei Centrale, se constată că nu se constituie în critică împotriva soluţiei instanţei de apel, în condiţiile în care aceasta nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ci doar a constatat îndreptăţirea la măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, este vorba de o critică lipsită de pertinenţă care nu are corespondent în soluţia adoptată prin decizia recurată.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru, împotriva deciziei nr. 191 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 271/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
