ICCJ. Decizia nr. 2711/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2711/2012
Dosar nr. 3415/90/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 29 octombrie 2008, contestatorii A.I. şi N.C., în contradictoriu cu intimatul Primarul Oraşului Băile Olăneşti, au solicitat anularea dispoziţiei nr. 345/2008 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.900 mp., situat în Băile Olăneşti.
În motivarea au susţinut că în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat restituirea terenului menţionat, însă prin dispoziţia contestată a fost respinsă notificarea.
Contestatorii au precizat că dispoziţia este nelegală, întrucât din actele de stare civilă şi din actele de proprietate rezultă că ei sunt moştenitorii numitei V.S., contestatorul fiind moştenitor testamentar al acesteia, iar cealaltă contestatoare - moştenitoare a numitei M.M., sora S.V. La rândul ei, V.S. a fost soţia lui H.A., iar aceasta are calitate de moştenitoare legală, alături de S.M., căruia autorul i-a lăsat un testament.
Prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1934, H.A. a cumpărat terenul de 1.929,33 mp.
La data de 7 noiembrie 2008, intervenienta P.I.S. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul intimatului, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei.
Cu privire la excepţie, intervenienta a susţinut că în anul 1941 a fost desfăcută prin divorţ căsătoria dintre H.A. şi V.S., astfel că aceasta a pierdut calitatea de moştenitoare a fostului său soț.
Cu privire la fondul cauzei, intervenienta a susţinut că are calitatea de moştenitor testamentar a fiicei autorului, S.A.L.M. şi a solicitat restituirea bunurilor acestei autoare, inclusiv a terenului în litigiu.
Prin concluziile scrise depuse la data de 18 noiembrie 2009, intervenienta a susţinut că lipsa calităţii procesuale active a contestatorilor derivă din testamentul întocmit de autor, pe care s-au obligat să îl respecte şi că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât după exceptarea bunurilor autorului de la măsura confiscării acestea nu au mai reintrat în patrimoniul autorului.
În subsidiar, intervenienta a solicitat ca în cazul în care reclamanţii sunt apreciaţi ca fiind moştenitori ai autorului să se dispună restituirea în natură către aceştia şi către intervenienta.
Prin întâmpinarea, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât terenul solicitat de către contestatori face parte din domeniul public al localităţii şi a fost solicitat spre restituire şi de către intervenienta.
Intimatul a mai precizat că alte bunuri care au aparţinut autorului, respectiv un bloc Turn şi terenul aferent de 740 mp. au fost restituite anterior intervenientei, că pentru acest teren nu există nici un act de trecere în proprietatea statului şi că terenul înscris în actul de vânzare cumpărare invocat de către contestatori a fost revendicat şi de către moştenitorii vânzătorului din act.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1020 din 17 decembrie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor A.I. şi N.C., invocată de intervenienta P.I.S.; a admis acţiunea principală formulată de contestatori; a anulat Dispoziţia nr. 345 din 9 octombrie 2008 şi a dispus restituirea în natură către contestatori şi intervenienta a terenului în suprafaţă de 1.929 mp., astfel cum a fost identificat cu contur roşu pe schiţa de la fila nr. 115 din dosar, ce face parte integrantă din hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor, autorul H.A. a decedat la data de 2 iulie 1955 şi a avut ca moştenitori pe S.A.L.M., în calitate de fiică, pe V.S., în calitate de soţie, pe K.R. şi B.B., în calitate de moştenitoare testamentare. Din cuprinsul testamentului din data de 1 aprilie 1944, întocmit de autor rezultă că el avea ca obiect mai multe legate cu titlu particular şi un partaj de ascendent asupra mai multor bunuri ce au aparţinut autorului, în care nu se regăseşte şi terenul în litigiu, întrucât din act rezultă că autorul a înţeles să împartă între moştenitorii săi, legali sau testamentari, anumite bunuri mobile şi imobile. Prin două codiciluri ulterioare, autorul a înţeles să revoce unele din legatele particulare şi să completeze obiectul legatului. Aceste acte au format obiectul litigiului soluţionat prin decizia civilă nr. 638 din 1 aprilie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care a fost respinsă irevocabil acţiunea formulată de S.A.L.M., având ca obiect constatarea calităţii de proprietar a reclamantei asupra unui imobil care a format obiectul testamentului şi al unei donaţii anterioare încheiate de autor.
