ICCJ. Decizia nr. 2671/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2671/2012
Dosar nr. 558/119/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la 17 martie 2010, reclamantul S.Z.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, să se constate că în perioada anilor 1951-1954 a fost victima unei condamnări cu caracter politic conform art. 1 din Legea nr. 221/2009 şi obligarea Statului Român la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 1358 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Covasna a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că, prin sentinţele penale nr. 982 din 07 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj şi nr. 521 din 20 octombrie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial al oraşului Stalin, reclamantul S.Z.E. a fost condamnat întâi la pedeapsa închisorii de 1 an pentru delictul de instigare publică prevăzut şi pedepsit de art. 327 alin. (5) ultima teză C. pen. combinat cu art. 3 C. pen. şi art. 157 C. pen., după care, pentru aceeaşi încadrare juridică, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare corecţională, cu menţiunea că a doua sentinţă s-a pronunţat după ce Tribunalul Suprem, prin decizia nr. 302 din 26 martie 1953 a casat prima sentinţa şi socotind că s-au aplicat pedepse prea blânde, a trimis cauza, spre rejudecare, unei alte instanţe.
Prima pedeapsă a fost executată de la 25 aprilie 1951 până la 23 aprilie 1952, potrivit biletului de liberare din penitenciar de la fila 6 din dosar, iar cea de-a doua pedeapsă a fost executată de la 28 martie 1953 până la 23 ianuarie 1954, conform biletului de liberare din penitenciar (fila 8 dosar).
Din cele două hotărâri judecătoreşti menţionate, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost condamnat pentru că în perioada ocupării Ardealului de Nord de către trupele horthiste, respectiv între anii 1940-1944, alături de coinculpaţii B.A., D.I. şi N.A.Z., au făcut parte din organizaţia fascistă paramilitară maghiară cu denumirea „H.O.K.K”, care educa tineretul în spirit fascist, conducătorul acestei organizaţii în zona Ardealului de Nord fiind desemnat D.I.
Tot în hotărârile de condamnare, s-a reţinut că inculpatul S.Z.E. în septembrie 1944 a redactat şi difuzat printre cetăţenii oraşului Târgu Mureş şi alte localităţi manifeste cu conţinut naţionalist şovin, în sensul că îndemna locuitorii de naţionalitate maghiară să nu se refugieze din Ardeal pentru ca la un eventual recensământ al populaţiei să se poată cere din nou alipirea Ardealului la Ungaria, iar după data de 6 martie 1945 când situaţia Ardealului de Nord a fost rezolvată conform Armistiţiului în favoarea României, reclamantul a continuat să ţină legătura cu foşti membri ai organizaţiei fasciste „H.O.K.K.” activând împotriva alipirii Ardealului de Nord la România, susţinând mişcarea revizionistă maghiară care era îndreptată împotriva Statului Român.
În sarcina reclamantului s-a mai reţinut că, în calitate de secretar al comandamentului cercetăşesc de la Cluj iar apoi ca secretar al „Tineretului Progresist”, a adunat de la locuitorii de naţionalitate maghiară declaraţii în legătură cu reforma agrară din anul 1945, respectiv a colectat informaţii în legătură cu situaţia şcolilor de la Târgu Mureş şi referitor la starea de spirit a populaţiei din acest oraş şi din împrejurimi, pe care le-a trimis la Budapesta cu scopul tendenţios de a se arăta în faţa Conferinţei de Pace de la Paris din anul 1947 că maghiarii din Ardeal au fost nedreptăţiţi cu ocazia acestei reforme şi că drepturile acestora nu ar putea fi asigurate decât în cadrul statului maghiar, scopul urmărit fiind acela de realipire a Ardealului de Nord la Ungaria.
Reţinând că deşi delictul de instigare publică prevăzut de art. 327 C. pen. Carol al II-lea, este considerată de art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 o condamnare de drept cu caracter politic, acest lucru nu poate înlătura aplicarea art. 7 din acelaşi act normativ potrivit căruia „prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.”
În consecinţă, având în vedere faptele care au condus la condamnarea reclamantului, tribunalul a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009 şi a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul S.Z.E.
