ICCJ. Decizia nr. 523/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 523/2012
Dosar nr. 612/1285/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4097 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 612/1285/2010 s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC F. SRL.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.A.D. Cluj SA în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL şi în consecinţă:
S-a constatat încetarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005 între reclamanta SC S.A.D. Cluj SA, în calitate de promitentă vânzătoare şi pârâta SC F. SRL, în calitate de promitentă cumpărătoare.
A fost obligată pârâta SC F. SRL să restituie reclamantei SC S.A.D. Cluj SA suma de 17.296 lei cu titlu de avans preţ, suma de 6.623 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 20 mai 2010, iar în continuare se va calcula dobânda legală aferentă debitului principal de 17.296 lei până la data achitării efective a acestuia.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.624,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 170/2009 pronunţată la data de 12 noiembrie 2009 în dosarul nr. 3901/1285/2008 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de pârâta SC F. SRL şi a desfiinţat sentinţa comercială nr. 657/C din 23 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea de a fi analizate excepţiile şi apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005 pârâta SC F. SRL, în calitate de promitent - vânzător, s-a obligat să vândă reclamantei SC S.A.D. Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024 nr. top. 4583/2, respectiv teren în str. C. şi construcţie, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plăţii (filele 11 - 16). Părţile au prevăzut ca perfectarea contractului să aibă loc în termen de 15 zile calendaristice de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor stipulate la art. 4, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Acest termen putea fi prelungit prin acordul expres al cumpărătorului, exprimat în scris anterior datei de 31 decembrie 2005. Conform art. 11.3 din contract, părţile au stipulat că antecontractul încetează de drept dacă până la data de 31 decembrie 2005 nu a fost perfectat contractul, iar cumpărătorul nu a comunicat până la acea dată opţiunea sa de prelungire a valabilităţii actului.
În executarea obligaţiilor contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu titlu de avans (fila 17).
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei relativ la restituirea sumei de 17.296 lei, la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, instanţa a respins această excepţie apreciind că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei de 17.296 lei, plătită cu titlu de avans, a luat naştere la data de 31 decembrie 2005, dată la care reclamanta a pretins că au încetat efectele contractului încheiat la data de 29 iulie 2005, termenul de prescripţie aplicabil în cauză fiind cel general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulată de reclamantă, arătându-se că nu a fost încă rezoluţionat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, iar o astfel de cerere nu este admisibilă dacă se poate cere realizarea dreptului. Analizând pretenţiile reclamantei prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa a apreciat că o cerere prin care se solicită să se constate încetarea efectelor juridice ale unui act juridic nu este inadmisibilă, printr-o astfel de cerere urmărindu-se să se constate că între părţi nu mai există drepturi şi obligaţii generate de un anumit contract, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de pârâtă.
Tribunalul a apreciat că art. 93 din contract nu este incident în cauză, deoarece reclamanta nu a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ca urmare a neexecutării în mod culpabil a obligaţiilor asumate de pârâtă, situaţie în care ar fi fost necesară emiterea unei notificări din partea acesteia prin care să-i comunice pârâtei intenţia de rezoluţiune a contractului.
Prin Decizia nr. 88 din 11 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia nelegalei timbrări a apelului invocată de intimată, respingând apelul declarat de pârâta SC F. SRL Cluj împotriva sentinţei pe care a menţinut-o în întregime. Prin aceeaşi decizie s-a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC S.A.D. Cluj SA şi s-a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 5609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond constând în onorariu de avocat, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005, pârâta SC F. SRL, în calitate de promitent - vânzător, s-a obligat să vândă reclamantei SC S.A.D. Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024 nr. top. 4583/2, respectiv teren în str. C. şi construcţie aferentă, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plăţii, iar în executarea obligaţiilor contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu titlu de avans.
Primul dintre motivele de apel invocate legat de împrejurarea că, după trimiterea spre rejudecare, prima instanţă nu ar fi respectat îndrumările instanţei de control, nu a fost reţinut, întrucât, analizând considerentele sentinţei apelate, a constatat că instanţa de fond a respectat aceste îndrumări, pronunţându-se atât asupra apărărilor formulate de către pârâta apelantă, cât şi asupra excepţiilor invocate de către aceasta.