De asemenea, legat de succesiunea aceluiaşi autor, tribunalul a constatat că din procesul verbal din data de 21 ianuarie 1956, moştenitorii menţionaţi în certificatul de moştenitor de la fila 10 din dosar şi-au recunoscut reciproc calitatea de moştenitori şi au înţeles să respecte dispoziţiile testamentare ale autorului. Anterior, autorul a mai încheiat testamentul olograf de la fila 31 din dosar, în favoarea fiicei sale, S.A.L.M.
A mai constatat tribunalul că din certificatul depus la fila 34 din dosar, a rezultat că a fost desfăcută prin divorţ căsătoria dintre acest autor şi V.H.S., încheiată potrivit buletinului de la fila 35 din dosar. Ulterior, divorţul a fost anulat prin sentinţa nr. 8667/1955 a fostului Tribunal Popular al raionului N. Bălcescu, astfel după cum a rezultat din înscrisurile de la filele 51 şi 76 din dosar.
Potrivit certificatului de moştenitor din 10 iulie 1963, V.S. a decedat la data de 12 octombrie 1962 şi a avut ca moştenitori pe M.M., în calitate de soră şi A.I., în calitate de legatar cu titlu universal al bunurilor mobile şi imobile, fiecare cu câte o cotă de Vi.
Potrivit certificatului de moştenitor din 18 martie 1996, S.A.L.M. a decedat la data de 6 ianuarie 1996, având mai mulţi moştenitori, inclusiv pe intervenienta P.I.S., în calitate de moştenitor cu titlu particular şi cu titlu universal. Din testamentul autentificat prin încheierea nr. 8300/1994, rezultă că intervenienta a dobândit calitatea de legatar cu titlu particular pentru bunurile menţionate expres în act şi de legatar cu titlu universal pentru „toate celelalte bunuri mobile şi imobile ce se vor găsi în momentul decesului"; în patrimoniul testatoarei, menţionate expres în acel testament.
Potrivit certificatului de moştenitor din 19 aprilie 1982, M.M. a decedat la data de 25 decembrie 1981, având ca moştenitoare pe N.C., în calitate de legatară universală.
Prin notificare, contestatorii au solicitat restituirea blocului Turn şi a terenului de 1.900 mp., invocând mai multe acte de stare civilă pentru dovedirea calităţii de moştenitori ai autoarei V.S. şi acte de proprietate, inclusiv contractul de vânzare cumpărare din anul 1934. Potrivit acestui act, autorul H.A. cumpără de la numitul T.N. un teren de 1.929,33 mp. situat în Olăneşti, dobândit de către vânzător în baza unui act anterior, menţionat expres în contractul dintre aceste părţi.
Prin dispoziţia nr. 345 din 9 octombrie 2008, intimatul a respins notificarea, reţinându-se că terenul solicitat face parte dintr-un teren de 5.800 mp., expropriat de la vânzător şi solicitat de către moştenitorii acestuia.
Potrivit raportului de soluţionare care a stat la baza emiterii acestei decizii, comisia internă abilitată să analizeze notificările a apreciat că terenul solicitat, pentru care a formulat cerere şi intervenienta, face parte din domeniul public al localităţii, a fost solicitat şi de alte persoane, iar contestatorii nu au respectat obligaţiile impuse de lege în sensul dovedirii calităţii de moştenitori şi a identificării terenului.
