ICCJ. Decizia nr. 3081/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 337/2010 a Tribunalului Brașov a fost respinsă acțiunea reclamantului M.I. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect plata sumei de 1.000.000.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru rele tratamente.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brașov a reținut următoarele:
Cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral, întemeiată pe prevederile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost apreciată ca admisibilă, iar prima instanță a analizat temeinicia acestei cereri.
Despăgubirile s-au solicitat pentru prejudiciul moral suferit de reclamant pentru diverse fapte: încălcarea dreptului de a fi examinat de un medic, supunerea la tratamente rele, degradante și tortură.
Prin Sentința penală nr. 301/2009 a Judecătoriei Brașov a fost admisă contestația formulată de reclamantul M.I. și s-a constatat că i-a fost încălcat acestuia dreptul de a fi examinat de un medic.
Această recunoaștere constituie o reparație morală suficientă și nu se impune acordarea de despăgubiri bănești.
Susținerile reclamantului că a fost supus la rele tratamente, tortură și tratamente degradante nu au fost dovedite în cauză deși i s-a solicitat să indice probele de care înțelege să se folosească, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ.
Prin Decizia nr. 48/Ap din 16 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de reclamantul M.I. împotriva Sentinței civile nr. 337/2010 a Tribunalului Brașov.
Instanța de apel a reținut că în fața primei instanțe cauza s-a judecat la data de 30 noiembrie 2010 pentru când reclamantul a fost citat la Penitenciarul Codlea, acesta semnând personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare la data de 12 noiembrie 2010 (dosar fond). Din cuprinsul acestei dovezi rezultă că reclamantul a luat cunoștință de termenul din 30 noiembrie 2010 precum și de faptul că i s-a pus în vedere să indice probele de care înțelege să se folosească în dovedirea acțiunii. Cu toate acestea, la termen reclamantul nu a formulat nicio cerere de amânare, nu a indicat probele și nici nu s-a prezentat în instanță. Faptul că acesta, la aceeași dată, a fost la înalta Curte de Casație și Justiție nu are nicio relevanță câtă vreme în procesul civil prezența părților nu este obligatorie.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că despăgubirile solicitate prin acțiunea dedusă judecății sunt întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea dreptului reclamantului la un medic legist din afara penitenciarului, drept prevăzut de art. 51 alin. (4) din Legea nr. 275/2006 raportat la art. 32 alin. (1), (2) și H.G. nr. 1897/2006. încălcarea acestui drept a fost constatată prin Sentința penală nr. 301/2009 a Judecătoriei Brașov, definitivă, iar reclamantul nu a cuantificat partea din pretenții care are această sursă.
Deși dreptul unui deținut la un medic legist este un drept legal, reclamantul nu a precizat și nu a cuantificat prejudiciul cauzat prin încălcarea acestui drept. în acest context, în mod corect prima instanță a apreciat că simpla recunoaștere a încălcării constituie o reparație morală suficientă. într-adevăr, încălcarea dreptului de mai sus i-a răpit reclamantului posibilitatea de a preconstitui un certificat medico-legal prin care să dovedească relele tratamente ori tortura la care a fost supus în timpul detenției, acest aspect constituind cel de-al doilea temei al despăgubirilor solicitate prin acțiunea dedusă judecății.
Cu toate acestea faptul torturii și al relelor tratamente putea fi dovedit cu orice alte mijloace de probă care să completeze Sentința penală nr. 301/2009 a Judecătoriei Brașov și în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că a fost supus "torturii" ori unor "tratamente inumane ori degradante în sensul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul M.I., susținând că este netemeinică și nelegală.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 10 octombrie 2011, recurentul reclamant M.I. a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului ce face obiectul Dosarului înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar recurs).
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 10 octombrie 2011, recurentul reclamant M.I. a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului ce face obiectul Dosarului înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar recurs).
Având în vedere cererea formulată de recurentul reclamant - care se înscrie în limitele principiului disponibilității în procesul civil - și în raport cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ. potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, înalta Curte a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamantul M.I. împotriva Deciziei nr. 48/Ap din 16 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3075/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3080/2012. Civil → |
|---|