Curtea de apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 35/ AP din 1 martie 2011, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea apelului reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut, ca şi tribunalul, că deşi condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 327 alin. (5) ultima teză C. pen. din 1936 combinat cu art. 3 şi art. 157 din acelaşi act normativ se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar caracterul politic al acestei condamnării este prezumat de drept, aceste dispoziţii legale trebuie însă coroborate cu cele ale art. 7 din aceeaşi lege, care stipulează că prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanţa de apel a constatat că organizaţia H.O.K.K. a existat, fiind o organizaţie care educa tineretul în spirit fascist, în care reclamantul a activat, în hotărârile de condamnare reţinându-se o serie de fapte care nu se bazează numai pe nota informativă a ofiţerului de securitate ci şi pe alte probe, aşa încât nu se poate ca în faţa instanţei civile să se refacă starea de fapt reţinută în sentinţa penală care a stat la baza condamnării sale.
Constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală şi a respins apelul reclamantului.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamantul a declarat recurs.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a susţinut că atât instanţa de apel cât şi tribunalul au ignorat prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin care legiuitorul a înţeles să definească ce se înţelege prin condamnare cu caracter politic şi să enumere în mod expres faptele considerate a fi atras condamnări cu acest caracter printre care se regăseşte şi infracţiunea pentru care el a fost condamnat. A mai susţinut că deşi condamnarea sa a fost bazată doar pe un singur act, respectiv procesul verbal al unui securist, instanţa nu a pus sub semnul întrebării conţinutul acelui act, ştiut fiind faptul că la acea vreme mărturiile erau smulse prin metode securiste, că pe teritoriul României nu a existat nicio organizaţie H.O.O.K. şi că el nu a făcut nici un manifest, fiind doar în relaţii de prietenie cu ceilalţi coinculpaţi.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţele penale nr. 982 din 07 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj şi nr. 521 din 20 octombrie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial al oraşului Stalin, reclamantul S.Z.E. a fost condamnat pentru delictul de instigare publică prevăzut şi pedepsit de art. 327 alin. (5) ultima teză C. pen. combinat cu art. 3 C. pen. şi art. 157 C. pen., reţinându-se în sarcina sa că în perioada ocupării Ardealului de Nord de către trupele horthiste, respectiv între anii 1940-1944, alături de alţi coinculpaţi, a desfăşurat activitate în organizaţia fascistă paramilitară maghiară cu denumirea „H.O.K.K”.
Împrejurarea că în speţă condamnarea reclamantului s-a dispus pentru una dintre faptele enumerate în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu atrage în mod automat calificarea condamnării ca având caracter politic, în acest scop dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, impunându-se a fi corelate cu cele ale art. 7 al legii.
Conform art. 7 din Legea nr. 221/2009, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”.
Rezultă că art. 7 din Legea nr. 221/2009 este o normă de excepţie, care reglementează situaţiile în care este exclusă aplicarea prevederilor legii, prin raportare la motivul pentru care s-a dispus condamnarea.
Aşadar, în reţinerea caracterului politic al unei condamnări din perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este determinant motivul pentru care s-a dispus condamnarea, nu doar temeiul de drept al condamnării.
Or, în speţă, conform celor anterior arătate, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru că a desfăşurat activitate în organizaţia fascistă paramilitară maghiară cu denumirea H.O.K.K, promovând idei care să îi diferenţieze pe etnicii maghiari din Ardealul de Nord de restul populaţiei române din acea zonă, să accentueze teza unei ocupaţii române în teritoriul Ardealului de Nord şi a nedreptăţilor aduse de această ocupaţie, respectiv să întreţină speranţa alipirii Ardealului de Nord la Ungaria, ceea ce poate fi apreciat drept o incitare la xenofobie.
Ca atare, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, condamnarea suferită de recurentul reclamant nu intră în sfera de aplicare a acestei legi.
În consecinţă, faţă de motivul pentru care reclamantul a fost condamnat, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, incidenţa acestei legi este exclusă în cauza de faţă, activitatea desfăşurată de reclamant în organizaţia fascistă paramilitară maghiară H.O.K.K. neputând fundamenta dreptul la despăgubiri, în condiţiile actului normativ în discuţie.
Altfel spus, în speţă, condamnarea reclamantului pentru activitatea desfăşurată în regimul trecut nu are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 şi, pe cale de consecinţă, nu îi dă dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se reţine că, în mod legal atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.Z.E. împotriva deciziei nr. 35/ AP din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2672/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