Potrivit concluziilor expertului tehnic D.M.F., cuprinse în raportul de expertiză de la filele 112-115 din dosar, terenul solicitat prin notificarea respinsă prin decizia contestată în prezenta cauză face parte din suprafaţa de 5788 mp. dobândită de vânzătorul T.N. şi, la momentul întocmirii lucrării, era liber de construcţii sau alte lucrări.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, analizată cu prioritate conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a reţinut că este neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut că în raport cu succesiunea autorului H.A., din probele administrate în cauză legate de succesiunea acestui autor, a rezutat că V.S. avea la data decesului acestui autor calitatea de soţie ca urmare a anulării divorţului, fiind menţionată ca şi moştenitoare în certificatul de moştenitor emis cu ocazia dezbaterii succesiunii autorului.
Cu privire la al doilea aspect vizând existenţa testamentului din anul 1944 întocmit de H.A., tribunalul a reţinut că testamentul întocmit de autor în anul 1944 nu a avut ca obiect terenul în litigiu, acesta urmând procedura devoluţiunii legale a succesiunii.
S-a mai susţinut de tribunal şi faptul că în certificatul de moştenitor emis în legătură cu succesiunea autorului H.A., s-a reţinut atât calitatea de moştenitor legal, cât şi cea de moştenitor testamentar raportate la părţile dezbaterii.
Cu privire la fondul litigiului, tribunalul a reţinut că în baza actului de vânzare cumpărare din anul 1934, autorul H.A. a cumpărat terenul de 1.929,33 mp., identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Acest teren a fost preluat de la acest autor, alături de alte bunuri, în baza Decretului nr. 842/1941 ca fiind bun ce aparţine unui evreu, însă prin decizia nr. 695 din 12 septembrie 1942 s-a constatat că autorul era exceptat de la aplicarea acestui decret lege, având şi cetăţenia română, şi s-a statuat că toate bunurile acestuia, astfel cum au fost identificate expres la momentul preluării de către stat, nu au intrat în proprietatea statului.
Contrar dispoziţiilor acestei decizii, bunurile nu au mai reintrat în patrimoniul autorului, chiar intimatul recunoscând că se află în patrimoniul şi în posesia unităţii administrativ-teritoriale.
Din acest motiv, tribunalul a apreciat că atât acţiunea principală, cât şi cererea de intervenţie sunt întemeiate, că dispoziţia contestată este nelegală şi că terenul a fost preluat de stat abuziv, respectiv fără titlu în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi că moştenitorii autorului care l-au solicitat, astfel cum şi-au dovedit calitatea în această cauză, respectiv contestatorii şi intervenienta sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, în temeiul art. 1, 3, 4 alin. (2) şi (9) din legea menţionată, neexistând nici un impediment legal legat de această măsură reparatorie. în temeiul textelor legale menţionate, tribunalul apreciază că restituirea în natură constituie regula avută în vedere de legiuitor, ea dând satisfacţie deplină necesităţii recunoaşterii şi respectării dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. l la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Soluţia adoptată cu privire la cererea de intervenţie dă eficienţă prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauză este necontestat faptul că şi intervenienta care are calitate de moştenitoare testamentară a autoarei S.A.L.M. - moştenitoarea autorului H.A., în baza testamentului a solicitat restituirea terenului, iar măsura trebuie să-i privească pe toţi moştenitorii, în vederea soluţionării unitare a cauzei.
Tribunalul a mai reţinut că în sensul aplicării art. 5 din Legea nr. 10/2001, contestatorul A.I. a declarat că nu au fost primite despăgubiri pentru terenul care face obiectul prezentei cauze şi că nici intimatul nu a susţinut acest fapt.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarului Oraşului Băile Olăneşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
- hotărârea este nelegală sub aspectul recunoaşterii calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a contestatorului şi a intervenientei. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că numiţii A.I. şi N.C. nu au avut vocaţie succesorală după autorul H.A., la data decesului autorului, autoarea contestatorilor neavând calitatea de soţie supravieţuitoare şi neputând veni la masa succesorală. Cererea intervenientei calificată cerere în interes propriu nu respectă prevederile art. 50 C. proc. civ., iar prin hotărâre sunt încălcate şi prevederile art. 22 alin. (1) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece intervenienta nu a formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul de 1.929 mp., ci doar pentru imobilul bloc Turn şi terenul aferent de 1.240 mp.
