ICCJ. Decizia nr. 2838/2012. Civil. Acţiune în concurenţă neloială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2838/2012
Dosar nr. 17331/3/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 131/ A din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelantele - reclamante SC Q.I.E. SRL şi SC T.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 62 din 19 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 17331/3/2010, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi R.N.M. şi B.D.A.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că prin rezoluţie s-a stabilit în sarcina apelantelor obligaţia de a achita pentru cererea de apel formulată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei şi timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, acestea fiind citate cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxelor menţionate.
Apelantele nu s-au prezentat în instanţă şi nu au depus la dosar dovada achitării acestor taxe. În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, Curtea a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele SC Q.I.E. SRL şi SC T.S. SRL, în care au arătat că instanţa de apel, deşi trebuia să se pronunţe pe cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător, aceasta a rămas în pronunţare pe excepţia netimbrării apelului.
Orice cerere (inclusiv excepţia netimbrării apelului) trebuie pusă în discuţia tuturor părţilor aflate în litigiu, iar la termenul din 19 aprilie 2011 nu puteau pune concluzii pentru că nu aveau angajat un apărător care să le reprezinte.
Instanţa de apel ar fi trebuit să le citeze cu menţiunea prezentării noastre în instanţă pentru discutarea excepţiei de netimbrare. Avea obligaţia să se pronunţe pe cererea de angajare apărător, însă aceasta a considerat că prioritară este excepţia netimbrării apelului, fără a argumenta aceasta poziţie.
Neţinând cont de cererea formulată de recurente, instanţa le-a încălcat dreptul la apărare, garantat de legislaţia română şi de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat(1), iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal,în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (2). Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii (3).
Art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar prevede că în cazul nerespectării dispoziţiilor acestei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru este deci o obligaţie care trebuie onorată anticipat, înaintea efectuării serviciului supus acestei taxe, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999.
În aceste condiţii, în lipsa achitării taxelor de timbru şi a timbrului judiciar nu se ia nicio măsură şi nu se discută nicio cerere în dosar, inclusiv cea pentru lipsă de apărare de care se prevalează recurenţii.
Această obligaţie legală are astfel un caracter prioritar, atrăgând sancţiunea legală, după cum în mod corect a şi procedat instanţa de apel, care a şi argumentat de ce a procedat în acest sens, nefiind necesară citarea părţii cu menţiunea discutării excepţiei de netimbrare. Important este ca partea să fie citată cu menţiunea indicării taxelor pe care le are de plătit, conform dispoziţiilor legale susmenţionate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat constant în jurisprudenţa sa că art. 6 alin. (1) din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să îi determine drepturile şi obligaţiile civile, consacrându-se un „drept la tribunal”, din care dreptul de acces, mai precis dreptul de a se adresa unei instanţe în materie civilă, nu constituie decât un aspect.
Cu toate acestea, „dreptul la un tribunal” nu este absolut. El poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăşi natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează a alege mijloacele pe care le va folosi în acest scop.
În această privinţă, Curtea nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiţiei poate justifica impunerea unei restricţionări financiare a accesului unei persoane la un tribunal.
În pofida marjei de apreciere de care dispune statul în această materie, Curtea a subliniat constant că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţie decât dacă prin aceasta se urmăreşte un scop legitim şi dacă există un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat - ipoteze care se regăsesc pe deplin în speţă, inclusiv în raport cu sumele modice care trebuiau achitate de către apelantele-recurente.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC Q.I.E. SRL şi SC T.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 131/ A din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2839/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
