ICCJ. Decizia nr. 2668/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2668/2012
Dosar nr. 7529/30/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7529/30 din 22 decembrie 2009, astfel cum a fost precizată, reclamanta W.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, solicitând instanţei să constate caracterul politic a măsurii administrative a deportării în Bărăgan dispusă împotriva sa, a mamei şi a tatălui său pe perioada 1951-1956 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral şi material suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 2502 din 05 octombrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma echivalentă în lei a 20.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale, fiind respinse celelalte pretenţii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din probele administrate în cauză, că reclamanta, la data de 18 iunie 1951, a fost strămutată împreună cu familia sa (mama - M.A.T. şi tatăl - M.P.) în Bărăgan, localitatea Vadeni Noi, jud. Brăila.
Tribunalul a constatat că întrucât măsura deportării în Bărăgan luată faţă de reclamantă şi părinţii acesteia se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, care menţionează expres decizia M.A.I. nr. 200/1951 printre actele normative incriminate de lege ca măsuri administrative cu caracter politic, nu mai este necesar ca instanţa să constate în prealabil caracterul politic al acestei măsuri.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale, tribunalul a reţinut că reclamanta legitimează calitatea de a pretinde compensaţii pecuniare pentru prejudiciul moral suferit prin deportare.
Printre criteriile generale identificate de prima instanţă, în cuantificarea acestor prejudicii morale se numără cele referitoare la importanţa valorilor lezate şi măsura producerii acestei lezări, în speţă, îngrădirea libertăţii de mişcare prin deportarea obligatorie şi fixarea unei raze teritoriale în care aveau dreptul să circule, consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi psihic, rezultate din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, depărtării de casă, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării prin raportare şi la nivelul de instruire, de educare al persoanelor în cauză, gradul în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Despăgubirile materiale solicitate au fost respinse, considerându-se că art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 condiţionează acordarea lor de împrejurarea ca acestea să nu fi fost restituite în natură sau prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 ori ale Legii nr. 247/2005.
Reclamanta a solicitat ;i contravaloarea unor bunuri materiale pretins a fi confiscate, însă, prima instanţă a apreciat cp aceste bunuri nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/009, dată fiind raportarea legiuitorului la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, ce au în vedere doar retrocedarea bunurilor imobile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 786 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa tribunalului, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în raport de temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei, reprezentat de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, că, în speţă, este aplicabilă decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a stabilit că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La data soluţionării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate.
Aşadar, constatând că la data soluţionării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a constatat că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanta a declarat recurs.
În motivarea recursului, aceasta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea pe motiv că la data soluţionării apelului nu mai exista temei juridic al acţiunii ca urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale întrucât, la data formulării acţiunii şi a pronunţării hotărârii primei instanţe, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare. A arătat că, prin aplicarea în cauza de faţă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din CEDO, precum şi cele ale art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
În adoptarea soluţiei de respingere a cererii reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a dat eficienţă deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al acţiunii.
S-a considerat că această decizie este aplicabilă în cauză, în sensul încetării efectelor juridice ale normei a cărei neconstituţionalitate a fost constatată, împlinit fiind termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, care curge de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale.
Criticile recurentei reclamante vizează ignorarea, de către instanţa de apel, a regulilor ce guvernează aplicarea legii în timp, susţinându-se că trebuie aplicat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, deoarece era în vigoare la data formulării cererii.
Problema de drept a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Înalta Curte, secţiile unite, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, a statuat că „urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.”.
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei europene a drepturilor omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a arătat instanţa supremă.
Totodată, s-a constatat că, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale proceselor în curs, până la data pronunţării unei hotărâri definitive a instanţei de judecată, nu este încălcat nici art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Reclamanţii din aceste procese nu deţin un „bun” în sensul Convenţiei, nici măcar o speranţă legitimă, astfel cum această noţiune a fost conturată în jurisprudenţa Curţii Europene, deoarece, până la momentul adoptării deciziilor Curţii Constituţionale, nu se conturase o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, cerinţă obligatorie pentru existenţa unei valori patrimoniale ce are o bază suficientă în dreptul intern, astfel cum s-a conchis în decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi.
Dată fiind decizia în interesul legii, nu se poate proceda la reevaluarea chestiunii efectelor deciziei Curţii Constituţionale asupra litigiului de faţă, iniţiat anterior datei de 21 octombrie 2010.
Atare reapreciere nu este posibilă nici în raport de regulile de aplicare a legii de drept substanţial în timp, şi nici prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, în condiţiile în care decizia în interesul legii a analizat în ce măsură aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale într-un proces nefinalizat printr-o hotărâre definitivă contravine prevederilor Convenţiei (inclusiv art. 14, chiar dacă nu s-au redat anterior considerentele relevante pe acest aspect din decizia nr. 12/2011).
Dacă s-ar admite contrariul, ar însemna acceptarea posibilităţii de a se ajunge la o concluzie diferită, ceea ce ar echivala cu încălcarea deciziei pronunţate în baza art. 329 C. proc. civ., consecinţă ce nu poate fi acceptată, date fiind efectele obligatorii ale deciziei pentru instanţele de judecată.
Faţă de cele expuse, se constată că, în cauză, instanţa de apel a procedat corect dând eficienţă deciziei Curţii Constituţionale, cât timp, la data publicării ei în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată printr-o hotărâre definitivă.
În consecinţă, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta W.T., împotriva deciziei nr. 786 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2667/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2669/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