- în mod greşit s-a stabilit modalitatea de restituire în natură a unui teren ce aparţine domeniul public al oraşului, hotărârea fiind dată astfel cu încălcarea dispoziţiilor legale ce guvernează regimul juridic al bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, bunuri ce sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
De altfel, din expertiza tehnică rezultă că porţiunea de 315 mp. din întreaga suprafaţă de 1.929 mp. pentru care s-a dispus retrocedarea, aparţine Ocolului Silvic astfel că apelantul nu este entitate deţinătoare:
- instanţa a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu privire la competenţa soluţionării notificărilor. Din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispoziţiile art. l alin. (2)-(5) din aceeaşi lege, rezultă că în situaţia în care instanţa ar aprecia ca dovedită calitatea contestatorilor, ar trebui să oblige entitatea deţinătoare să rezolve notificarea formulată sub aspectul posibilităţii restituirii sau acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin precizările la apel formulate la data de 22 martie 2010, apelanta a arătat că trebuia apreciată imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 1.929 mp., ce face parte din suprafaţa de 5.788 mp. pentru care s-a statuat imposibilitatea restituirii în natură de către două instanţe judecătoreşti, prin sentinţa civilă nr. 913 din 1 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi decizia civilă nr. 89 din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin întâmpinare, intervenienta P.I.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 26/A din 17 februarie, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de Primarul oraşului Băile Olăneşti, împotriva sentinţei apelate, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat dispoziţia restituirii în natură către contestatori şi intervenienta a terenului în suprafaţă de 1.900 mp. şi a constatat îndreptăţirea acestora la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, a menţinut în rest sentinţa.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată susţinerea apelantului că la data decesului autorului H.A. în anul 1955, soţia acestuia S.H.V. nu putea avea calitatea de soţie supravieţuitoare, întrucât aceştia divorţaseră anterior, fapt rezultat din certificatului de despărţenie, întrucât din sentinţa civilă nr. 867 din 31 decembrie 1955 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Nicolae Bălcescu, rămasă irevocabilă, a rezultat că sentinţa de divorţ nr. 19 pronunţată de Tribunalul Ilfov la data de 18 ianuarie 1941, referitoare la actul de căsătorie, a fost anulată.
De asemenea, certificatul de moştenitor, invocat de contestatori, despre care apelanta susţine că nu ar avea relevanţă, întrucât nu face referire la terenul ce constituie obiectul litigiului, face în realitate dovada deplină cu privire la calitatea de moştenitor şi cotele succesorale cuvenite.
Cât priveşte susţinerea referitoare la lipsa calităţii procesuale a intervenientei P.I.S. motivată de faptul că aceasta nu poate fi persoană îndreptăţită la restituire întrucât nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, s-a constatat că este lipsită de interes, întrucât susţine curtea de apel, pentru o asemenea critică nu justifică interesul decât ceilalţi moştenitori, respectiv contestatorii, ci nu intimata, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificare, vor profita ceilalţi moştenitori care au depus cerere de restituire, conform dreptului de acrescământ, reglementat de art. 697 C. civ., potrivit cu care partea renunţătorului, profită coerezilor săi.
Instanţa de apel reţine ca neîntemeiată şi critica potrivit căreia nu s-a făcut dovada preluării bunului de la autorul intimaţilor, astfel încât notificarea ar fi fost respinsă în mod corect.
În speţă, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului H.A. asupra terenului, în suprafaţă de 1.929,33 mp., drept dobândit prin cumpărare la 24 octombrie 1934, conform actului din această dată, precum şi a faptului că imobilul se află în patrimoniul statului, astfel încât funcţionează prezumţia relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu a bunului notificat.
Criticile referitoare la modalitatea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.929 mp au fost însă considerate, ca fondate, de către instanţa de control.