Astfel, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei cu privire la restituirea sumei de 17.296 lei a fost respinsă la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, iar motivarea acestei soluţii se regăseşte în cuprinsul sentinţei atacate.
Curtea a mai reţinut că reclamanta nu a solicitat rezoluţiunea antecontractului, ci după cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe o altă prevedere contractuală care reglementează condiţiile în care încetează efectele contractului, părţile stipulând expres în antecontract că până la data de 31 decembrie 2005 trebuie perfectat contractul autentic, în caz contrar antecontractul încetând de drept dacă promitentul – cumpărător (reclamanta) nu comunică în scris opţiunea sa de prelungire a valabilităţii acestui act. Cum reclamanta nu şi-a exprimat intenţia de prelungire a valabilităţii antecontractului, iar contractul autentic nu a fost încheiat până la data stabilită de părţi, acesta a încetat în temeiul convenţiei părţilor.
De asemenea, în legătură cu inadmisibilitatea restituirii pretenţiilor băneşti către reclamantă, s-a constatat că instanţa de fond s-a pronunţat, stabilind în mod corect că aceste pretenţii sunt întemeiate, cât timp, în actul sinalagmatic ce constituie temei al acţiunii nu este reglementată situaţia sumelor achitate cu titlu de avans, astfel încât, în condiţiile în care antecontractul nu mai poate produce efecte, dispare şi cauza obligaţiei de achitare a avansului, acesta fiind plătit ca un echivalent parţial al aceleia de transmitere a dreptului de proprietate, care nu a mai avut şi nici nu mai poate avea loc.
Cu privire la cererea de aderare la apel, Curtea s-a pronunţat în sensul admiterii, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 5.609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu avocaţial.
Pentru a dispune în acest sens, s-a luat act de faptul că sunt întemeiate susţinerile conform cărora actele justificative depuse la dosarul de fond la filele 31 - 38, sunt considerate ca fiind lămuritoare, în acord cu prevederile art. 1169 C. civ., sumele solicitate fiind achitate efectiv de către reclamantă, pentru munca prestată de avocat în prezentul dosar, cu menţiunea că o parte dintre ele privesc primul ciclu procesual.
De asemenea, a constatat că suma de 3.615,7 lei, reprezentând activităţi de consultanţă juridică în perioada 1 decembrie 2009 – 14 septembrie 2010, a fost achitată pentru activitatea desfăşurată în cadrul litigiului, fiind expres menţionat numărul de dosar (3901/612).
Împotriva deciziei, SC F. SRL Cluj a declarat recurs prin care a susţinut că:
1. – hotărârea atacată este dată fără a se sprijini pe motivele invocate; cuprinde motive străine de natura cauzei; este schimbat înţelesul lămurit al actului juridic; s-a dat mai mult decât s-a cerut, iar legea este greşit aplicată.
2. – că instanţa de apel nu s-a pronunţat faţă de toate motivele şi nici asupra cererii de suspendare a judecării cauzei, cerută la termenul din 11 mai 2011.
Recurenta precizează că prin cererea de suspendare a invocat că există un alt dosar ce are ca obiect pretenţiile sale faţă de imobil şi că reclamanta se îmbogăţeşte fără just temei în dauna sa, beneficiind de investiţiile sale de peste 67.000 Euro.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Într-o primă critică recurenta invocă la modul generic motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. fără să aducă o dezvoltare a acestora astfel încât să ofere posibilitatea instanţei de a exercita controlul de nelegalitate al deciziei atacate.
Simpla enumerare a celor trei motive de nelegalitate nesusţinute de niciun argument concret nu poate fi luată în considerare, motiv pentru care instanţa nu le poate lua în considerare.
În ce priveşte cea de-a doua critică prin care se susţine omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. se constată că recurenta este în eroare, în condiţiile în care – din partea introductivă a deciziei atacate – rezultă în clar că instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare şi s-a pronunţat asupra ei, în sensul că a respins-o, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 244 pct. 1, între cele două litigii neexistând o legătură indisolubilă.
Tot caracter generic are şi critica prin care se susţine omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel câtă vreme recurenta nu le indică pe acelea pretins omise a fi soluţionate.
Prin urmare, pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SRL CLUJ împotriva deciziei civile nr. 88/2011 din 11 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3064/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2941/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
