ICCJ. Decizia nr. 2812/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2812/2012
Dosar nr. 1481/103/2010
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ la data de 17 mai 2010 reclamanţii G.S. şi H.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 euro daune morale pentru suferinţele îndurate de autorul (soţul) G.C.G. prin încarcerare timp de 3 ani, 6 luni şi 22 zile şi suferinţele ulterioare eliberării, cu cheltuieli de judecată
În drept au invocat dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1359/ C din 4 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a admis în parte acţiunea şi pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 4.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de defunctul G.C.G. prin condamnare politică. S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanţii sunt soţia supravieţuitoare şi fiul defunctului G.C.G. (decedat la 31 octombrie 2002), care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 580/1953 a tribunalului Militar al Regiunii a II-a Cluj, la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare publică prevăzută de dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. pen.
Pedeapsa executată a fost de 3 ani şi 3 luni (în intervalul 19 iulie 1952 - 11 octombrie 1955) aşa cum rezultă din fişa matricolă penală emisă de Penitenciarul „Stalin” şi din biletul de liberare din 11 octombrie 1955 emis de Direcţia Generală a Penitenciarelor – Coloniilor şi Unităţilor de Muncă – Formaţiunea 0893 – Constanţa.
În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru sus-menţionata infracţiune ce era încriminată de Codul penal din 1936, republicat în M. Of. nr. 48 din 2 februarie 1948, constituie de drept, condamnare cu caracter politic, ce dă naştere dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeaşi lege, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 62/2010.
Având în vedere că reclamanţii au calitatea de soţie supravieţuitoare şi fiu (descendent de gradul I) al defunctului G.C.G., aceştia sunt îndreptăţiţi a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare al cărei cuantum maxim a fost limitat prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 la suma de 5000 euro, instanţa fixând valoarea despăgubirilor la suma de 4.000 euro.
S-a avut în vedere că în baza Decretului-lege nr. 118/1990 G.C.G. a primit o indemnizaţie lunară (care în anul 1991 era de 629 lei şi care s-a actualizat periodic) timp de aproximativ 11 ani, potrivit Hotărârii nr. 287/9 ianuarie 1991 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 din judeţul Neamţ.
De asemenea, în baza aceleiaşi hotărâri, durata pedepsei executate de 3 ani şi 3 luni a fost transformată în 4 ani, 8 luni şi 18 zile vechime neîntreruptă în muncă în aceeaşi unitate.
Cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată, deoarece reclamanţii nu au depus dovezi privind plata onorariului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâul.
Motivele de apel invocate de reclamanţi au fost în esenţă următoarele:
În mod cu totul eronat Tribunalul Neamţ a stabilit aplicarea dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 62/2010 prin care s-a schimbat cuantumul despăgubirilor ce pot fi obţinute, întrucât Curtea Constituţională a fost sesizată de Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. I şi II din O.U.G. nr. 62/2010.
Instanţa de fond a stabilit un cuantum redus al despăgubirilor, ţinând seama de faptul că autorul lor a beneficiat de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990.
Suma de 4.000 de euro nu reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de defunctul G.C.G. prin condamnarea sa politică.
Pârâtul a invocat în esenţă în susţinerea apelului faptul că acţiunea a devenit între timp lipsită de temei legal ca urmare a deciziilor nr. 1358 şi 1360 din 21 octombrie 2010 pronunţate de Curtea Constituţională.
Prin decizia nr. 31 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul pârâtului, schimbând în tot sentinţa şi respingând acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut în esenţă că după pronunţarea sentinţei apelate, pe data de 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 1358 şi 1360 că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale. Aceste decizii fiind publicate în M. Of. în timpul soluţionării apelului, sunt aplicabile deoarece daunele morale solicitate de reclamanţi constituie din punctul de vedere al conflictului legilor în timp o facta pendentia şi nu o facta praetenta.
La momentul pronunţării prezentei decizii reclamanţii nu erau beneficiarii unui bun (drept de creanţă) constând în suma de 4.000 de euro stabilită de prima instanţă, deoarece soluţia pronunţată de prima instanţă este de principiu cenzurabilă şi sub aspectul legalităţii, nu doar cel al temeiniciei.
S-a mai reţinut că reclamanţii nu ar avea „o speranţă legitimă” (astfel cum este consacrată în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, aşa cum a statuat instanţa de la Strasbourg - de exemplu prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne şi atunci când cererile reclamanţilor sunt respinse în mod irevocabil de instanţele naţionale, nu se poate vorbi despre o „speranţă legitimă” în dobândirea proprietăţii.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs invocând art. 304 C. proc. civ.
În criticile dezvoltate se susţine că:
- în mod greşit s-a considerat că deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi 1360/2010 sunt aplicabile, deoarece potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie trebuie aplicat dreptul comunitar cu prioritate faţă de dreptul naţional:
- despăgubirile morale solicitate sunt justificate având în vedere suferinţele îndurate de reclamanţi şi autorul lor; în mod greşit a fost respinsă solicitarea de a se acorda aceste de despăgubiri căci au fost încălcate dreptul la viaţă, dreptul la libertate şi siguranţă personală, dreptul la un proces echitabil, respectarea libertăţii de gândire, conştiinţă, religie ş.a.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Sub aspectul criticilor încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/1020 nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii articolului citat.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câştigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii G.S. şi H.M. împotriva deciziei nr. 31 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2811/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2813/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