Astfel, susţine curtea, din raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert P.C., rezultă că terenul în suprafaţă de 1.929,33 mp. din actul de vânzare datat 24 octombrie 1934, face parte din suprafaţa de 5.788 mp. din actul transmiţătorului către autorul contestatorilor şi totodată se suprapune peste o parte din terenul inventariat în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Băile Olăneşti, punctul 5, parc pavilion 20, mai puţin suprafaţa de 338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă şi terenul în suprafaţă de 14,30 mp. ce face parte din contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004 şi 18 octombrie 2006.
Totodată, expertul a identificat faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei pietonale şi spaţii verzi.
Terenul în suprafaţă de 338 mp. face parte, conform constatărilor expertului şi susţinerilor necontestate ale intimatei din domeniul public, fiind în administrarea Ministerului Apărării, fiindu-i în acest mod aplicabile disp. art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Prin urmare, susţine instanţa de control, terenul în suprafaţă de 1.900 mp. solicitat de contestatori şi intervenientă, nu este teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea fi retrocedat în natură notificatorilor, întrucât are destinaţia de parc, spaţii verzi şi alei pietonale, fiind parc public, amenajare de utilitate publică, exceptat de la restituire şi fiind destinat uzului public.
Sintagma „amenajări de utilitate publică"; la care fac referire dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, are în vedere, conform şi normelor metodologice de aplicare a acestei legi, acele suprafeţe de teren supuse unei amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii printre care şi parcuri şi grădini publice.
Legiuitorul a avut aşadar în vedere, exceptarea de la măsura retrocedării în natură a imobilelor din categoria parcuri şi grădini publice, cu consecinţa acordării de măsuri reparatorii prevăzute de lege.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, potrivit cu care terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi site-urile arheologice şi istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public, decât în cazuri de excepţie şi pentru lucrări de interes naţional, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Faţă de aceste considerente curtea de apel a constatat că terenul în suprafaţă de 1.900 mp. nu poate fi restituit în natură, contestatorii fiind îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs intervenienta P.I.S., prevalându-se în drept de dispoziţiile art. 304 pct. (7) și (9) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. (7) C. proc. civ. recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii, soluţia instanţei de recurs fiind practic nemotivată, câtă vreme nu se amintesc mijloacele de proba ce au format convingerea instanţei si nici nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările contestatarilor.
Or, susţine recurenta motivarea hotărârii constituie pentru părţi o garanţie puternica împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac, judecătorul având obligaţia sa motiveze soluţia data fiecărui capăt de cerere.
În acest fel instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie si a art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil.
Instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile legii fondului funciar (art. 5 din Legea nr. 18/1991) care nu au niciun fel de incidenţa în cauză, într-un proces fundamentat pe prevederile Legii nr. 10/2001, dar şi la dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, din care însă a selectat o serie de dispoziţii aplicate vădit nelegal (art. 10 alin. (2) din lege) şi le-a ignorat pe cele invocate de recurentă, în raport de care trebuia soluţionata cauza, respectiv art. 2 alin. (2) şi art. 16 din Legea nr. 10/2001, fără a aduce argumente de lege pentru pretinsa imposibilitate de restituire în natura, limitându-se la a menţiona că pe o porţiune de teren, s-ar afla alei pietonale, sens în care apreciază că hotărârea este nemotivată în sensul legii.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe teza de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv instanţa de apel a ignorat ori interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 9, art. 16, precum şi prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Solicită admiterea recursului şi modificarea totală a deciziei nr. 26/A/2011 în sensul respingerii apelului primarului.
Înalta Curte, analizând recursul pendinte îl constată fondat, pentru cele ce succed:
Cu referire la primul motiv de recurs, înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 din aceeaşi lege.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Verificând decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, înalta Curte constată că instanţele au fost investite cu soluţionarea contestaţiei înregistrată la data de 29 octombrie 2008, formulată de contestatorii A.I., N.C. şi intervenienta P.I.S. în contradictoriu cu intimatul Primarul Oraşului Băile Olăneşti, prin care au solicitat, în temeiul legii nr. 10/2001, anularea dispoziţiei nr. 345/2008 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.900 mp., situat în Băile Olăneşti.
