ICCJ. Decizia nr. 2911/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2911/2012
Dosar nr. 760/117/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 907/F din 2 noiembrie 2010 a admis în parte acţiunea civilă formulată de B.G. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, 1-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 Euro, în echivalent la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală nr. 847/1949 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. III, art. 157 C. pen., pedeapsă care a fost redusă, prin decizia nr. 2612 a Curţii Marţiale de Casare şi Justiţie, la 5 ani de temniţă grea.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 193/1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Cluj, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) C. pen.
Reclamantul a executat pedepsele în penitenciarele de la Cluj, Târgşor şi Aiud, fiind cunoscut regimul extrem de sever de detenţie la care erau supuşi deţinuţii condamnaţi pentru infracţiuni cu caracter politic, diferit faţă de cel aplicat condamnaţilor de drept comun, tocmai datorită faptului că se aprecia cu privire la condamnaţii din categoria reclamantului că aceştia sunt deosebit de periculoşi pentru orânduirea de stat de la acea vreme
Tribunalul a constatat că potrivit dispoziţiilor art. l alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul constituie de drept condamnare cu caracter politic, acesta fiind îndreptăţit, în conformitate cu prevederile art. 5 din acelaşi act normative, la repararea prejudiciului material şi moral suferit.
Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ priveşte afectarea acelor atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sale sociale şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii persoanei.
Or, tocmai prin condamnarea reclamantului, dauna morală constă în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană şi se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Efectul imediat al condamnării îl reprezintă restrângerea libertăţii individului, afectarea iremediabilă a onoarei, demnităţii umane, astfel că acestuia i s-au vătămat, de asemenea, moralitatea, poziţia socială, prestigiul profesional, drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege.
S-a avut totodată în vedere durata mare a pedepsei efectiv executate, suferinţele fizice şi psihice la care a fost supus condamnatul, precum şi urmările condamnării produse ulterior eliberării din starea de detenţie.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a limitat cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate pentru prejudiciile morale suferite prin condamnările la care se referă Legea nr. 221/2009 la suma de 10.000 Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
Luând în considerare toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 Euro, ce ar urma să fie achitată în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezintă un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporţional cu prejudiciul suferit de reclamant.
Prin decizia nr. 225/A din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de B.G., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi hotărâri.
S-a reţinut de către instanţa de apel că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste dispoziţii legale au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă este definitivă şi obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile din legile sau ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Astfel fiind, a rezultat că atunci când Curtea Constituţională constată neconformitatea cu Constituţia a unui act normativ de natura celor sus-menţionate ori a unei dispoziţii dintr-un asemenea act normativ, acestea îşi încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea, autoritatea cu atribuţii de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformităţii cu Constituţia a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecţi de drept ce intră sub incidenţa prevederilor declarate neconstituţionale, fiind fără însemnătate dacă aceştia erau sau nu deja părţi reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituţia.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat că existenţa unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul îşi întemeiază pretenţia pe dispoziţia legală declarată neconstituţională nu împiedică aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, cu toate implicaţiile ce decurg din aceasta asupra acţiunii promovate de reclamant.
Referitor la decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituţia a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.
Astfel fiind, pretenţiile reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de daune morale au rămas fără temei legal, avându-se în vedere că declararea ca neconstituţionale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistenţa unor alte dispoziţii normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanţă, căci s-ar ajunge la săvârşirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanţele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, s-a constatat că prezenta acţiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanţă, sub aspectul despăgubirilor civile.
In consecinţă, instanţa de apel a apreciat că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea Statului Român la a-i plăti reclamantului, în baza Legii nr. 221/2009, o sumă de bani cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, aşa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curţii Constituţionale.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul reclamantului şi s-a admis apelul declarat de pârât.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul B.G., întemeiat pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului propriu, schimbării sentinţei tribunalului şi admiterii acţiunii, precum şi respingerii apelului declarat de Statul Român.
A arătat că a formulat acţiunea în temeiul Legii nr. 221/2009, act normativ adoptat de Parlament.
A considerat că orice modificări ale legii în baza unei decizii a Curţii Constituţionale nu-i pot fi nefavorabile, după cum inconsecvenţa puterii legiuitoare şi executorii nu poate duce la încălcarea unor drepturi recunoscute de un act normativ în vigoare.
A menţionat că prin soluţia pronunţată a fost discriminat, întrucât persoane aflate în situaţii similare au primit deja despăgubiri în baza aceleiaşi legi.
Recurentul a mai precizat că prin actele depuse la dosar a dovedit că a suferit o condamnare politică în sensul Legii nr. 221/2009 şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care se consideră îndreptăţit la acordarea despăgubirilor morale.
Totodată a mai arătat că urmare discriminării produse au fost încălcate şi convenţiile internaţionale în materia drepturilor omului.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
In raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestuia.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 225/A din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2858/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2913/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