Soluţia primei instanţe a fost în sensul admiterii contestaţiei, anulării Dispoziţiei nr. 345 din 9 octombrie 2008, cu consecinţa restituirii în natură către contestatori şi intervenienta a terenului în suprafaţă de 1.929 mp., astfel cum a fost identificat cu contur roşu pe schiţa de la fila nr. 115 din dosar, ce face parte integrantă din hotărâre.
Instanţa de apel a admis apelul formulat de Primarul oraşului Băile Olăneşti, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a înlăturat dispoziţia restituirii în natură către contestatori şi intervenienta a terenului în suprafaţă de 1.900 mp şi a constatat îndreptăţirea acestora la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, a menţinut în rest sentința.
Astfel, înalta Curte constată că instanţa de apel schimbând în parte soluţia fondului numai cu privire la suprafaţa de 1900 mp, fără niciun argument de fapt şi de drept, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţe cu privire la restituirea în natură a unei suprafeţei de 29 mp (din totalul de 1927 cât a dispus a fi restituit în natură instanţa de fond). Această soluţie este lipsită nu numai de o argumentaţie juridică adecvată, dar apare ca fiind contradictorie faţă de susţinerile din considerentele deciziei privind imposibilitatea restituirii în natură a imobilului notificat.
Nici soluţia înlăturării dispoziţiei restituirii în natură către contestatori şi intervenienta a terenului în suprafaţă de 1900 mp. nu este argumentată.
În cuprinsul considerentelor, instanţa de apel face afirmaţii generale susţinând că, «terenul în suprafaţă de 1 929,33 mp. se suprapune peste o parte din terenul inventariat în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Băile Olăneşti, punctul 5, parc pavilion 20, mai puţin suprafaţa de 338 mp. aflată în patrimoniul U.M., punctul Cazarmă şi terenul în suprafaţă de 14,30 mp. ce face parte din contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004 şi 18 octombrie 2006.»
De asemenea, tot în mod general instanţa de apel reţine că «expertul a identificat faptul că pe terenul solicitat sunt amenajate alei pietonale şi spaţii verzi.»
Mai mult, deşi instanţa de apel reţine că suprafaţa de teren de 1900 mp nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea fi retrocedat în natură, făcând trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod contradictoriu, şi fără nicio argumentare juridică, cu privire la suprafaţa de 338 mp. aflaţi în administrarea Ministerului Apărării (ce face parate din suprafaţa totală de 1900 mp) pretinde că-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Prin urmare, în cauză, lipseşte o analiză detaliată a chestiunilor de esenţă ale raportului juridic dedus judecăţii, în principal clarificarea situaţiei de fapt şi de drept a imobilului în litigiului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data formulării notificării, sub aspectul identificării situaţie juridice a imobilului în litigiu, cât şi a unităţii deţinătoare, cu relevanţă asupra regimului juridic aplicabil. Instanţa de apel nu realizează o analiză pertinentă a susţinerilor tuturor părţilor şi tuturor probelor administrate şi nici nu înlătură apărările formulate în caz.
Față de considerentele menţionate, înalta Curte constată incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de apel încălcând obligaţia imperativă prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii pronunţate conform art. 105 C. proc. civ., care fac incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la criticile care au fost încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a contestaţiei deduse judecăţii, înalta Curte reţine că nemotivarea hotărârii instanţei de apel împiedică exercitarea controlului de legalitate, urmând a fi a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, înalta Curte, apreciind că prin nemotivarea soluţiei pronunţate curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 314 C. proc. civ., coroborat cu 304 pct. (5) şi (7) C. proc. civ., va admite recursul intervenientei P.I.S., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenienta P.I.S. împotriva deciziei nr. 26/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2012. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 2724/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
